Când se scula de la masă bogatul lăsa maldăre de firimituri
pe jos. Pâine unsuroasă cu care se ștergea pe mâini în loc de șervețele. Pentru
el firimiturile erau gunoi de zvârlit la câini. Nimicuri. Pentru Lazăr care
locuia-ntre tomberoane firimiturile-gunoi erau comori. Belșug. Hrană pe
săturate!
Pentru unii dintre noi pâinea are gust de scai. Pentru
alții e savarină. Urmăriți-i atent pe cei ce cotrobăie prin habe. Cum dau de
ceva resturi s-au îmbogățit!
Uneori avem simptome că ne rod pantofii, alteori ni se
par culorile tricourilor/cămășilor cam tocite. Le vedem rubbish. Dar alții le
văd fashion.
Am constat că așa se-ntâmplă cel mai des în viață: ceea
ce e gunoi pentru unul poate fi comoară pentru altul!
A venit spre mine cu șlapii ciuruiți. Stângul avea puțină
sârmă. M-am uitat la picioarele lui și erau exact cât ale mele! I-am dat o
pereche de pantofi albaștrii sport de care mă plictisisem. I-a privit ca pe un
trofeu. A aruncat papucii în niște brusturi și a plecat mergând ca un balerin. Ba
nu. Ca un bancher. Primise o comoară!
Nu aruncați la gunoi nepăsători alimente, haine, mobilă,
laptopuri vechi! Și nici măcar tâmplăria veche de la casă! Sunt alții pentru
care toate acestea sunt comori... Ca să-i îmbogățiți trebuie însă să faceți un
mic efort: să le duceți „firimiturile”!
Știți ce făcea Lazăr după ce primea ceva firimituri? Ridica
rugăciuni de mulțumire către Dumnezeu. Și sunt sigur că în rugăciunile lui
figura și bogatul...
V-ați gândit vreodată că puteți îmbogății pe ceilalți cu (ceea
ce pentru dvs sunt) „gunoaie”? Dar să fiți binecuvântați pentru „gunoi”?
Spor la treabă.
Nicolae.Geantă
Frumos...
RăspundețiȘtergereDar aș sublinia că mai întâi de frații noștri în credință să avem grijă. Sunt atâția săraci între ei, deznădăjduiți poate.
Ei nu cerșesc, ci se roagă cu suspine la Dumnezeu. Neștiuți, neauziți, nevăzuți de frații mai mari într-ale avuțiilor.
Ei așteaptă ajutorul Domnului în tăcere. De multe ori degeaba. Nu pentru că Domnul nu le dă; le dă, dar cadoul e blocat la frații lor. La mine și la tine în frigider, în șifonier, în fața casei ori în portofel...
Pentru că nu numai hainele sunt roase de molii și nu numai mâncarea se strică.
Aș merge mai departe și aș spune că și mașina veche pe care am înlocuit-o cu una nouă (deși încă mai mergea bine) ar putea fi o comoară pentru cel ce nu are bani să își cumpere nici măcar cea mai ieftină mașină second hand.
Dar fratelui ce ar socoti-o un dar de la Dumnezeu, nu i-o dăm... Ar fi prea mult, nu? Cine dă o mașină pe degeaba? Chiar și veche. Mai bine să o știm acolo, zăcând în garaj și degradându-se pe zi ce trece.
Dar casele care se deteriorează pentru că nu le locuiește nimeni? Proprietarii lor nu stau in ele; sunt prea sărăcăcioase, prea bătrânești ori prea departe.
Așa că mai bine sunt lăsate în paragină, decât să fie oferite măcar pentru un timp altora, fraților în Hristos, care poate nu au unde să doarmă noaptea...
Cu toții suntem "bogatul nemilostiv". Eu mai mult ca toți! Deși ne place așa de mult să credem că ne asemănăm cu Lazăr cel credincios! Nu? Dar oare cum ne vede Domnul? Nu cumva avem și noi mâinile pline de "firmituri" ?
P.S. Stă scris în Biblie un verset, o întrebare retorică ce ne zgârie parcă retina:
"Dar cine are bogăţiile lumii acesteia și vede pe fratele său în nevoie și își închide inima faţă de el, cum rămâne în el dragostea de Dumnezeu?" (1 Ioan 3:17 VDC)