Fundaţia CIREŞARII

miercuri, 27 ianuarie 2016

Aș vrea să fiu un smartphone!

În cadrul unui test şcolar intitulat "Care e cea mai mare dorință a mea", un elev a scris învățătorului său că vrea să devină smartphone!". În prima fază noi am crede că și-a dorit să devină telefon deoarece adolescenții și picii stau tot timpul cu mobilul în mână. Și-n ochi...


Motivul acestui copil însă surprinde toată suflarea adultă: „Dorința mea este să devin un smartphone. Părinții mei își iubesc telefoanele mobile. Le pasă atât de mult încât uneori uită să mă iubească pe mine. Când tata vine obosit de la serviciu are timp pentru a sta pe mobil, dar nu mai are timp și pentru mine. Dacă părinților le sună mobilul, aceștia aud imediat și fug să răspundă. Dacă eu plâng, nu mă aude nimeni. Se joacă tot felul de jocuri pe telefon, dar cu mine nu vor să se joace niciodată".

Despărțirea pruncilor de părinți nu o face numai abandonul, casa de copii, ori Barnevernetul. Nu trebuie să fi neapărat plecat la muncă în străinătate, sau să stai pe șantiere în barăci, în delegații ori în firmă până la miezul nopții, ca să fi departe de cei dragi. Navigând pe facebook sau pe alte rețele sociale ești aproape de cei de departe și departe de cei de aproape!

Orice oră în plus pe smartphone e una în lipsă în familie. Nu știu cât timp alocați telefonului, nici internetului ori televiziunii, dar așa-i că de la un timp încoace acest idol modern crește? 

Azi nu e de mirare că un prunc se dorește smartphone. Și, cred că nici dacă unele soții și-ar dorii să devină "divaizăre"!

Nicolae.Geantă

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu