Iartă-mă, Tată... - de Mihaela Mănescu

Iartă-mă, Tată... Iar n-am rodit...

Floarea-a fost stearpă. S-a ofilit.

Frunzele-mi moarte, Te-au înșelat.

Ramul mi-e negru, gol și uscat.

Toată grădina Ți-a dat prinos.

Numai din mine n-ai vreun folos...

Iată, securea geme în trunchi:

Simt o vâltoare. Cad în genunchi...

Drept ești, Părinte. De-aș arde-n foc,

Ți-ar face roade altul în loc.

Iartă-mă, Tată... Vrei să-mi mai dai

Încă o șansă, să nu mă tai...?

mihaela,

Biserica Adoramus București