Fundaţia CIREŞARII

vineri, 15 iulie 2016

Zodia Cancerului - de Vladimir Pustan

Un glob pământesc din plastic şi cu lumină în interior s-a dus într-o zi la medic. Medicul a pus stetoscopul pe continente, țări, munți, dealuri, mări şi oceane. Apoi l-a palpat peste continente, țări, munți, dealuri şi oceane. “Unde te doare?”, a întrebat medicul. “Pretutindeni mă doare, peste tot mă doare”, a răspuns globul din plastic. Şi lumina din interior s-a stins…

Aseară, metastaza a ajuns la Nisa. Un nebun a omorât cu un camion 84 de oameni şi a rănit grav încă 16 oameni, adunați de ziua Franței în centrul oraşului. A omorât copii cu vată de zahăr pe băț în mâini, adolescenți ce căutau pokemoni cu telefonul şi adulți ce țineau în mână o bere, o iubită, un baston.

Tunisianul cu camionul a fost crescut în Franța, pentru că întotdeauna marile pericole ne pasc din interior. De acolo se stinge o lume, o țară, o familie, o biserică, un individ. Cel mai aprig duşman al nostru e în interior. Uneori poartă numele de inimă…

Francezilor le-a trebuit câteva sute de morți până au înțeles că nu țiganii noştri aduşi cu microbuzele pe muzica lui Bregović sunt problema. Ei poartă marfă ieftină din “brocanturi” sau din buzunare nepăzite, ei nu cară bombe artizanale. Dar asta-i altă poveste…

“Pe unde te doare, pământule?”
“Pe la Nisa acum, doctore.”
“Şi mâine, pământule?”
“Pe unde va îngădui Dumnezeu, doctore.”
“Dumnezeu îngăduie multe, pământule…”
“Aşa e El, doctore. Îngăduitor…”

 V l a d i m i r _ P u s t a n

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu