Fundaţia CIREŞARII

marți, 9 aprilie 2013

Românii și postul

1905. Nicolae Iorga - "Geschichte des Rumanischen Volkes in Rahmen seiner Staatsbildungen". Printre altele argumenta: 

< Cu toată simplitatea condiţiilor lor de trai, ţeranii noştri nu erau lipsiţi de o viaţă sufletească, cu toate că amănunte despre dȋnsa nu ni sȋnt date ȋn cărţi, nici bune, nici rele. Sufletul lui ȋşi găseşte-n cea mai bună parte hrana necesară: groaza şi nădejdea peste fire, icoane şi scene triste şi vesele, ȋn credinţa sa creştină, sau mai curȋnd creştino-păgȋnă, la care ţine naiv şi adȋnc. … Pentru dȋnsul, orice om bun, cinstit, care-i vorbeşte pe limba lui, este un român şi totodată şi creştin. Ȋn urma ȋnrȋuririi de netăgăduit a bogomilismului bulgar, care predica purificarea sufletului prin posturi straşnice, făcătoare de minuni, şi care te mȋntuie de toate relele, ţeranul se lipseşte de orice hrană cu carne, ba chiar de lapte şi ouă; cine face altfel, trece drept un păgȋn ȋndărătnic, un batjocoritor al lui Dumnezeu, un letin murdar, „spurcat”, adecă un catolic >. (Nicolae Iorga, Istoria Poporului Românesc, p. 185; Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1985)

2013. Nu s-a schimbat nimic în credința strămoșească! Cei ce nu se abțin de la carne, lapte, ouă, șuncă sau orice altceva de "dulce" sunt considerați tot letini murdari, spurcați... Răutatea ieșită la iveală din partea celor ce nu mănâncă nu face parte din post. Și nici atât... băutura! 

Cum postește țeranul român urbanizat în zilele noastre? Dacă faceți click http://nicolaegeanta.blogspot.ro/2012/11/post-sau-cura-de-slabire.html vă lămuriți încă odată cum e cu înfrânarea de la lapte, ouă şi carne...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu