marți, 20 aprilie 2021

De ce nu vin oamenii la biserică? - de Nicolae.Geantă

Pastorul american Rick Warren spunea că în urmă cu vreo patru decenii a făcut un chestionar cu care a mers din casă în casă timp de vreo 12 săptămâni. Chestionarul avea cinci întrebări dintre care una de căpătâi: „De ce credeți că majoritatea oamenilor nu merg la biserică?” 

Chiar așa, de ce nu merg oamenii la biserică?  Când făceam studiu biblic cu tinerii mi-au răspuns la un chestionar că nu vin „din cauza plictiselii”. Unii frați îmi scriu că nu mai pot suporta programul (foarte) slab. „Dar unde să ne ducem frate?” În diaspora mi-au spus prieteni că luni de zile nu i-a băgat nimeni în seamă! (Exact așa am pățit și eu când eram student în București). Și exemplele pot continua... 

Evident că sunteți curioși ce au răspuns oamenii lui Rick Warren. 
1) Biserica este plictisitoare, în special predicile! 
2) Membrii bisericii nu sunt prietenoși cu vizitatorii! 
3) Biserica este mai interesată de contribuția mea financiară decât de sufletul meu!

Vă vine să credeți? Predicatorii plictisesc oamenii cu cea mai captivantă carte din lume! Reușesc să transforme pâinea în pietre! Înțelegeți ce e în inima vizitatorilor? Se simt stingheriți în prezența noastră! Când ocolim pe cineva nou care vine la biserică se simte cumva... acuzat! Ați auzit de ce sunt suspicioși oamenii: de transparența financiară! Bill Hybels argumenta că aceasta e cea mai mare plângere împotriva bisericii! 

De ce nu vin oamenii la biserică? Pentru că sunt atei? Nu! Pentru că nu cred că au păcate? Nici vorbă! Ei nu vin acolo unde cred că biserica nu îi reprezintă! „Nu le oferă nimic din ceea ce au nevoie”, zicea Warren.

De data asta articolul îl las neterminat. Vă provoc să-l continuați dvs (la comentarii). Să sângerăm împreună!

Nicolae.Geantă

9 comentarii:

  1. 85% din predicatori fac din asta o meserie pentru care așteaptă bani și faima. Marea problema nu este la predicatori, este la membrii. Daca vezi că pastorul sau predicatorul din biserica ta, bate câmpii trebuie să îl tragi la răspundere. Dat cu ei jos de acolo de la amvoane și schimbați cu alți.
    Pe vremea lui Isus biserica a fost o peșteră de tâlhari, acum este cu mult mai rău.
    CELE MAI MULTE BISERICI IN CARE NOI INTRAM NU IL MAI REPREZINTA PE DUMNEZEU 😢

    RăspundețiȘtergere
  2. 85% din predicatori fac din asta o meserie pentru care așteaptă bani și faima. Marea problema nu este la predicatori, este la membrii. Daca vezi că pastorul sau predicatorul din biserica ta, bate câmpii trebuie să îl tragi la răspundere. Dat cu ei jos de acolo de la amvoane și schimbați cu alți.
    Pe vremea lui Isus biserica a fost o peșteră de tâlhari, acum este cu mult mai rău.
    CELE MAI MULTE BISERICI IN CARE NOI INTRAM NU IL MAI REPREZINTA PE DUMNEZEU 😢

    RăspundețiȘtergere
  3. Cred ca din vina noastra nu mai mergem la biserica... Nu cred ca trebuie sa cautam vinovati in exterior. Vinovatul e unul mare de tot in fiecare dintre noi, cei comozi, se numeste "eu".

    RăspundețiȘtergere
  4. Cat despre ceilalti care nu mai vin la biserica, sau nu mai cauta biserica, raspunsul e acelasi: tot noi suntem vinovatii... Noi, pocaitii nepocaiti.

    RăspundețiȘtergere
  5. Cred ca oamenii au nevoie sa fie bagati in seama,sa fie intrebati cine sunt si sa fie incurajati.Imi amintesc cu mare drag de prima biserica la care am mers in Londra,era o biserica baptista cu un pastor destul de tanar,dar cand biserica se termina el fugea la usa si dadea mana cu toti.Eram mereu incurajati sa stam de vorba cu cei noi...mi-a placut atitudinea asta.
    De ce nu merg oamenii la biserica?!pentru ca unele programe sunt stas,mereu la fel,fara exceptii cu ritualuri lungi si goale...fara duh,fara pasiune,fara disciplina...

    RăspundețiȘtergere
  6. Cred că marturiile personale sunt cel mai valabil însoțitor în viață.
    Nascut și crescut în biserică de așa zis"pocăiți", a aparut și momentul rupturii, atunci când a sosit primul tir cu ajutoare, iar "elita" cu titluri și funcții mari nu au permis nimanui să intre până când si-au ales pentru ei. Au avut parte de lucruri frumoase și bune, dar au pierdut un buchet de...membri. O tristă amintire legată de o revoluție, o schimbare care ne-a făcut mai răi, dupa cum scrie în Biblie.

    RăspundețiȘtergere
  7. Eu cred că * Biserica* nu e doar în biserică, între ziduri.
    Dan Puric zicea : *Sunt tot mai multe biserici și tot mai puțini credincioși*
    Mai demult, oamenii se întâlneau în casele unora.. (asta se poate și acum)
    Isus aduna o mulțime, peste tot unde apărea.
    Nu știu alții cum sunt, dar eu... mă rog Domnului să fiu în locul potrivit, la momentul potrivit..
    Învață-ne să fim oamenii potriviți căutați de El! (ascultați melodia *Caut un om în întreaga țară*, cântată de Cireșarii )
    EL să sfințească slujbele, visele, trăirile..totul !
    Între ziduri va fi tot mai greu, chiar și internetul poate * pica*..
    Mântuirea e personală ,judecata Lui va fi dreaptă...
    Planul Lui se împlinește pas cu pas, oricine , oricât și oricum ar vrea să schimbe ceva în lumea asta

    RăspundețiȘtergere
  8. Minunat spus, frate Nicu Geantă ! Și eu cred la fel ! + Biserica fiind formată din noi, ar trebui să-mi îndeplinesc menirea de Ambasador al Cerului, zilnic ! Domnul să mă ajute ! Unii oameni nu vin la Adunare pentru că-s toate ”OK” ! Sunt sănătoși, au bani destui, au relații bune etc. Pentru ei, Dumnezeu funcționează ca o tutungerie sau mai bine zis ca un Mall. Că la tutungerie, mergeam cu peste 30 de ani în urmă zilnic, după ziare. Da la Mall nu prea mergem zilnic și când mergem de obicei luăm câte o porție de gură-cască. Mai vedem lucruri noi, oferte, ținute în trend, muzică ... Pentru unii oameni Biserica seamănă cu camera de gardă. Când merge omul acolo ? Când e ceva urgent !! Și după ? Eu cred că oamenii care nu vin la Adunare, n-o fac pentru că nu înțeleg termenul de BISERICĂ. Cei care vin sunt și slujitori nu doar iubiți ascultători/spectatori și cei care slujesc, vin. Biserica primară stăruia în Părtășie, Frângerea pâinii, Studiu Biblic și Rugăciuni.

    RăspundețiȘtergere