Ultima Cină - de Mihaela Mănescu

Adie vâtul. Pomii se închină.
Se-aud bătăi de-aripi duhovnicești.
Cu Fața preschimbată în Lumină
Isus își pleacă Ochii Săi Cerești...
E noapte-afară. Masa e întinsă.
E sărbătoare grea pentru evrei...
Se-mparte mielul. Candela-i aprinsă.
E Paște iarăși. Domnul e cu ei.
Dar iată că Învățătorul plânge...
"În noaptea asta un prieten drag
Va vinde Cerul pentru preț de sânge...
Mă va trăda și se va da-n vileag.
Acum, întinde mâna-n blid cu Mine;
Așteaptă plata pentru moartea Mea.
Dar nu va mai privi nici zări senine
Și nici minuni pe calea lui cea rea..."
Deodată, ucenicii se-nfioară:
"O, Doamne, oare nu cumva sunt eu?"
Doar unu-n cercetare nu coboară;
Doar unul vrea arginți pe Dumnezeu...
Adie vântul. Pomii se închină.
E noapte-afară. Iuda a fugit.
Cu Fața preschimbată în Lumină,
Hristos se roagă: "Tată-s pregătit..."

mihaela mănescu