miercuri, 31 octombrie 2018

Când diavolu-ți păzește casa... - de Nicolae.Geantă



Fantome, vrăjitoare, coșciuge la ușă, moartea atârnată la ferestre, dovleci cu dinții rânjiți, și draci. Mulți, foarte mulți draci. Sânge. Teribilism. Spectacol grotesc. Drăcesc... E Halloweenul - cea mai mare sărăbătoare satanistă! Așa zice Anton Szandor LaVey, întemeietorul bisericii Diavolului. E Noaptea tuturor demonilor! Texe Max, un cercetător al fenomenului New Age, zice că e sabatul vrăjitoarelor! Eu îl numesc paștele demonilor! O noapte în care se bea, se spun blesteme, se fac vrăji, sacrificii animale și chiar umane! Iar bonus orgii sexuale! O noapte în care copiii colindă cu dovleacul. Cu lampa lui Michiduță! Cum să colinzi pentru Satana?

”Practicile de Halloween deschid ușile pentru ocultism și introduc forțele negative în viețile oamenilor. Forțe oculte pe care inițial nu le înțeleg și de multe ori nu le pot combate”, spune dr. David Enoch de la Royal Liverpool Hospital și University of Liverpool.

Ție de ce ți-e dor cel mai tare toamna? - de Nicolae.Geantă

Azi am avut un dor nebun să fug prin pădure. Toamna îmi place să calc pe frunze. Și să privesc cum cad nepăsătoare. Dansând. Nu știu dacă știați, dar frunzele nu mor! Deși putrezesc lipite una cu pământul ele trăiesc și primăvara viitoare. Prin frunzele care răsar în locul lor!„

Când am auzit foșnetul frunzelor sub picioare, mi-am adus aminte că, în urmă cu ceva ani, pastorul Daniel Floruță mi-a zis undeva prin Valencia lui: „Nicule, mi-e așa de dor să mai merg toamna prin pădure, să calc pe frunză și să tai lemne cu joagărul, cu tata!”. Când l-am auzit am lăcrimat. În toate toamnele copilăriei mele tata mă sâcâia să merg în pădure cu el și cu joagărul. Aaah, nu-mi plăcea deloc să-l ajut pe bătrân! Îmi venea să fug până în Minesota. Azi aș fi dat orice numai să tăiem amândoi un chituc de fag! Nu am avut nici joagăr și nici partener. Decât pe Hunter. Care mă privea fără să înțeleagă de ce-s trist...


Într-o seară, când am făcut focul în sobă, m-a sunat Aurelian din Chicago. Când a văzut văpaia ce mușcă din stejarul uscat i s-au declanșat senzorii amintirilor: „Nicule, mi-așa de dor să mai aprind focul în sobă! Nu am mai făcut asta de când eram prunc!” N-am vrut să-l întristez, dar am înțeles că fericirea constă în lucrurile mărunte. Până la urmă Oceanul e plin de picături...

Am întrebat mai mulți prieteni „de ce le e cel mai dor din copilărie?”. Valentino a zis că de turma de oi. Ar vrea să mai stea seara lângă mioare, cu câinii la subsori și cu fluierul în acțiune. Să simtă briza în ceafă și s-o audă pe mătuși-sa  strigând: „Băiatuleeee, bagă odată în staul oile-alea, că și mîine e o zi întreagăăă!”. Dar mâine Valentino va alerga cu camionul pe coastele Mediteranei! Cornelihno mi-a zis că cel mai mult își dorește să urce pe combină la treiereat de grâu! În Londra nu crește decât gresie. Și faianță. Mihai e prin Belgia. Visează cu ochii deschiși cum înălța porumbeii și dădea iepurii afară la iarbă. Alberto nu vrea să audă de copilărie. De mic a rămas fără tată. Și a trebuit să muncească pe brânci. Adela își dorește să mai trăiască fără obligații. Amară-i străinătatea! Daniel are două decenii de Canada. „Întotdeauna mi-am dorit să fiu mai mare decât eram... Nu am fost împlinit în copilărie. Și acum parcă mă simt la fel. Mi-e dor de ce va fi...” Coco ar mai vrea să meargă cu tatăl lui cu bicicleta prin târg, prin Brașov. Dar pentru asta trebuie să vină cu TIR cu tot din Anglia. Pastorul Gabi nu știu ce a înțeles: „Niculaie, eu am joagărul de la tata în beci și acum!”

Răspunsuri am primit destule. Și provocări. Mike visează zăpezile din Moldova. În Illinois nu prea găsești săniuș. Doctorul Schlezack își dorește timpul acela liber. Psihiatria e un mega stress. Dar trebuie cineva s-o facă și pe asta... Tare mult mi-a plăcut de pastorul Huțuțui: „Niculiță, aș vrea să merg la coasă cu tata, și să îmi bată coasa... Să mai stau cu oile alături de un cioban bătrân care îmi spune povești din război... Seara să joc fotbal în crucea drumului, să mânânc păstăi cu usturoi, să fierb lapte în ceaun și să mănânc cu mămăligă!” Mda, oricât de altitudinal am urca pe orbita vieții, noi ăștia care am crescut pitoresc nu ne putem debarasa de românul neaoș din noi! Și burghezi de am fi ajuns, tot țăranii ne sunt pe plac. „Fără țărani istoria românilor e o pajiște goală”, i-am zis fratelui Huțuțui, care  mi-a adus aminte de copilăria când ne strângeam seara la foc să mâncăm orez cu lapte direct din tuci! Curgând lapte din linguri în drumul către gură direct în capul celor mai mici.

„Dar dvs de ce vă e foarte dor domnule profesor?”, m-au întrebat curioși elevii mei. „Să joc fotbal în islaz în timp ce vaca paște cu clopotul înfundat în trifoiul pădurarului. Să nu îmi pese de problemele celor mari. Să-mi spună bunicul povești cu Moise, să citesc până la trei dimineața, apoi să visez că sunt cardinal!... Dar cel mai mult știți ce îmi doresc? Să mai am fetițele mici, să le fac ghem și să le port în sân. Mi-e tare dor să mai dorm cu ele pe brațe chiar dacă mi-ar amorți! Azi, sunt departe și nu mai am ocazia decât rar să le strâng în brațe. Sunt mari și a început să-mi fie... rușine!” Și lacrimile curg chiar dacă vreau să le opresc...

„Îmi e tare dor de bunicul, copii... De răsfățul în care m-a crescut. Dar cel mai dor îmi e de Isus!” Tăcere... Oare tăcerea e doar un răspuns negativ, sau imposibilitatea de a ne privi reali în oglindă?

Da, îmi place toamna! Îmi place nu numai să calc pe frunze. Nu numai să văd cămările pline ori să tai lemne cu joagărul, seara, la neon. Dar când plouă mocănește îmi vine o poftă să devin lup...

Când am ajuns azi prin pădure mi-am adus aminte o melodie preferată de la Cireșarii: „Mi-e dor de-o zi, o zi când toamna / N-or mai cădea nici frunze, și nici flori / E ziua noastră, e o-ntâlnire/ Cu Acel ce-n viață, Noi L-am urmat”. M-a apucat de-odată așa, o nostalgie. Trebuie să iubim toamna! Să savurăm toată splendoarea ei! În Cer nu vor mai cădea frunze... Și nu vom mai fi nici copii!


Nicolae.Geantă

sâmbătă, 27 octombrie 2018

Aș vrea să pot - de Mihaela Mănescu

Aș vrea să pot să tac ca Tine,
Să nu mai strig când crucea-i grea.
Să port un dor înfipt în mine
După-ale Tale căi divine,
Uitând de tot de calea mea.

Aș vrea să pot să merg 'nainte
Chiar valuri de s-ar ridica
Să-mi curme gândurile sfinte,
Eu tot să-înaintez cuminte
Isuse, înspre Țara Ta.

De ce trăiesc pe pământul acesta? - De Vladimir Pustan

Ca să-i fac umbră. Ca să aibă cine tăia frunză la câini. Ca să consum alcoolul produs în distilerii, salamul produs în carmangerii și aerul bun produs de pădurile tăiate.
Ca să aibă cine merge la școală, facultate, mall. Ca să aibă pământul omul potrivit pentru a lăsa în urmă, în văi și munți PET-uri, cutii de conserve și pahare de unică folosință.
Tata a zis că am venit pe lume dintr-o simplă nebăgare de seamă.

Atunci înseamnă că trăiesc ca să aibă cine munci pământul acesta. Și apoi cine muri. Până la urmă, învinge pământul. Dacă e doar atât înseamnă că nu sunt cu nimic superior bernardului Barry. Și el va îngrășa pământul într-o zi.


vineri, 26 octombrie 2018

Voința și Conștiința - Nicolae.Geantă

Cu ceva timp în urmă, unul dintre prietenii mei, VIP de televiziune, a căzut dintr-o dată într-un păcat uriaș. Evident că n-am putut să-i întorc spatele. Căci știu bine că prietenii adevărați îți cântă melodia favorită atunci când ai uitat-o...Și asta am dorit să fac. Căci oamenii, mai ales cei căzuți, au nevoie de dragoste nu de lovituri de bici. Nu devenim mai mari dacă-i facem pe alții mai mici!

Așa că am avut o întâlnire destul de lungă cu „căzutul”. Mi-a spus că a fost ispitit. Că n-a mai putut să reziste. Și și-a făcut viața praf! I-am spus că și eu sunt ispitit. Adesea. Și că 999 din 1000 de gene din mine mă împing să cad în hău. Dar una singură îmi zice să mă opresc! Și aceea e Conștiința! „Da, zice prietenul meu filosof, dar la tine Conștiința e mai mare ca Voința!”

miercuri, 24 octombrie 2018

Ai fost vreodată Singur? - de Mihaela Mănescu

Ai fost vreodată Singur, Tată?
Acolo, printre heruvimi,
În Slava-Ți binecuvantată,
Pe neștiute înălțimi...

Ți-a fost de Duhul dor vreo clipă
Când a plecat să-mi fie Dar
Și m-a umplut, făcând risipă,
De Bucurie și de Har?

Dar de Isus, când, stând pe cruce,
A trebuit să Te desparți...
Când Trupul Lui, croind răscruce,
L-ai frânt pe-Altar să mi-L împarți...

Atât de Singur ai fost,Tată!
Și-atât de mult Tu m-ai iubit,
Ca eu să nu mai fiu vreodată,
În viața asta și-n cealaltă,
Nici singur și nici părăsit...

Mihaela Mănescu 
23 octombrie 2018
Biserica Punct București 

luni, 22 octombrie 2018

În lume dar nu ca lumea - de Nicolae.Geantă

Undeva, în hamada Galileii, a venit un Om cu haina dintr-o bucată şi sandalele din piele de cămilă. Cu faţa arsă, cu buzele uscate, fără adăpost, fără traistă şi fără pungă. Fără sabie, fără armate, fără posesiuni. "Voi trebuie să fiţi diferiţi!" a strigat. "Sunteţi în lume, dar nu ca ei! Lumea cere dinte pentru dinte, Eu vă spun nu vă răzbunaţi. Lumea promovează ura, Eu dragostea. Lumea promovează divorţul, Eu unitatea până la moarte. Lumea promovează întunericul, Eu lumina. Lumea promovează lălăiala în rugăciune, Eu nu cer bolboroseală de cuvinte. Lumea promovează prostituţia, eu castitatea. Lumea pune preţ pe trup, Eu pe suflet". Trei ani a propovăduit ucenicilor. Apoi El a plecat de unde venise. Dar a schimbat pentru totdeauna lumea!

Trăieşte ca El! Ca Isus din Nazaret. Se poate! Au demonstrat-o Petru, Pavel, Ioan, Apostolii, Timotei, Sila, Barnaba, Fivi, Eunice, Tabita, Dorca, Aquilla şi Priscila, Tit, Epafrodit, Onisim. Milioane de creştini, în 2000 de ani. Care este cheia succesului lor? N-au adus lumea în biserică, dar au dus biserica în lume! Acum du-te şi fă şi tu ca ei!

Nicolae.Geantă

sâmbătă, 20 octombrie 2018

Se răceste vremea... - de Mihaela Mănescu

Parcă se răcește vremea, vezi?
Iarba s-a uscat prin poienițe...
Toți copacii verzi de prin livezi
S-au trezit cu brumă în cosițe.

Oare se întoarce toamna iar?
Lacrimile-mi cad ca amintire.
Nici nu știu când mi-a plecat hoinar
Focul tinereții din privire...

Dă-mi un pled, că parcă-i tot mai frig;
Drumul e trecut de jumătate.
N-are rost de-acuma să mai strig,
Să-mi hrănesc iluzii spulberate...

Se răcește vremea câte-un pic.
Pomii din grădină sunt pe moarte.
Fără Tine, Doamne-aș fi nimic!
N-aș mai duce drumul mai departe...

Însă știu că dincolo de nori
Mă aștepți cu Masa pregătită.
O, de-ar fi o toamnă până-n zori
Și din zori, o Nuntă nesfârșită!


mihaela,
18 octombrie 2018
Biserica Punct București

vineri, 19 octombrie 2018

Mulțumesc - de Vladimir Pustan


Duminică avem în Biserică Sărbătoarea Mulțumirii sau Ziua Mulțumirii. Dar mulțumirea n-ar trebui să fie o sărbătoare ci o atitudine. Înainte de a fi un sentiment mulțumirea e o datorie. Buruienile cresc singure dar florile trebuie cultivate. Mulțumirea, o floare rară pentru că noi credem că ni se cuvin o sumedenie de lucruri. Viața, sănătatea, pâinea, un prieten, ziua de azi, soarele de octombrie.

Într-o lume plină de nemulțumiți (de felul cum arată, cât au, pe cine au) e vremea să lăsăm să se înțeleagă că avem o atitudine de extratereștri veniți de pe planeta gurii până la urechi. Singura nemulțumire permisă în Scriptură este cea față de nivelul spiritual. Mulțumit de ceea ce ai, nemulțumit de ceea ce ești. Pavel zice să mulțumim lui Dumnezeu pentru toate lucrurile. Dacă luăm de bună porunca asta, ar trebui să-I mulțumim și pentru citostatice.

„Învață-mă arta pașilor mici” – Antoine de Saint-Exupery


Rugăciunea cunoscutului romancier Antoine de Saint-Exupéry, scrisă într-unul din cele mai grele momente din viața lui, ne aduce aminte despre cele mai important lucruri.

sursa foto
 „Doamne, nu-ți cer minuni și nici lucruri imposibile, îți cer doar putere pentru fiecare zi. 
Învață-mă arta pașilor mici.
Fă-mă atent și inventiv, ca în rutina zilelor să mă pot opri în fața descoperirilor și a experienței care m-au intrigat.

Învață-mă să gestionez corect timpul vieții mele. Oferă-mi un simț al observației, pentru a putea diferenția lucrurile importante de cele mai puțin importante.

Îți cer să-mi dai puterea reținerii și a înțelegerii, ca în viață să nu deviez de la ceea ce este important, dar să-mi planific rațional timpul, să pot vedea și vârful muntelui, și valea și uneori să pot găsi timp pentru bucuria artei.

Parlamentul României. Mic dejun cu rugăciune 2018 – de Nicolae.Geantă


Mircea Roșca
Ediția a-XIII-a a Micului dejun cu Rugăciune, s-a desfășurat între 17-18 Octombrie în Salonul de Recepție al Palatului Parlamentului din București. Cei cca 500 de invitați din toate cultele creștine, din toate etniile, din toate clasele sociale sau politice, au deschis evenimentul miercuri seara cu un program cultural religios și o recepție oferită în onoarea invitaților. Printre vorbitorii din prima zi s-au numărat Titus Corlățean, Benoni Ardelean, Moise Ardelean - președintele penticostalilor ori secretarul baptiștilor.

Tu te-ai muta lângă un om ca tine? - de Nicolae.Geantă

În fața casei unui bătrân se oprește un tânăr. Batrânul rezemat cu coatele pe gard îl studiază curios. “Bunicule, îmi place satul acesta. Mi-aș cumpăra o casă aici. Aș  vrea însă să te întreb ceva: Ce fel de oameni locuiesc în zonă?”. “Dar la tine în sat ce fel de oameni sunt?” “Niște oameni buni, muncitori, amabili. Oameni cumsecade”. “Ei bine astfel de oameni sunt și în acest sat!”. 

Nici nu a plecat bine tânărul că la poarta bătrânului poposi altcineva. “Bună ziua bunicule! Îmi place foarte mult satul acesta. As fi încântat să am o casă aici! Dar aș fi curios să te întreb: Ce fel de oameni locuiesc pe aici?” După ce își dădu sprâncenele peste cap batrânul întreabă: “Dar la tine în sat ce fel de oameni sunt?” “Ooo, la mine în sat sunt oameni foarte răi. Niște neisprăviți. Puturoși. Nemernici!”. “Tot astfel de oameni locuiesc și aici”, afirmă batrânul. 

miercuri, 17 octombrie 2018

De n-ai fi Tu...

De n-ai fi Tu... nimic nu mi-ar aduce
În suflet bucuria de-a trăi,
De n-ai fi Tu... şi jertfa de pe cruce,
N-aş şti trăi cu dor de veşnicii.

De n-ai fi Tu... nimic n-ar fi în stare
Să mă înveţe cum e "a iubi",
De n-ai fi Tu... aş fi o arătare,
Un om pierdut în gânduri cenuşii.

luni, 15 octombrie 2018

Tu auzi greierii? - de Nicolae.Geantă

Odată, în vacarmul New York-ululi, un indian dintre pieile roșii s-a oprit și a spus prietenului alb care-l însoțea: “Liniște! Se aude un greiere!” Apoi s-a oprit lângă o tufă și cu un pai a scos greierele dintr-un mic mușuroi! Uimit americanul a întrebat de ce el nu a auzit? Atunci indianul a băgat mâna în buzunar, a scos un pumn de monede și le-a aruncat pe asfalt. Deodată tot New-York-ul a încremenit. “Vezi, zice indianul, voi n-ati putut auzi greierele pentru că în urechi aveți numai zornăitul banillor!”

Trăim vremuri în care oamenii sunt într-o continuă goană. Dar fără Isus, vorba lui Liviu Cabău. Fără timp să asculte, nu doar greierii, nu doar semenii, unii semeni nu-și mai ascultă nici bătaia inimii lor. Nici pe Dumnezeu. Orice muzică ar cânta, orice jale s-ar jeli, urechile parcă sunt de cratiță! Nefolositoare!

vineri, 12 octombrie 2018

Virgil Achihai reales președinte al Creștinilor după Evanghelie

Virgil Achihai -
președintele UCDE-BCDE
În cadrul noilor alegeri ale Uniunii Creștine după Evanghelie - Biserica Creștină după Evanghelie din România, care s-au încheiat în urmă cu câteva minute, domnul Virgil Achihai a obținut un nou mandat pentru postul de președinte al confesiunii. Târgovișteanul de 59 de ani, fost lider al BCDE în ultimii 12 ani, fost președinte al Alinaței Evanghelice timp de 4 ani, va conduce destinele Creștinilor după Evanghelie în echipă cu suceveanul Cornel Haureș, care se află la primul succes în postura de vicepreședinte al Cultului. Totodată secretarul Uniunii a fost reales Dan Mitrea.

Drum bun frate Virgil! Drum bun frate Cornel!
Vă urăm toate binecuvântările biblice!
Dumnezeu să vă folosească spre slava Sa!

Semnal editorial: „Omul Evanghelic.O explorare a comunităţilor protestante româneşti”


Cunoscuţi sub diverse denumiri generalizante, evanghelicii – o prezenţă relativ recentă în spaţiul românesc – îşi au de fapt rădăcinile în protestantism, mai precis în Reforma radicală. Din diverse motive, cel mai adesea exterioare acestei minorităţi religioase, studierea în scop ştiinţific a comunităţilor constituite de ei a început destul de tîrziu, luînd amploare abia în postcomunism.

Prin urmare, după o perioadă destul de lungă de așteptare (câțiva ani!), zilele trecute, la Polirom Iași, a văzut lumina tiparului unul dintre volumele de căpătâi ale Bisericilor Evanghelice din România. O mică enciclopedie coordonată de istoricul Dorin Dobrincu (ex-director al Arhivelor Statului) și teologul Dănuț Mânăstireanu (profesor al unor prestigioase facultăți de teologie din țară și străinătate), lucrarea „Omul Evanghelic. O explorare a comunităţilor protestante româneşti” a reunit o pleiadă de intelectuali protestanți din țara noastră care au analizat din unghiuri diferite identitatea sau criza de identitate a protestanților dintre Carpați și Dunăre, dinamica teritorială a acestora, teologia evangehlicilor de la rădăcini la perspective, Biblia și traducerile sale în spațiul românesc, valorile și practicile acestor confesiuni, muzica și arhitectura, crezul evanghelic, modul de convertire și chiar „invizibilitatea” politică a creștinilor ce au ca fundament numai Evanghelia lui Hristos.

joi, 11 octombrie 2018

Frumoasă, curată și cumplită! - de Nicolae.Geantă

Știm, unii creștini au lacrimi după Referendum. Nu în ochi, ci în inimă. (Acolo se șterge mai greu). Se simt trădați, manipulați, folosiți de politic. Dar Biserica nu are obârșie pământească. La ce ar fi trebuit să se aștepte? Când s-au descoperit ruinele Betelului, arheologul șef a exclamat: “Nu cred că vreo altă cetate a fost mai ades asaltată, mai distrusă cu atâta ură de dușmani...” 

Solomon întreabă în Cântarea Cântărilor (6:10): „Cine este aceea care se ivește ca zorile, frumoasă ca luna, curată ca soarele, dar cumplită ca niște oști sub steagurile lor?” Biserica este. Și Biserica sunteți dvs, creștinii!

Biserica e ca zorii dimineții. Risipește orice văl de întuneric! Unde e prezentă totul devine clar. Totul iese la iveală. Iar bezna n-o poate învinge! Să fiți zorii lui Dumnezeu! Oricât de mult întuneric se aruncă asupra dvs! Altfel oamenii nu vor fi încântați de dimineți!

miercuri, 10 octombrie 2018

Stelele lui Dumnezeu pe pămãnt - de Nicolae.Geantă

Pavel le spune Filipenilor (2:15): "străluciţi ca nişte lumini în lume". Iar Efesenilor (5:8): "umblaţi deci ca nişte copii ai luminii". Asta pentru că Domnul Isus a afirmat: “Voi sunteți lumina lumii!” (Matei 5:14) Sunteţi stelele lui Dumnezeu!

Stelele strălucesc numai în întuneric. Ziua ele nu se văd niciodată. Sunt luminători în noapte. În biserică, spunea Vladimir Pustan, e mereu zi. Strălucirea creştinului se vede numai afară, în lume. Cu cât lumea e mai păcătoasă cu atât el trebuie să fie mai luminos. Să se vadă de departe. Tare mă tem că la multe stele nu se vede!

marți, 9 octombrie 2018

Nicolae Geantă - Ochiul Neadormit

07 octombrie 2018, Biserica Izbânda
video by Ben Hur

luni, 8 octombrie 2018

Nu, nu, românii nu-s aceștia! - de Nicolae.Geantă

De trei zile a circulat online - și nu numai - tot felul de nedreptăți la adresa românilor. Acuzații grave! Românii nu-s aceștia zugrăviți acum! Nu sunt nici fanatici religioși, cum zic unii, nici popor de homalăi cum zic ceilalții! Românii nu sunt medievali, nici cei mai avizi pământeni de moravuri grele. Sunt doar sceptici... Și-atunci când e vorba de binele lor!

Românii de azi sunt aceiași de zilele trecute. Chiar dacă nu au ieșit la Referendum să facă cvorum, românii NU sunt de acord cu căsătoriile între persoane de același sex! Nevalidarea votului NU înseamnă undă verde pentru LGBT-iști. Românii NU au taxat familia, ci clasa politică! Nu au cerut desființarea Bisericii, nici renunțarea la ea. O să-i vedeți cum se vor înghesui din nou la altare de sărbători. Și mai ales când vor da de necazuri...

vineri, 5 octombrie 2018

Ce am învățat zilele acestea – Vladimir Pustan

Că încă nu facem deosebirea între păcat și păcătos. De aceea, cele mai dragi cuvinte bisericești sunt excluderea, caterisirea, anatema. Frica de ruguri naște boicot.

Că Dumnezeu folosește oameni ciudați pentru a-și realiza scopurile. Cirus, Nebucadnezar, Titus Vespasian, Dragnea. Nici Trump nu-i ușă de biserică. Atunci când sfinții lipsesc, oricine e bun.

Că numai necazul ne unește. Ortodocșii au uitat că eu sunt sectar, iar eu am uitat tot pentru o clipă că ei sunt depășiți.

Că nu e musai să fim deștepți ca să fim mântuiți. La nașterea din nou prostia nu ar trebui să rămână, dar numărul mare de oameni pocăiți care vor sta acasă dovedește că se poate.

Că iubirea nu se votează. Așa e, prieteni, dar nici Biblia. De aceea referendumul ar trebui să fie numit răscoală atunci când se batjocoresc poruncile lui Dumnezeu.

Că nu poți pune punct după ‘Dumnezeul meu iubește’, cum îmi scria o domniță. Dumnezeul meu iubește păcătosul, dar urăște păcatul. Sună mai bine.

Că Europa e depășită. O iubesc, dar fără reziduuri. S-a spus că vrem doar banii lor, dar noi nu primim un ban care să nu se întoarcă la ei dublu. 

Lepădați mentalitatea de sclavi și nu mai criticați Ungaria. Pruncul premierului Viktor Orban e parte a celui mai mare val de trezire spirituală în țara fără munți. Trezire capitalistă americană penticostală.

Așa că smulgeți-vă din blestemul mioritic și haideți la referendum. ‘Acum ori niciodată croiește-ți altă soartă…’

Vladimir_Pustan

www.ciresarii.ro

De ce-a îngăduit Dumnezeu zavistiile pentru Referendum? - de Nicolae.Geantă

O Românie plină de zavistie. De păreri pro și contra. De neînțelegeri. De manipulare. De mânie. De dezbinări. De certuri de partide. Nu politice, ci de ideologii. Valuri de opinii mai mult sau mai puțin argumentate. Mesaje ale unor legitimi sau nelegitimi. Asta a adus Referendumul pentru Familie în Ultimele săptămâni. „La ce folos dom'ne profesor?”, mă apostrofa ieri un om de afaceri prosper, dar antireferendum... „Pentru că Dumnezeu le-a îngăduit...”

A îngăduit zavistiile pentru că ele au trezit Biserica din somn. Acest uriaș parcă avea ochii de sticlă și picioarele de lut! Acum a început să vadă realitatea, pericolul care pândește la ușă, să iasă pe străzi, să strângă oameni, să se facă auzită. S-a trezit conștiința, rațiunea! Ațâpise prea mult în strana din fața altarului, iar arhitecții răului au invadat educația, au distrus moralitatea, au otrăvit opinia publică, „ne-au ucis tinerii în piețe”, vorba profetului Ieremia. Și încetișor, dar sigur, au început să cangreneze familia, țara...

A îngăduit zavistiile pentru că ne-au adus unitate. O unitate a bisericilor, a ONG-urilor, a oamenilor de pretutindeni care au credință. De la Revoluție nu s-au mai văzut preoți și pastori slujind, rugându-se împreună! Cultele religioase au avut din nou același scop: să reverse peste țară Lumina lui Dumnezeu! Ba mai mult, s-a văzut ca printre preoți și pastori să vină chiar politicienii la post, la rugăciune, la lupta cu răul!

A îngăduit zavistiile pentru că ne-a triat neghina dintre noi. Abia acum ne-am dat seama cu cine ne-mpărtășam întru Hristos! Abia acum ortodocșii și-au dat seama că nu sunt atât de mulți precum par, evanghelicii că nu toți sunt atât de credincioși cum se declară, catolicii și reformații că sunt neascultați. Am auzit de pastori care nu participă la Referendum, de protestanți care boicotează, de creștini care luptă împotriva Bisericii lor! Căci nu musulmanii se pun curmeziș, nu budiștii... Ci cei care vor să fie cununați, botezați, binecuvântați, împărtășiți în Numele lui Hristos! Am văzut că președintele țării s-a ridicat împotrivă! Că fostul premier Cioloș și toți haștagiștii 'mnealui nu au multe interese comune cu noi. Că până și domnul Pleșu care a scris ”Parabolele lui Isus” nu are o minima moralia. Și lista e prea lungă. Cât noaptea pe Mercur.

A îngăduit zavistiile ca să iasă la suprafață Adevărul! Minciuna, manipularea, oricât de bine s-ar parfuma tot put! Putem avea facultăți, avocați, televiziuni, presă, mall-uri și spitale. Dar dacă tot mirosim a pubelă...

A îngăduit zavistiile pentru ca România să fie cunoscută ca un reper de îndrăzneală. Anul trecut românii au îngenunchiat Barnevernetul norvegian. Acel sistem drăcesc antifamilie. Acum e rândul căsătoriilor ciudate. Necăsătoriilor mai bine zis. România are șansa istorică să dea o lecție prin care vor tremura țări și popoare! Mulțumim Doamne!

A îngăduit zavistiile pentru ca să ne întărim. Cu toate loviturile primite. Oamenii puternici sunt cei care pot construi o fundație solidă cu pietrele aruncate de alții în ei. În Biserică, în Hristos, în Dumnezeu, se aruncă prea multe pietre. De aceea sunt atât de titani!

A îngăduit zavistiile să vedem că răul e mai rău decât pare. Iar în lupta cu răul se văd oamenii Lui!  Tu de partea cui te alături?

DA la referendum! Fii fără rușine în fața rușinii!

Nicolae.Geantă

joi, 4 octombrie 2018

Seara Familiei cu Nicolae Geantă la BP Potocelu, Dâmbovița

vineri 5 octombrie 2018. ora 19,00
ultima seară înainte de Referendumul pentru familie

De ce votez DA la Referendumul pentru Familie - de Nicolae.Geantă

Moto: “Nu vă temeți de ei! Aduceți-va aminte de Domnul cel mare și înfricoșat și luptați pentru frații voștri, pentru fiii voștri și fetele voastre, pentru nevestele voastre și pentru casele voastre! (Neemia 4:14)”


Încă din capul locului vă spus: nu vreau să ciuruiesc LGBT-iștii. Chiar dacă unul dintre ei m-a înfierat cu mânie proletară într-o zi, făcându-mă bigot, pudibond, homofob, medieval... Și alte nu știu câte epitete. Apoi mi-a reproșat că nu știu ce înseamnă dragostea pentru un bărbat. Nici nu vreau! E destul să fiu în stare să iubesc o femeie! O singură femeie! Nu m-a deranjat paleta lui de invective despre mine. Sunt obișnuit cu săpuneli și mai eretice. Dar m-a deranjat la superlativ când a încheiat spunând că el micționează pe Hristosul meu! (Ce pretenții să am de cineva care mănâncă păcatul pe pâine?)

Voi merge la Referendum să votez DA dar nu pentru că urăsc pe cineva, ci pentru că iubesc Adevărul. Adevărul nu trebuie schinjuit. Mai bine sufăr eu decât Adevărul!

Voi merge la Referendum să votez DA pentru că îi aparțin lui Hristos! Cine aparține lui Isus trăiește la fel ca Isus. La creație Dumnezeu a făcut un bărbat și o femeie! La nunta din Cana Fiul a restaurat familia dintr-un bărbat și o femeie! Căsătoria asta a hotărât-o El, nu o religie, nu un om, nu România, nu un partid...

miercuri, 3 octombrie 2018

Altă matematică - de Nicolae.Geantă

De ceva vreme, niște matematicieni cam miopi vor să ne învețe altă matematică. Adică, zic stimabilii că unul plus unu fac unu. Și noi nici în ruptul capului nu pricepem...

Noi știm că unul plus una fac una! O pereche. Dar unul plus unul nu știm cât fac. Chiar dacă noii matematicieni mint rușinos afirmând că ei au descoperit mai nou rezultatul...

Noi știm că unul ori una fac unu! Dar una ori una nu știm cât fac. Căci nicio înmulțire nu se face fără unul...

Noi știm că unul fără una e unu. Că una fără unul e una. Dar unul fără unul, sau una fără una, nu știm cât fac. Pentru că unul plus unul nu au fost niciodată una! Iar una plus una nu au fost niciodată unu!

Noi știm că o capră nu se poate aduna cu o varză, chiar dacă se iubesc la infinit. Un câine nu se poate împărți cu o ridiche, iar un inorog nu se poate înmulți cu un pelican. Dar unul plus una, înmulțiți și împărțiți, adunați și alipiți, știm întotdeauna că fac una! O familie... Și mai știm că unul minus una nu mai fac! Așa e de când lumea matematica. În căsătorie... 

Sâmbătă și duminică românii sunt chemați să își păstreze matematica. De fapt nu e a lor, ci matematica la Dumnezeu. La El, da la El, unul plus una fac trei! Sau patru. Sau cinci, sau șase. Ori mai mulți... La cei se îi sfidează matematica unul cu unul, și una cu una, nu fac nici unul, nici doi, nici trei... Și tare mă tem că ei nu mă cred că dragostea asta e egală cu zero!

Românii vom merge duminică la Referendum să susținem familia și matematica ei. Matematica aia simplă. Firească. Fără butoane în plus. Dar, fiindcă și așa unii suntem cam grei de cap, trebuie să stampilăm pe DA vreo șase milioane...

Nu sta acasă! Șase milioane fără unu contează!

Nicolae.Geantă
Biserica Punct București