Matei 5:3 – „Ferice de cei săraci în duh, căci a lor este Împărăţia Cerurilor.”
Ani de zile am înţeles că săracul cu duhul e un fel de Forest Gump spiritual, dar nu numai, crezând că Dumnezeu a făcut o nedreptate celui înzestrat cu un coeficient de inteligenţă mai mare. Consideram, copil fiind, că cerul va fi plin pentru că bisericile erau pline de asemenea oameni fericiţi.
De aceea nu l-am înţeles pe Pavel ce voia să spună cu „neavând nimic şi totuşi stăpânind toate lucrurile” şi mai ales cu „săraci, dar îmbogăţind pe alţii”. Poate ceva figuri de stil…
Săracul în duh sau cu duhul e omul nemulţumit spiritual. Într-o lume întoarsă pe dos, în care oamenii sunt nemulţumiţi material, dar foarte mulţumiţi de propria persoană, săracii în duh sunt excepţii luminoase.
Autosuficienţa spirituală este cancer în trupul bisericii. Laodiceea era biserica ce se credea bogată, fără să ducă lipsă de ceva şi asta i-a provocat rău lui Isus. Nu rău de mare sau de înălţime, ci rău de biserică, vertij şi stare de vomă.
Autosuficienţa împiedică creşterea, dezvoltarea viziunii, ideile inovatoare şi omul acela miroase a baltă stătută ca Moromete cu copiii fugiţi.
E greu să citeşti primele 9 capitole din 1 Cronici. Nu oricine are răbdarea necesară şi nici motivaţia aferentă, deşi ştie că nici un cuvânt de la Dumnezeu nu-i lipsit de putere. O înşiruire nesfârşită de oameni care parcă n-au avut altă menire decât să se nască la timp, să procreeze, apoi să iasă din scenă demni. În capitolul 4, un om sparge tiparele şi nu se mulţumeşte doar cu a trăi şi a muri.
Îşi dă seama Iaebeţ (1 Cronici 4:9, 10) că e sărac, că poate mai mult şi cere. Îşi depăşeşte condiţia unui trecut obscur, a unui nume apăsător şi vrea hotare mai largi şi le primeşte. Nici nu mai termină rugăciunea, pentru că Dumnezeu îl întrerupe când vede ce cere, grăbindu-Se să-i dea.
În loc să-I cerem lui Dumnezeu lucruri neperisabile, I le cerem pe cele vremelnice, deşi pe acestea le avem promise.
Ce hotare ţi-ar trebui întinse? Hotarul rugăciunii, pocăinţei, răbdării, dărniciei, părtăşiei, pentru că eşti tare sărac, deşi nu realizezi aceasta. Numai aşa poţi fi fericit. Înţelegând că totul ai primit, că eşti doar administrator, că ulei ai puţin în candelă, că timpul e aproape.
Va veni o vreme când de la cel ce crede că are, se va lua ca să nu mai aibă nimic.
Iar cei care n-au crezut că au, vor moşteni Împărăţia…
Vladimir Pustan
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu