Nicu, coordonatorul bisericii noastre de la Bridgwater (Anglia) mi-a scris că în zilele noastre „caii sunt cardurile sau like-urile”. Mare dreptate. Mai ales că aproape toată generația Z, ori Alfa dar chiar și „boomer”- ii se bizuiesc pe like-uri. Astăzi, n-ai like-uri nu exiști! Prin urmare goana după popularitate i-a scos pe mulți de pe orbita manierelor. De la televizoriști, maneliști, blogărițe isterice, și habarniști, până la academicieni, preoți ori pastori, goana după like-uri e mai mare decât maratonul după esență. Până ce ajung la primul car împotmolit! Și atunci toata baza fundației 'mnealor devine nisip. Mișcător.
Le spuneam azi unor liceeni demotivați de tot ce e-n jur, că un card pot fi ca un cal în luptă. Poți călări chiar Shire Horse (cei mai mari cai din lume) dar dacă, în iureșul bătăliei, calul se-mpiedică ori cade, și tu nu ești luptător de elită, ai zero șansele de-a rămâne-n picioare! De aceea Dumnezeu nu e numai cel mai bun scut. Ci și cea mai bună macara. Cu El rămâi în picioare în orice mediu ostil.
David nu condamnă nici caii, nici carele. Nici eu nu condamn nici cardurile, nici like-urile. Dar vă previn: ca și tutunul, folosite în exces, pot dăuna grav sănătății! Spirituale, mintale, sociale vorbesc. Ele te pot îndepărta de Dumnezeu. Iar lipsa prezenței Lui Dumnezeu este autopedeapsă!
Caii, cardurile și like-uri vin și se duc. „Se îndoaie și cad”. Cine cade fără Dumnezeu nu mai are putere să se ridice!
Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui. Like-urile vin singure după aceea...
Nicolae.Geantă
Un om a ajuns să iasă la pensie într-o țară prosperă. De atunci trăiește pe un vapor de curse lungi ca și pasager cam cu 3000$ lunar.
RăspundețiȘtergereDupă 20 de ani de navigație,televiziunea l-a întrebat ce se va întâmpla în ziua înmormântării... Simplu, și rechinii primesc un supliment .
Nu pot fi de acord cu ultima fraza...Mica, Ieremia, Isaia(despre care se spune ca Manase l-a ucis)si altii...nu au primit like-uri în viata lor, însă cel mai mare Big Like a venit din partea lui Dumnezeu care le-a confirmat ca ceea ce ei făceau era pe placul Lui...
RăspundețiȘtergereNu ești de acord pentru ca nu ai înțeles contextul! Like-urile se primesc în Cer! Dumnezeu nu rămâne dator! Așa ca Acolo, Acasă, El împarte Like-uri!
ȘtergereSă fii acolo!