Cheia vieții – de Licuță Pântia

Mi-am pus zăvor la suflet spre a nu intra durerea,
Dar iată, bucuria n-a mai intrat nici ea;
Și l-am retras, și-atuncea simțit-am cum puterea
A revenit asupră-mi cu toată forța sa!

Nu poți goni destinul, te-ajunge, te urmează,

Nu poți scăpa de lacrimi de nu le plângi frumos;

Dar cât speranța-n suflet e vie și e trează,

Ea-ți va întinde mâna, te va salva de jos.

Azi ploaie, mâine soare, poimâine cine știe

În marea carte a vieții ce pagini vor urma?

Dar dacă printre lacrimi primești și-o bucurie,

Oricât ar fi de mică, e lumea parc-a ta!

Să lupți, asta-i secretul, viața e un lacăt,

iar pentru a-l deschide primești mai multe chei.

De tine doar depinde să lupți până la capăt,

Și cheia potrivită din toate să o iei!

 Licuță Pântia