Opriți-vă din rugăciune! - de Nicolae.Geantă

„Opriți-vă, și veți ști că Eu sunt Dumnezeu” (Psalm 46:10)

Opriți-vă puțin ca să vedeți ce este rugăciunea. Laudă. Recunoștință. Smiorcăială. Lamentație. Implorare. Cerere. Tocmeală. Văicăreală inutilă. Scâncete. Urlete uneori. Nejustificate. Act al limbajului, cum spunea scriitoarea Patricia Hampl. E o postură în care se plasează fiecare.

Uneori rugăciunea este o adevărată corvoadă. Oamenii vor să cânte, să predice, să-și povestească pățaniile, dar cel mai puțin vor să se roage. Și culmea, rugăciunea este o relaxare! Simon Tugwel spunea că la rugăciune pierdem din vedere esențialul: „Dumnezeu ne invită să ne luăm liber, să tragem chiulul!”

Ați putea să spuneți că și eu și Tugwel ne-am zăpăcit. Că Bisericile au nevoie acută de respirația sufletului. Dar Dumnezeu ne spune azi: „Opriți-vă! Și uitați-vă și la Mine!” Philip Yancey zice că asta sună cam așa: „Părăsiți postul de comandă al propriilor vieți!”. Adică lăsați pe Dumnezeu să fie Dumnezeu!

Noi ne rugăm disperați. În viteză. Înghesuiți de fleacurile zilei de cele mai multe ori. Și scăpăm din vedere că rugăciunea este desprinderea de a fi atent! Și când suntem atenți suntem puși în legătură cu tot ce există! Vedem ce nu putem vedea...

Mi-am amintit azi că fratele Wurmbrand predica odată despre „Oprirea” de la sfârșitul psalmilor. Dar nu mai știu ce anume. Apoi am numărat. De 70 de ori în Psalmi scrie cuvântul „Oprire” (Dar și de alte 3 ori în Habacuc 3). Și asta în timpul laudei. Al rugăciunii.

Dumnezeu dorește să ne oprim. Ne poruncește. Eu așa văd Psalmul 46. Mi se poruncește să mă opresc puțin din rugăciune! Ca să îl văd pe Dumnezeu cum lucrează! Rugăciunea mă ajută la corectarea miopiei...

Nicolae.Geantă

Biserica Punct București