Fundaţia CIREŞARII

joi, 14 iulie 2016

Ce n-am putut să spun la înmormântare

Aș fi vrut să spun familiei îndoliate că Florian s-a dus să pună șaua pe îngeri. Dar n-am putut, căci băiatul frumos de 27 de ani nu apucase de mână mântuirea. A-ntârziat să își predea viața în mâinile lui Hristos Isus.

Aș fi vrut să le spun oamenilor că Dumnezeu l-a iertat, și să nu mă mai salute când vin lângă raclă cu "Dumnezeu să-l ierte!". Dar n-am putut, căci iertarea păcatelor se capătă atâta vreme cât mai ești aici în trup. Dincolo e prea târziu.

Aș fi vrut să-i spun colegului său M. - care m-a implorat plângând să mă rog pentru Florian ca să aibă un drum bun spre Dumnezeu - că o să strig cât pot de tare la Tatăl. Dar n-am putut, pentru că după moarte macazul nu se mai schimbă cu rugăciuni!

Aș fi vrut să spun bătrânelor ce mă priveau ciudat că dacă l-ar ajuta i-aș pune o mie de lumânări odată. Dar n-am putut, căci lumânările nu mai ajută cu nimic. Păcatele nu se șterg cu mucuri de ceară, ci cu sângele de la Golgota.

Aș fi vrut să spun mulțimii de tineri prezenți că îi aștept să se pocăiască la 70 de ani. Dar pân' atunci să își răsfețe pielea, trupul. Dar n-am putut, căci nu sunt sigur nici pentru ziua de mâine...

Aș fi vrut să le spun preoților că-i pot upgrada la predica prin care Florian va fi strămutat într-un paradis cu verdeață. Dar n-am putut, căci dincolo de mormânt nu sunt intabulări. Nici de locuințe, nici de suflete...



Aș fi vrut să-i spun lui Florian că am preferat să vină el după mine la biserică, nu eu după el. Și în niciun caz în postura de fată. Dar n-am putut, pentru că nu poți vorbi cu cel din strană dacă ai ajuns în sicriu...

Le-am spus pe scara bisericii foștilor mei elevi îndoliați că nu doresc să mă mai întâlnesc cu ei niciodată în asemenea împrejurări! "De ce oare ne revedem doar la înmormântări?". Le-am mai spus că Dumnezeu le poartă de grijă. Dar trebuie să-și poarte de grijă și ei!

Aș fi vrut să spun tuturor că ne revedem cu Florian în cer. N-am putut. Cel puțin unul dintre noi va lipsi sigur.

PS: Florian era unul dintre foștii mei elevi preferați. A terminat liceul în 2009, și de ceva vreme devenise inginer. Cu câteva săptămâni în urmă mă vizitase la liceu împreună cu M. Cu casca de motociclist pe mână. "Mi-a fost dor de dumneavoastră domnule diriginte. Să vă aud predicând. În facultate n-o face nimeni". "V-am citit cartea (Iubire cu mâini rupte) de două ori". "Florian, te rog, vino cu M. duminică seara la noi la biserică". "Încerc, aș vrea să vin...". Nu a venit. La câteva săptămâni, tot într-o duminică, un camion i-a zdrobit cu motocicletă cu tot!

Nicolae.Geantă

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu