Le spuneam tinerilor într-o tabără că, de cele mai multe ori în viață, ne asemănăm cu un copil ce-a plecat la scoala duminicală cu două monezi: una pentru colectă, și alta pentru înghețată. Pe drum piciul a scăpat o monedă din mână. Banul s-a rostogolit și a căzut tocmai sub un capac de hidrant. "Isuse, a zis pruncul, n-am ce să-Ți fac. S-a dus moneda Ta!".
Taman așa procedăm și noi. Rupem din timpul Lui pentru timpul nostru. Întărziem la biserică, la închinare, dar dorim să finalizăm la timp. Acasă cheltuim timp cu diferite inutilitați apoi rupem timpul de rugăciune. De studiu biblic. de discuții cu Hristos. Zilnic ne rezolvăm problemele noastre și facem totul fugar pentru Dumnezeu. (Dar la ananghie îl implorăm să nu întârzie). La colectă îi punem mărunțiș. Fiindcă-i furăm timpul cântăm puțin, slujim puțin, evanghelizăm puțin. Îl mărturisim puțin. Și trăim puțin...
