România Pitorească | Eveniment pentru liceeni de Ziua Națională a României | cu Nicolae Geantă

 

Nicolae Geantă - Când nu înțelegi

video by Ben Hur Nicolae Geantă via Renovatio

Repere Americane. Conferință pentru liceeni la Ploiești. Cu Nicolae Geantă

 

THANKSGIVING DAY CU VIDEOCONFERINȚĂ LA LICEUL CONSTANTIN ISTRATI CÂMPINA

Liceul Tehnologic Constantin Istrati Câmpina
THANKSGIVING DAY CU  VIDEOCONFERINȚĂ

Dacă e ultima joi din luna noiembrie atunci la Liceul Tehnologic „Constantin Istrati” din Câmpina se sărbătorește Thanksgiving Day. Și asta nu de un an , nu de doi ani, ci de peste zece! În 2023,  Evenimentul s-a desfășurat pe 23 noiembrie, de la ora 12 fix, în Amfiteatrul CDI, cu un invitat special, tocmai din Chicago. Daniel Popescu, un român american din Skokye (suburbie a metropolei Chicago) a fost prezent la manifestare prin... videoconferință! Timp de o jumătate de oră, Daniel Popescu, moderat de prof. dr. Nicolae Geantă (protagonistul evenimentului), a povestit liceenilor câmpineni aspecte dintr-o zi de thanksgiving american. „Sărbătoarea a devenit foarte laică, americanii serbând mai mult în jurul mesei îmbelșugate decât în biserică”, a povestit Daniel, care a mai menționat că „după masă yahkeii privesc 2-3 meciuri de fotbal american”, de Thanksgiving fiind programate adevărate derby-uri în NFL (National Football League). 

După intervenția video a domnului Popescu, profesorul Nicolae Geantă a avut o prelegere despre „un secret” ce trebuie cunoscut și practicat de către orice pământean: „Secretul Mulțumirii”. „Trei lecții vrem să învățăm în ziua aceast specială: 1) fiți mulțumitori și pentru partea goală a paharului!; 2) fiți recunoascători celor ce v-au făcut bine!; 3) fiți darnici! - dărnicia nu a sărăcit pe nimeni”. Nicolae Geantă a subliniat că Thanksgiving-ul nu e despre Curcan, ci despre Recunoștință! „E rara avis recunoștința” a spus acesta liceenilor din Amfiteatru. „Așa că vă provoc: Avei cui adresa o mulțumire? Atunci, când mergeți de aici și faceți-o! Cu un telefon, un sms, o mângâiere, o floare, o prăjitură, o ciocolată, o îmbrățișare. Faceți pe cei din jur să simtă thanksgivingul! Dar nu doar azi, ci zi de zi. Recunoștința e sărbătoare continuă...”

https://oglindadeazi.ro/

Familia Timofte - Bucurie în suflet | Colind | New

video by Alin Timofte

Cum poți salva mai multe vieți - de Nicolae Geantă

Întrebat care e dorința sa pentru atunci când va fii mare, un băițel, de ziua sa, a declarat în fața invitaților:

-  Când voi fii mare voi salva multe vieți!

-  Ce vrei să te faci? Salvamar?

    - Nu. 

-  Atunci doctor?

-  Nu.

- Pomiper?

-  Nici atât.

-  Atunci ce?

-  Scriitor… 

O carte bună salvează mai multe vieți decât un medic! Iar predicile bune au salvat mai mulți oameni decât toate spitalele!

Scrieți cărți salvatoare! „O carte bună e o conversație cu un om deștept”, zicea Tolstoi. Și cine stă cu înțelepții îi va imita! 

Citiți zi de zi ceva care să vă motiveze! Eminescu ne scria odată: „Cărțile sunt cei mai buni profesori!” Citiți, apoi motivați-i și pe cei din jur! Virusați-i de viață!

Nicolae.Geantă

Bogăția ca o ruletă rusească – de Nicolae.Geantă

Pe un deal, un boier s-a întâlnit într-o zi cu un om sărac. După ce a fost salutat cu sfială de omul sărac care avea și o dăsagă mare peticită în spate, boierul i-a spus cu înfumurare:- Vezi tu turmele acelea de pe versantul munților?

- Le văd, domnule!

- Sunt ale mele!

Apoi a continuat bogatul:

- Vezi tu herghelia aceea de cai de la marginea satului?

- O văd domnule!

- Și vezi cirezile de vaci de pe câmp?

- Sigur că le văd...

- Ei bine, zise bogatul toate turmele de oi, vacile și caii sunt ai mei. Și pe deasupra omule, și toate câmpiile, pădurile, râurile și muntele acela sunt ale mele! 

Săracul s-a uitat puțin la el, la bogat, apoi a întins mâna și i-a arătat:

- Vezi tu Cerul acesta albastru? Ei bine tot Cerul acesta cu toate stelele lui sunt ale mele!

Dintotdeauna, oamenii s-au împărțit în două categorii: bogații cu muuulte posesiuni, și săracii cu buzunarele goale! Totuși, și unii și alții pleacăm într-o zi dincolo, în veșnicie! Cu mâinile goale! Paradoxal, Cerul e populat mai mult de săraci!

Hristos ne-a avertizat în dese rânduri că bogățiile pot fii o piedică pentru Cer. Odată El a afirmat că „mai repede trece cămila prin urechea acului decât să intre un bogat în Cer”. Mă gândeam într-o zi: „de ce oare?” Simplu: Cerul are o poartă îngustă de tot. Și unii nu vor putea trece de ea de... burtă!

Desigur Hristos nu are nimic împotriva oamenilor care dețin posesiuni, bogății. Numai că ne-a avertizat în dese rânduri: „Aveți grijă să nu pună stăpânire pe voi!” Pentru că vom deveni robii avuțiilor. Și oricâte am avea niciuna nu poate fi echivalentă nicI măcar cu un metru pătrat de cer!

Dumnezeu nu a promis pământul nimănui. Ci Cerul. Și totuși prea puțin aleg varianta Lui.

Strângeți-vă comori în cer! Avuțiile strânse pe pământ sunt un fel de ruletă rusească. Dar atenție: fără glonț doar o singură poziție!

Nicolae.Geantă

Conferință regională cu slujitorii Creștini după Evanghelie la Ploiești

Sâmbătă 18 noiembrie 2023, la Biserica Logos din Ploiești a avut loc Conferința regională Muntenia, a slujitorilor din conducerea Bisericilor Creștine după Evanghelie. La ora începerii (10,00), câteva sute de prezbiteri din sudul țării au intonat imnuri creștine urmate de rugăciuni pe... echipe. După aproximativ 40 de minute de închinare, Cătălin Miron, unul din conducătorii Bisericii Betel din Suceava a susținut tema principală a evenimentului: „Viața ca o jertfă. Aspecte practice ale slujirii prezbiterilor”. Subiectul, de mare actualitate pentru orice biserică evanghelică din România (și numai) a fost o provocare pentru participați, mai ales că în vremurile de față trăim sub un permanent asalt asupra slujirii de calitate.

Cătălin Miron, care a trăit o perioadă în Atena, a accentuat trei mari domenii în care slujitorul Domnului trebuie să exceleze. În primul rând trebuie să „persevereze în consacrare”, în ciuda condițiilor care uneori „par prea grele”. După ce a identificat câteva bariere ce aduc dificultăți în slujba amvonului, și a precizat că unele statistici spun că 50% dintre slujitori „nu mai continuă să slujească după 10 ani”, pastorul bucovinean a pus degetul pe rană cu declarația „tinerii pleacă, și odată cu ei pierdem materialul intelectual”. „Oricât ar fi slujirea de anevoioasă, Hristos promite uj  jug bun” a adăugat acesta, precizând o listă de eroi ai credinței de pe paginile Scripturii care „au dus lupta până la capăt”.

În al doilea rând, Cătălin Miron a subliniat „atitudinea față de împotrivire”, trecând în revistă situații în care personajele biblice sau contemporane au reușit să depășească momentele dificile venite din partea criticilor, împotrivitorilor, defăimătorilor etc. „Toate acestea fac parte din menu-ul unui slujitor” a concluzionat Miron, motivând slujitorii să meargă înainte.

În al treilea rând, predicatorul a accentuat nevoia de „pregătire continuă” a unui slujitor, mai ales acum, în era digitalizării, când oamenii pot verifica rapid orice informație, când auditoriul este obișnuit cu secvențe scurte și siropoase. „Care-s ultimele 5 cărți citite?” a fost o altă mare provocare pentru publicul din sală. „Fiți atenți la cunoașterea Sfintelor Scripturi” a spus Miron spre finalul expunerii, concluzionând astfel: „Dacă nu rezistăm, perseverăm, studiem, cum vom face o lucrare bună?” Chiar așa, cum credem că vom avea izbândă?

După predică a urmat o sesiune de Q&A, însă timpul a fost insuficient pentru aceasta.

A urmat pauza de prânz, cu masă și socializare, apoi o serie de discuții asupra „perspectielor BCDE din România”, Comitetul Executiv al confesiunii prezentând o scrisoare cu privire la discuțiile din Comisia Națională de Păstorire-Disciplină cu privire la starea actulă a Bisericii creștine după Evanghelie din România și viziunea pentru perioada imediat următoare.

Concluzia finală a evenimentului, cât și a prelegerii pastorului Cătălin Miron sau a scrisorii finale a Comitetului Executiv sună astfel: e necesară „o reformă profundă în multe aspecte având la bază Scriptura”. Da, atât BCDE cât și orice biserică evanghelică din țară sau diaspora, au nevoie de reformă, de prospețime, de refresh... Cine are însă curajul să înceapă?

Nicolae.Geantă

 fă click pe foto

Dublă lansare de carte la Ploiești: „Jurnal de America” – Nicolae Geantă și „Dobrogea. Studiu geografic” – Ion Marin

fă click pe foto

Europa a murit la Auschwitz! - de Sebastian Villar Rodríguez

„Mă plimbam pe străzile Barcelonei și deodată am descoperit un adevăr teribil - Europa a murit la Auschwitz!!  Am ucis șase milioane de evrei și i-am înlocuit cu 20 de milioane de musulmani în ultimele patru decenii !

   La Auschwitz am ars un grup de oameni care reprezentau cultura, gândirea, creativitatea, talentul.  Am distrus poporul ales, pe cel cu adevărat ales, pentru că au dat naștere unor oameni mari și minunați care au adus mari contribuții lumii și astfel au schimbat lumea.

    Contribuția poporului evreu de astăzi este resimțită în toate domeniile vieții: știință, artă, comerț internațional și, mai ales, ca conștiință a lumii.  Uită-te la orice panou de donatori la orice simfonie, muzeu de artă, teatru, galerie de artă, centru de știință etc.  Veți vedea multe, multe nume de familie evreiești.  Aceștia sunt oamenii care au fost arși.  Din cei 6.000.000 care au murit, câți ar crește pentru a deveni muzicieni, medici, artiști, filantropi talentați?

    Sub pretextul toleranței și pentru că am vrut să ne dovedim singuri că ne-am vindecat de bolile rasismului și bigotismului, Europa ne-a deschis porțile pentru 20 de milioane de musulmani, care ne-au adus prostia și ignoranța, extremismul religios și intoleranța.  , criminalitatea și sărăcia, din cauza refuzului de a munci și de a-și întreține familiile cu mândrie.

Azi dimineață am primit această poveste dela un frate bătrân pe oațap:

Un alt prieten creștin, coleg de serviciu, îmi spunea la serviciu: „Ne-am făcut și noi adunare nouă în curte la mine”. La care eu i-am zis: „Ați făcut-o mai mare?”. Și el îmi răspunde cu părere de rău: „Măi Pavelică, am făcut-o cam îngustă (strimtă, nu prea are lățime), pentru două rânduri de scaune lejere. Lungime aveam. Dar e cam strâmtă. Nu am făcut-o mai lătuță pentru că aveam un cireș în dreapta și-l țineam pentru copii. Măi și prăpăditul de cireș în anul următor s-a usc

Nicolae Geantă - Bunătatea ca semn al superiorității unui om

video by Ben Hur Nicolae.Geantă

Nicolae Geantă - Jurnal de Texas (2) - din volumul „Jurnal de America”

Sâmbătă am fost cu Radu în Bandera. Cum n-ați auzit de Bandera? Este capitala mondială a cowboy-lor! Situat la 75 km NV de San Antonio, orășelul cu 829 locuitori care poartă numele de „Steag” (bandera în spaniolă), se găsește în podișul Edwards și a fost fondat de imigranți romano-catolici polonezi, veniți din Silezia Superioară. Bandera e un amestec de culturi indiene, mexicană, poloneză și occidentală îi conferă o ambianță unică, care nu se găsește în altă parte în Texas.

Biserica de aici este una dintre cele mai vechi din America. Cu o stradă principală Main Street, pe care sunt clădirile vechi, pompierii și șeriful, cu baruri și restaurante western, unde poți parca automobile dar și lega caii de stanoagă, Bandera e desprins parcă din filmele cu John Wayne. Când am coborât din RAM-ul lui Radu m-am simțit ca un aviator ce-a invadat un sat medieval. Am văzut celebrele butoaie de whisky pe trotuar, ușile evantai ale barurilor, caii legați de stâlpi în fața saloanelor, și am intrat să mâncăm un celebru steack (friptură de vită) într-o tavernă veche de 100 de ani. Ca-n filme! Pe unul din pereți am remarcat un iepure cu... coarne împăiat! Sincer nu știam că există așa dihănii prin Texas. 

Din restaurant am vizitat puțin micuțul oraș (am rămas uimit de debandada din curțile oamenilor; un haos cum numai prin cartierele de rromi de pe la noi am întâlnit – table, căruțe, lemne, paie, pereți scorojiți, mașini abandonate ruginite, garduri vraiște, ce mai, te ia durerea de cap), apoi am urcat pe un deal la vechiul „saloon”, care azi era o ruină. Aici, prin  hijăraia de tufișuri, multe bătălii sângeroase s-au dat între indienii apași și comanche și cuceritorii spanioli. Pentru Pasul Bandera (12 mile nord de oraș), circulă o legendă că s-a atârnat o „bandera” roșie (un steag) pentru a defini granița dintre terenurile de vânătoare spaniole și indiene. Am coborât la intrarea sudică pe autostrada 173, unde am făcut câteva fotografii lângă panoul care definește orașul drept capitala mondială a cowboy-lor. Sălbăticia era atât de evidentă încât mă temeam să nu iasă cumva din tufișuri ceva mistreți. Și n-aveam niciun pistol măcar la noi!

Nicolae Geantă - Jurnal de Texas (1) - din volumul „Jurnal de America”

Despre Texas auzisem doar în filme. Și asta în copilărie, căci la televizor nu mă mai uit de peste 33 de ani! Mă plictisește. Texasul este cel mai mare stat american. Cât trei Românii ca întindere (695.660 kmp), și cu o populație de peste 30 milioane locuitori. În US numai California e habitatul permanent al mai multor persoane (peste 45 milioane locuitori). Economic Texasul e un fel de Germanie americană. Motor al yankeilor. Cu peste 2.355 miliarde PIB în anul 2022 (mult mai mult decât Rusia ori Canada!), e depășit doar de California. Are peste 53 de firme în top 500, iar la export este prima putere americană (300 miliarde dolari pe an - mai mult decât PIB-ul României, peste California – 175 mrd/an, și New York – 100 mrd/an). Poate de aceea, nu odată, texanii au vrut (și vor) să se rupă de USA. (S-a declarat republică independentă față de Mexic în 1836 și a existat chiar Republic of Texas pentru aproape 10 ani. În anul 1845 s-a alăturat Statelor Unite ca cel de-al douăzeci și optulea stat al său). Ca atestare, primul document - cu o hartă a statului - datează din anul 1519. Adică de pe vremea când în Moldova noastră domnea Bogdan al III-lea, fiul lui Ștefan cel Mare. Istoric, Texasul a contribuit în timpul Războiului Civil din America cu un număr mare de oameni și echipamente la efortul militar al armatei confederate. Bătălia finală a Războiului Civil a fost purtată aproape de Brownsville (Texas), la Palmito Ranch, și s-a sfârșit cu o victorie unionistă.

Nicolae Geantă - Nevoia de atingere

sursa: Ben Hur Nicolae Geantă via Biserica Punct Suceava

Apariție editorială: JURNAL DE AMERICA - de Nicolae Geantă

 

B A C K G R O U N D

După Revoluție, un an și jumătate am visat să ajung în America. Nu știam mai nimic atunci despre tărâmul fermecat de peste Atlantic. Avem setat în creier doar visul American. Nu am avut niciodată rude și nici prieteni în SUA. Știam doar că este o țară unde e libertate. Și unde, oricine muncește sau învață poate ajunge în vârful piramidei. Nu doream să ajung bogat, dar visam să fiu liber. Pentru că niciunul dintre prietenii mei nu visau să plece nici măcar din satul natal Drăgăneasa, o ruralitate pierdută prin istorie în Subcarpații de la poalele Bucegilor, nu am avut curajul să plec singur. În perioada asta de frământări m-am întâlnit cu Domnul Isus. De fapt El a venit și m-a căutat prin hăurile Văii Drăgănesei. Când m-am îndrăgostit de El, am înțeles că libertatea nu vine din America, ci de la Dumnezeu. Iar visul meu acum începuse să fie Cerul.

După câțiva ani am ajuns la facultate. Deoarece în copilărie citisem cărți cu pirați și visam să cutreier lumea, m-am îndrăgostit de oceane, mări, insule și munți. Așa am ajuns să urmez cursurile Facultății de Geografie. La Universitatea din București. Și asta la nouă ani după ce am terminat liceul. Tradus – atunci când am dat cu capul de sus. Când eram în cea mai mare sărăcie a vieții, cu doi copii și o soție fără serviciu, am ajuns în băncile studenției. Acolo am întâlnit un mentor. Domnul prof. univ. dr. Ion Marin. Un expert în continente.

Un an de zile am studiat America. Fiecare petic, fiecare oraș mare, industrie ori transporturi. Eram fascinat. Cred că în anii aceia știam America mai bine decât yankeii autohtoni! Și visul Americii s-a reaprins în mine. În anii studenției mă rugam mai mereu: „Doamne Isuse, dacă îmi dai undă verde pentru America, am să fug până în pădurile de conifere din Manitoba. Și nu voi mai ieși de acolo până nu voi deveni american!”Dar nici de data aceasta nu am reușit să plec. Acum era mult mai greu, pentru că americanii nu mai primeau români. Iar de obținut o viză era mai greu decât aș vrea acum să călătoresc în Soare! Nu am fugit nici ascuns în containere pe vapoare, cum făcuseră unii dintre români. Nu de teamă să nu fiu prins și zvârlit în Atlantic la rechini. Ci din dragoste pentru fetele mele. Erau ochii mei din cap. Nu puteam să-mi părăsesc pruncii când aveau cea mai mare nevoie de mine. 

Apoi am început să predic. Să merg la întâlniri mari, la conferințe. Și într-o zi a apărut un bătrân: „Te iau în America! Plătesc eu tot. Stai la mine. Tu trebuie să predici în biserica noastră!” Mi-au dat lacrimile. Nu l-am crezut însă. Și nu m-am înșelat. M-a luat în America tot așa cum v-a luat pe dumneavoastră. Altădată am fost la o Conferință internațională la Facultatea de Teologie Baptistă din București. La final a venit un pastor: „Nicu, te iau în America! Ai e-mailul meu. Trimite-mi toate actele și un CV, și îți voi face chemare ca să obții viza!” Le-am trimis chiar în seara aceea. Mi-a scris scurt: „Le-am primit. Ținem legătura!” Dar, cum bănuiți deja, nu mi-a scris niciodată! Au trecut mai mulți ani. Îmi luasem gândul de la America. „Nu voi ajunge niciodată”, era deviza cvasideclarată. 

Au trecut alți ani. Începusem să predic prin Europa. Și într-o zi, în Italia, prietenul meu Valentino a vorbit cu Daniel Pelean. Apoi am vorbit și eu. Și, pe 6 decembrie 2016, de ziua mea onomastică, seara, am primit un plic. Când l-am deschis, era să-mi stea inima. Dani Pelean îmi trimisese invitație pentru SUA! Am plâns ca un copil. Era oare real plicul? Visul din tinerețe începea să devină realitate? Trecuseră deja peste 26 de ani!

Am mers la Ambasada SUA exact în ziua când Domnul Trump era instalat la White House președinte. La interviu, o doamnă officer m-a întrebat de Dani Pelean. Nu îl văzusem niciodată! Nici măcar live pe whatsapp. Nici nu știam cum arată! M-am fâstâcit puțin. Dar doamna a fost foarte cumsecade. „Aveți viză pe 10 ani! De ce nu ați adus-o și pe soția dumneavoastră?” Era să mi se deplaseze pietrele de la rinichi! Dacă mi-ar fi trecut prin cap!

A mai durat patru luni. Între timp în Detroit Dani Pelean și alți frați au deschis o biserică nouă. Împreună cu alt prieten drag, cu Vladimir Pustan. Iar în aprilie 2017, în săptămâna Paștelui catolic, am călcat pământul American! Să vă mai spun că la vamă am nimerit într-un pluton de indieni și îmi era teamă că la interviu mă vor respinge? Am ieșit din aeroport cu stres cât Pacificul. Cu un Dodge uriaș, Dani mă aștepta ca pe un cireș copt. În săptămânile cât am stat la el am legat o prietenie cum rar se întâlnește! De fapt prietenie e puțin spus. Avem o inimă care bate în două piepturi. Ajuns în America, pastorul Luigi Mițoi, acest duhovnic iubit al meu, mi-a transmis: „Dacă ai venit în America, ai datoria să vii să predici și la Bethania, Chicago.” Am crezut că visez! Eu, un anonim din Subcarpații Curburii să predic la Bethania, Chicago? (Se zice că fiecare om de pe planetă visează când ajunge în SUA să viziteze Statuia Libertății. Tot așa și fiecare creștin român când ajunge în America de Nord visează să viziteze Bethania,

Chicago!) Am ajuns deci în Chicago într-o sâmbătă seara. Direct în downtown. Eu între zgârie-norii de pe  malul Lacului Michigan? E real? În noaptea următoare am plecat înapoi la Detroit. Dar inima mea a rămas acolo… Cam așa a început călătoria mea în America. Apoi am devenit globetrotter. 

Cartea de față e o mică radiografie a unora dintre pățaniile mele pe pământ yankeu. E o încercare de a

aduce America cu mine. Și de vă duce pe dumneavoastră în America.

Încă ceva: eu am dorit să ajung mai de mult, dar Dumnezeu m-a chemat la timpul potrivit. Destinele noastre depind de planurile Lui.

Nicolae Geantă

Drăgăneasa, Prahova

Nicolae Geantă în Bucovina

 sâmbătă 11.11.2023 - ora - 17,00 - Biserica Betel Luncușoara

duminică 12.11.2023  - ora 10,00 - Biserica Punct Suceava

duminică 12.11.2023 - ora 16,00 - Biserica Betel Luncușoara

Eveniment cultural-geografic cu Ion Marin și Nicolae Geantă la CCD Prahova

  

USR, Lasconi și Fâșia Gaza - de Nicolae.Geantă

Pentru USR, și nu numai, păcat de moarte a făcut Elena Lasconi. A avut îndrăzneala să susțină că e creștină, că susține căsătoria între un bărbat și o femeie, deci și familia așa cum a instituit-o Dumnezeu. Prin urmare, deși era considerată locomotiva useristă pentru europarlamentare, madam Lasconi a fost trasă mintenaș pe linie moartă. Nu știu dacă USR-ul s-a sinucis puțin prin lapidarea primăriței din Câmpulung, dar știu că s-a sinucis și mai mult pentru idologia deșartă ce-o promovează. Să te ridici mereu împotriva normalității, a moralei creștine, a Bisericii, să înfierezi cu mânie peste 95% dintre românii care vor o familie tradițională, să-i faci medievali, retrograzi, homofobi (!), să refuzi să depui jurământ cu mâna pe Biblie și chiar pe Constituția țării, și apoi să vii să cerșești voturi de la populația pe care o bălăcărești, nu e numai obrăznicie. Ci și atitudine de păcală. Dar unde nu-i teamă de Dumnezeu...

După decapitarea doamnei Lasconi, haters-ii au adulmecat sânge proaspăt. Și au început sudalme și anateme. Și împotriva duduiei fost viitor europarlamentar, și împotriva USR-ului, partid tânăr dar obosit ca un moșneag ieșit din colhoz. Culmea heitărelii a atins-o chiar fiica primăriței Lasconi, odraslă care public și-a făcut mama cu ou și cu oțet, condamnând-o de „atitudine jegoasă”. Mica Lasconi, care hoinărește pe Malurile Senei și promovează mișcarea elgh3betistă fiind parte din ea, a postat un scurt video teatral și de doi bani, care a devenit mărul discordiei în online! Chiar dacă ziarele (se putea altfel?) au ținut partea tinerei, cititorii online au distrus-o figurativ! S-a dovedit încă odată că tăcerea te face filosof, iar vorbele aiurea îți pun galoane de nechibzuit. Poate tocmai de aceea, astăzi tânăra a anunțat cu surle și trâmbițe că regretă ieșirea în decor. Totuși nu a cerut scuze mamei sale! Pentru ea „să-ți cinstești părinții” e demodat.

Tot zilele acestea, presa, scrisă sau online, televiziunile și pleiada lor de părelologi au întors pe toate fețele conflictul dintre Israel și Hamasul terorist din Fîșia Gaza. Multe, cam prea multe voci acuză Israelul ca fiind „răul cel mare”, și fac lobby pentru „nevinovații” palestinieni. Desigur nu e niciodată justificat ca în război să piară oameni nevinovați, dar nu Israel a început răzmelița. Iar victimile dintre evrei sunt mult mai multe și la fel de nevinovate.

Și totuși ce au în comun USR, fiica doamnei Lasconi și Fâșia Gaza? Un singur lucru: îl urăsc pe Dumnezeu! USR când se ridică împotriva moralei creștine și a Bibliei, fiica doamnei Lasconi când își sudălmește mama, palestinienii când cer distrugerea definitivă a Israelului, părelologii televizați care înfierează radical creștinii „medievali”, Biserica sau chiar Israelul, de fapt nu împotriva acestora se ridică, ci împotriva rânduielii lui Dumnezeu! Și cine se ridică împotriva voii lui Dumnezeu e ca un om care scuipă în sus: scuipatul îi va cădea tot lui în cap!

Nu urâți pe nimeni! Nici useriștii, nici palestinienii și nici „băieții ori fetele vesele” care vă acuză că sunteți homofobi! Ura e bumerang. Nu iubiți însă apucăturile lor. E sinucidere...

Nicolae.Geantă

Ultima frunză – de Elena Baciu-Mihailov

Toamna, îmbrăcată-n aur și cu părul său roșcat,

 A trecut pe lângă mine, m-a privit și a plecat.

Avea ochii plini de ploaie, și un zâmbet dulce-amar,

Iar la gât purta o salbă, cu pietre de chihlimbar.

Îi cădeau din geantă frunze,... una, două, sute, mii,

Roșii, galbene, pestrițe, frunze verzi și ruginii.

 

   Am privit-o cu mirare și-am strigat în urma sa,

   -„Vă cad frunzele din geantă!”... Însă ei nu îi păsa.

   "Ce nechibzuită-i toamna!" M-am gândit în sinea mea,

   "Își aruncă-n vânt averea, bucură-se, cine-o vrea!"

     „E bogată, își permite!”, am zis eu printre suspine,

   Fără să observ că toamna, era la un pas de mine.

 

   Dânsa m-a luat de mână și a pus o frunză-n ea.

   „Ține minte, frunza asta-i ultima din geanta mea”.

   Dup-o clipă de tăcere, Toamna a adăugat:

  -Nu-i bogat cel care are. Cel ce dă - este bogat.

   

Elena Baciu-Mihailov

Musulmanii nefericiţi !

Foarte mult mă mir că nu am observat asta până acum ! 
 
Ei nu sunt fericiţi în Gaza!
Ei nu sunt fericiţi în Egipt!
Ei nu sunt fericiţi în Libia!
Ei nu sunt fericiţi în Maroc!
Ei nu sunt fericiţi în Tunisia!
Ei nu sunt fericiţi în Yemen!
Ei nu sunt fericiţi în Irak!
Ei nu sunt fericiţi în Iran!
Ei nu sunt fericiţi în Pakistan!
Ei nu sunt fericiţi în Afganistan!
Ei nu sunt fericiţi în Siria!
Ei nu sunt fericiţi în Liban!
Ei nu sunt fericiţi în Bahrein!
 
Dar unde sunt ei fericiţi? 
Sunt fericiţi în Germania.
Sunt fericiţi în Franţa.
Sunt fericiţi în Anglia.
Sunt fericiţi în Olanda.
Sunt fericiţi în Belgia.
Sunt fericiţi în Spania.
Sunt fericiţi în Italia.
Sunt fericiţi în Australia.
Sunt fericiţi în USA.
Sunt fericiţi în Canada.
Sunt fericiţi în Suedia.
Sunt fericiţi în Norvegia.
Sunt fericiţi în Austria.
Sunt fericiţi în Elveţia. 
 
Ei sunt fericiţi în toate ţǎrile care nu sunt musulmane!!!
Şi pe cine acuzǎ? 
Nu islamul!
Nu conducerea lor!         
Nu pe ei înşişi! 
Ei acuzǎ ţǎrile în care sunt fericiţi!
Si, vor sǎ le schimbe, ca sǎ fie ca ţǎrile din care au venit şi au fost nefericiţi! 
Scuzaţi-mǎ, sunt oare atât de idiot ca să nu pot sǎ înţeleg?

*nu cunosc autorul (ideea este grozavă)

Nicolae Geantă - Dumnezeu în poarta casei

sursa Ben Hur Nicolae.Geantă, via Betel Codlea

Zburând și sfidând legile – de Nicolae Geantă

Se zice că la sediul N.A.S.A., agățat pe un perete, e un tablou cu o albină ce conține următorul citat: „Aerodinamic, corpul unei albine nu este făcut pentru zbor; partea bună este că albina nu știe". 

Potrivit legilor fizicii o albină nu poate zbura. Principiul aerodinamicii spune că lățimea aripilor sale este prea mică pentru a-i putea menține corpul enorm în zbor. Albina însă nu știe! Nu știe nimic despre fizica și logica ei. Și… zboară. Zboară oricum.

Zborul firesc al albinii este ceea ce fiecare dintre noi ar trebui să învețe: să zburăm și să triumfăm în fiecare moment, în fața oricărei dificultăți și în orice circumstanțe! În ciuda gravitației păcatului care ne atrage continuu în jos, în ciuda a tot ce pot spune alții despre noi, în ciuda faptului că nu am mai zburat niciodată!

Albina sfidează aerodinamica! Simplu: zburând. 

Nicolae.Geantă

(PS: mulțumesc Valentino pentru idee)

Totul începe cu o sămânță! - de Nicolae Geantă

Un copil poate naște un popor.

Un copac poate porni o pădure.

Un zâmbet poate începe o prietenie.

Un cuvânt poate pregăti o țintă.

O mână poate ridica un căzut.

O lumânare poate alunga întunericul.

O făclie poate aprinde mii de făclii.

O clipă de râs poate cuceri tristețea.

O atingere poate arăta că îți pasă.

O bucată de pâine poate hrăni un flămând.

O lacrimă poate întări o inimă frântă.

O speranță poate ridica sufletul nostru.

O voce poate înălța adevărul.

O îmbrățișare poate reaprinde iubirea.

O potecă poate elibera singurătatea.

O viață poate face diferența.

Totul începe cu o sămânță!

Nicolae.Geantă

Nicolae Geantă la BCDE Betel Codlea

 

Jurnal de la Dineul cu Rugăciune al Parlamentului. Ediția XXX – de Nicolae Geantă

Marți 31 octombrie 2023. Ora 7,30. Intrarea S1 a Parlamentului României este luată cu asalt. Mașini din toate colțurile țării. Oameni veniți cu avioane. Dar și cu trenul. Sau chiar pe jos. Toate aleile sunt pline. Colorate. Cu flori. Cu mașini. Cu bărbați în costume. Fashion-ul la Parlament are culoare bleumarin. Unii sunt însoțiți de soții. Foarte puțini. Interesant este că grosul acestora nu-l constituie politicienii. Ci creștinii. Tradiționali, evanghelici. Strânși ca o mână la Dineul cu Rugăciune!

Cocoțat pe dealul Arsenalului, în centrul Bucureștiului, Palatul Parlamentului are o suprafață de 270 m pe 240 m (suprafața la sol e de 66.000 mp, iar a clădirii în total de 330.000 mp), 84 m înălțime, și coboară 92 m sub pământ. Arhitectura este realist socialistă. Are 9 niveluri la suprafață și alte 9 subterane. Conform World Records Academy, Palatul Parlamentului este a treia cea mai mare clădire administrativă pentru uz civil ca suprafață din lume, cea mai scumpă clădire administrativă din lume, și cea mai grea clădire din lume! Uite că putem avea și recorduri pozitive.

După ce treci de Security la Camera Deputaților, urci scările imense de marmură (1 milion de metri cubi de marmură s-au folosit la clădire). În capătul scărilor intri într-un hol uriaș, unde te întâmpănă busturile lui Ștefan cel Mare, Mihai Viteazu și AI Cuza. Nu e niciun transilvănean. Eu l-aș fi pus și pe Avram Iancu... Din hol intri direct, (sau din alt hol imens), în sala CA Roseti. Adică în Sala de Conferințe, în care ca arhitectură interioară se remarcă elementele stilului cubist, art-deco (scaune) în culori (în care predomină ocru-auriu), cu covoarele în semicerc, ca și băncile care circumscriu spațiul central. Întreaga încăpere este dominată de imensul candelabru central, cel mai important din întreaga clădire (5 tone).

31 octombrie 2023

Lacrimile nu au religie - de Nicolae.Geantă

În ultima vreme am întâlnit o „heităreală” nebănuită...
Nu doar Gaza ascunde un pluton de „hamași”. 

Răii sunt răspândiți ca Oxigenul. Peste tot!

Răutatea produce (altora) răni. Și multe lacrimi.
Răutatea nu are lacrimi. Ci colți ascuțiți! Venin.

Răutatea nu are religie.
Lacrimile nu au religie.
Nici păcatele nu au religie.
Dar dragostea nu e în afara acesteia!

Lacrimile pot fi șterse cu dragoste de oameni. Sau de Dumnezeu.
Dar păcatele le șterge cu dragoste numai Hristos Isus!

Răutatea nu se șterge. Găurile ei rămân. Dar pot fi acoperite cu bunătate!
Bunătatea nu lasă cicatrici! De aceea nu e ținută minte...
Totuși, fiți oamenni buni și astăzi!

Slujiți-i cu scumpătate lui Hristos!
Nu îi auziți sandalele lipăind prin Sala Tronului? 

E plecat înspre noi deja...

Nicolae.Geantă

Nevoia de poeți - de Nicolae.Geantă

În plină eră smart, unde inteligența artificială a început să comunice la secundă ceea ce omul nu ar reuși, vorbirea umană a devenit din ce în ce mai puerilă, mai stearpă, mai de lemn. Ne-am afundat în niște vremuri în care cuvintele pline de farmec lipsesc, declarațiile pline de dulceață nu mai izvorăsc pe buzele pământenilor, vorbele care zidesc sunt puține. În schimb limbajul uman a devenit tot mai agresiv, mai grotesc, mai obscen, mai banal, mai nesemnificativ. Într-un cuvânt mai sărac. Pentru că oamenii bogați au cu ei cuvintele, nu banii. Hristos s-a remarcat prin cuvinte care-au devenit giuvaere. La fel și ucenicii lui până azi.

Despre Dumnezeu nu poți vorbi cu cuvinte de două parale, banale, fără gust. Dumnezeu este poezie. Orice mesaj despre El este plin de muzică reverberantă. Prin urmare orice volum de poezie creștină este un ulcior de apă proaspătă.

Trăim o vreme în care e mare nevoie de poeți, de pictori ai cuvintelor frumoase. Pline de farmec. Aceștia nu apar des, nu-i întâlnești la colț de stradă. Ei se formează încet, încet în laboratoarele meditației. Printre ei au apărut și domnul Jenică Bazâru (din Constanța). Care vă invită să savurați un volum al încercărilor sale de condeier.

Nicolae.Geantă,                                                                                                                                             pastor, profesor, publicist

Nicolae Geantă - Qvo Vadis Biserica

video by Ben Hur Nicolae.Geantă via Adonai Reșița