Ce ˊnalt e, Doamne, necuprinsul
nemărginirilor cereşti,
ce darnic ni-l dezvălui noaptea,
iar ziua cum ni-l tăinuieşti!
Ce limpede ne-arăţi Tu, noaptea,
frumseţi şi depărtări şi căi
nestrăbătute şi-nţelese
decât prin Duh de paşii Tăi.
Privesc - şi ochiu-mi oboseşte
de-ntinsul lor nestrăbătut,
căutarea drumul şi-l tot creşte,
dar duhu-mi zace proşternut.
Mii de întrebări s-ar vrea ştiute,
dar cad neputincioase-n gol,
- din câte zări nestrăbătute
mă-nchide-al trupului ocol!
- Dar cât de fericit mi-e gândul
că mâine voi ţâşni slăvit,
din coaja mea de trup vremelnic
spre-acel Etern nemărginit.
Că duhul meu trecând prin larguri,
va fi un imn tot mai frumos,
purtând pe-ntinderi şi pe veacuri
ecoul slavei lui Hristos!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu