Fundaţia CIREŞARII

joi, 14 ianuarie 2016

Tablele Legii

Exodul 31:18 "Când a isprăvit Domnul de corbit cu Moise pe muntele Sinai, i-a dat cele două table ale mărturiei, table de piatră, scrise cu degetul lui Dumnezeu"

În vremea în care mesopotanienii scriau pe tăblițe de lut iar egiptenii pe fâșii subțiri din piele, Dumnezeu a scris poruncile Legii sfinte pe lespezi de piatră! În comparație cu lutul sau pielea, piatra rămâne veșnică! Aceasta arată că Adevărul lui Dumnezeu rămâne, Legea Sa nu se poate șterge, nu se poate deteriora, nu se uzează!
Bine, bine, ar putea spune cineva, dar cum putem ști că pietrele Legii chiar au fost scrise de Dumnezeu și nu de Moise? Simplu: înainte să scrie Decalogul pe piatră, Dumnezeu a chemat tot poporul la muntele Sinai. Acolo le-a vorbit si ei toți au auzit vocea Sa. De frică l-au implorat să nu le mai vorbescă, să nu moară (Exod 22:18-19). Dumnezeu le-a vorbit înainte să le scrie Legea, ca să arate că Biblia nu este cuvântul lui Moise, al lui Pavel, al unui cult, al unui preot sau vreunui păstor... Este Cuvântul lui Dumnezeu!
Dumnezeu și-a scris Cuvântul pe piatră. Ca să rămână. Însă, ca să trăiască trebuie în inimi!


Nicolae.Geantă

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu