Nichita, poetul nepereche - de Nicolae:Geantă

Eram licean când l-am găsit pe Nichita. Ploieștean ca și mine, numai că eu eram departe de orașul care mă abandonase. Primele sale versuri m-au ciuruit. Eram îndrăgostit lulea și toate cuvintele lui Nichita treceau prin mine ca un curent de pe linia de locomotive. „Nu-i așa că dacă te-aș săruta în talpă iubito, ai șchiopăta o săptămână întreagă de teamă să nu-mi strivești sărutul?”. Apoi am învățat „Altă matematică”: „știm că unu plus unu fac doi/dar eu și cu tine, nu știm/ vai, nu știm cât facem... numai tu și cu mine/înmulțiți și împărțiți/adunați și scăzuți/rămânem aceiași”... Am învățat că „dacă închid ochiul te strivesc între pleoape”, că „ieri egal cu mâine”, că există „antitimp”... Dar și că „viața e un lift”, că „eu sunt numai numele meu/ restul e tu”,  că „Dumnezeu e coif al înțelepciunii/sabie a puterii” sau că  „nu poți să vezi zâne dacă nu ești zănatic”...  Ori că „nu poți vorbi despre Eminescu dacă nu îți fâlfâie îngerii”... Am înțeles „necuvintele”. Deși le stăpânea ca pe o turmă de oi crescute la sân, Nichita a avut necuvinte. Adică giuvaere. Fiecare cuvânt al lui te făcea baron. Cu Nichita cuvântul și-a bătut propria monedă. Dar Nichita, geniul s-a stins. Ca orice stea cu lumină în ea. Cu sufletul pe jumătate. Chiar așa maestre, unde și s-a dus sufletul?

”Am să-ți fur un

colț de suflet,

și-am să-l ascund

departe,

 adânc,

acolo unde

este un colț lipsă,

acolo unde

a mușcat viața adânc,

lăsându-mă cu sufletul

pe jumătate”

Se spune că după ce mor și sunt uitați oamenii mor a doua oară. Nichita a murit și azi la ziua sa aniversară. Pe 31 martie 2021 când se împlinesc 88 de ani de la nașterea sa ziarele din România au fost preocupate mai mult cu vaccinul. Mă întreb ce ar fi scris maestrul despre pandemie?

Nicolae.Geantă