Când dragostea e condamnată să învingă - de Vladimir Pustan

Marți la ora 10, părintelui Jacques Hamel de 84 de ani i-au tăiat gâtul în altarul bisericii Saint-Etienne-du-Rouvray doi islamiști tineri. A murit în Casa Domnului așa cum unii dorm acolo. Deodată…
Lumea a și început să uite știrea. Era creștin, bătrân, preot, pensionar de 15 ani. Nimic din ce putea emoționa publicul corectitudinii politice. 
”Trebuia să stea acasă cu familia”, am citit într-un comentariu. Care familie, domnule? Preoții catolici nu au familie. Sunt singuri, prea singuri, dar acesta e un subiect sensibil.
De ce mai slujea după 15 ani de la pensionare? Pentru că tinerii aleargă după pokemoni.
Unde o fi acum? Nu știm. Oricum, ordocșii și neoprotestanții nu l-ar băga în rai că era papistaș. În cel mai bun caz l-ar lăsa în purgatoriu…
De fapt nici nu avem nevoie noi, creștinii din Europa, să vină musulmanii să ne ucidă pentru că ne ucidem noi unii pe alții în numele aceluiași Hristos. Intoleranța noastră miroase a shaorma ca Daesh-ul.
Politicienii noștri se frământă cum să construiască o moschee în București, pentru a fi cu drepturi depline parte a unei Europe schizofrenice, emasculate și lipsite de Dumnezeu.
Papa Francisc a spus ieri că el crede că iubirea va învinge până la urmă, dar lucrul acesta nu-l vom mai vedea la știri. Dumnezeu e dragoste, dar El nu apare la televizor pentru că cei ce se uită la televizor au hotărât că nu există.
Dragostea e condamnată să învingă. Nu are de ales, deorece totul are un sfârșit. Chiar și moartea…

V l a d i m i r _ P u s t a n
http://www.ciresarii.ro/index.php/cand-dragostea-e-condamnata-sa-invinga-vladimir-pustan/