O lume mascată - de Mihaela Mănescu

foto by mihaela

Măști colorate, priviri fără chip,

Oameni strângând bogății de nisip,

Zile-nsorite și zile cu nori;

Cine mai simte-ai credinței fiori...?

Fără cuvinte și fără ecou

Roata-ncercării se-nvârte din nou.

Glia-i aceeași, doar oamenii-s noi;

O, de s-ar smulge din vechiul noroi...

Lumea-i doar pleavă, suflarea-i doar fum.

Viața și moartea-și dau mâna pe drum.

Nimeni n-aude al Duhului Glas

Care șoptește că-i ultimul ceas?

Frați și dușmani în același război

Pleacă de-a valma în viața de-apoi.

Lumea mascată prea lesne-i de prins;

Râde Vrășmașul că-n luptă-a învins.

Oameni de paie cu chipuri de lut,

Crucea credinței s-o duceti n-ați vrut...

Iată că Domnul mai mântuie vieți:

Măști colorate, de ce nu cădeți?

mihaela,

10 iulie 2020