marți, 14 iulie 2020

O lume mascată - de Mihaela Mănescu

foto by mihaela


Măști colorate, priviri fără chip,
Oameni strângând bogății de nisip,
Zile-nsorite și zile cu nori;
Cine mai simte-ai credinței fiori...?

Fără cuvinte și fără ecou
Roata-ncercării se-nvârte din nou.
Glia-i aceeași, doar oamenii-s noi;
O, de s-ar smulge din vechiul noroi...

Lumea-i doar pleavă, suflarea-i doar fum.
Viața și moartea-și dau mâna pe drum.
Nimeni n-aude al Duhului Glas
Care șoptește că-i ultimul ceas?


Frați și dușmani în același război
Pleacă de-a valma în viața de-apoi.
Lumea mascată prea lesne-i de prins;
Râde Vrășmașul că-n luptă-a învins.

Oameni de paie cu chipuri de lut,
Crucea credinței s-o duceti n-ați vrut...
Iată că Domnul mai mântuie vieți:
Măști colorate, de ce nu cădeți?


mihaela,
10 iulie 2020

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu