marți, 24 octombrie 2017

Test de sinceritate - de Nicolae.Geantă

Astăzi dimineață soția mea a primit un mesaj devoțional. (Uneori ne trezim dimineața devreme datorită mesajelor fraților. Le mulțumim! Datorită lor nu scăpăm răsăritul). Redau textul: “Urgent! Caut un pictor care să deseneze ZÂMBETE pe chipurile oamenilor. Caut un zidar care să construiască PACE între oameni. Caut un instalator care să lege PRIETENII strânse bazate pe SINCERITATE. Caut un matematician care să înmulțească ADEVĂRUL, să împartă ajutor să scadă ura și să adune BUNĂTATEA. Caut un medic oftalmolog care să facă oamenii să privească fără INVIDIE. Caut un medic cardiolog care să pună IUBIRE în inima oamenilor.”

După ce a trimis mai departe provocarea și altor persoane, aproape nimeni nu a catadicsit să dea vreun reply. Însă răspunsul unui domn politician a uimit-o... Angajamentul omului care conduce o primărie este relevant! Cred că întâi ar trebui să-l citim, apoi să medităm unde greșim noi... Sau ce nu am fi în stare să facem? “Mă ofer instalator. Sincer, bun și discret... Cu zidăria și pictura nu le am. Cu matematica la fel, e greu. Rămâne Sinceritatea și Prietenia, unde cred că mă pot încadra. Aici mă rog ca Dumnezeu sa mă ajute, dar poate un îndrumător mi-ar prinde bine”.

M-am gândit câtă sinceritate avea domnul primar. “Nu mă bag la pictură dom’le. Nu pot aduce Pace oamenilor în dreptatea ce trebuie să o fac! Nici la zidărie nu sunt bun. Nu știu să desenez zâmbete! Iar matematica? Adevăr, ajutor, bunătate. Înmulțite, adunate, împărțite! Complicat!” 

M-am gândit că o mulțime dintre semeni sunt nu corigenți, ci repetenți. Niciun zâmbet. Nicio mână întinsă. Nicio discreție. Lipsa bunătate! Lipsă adevăr! Lipsă sinceritate! Și ne mai mirăm de ce bisericile sunt goale, Dumnezeu părăsit și mâinile ce pot face bine strânse menghină. 

M-am gândit și la ce m-aș angaja eu. Aș vrea să fiu cardiolog! Să pun iubire in inima oamenilor! Atunci n-ar mai fi nevoie nici de pictori, nici de zidari. Nici de matematicieni. Și nici atât de oftalmologi! (Aci, în urmă, nu știu dacă aș reuși!).

Fii sincer cu tine! Fii sincer cu Dumnezeu! Tu la ce nu te-ai putea angaja? 

Nicolae.Geantă




6 comentarii:

  1. Desi am avut in familie oftalmolog, dar nu m-aş baga la aşa ceva...pentru că am un talent înnăscut så stârnesc invidia nu să o opresc.
    De matematică am încercat să mä feresc ...dar nu mi-a reuşit, a trebuit să o accept.
    Aşadar îmi place PICTURA şi chiar să cochetez cu CARDIOLOGIA.Este minunat så oferi iubire... zâmbind din tot sufletul.

    RăspundețiȘtergere
  2. Fara EL ... la nimic , dar în EL... chiar la toate !

    "Pot totul în Hristos , care ma întareste ."
    https://biblia.resursecrestine.ro/filipeni/4

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am gasit un Pastor care se pricepe de minune sa le faca pe toate acestea,dar,are nevoie de acordul fiecarui dintre noi.Ma intreb:esti gata sa-ti dai acordul?

      Ștergere
    2. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere