sâmbătă, 30 aprilie 2016

Săptămâna Patimilor. Sâmbăta: Sabathul cu mormântul sigilat

Sabath-ul început imediat după înmormântarea lui Isus a fost cel mai încărcat de tensiune. În afară de Hristos, nimeni nu s-a odihnit. Maria Magdalena și Maria lui Cleopa abia așteptau să ajungă (duminica) la mormânt cu mirul. Petru și ucenicii tremurau ca iepurii în odaia de sus. Cleopa abia aștepta s-o tundă la Emaus. În tot Ierusalimul se vorbea doar de răstignire. A fost singurul sabath pe care ucenicii au dorit să se termine mai repede...

Nici marii preoți nu puteau sta liniștiți. Cu o zi înainte au dorit să-i zdrobească lui Isus fluierele picioarelor. Să-i mărească suferința. Au cerut asta lui Pilat. Dar Domnul murise prea rapid. Gândul lor fusese să ia trupul lui Isus și să-l arunce în Valea Hinom, între gunoaie, ca trupul Domnului să fie mistuit de flăcările ce ardeau gunoaiele și mortăciunile din Ierusalim și arealul adiacent! Aşa ar fi dorit diavolul: ca Hristosul să nu înieze în trup! Dar Iosif din Arimateea și Nicodim le-a dejucat planul! (L-a cerut de la Pilat, l-au îmbălsămat parțial și i-au făcut o înmormântare regală. 100 de litri de smirnă costau cca 10.000 de dinari! Salariul zilierilor pe 30 de ani! Giulgiul lung și lat din pânză de India costa o avere!). Prin urmare, în plin sabath, Caiafa trimite o delegație la Pilat să pecetluiască mormântul! Cine a mai pomenit să sigilezi un cavou, să pui lacăt unei cripte? Ei n-au știut că pe Hristos nu-L putea ține nici un mormânt din lume!

Ce vede credinţa

Credința este "o încredere neclintită în lucrurile care nu se văd", spune corintenilor Pavel. El care, când te uiţi ce ţine ascuns în palmă nu vezi nimic. Nimic palpabil. Prin urmare, ateul IA Krîvelion a avut tupeul să scrie că noi creştinii credem un mit, că Isus, Cerul, Dumnezeu sunt legende. Plăsmuiri ale închipuiri, zice rusul. Şi alte milioane opinează cu el.

Şi totuşi, ce vede credinţa? Ce nu văd ochii, zicea Max Lucado.

Ochii văd lei din groapă. Credinţa vede îngerul lui Daniel.
Ochii văd anachimii. Uriaşii. Credinţa vede stăpânirea Canaanului.
Ochii văd furtuna şi marea spumegândă. Credinţa vede paşi călcând pe ocean.
Ochii văd vinovăţia. Credinţa vede zapisul şters cu sânge la Cruce.
Ochii văd moartea în coşciuge. Credinţa vede dimineaţa învierii!

Dacă te uiţi pe stradă vezi trecători. Credinţa vede veşnicia.
Dacă te uiţi atent în biserică vezi oameni, patimi, greşeli. Credinţa însă vede potenţiali îngeri!
Dacă te uiţi atent în oglindă vezi un fiu risipitor. Un individ care nu-şi respectă promisiunile. Credinţa însă vede păcătosul îmbrăcat în haine noi, albe!

Tu ce vezi? Sau ce crezi?

Nicolae.Geantă


vineri, 29 aprilie 2016

Hristos a înviat! Restul sunt știri. – de Vladimir Pustan

Ca să înțelegi crucea trebuie să-L înțelegi pe Dumnezeu. Ori, cine poate să-L înțeleagă?
A stat pe cruce bând până la fund paharul scârbos al păcatului. Când a cerut tatălui să depărteze paharul de la El, nu s-a gândit la cuie ci la păcat. S-a temut de ce-a urât dintotdeauna și n-a avut niciodată.
Pe cruce a fost în iad pentru că ce definiție mai bună găsim pentru iad decât despărțirea de Tatăl? Dumnezeu urăște păcatul… Dumnezeu Și-a întors fața de la Hristos… Dumnezeu urăște păcatul… Dumnezeu Și-a întors fața de la Hristos… Dumnezeu urându-Se pe sine Însuși…
Nu cuiele L-au ținut pe cruce ci dragostea. Călătoria spre Ierusalim nu a început din Betleem ci în Eden. Mielul a fost înjunghiat înainte de facerea lumii.
Dar punctul central al creștinismului nu-i moartea ci învierea… Și alții au murit pe cruce. Fără înviere, Hristos ar fi fost un martir, așa e Domnul Domnilor.
Dacă n-ar fi înviat Hristos nu ar exista nimic pentru care merită să mori cum nu există nimic pentru care merită să trăiești.
”Dar acum Hristos a înviat din morți”… Deci sus să avem inimile pentru că El este moartea morții și  învierea vieții…”
Hristos a înviat!

V l a d i m i r _ P u s t a n

Săptămâna Patimilor. Vineri: Vinerea Neagră sau când Dumnezeu primeşte bătaie!

Când spui negru înseamnă întunecat. Închis. Fără lumină. Sumbru.

Aşa a fost ultima zi a Celui mai măreţ Om care a păşit vreodă planeta. A Dumnezeului întrupat în carne şi oase. A Singurului care călcă pe mare ca pe beton.

Era întuneric adânc când Sanhedrinul L-a adus legat la judecată. Nevinovat. Ei, "parlamentul" care trebuia să facă lumină. S-au strâns la miezul nopţii deşi legea le interzicea acest lucru! L-au lovit pe Isus peste faţă. L-au judecat după mărturia unor oameni mincinoşi. Ei care trebuiau să apere adevărul. I-au rostit sentinţă de moarte! Ei care trebuiau să apere viaţa!

Apoi, înainte să crape de ziuă au bătut în geam la Pilat. "Trezeşte-te degrabă, trebuie să ne ucizi un Om!... repede, că încă n-a început Sabatul, nu e încă ora 6,00". "Răstigniţi-L voi!". "Legea noastră nu ne permite!. Din inimă am vrea, dar legislativ nu avem voie”. Asta e haina religiei. Exterior alb, interior negru. Viaţă în întuneric!

joi, 28 aprilie 2016

Între medicină şi pictură - Vlad Schlezak la TVR International

pentru interviu accesaţi
un reportaj realizat de Irina Ifrimache

notă* 
- Vlad Schlezak nu este doar medic psihiatru sau pictor, 
ori vicepreşedinte al medicilor români din UK,
ci un medic şi consilier creştin, autor de studii în reviste de specialitate sau cărţi creştine care împletesc medicina cu Biblia.
- este membru al Bisericii Sfânta Treime din Londra unde ne întâlnim lunar.

Săptămâna Patimilor. Joi: Arginţii şi strigătul lor

I se încredințase punga. Pentru că spre deosebire de ceilalți ucenici era un trezorier care știa să numere bine banii. Banii pentru misiune, pentru săraci. În alt context Dumnezeu nu are nevoie de gologani. A putut vedea valoarea mirului turnat pe capul lui Isus, dar n-a putut vedea adevărata valoare a lui Isus. Pentru el zornăitul din pungă suna mai puternic decât cel din inimă. Nu înțeleg de ce virusul ăsta se ia așa de rapid...

I s-a oferit un loc de cinste la Cină. La stânga Mântuitorului. În Orient a mânca pâinea cu cineva era cel mai înalt semn al prieteniei. Dar a mânca cu Dumnezeu din bol e să te identifici cu El. Să-i fi nu doar prieten, ci parte. Cina Domnului e contopire cu El.

Deși trădase, a jucat rolul unui actor ipocrit. A acceptat și invitația la masă dar și punga vrăjmașului. Duplicitate de pocăit cu numele. Dumnezeu însă vede în ascuns. La masă n-a fost divulgat de Rabuni. I s-a întins chiar prima bucățică. A avut de ales între har și judecată. A respins harul și a ieșit afară. Era întuneric. Și pe strazi, și în inimă.

Ce Paradox. Să ai numele Iuda (Lăudat sa fie Domnul) și să devi simbolul trădătorilor!
După ce a plecat Iuda, Hristos a instaurat Noul Legământ. Masa Domnului e amestec cu El. Şi e… fără iude!

Ucenicii au ales de bună voie împărtășitea. Iuda și-a ales singur ștreangul. Si cu cei 30 de arginți murdari, câștigați din vânzarea lui Isus, i s-a cumparat un... cimitir!

Feriți-vă să participați în chip nevrednic la Cina Domnului! Dar şi la Paști, fără aluatul cel vechi!

miercuri, 27 aprilie 2016

Săptămâna Patimilor: miercuri, Revoltă împotriva lui Mesia

„Preoţii cei mai de seamă şi cărturarii căutau să-L prindă pe Isus cu viclenie şi să-L omoare” (Marcu 14:1b)

Preoţii şi conducătorii poporului Îl aşteptau pe Mesia. Se rugau în fiecare zi pentru asta. Mărturiseau celorlalţi că Îl aşteaptă. Credeau că va veni. Ştiau pe de rost paragrafele despre sosirea Unsului Domnului. Dar când a venit mântuirea au respins Mântuitorul! Hristosul  nu trebuie numai aşteptat, ci şi primit…

Preoții cei mai de seamă L-au vrut mort. „Dar ei nu-L puteau ucide în aer liber”, vorba lui Johnathan Bowers. Nu, oamenii L-au plăcut prea mult. Și imaginea publică a preoţilor era deja destul de fragilă. Isus a văzut asta.  Curățirea Templului. Pildele. Rezolvările Lui istețe la orice capcană verbală pe care ei ar fi putut s-o scoată înainte. Preoţii aveau nevoie de o modalitate de a se năpusti asupra Lui în particular. Și trebuiau să o facă rapid! Aşa că au început „actul celei mai tragice drame”, cum o numeşte Dragomir Stancu: să ucizi pe Dumnezeu! Iar golgote sunt pretutindeni şi astăzi…
Caiafa şi Sanhedrinul se temeau să-L ucidă pe Hristos de Paște. (Ierusalimul era ticsit de simpatizanţii Lui Isus). Ar fi putut genera o revoltă. Şi gărzile romane erau mai numerose. La fiecare pessah evreii îşi aduceau aminte de eliberare! Nici diavolul nu dorea să fie jertfit Hristos de Paști. Ar fi văzut tot norodul. Josephus Flavius spune că în acele zile Cetatea Sfântă găzduia 2,7-3 milioane de oamenii. De pretutindeni. Ar fi ştiut că există un Mântuitor. Toţi se tem să-I facă rău lui Dumnezeu. Şi totuşi, de ce o fac?

marți, 26 aprilie 2016

Săptămâna Patimilor: marți, Autoritatea lui Hristos şi habarniştii

Orbii căutau vedere. Șchiopii un sprijin. Săracii mâncare. Gloatele un Împărat. Păcătoșii un Mântuitor. Dar fariseii căutau contre. Faulturi în careul religiei...

Marțea dinaintea răstignirii, "preoții cei mai de seamă, cărturarii și bătrânii au venit deodată la Isus". Ei, experții Legii, delegația ritualiștilor, nu concepea ca cineva să vorbească în Templu fără aviz de la Sanhedrin. "Cu ce autoritate faci aceste lucruri, Isuse?" Dacă va răspunde că e Mesia, îl vor aresta pe loc. E blasfemie! Dacă va răspunde că de la El putere, e erezie! Îl vor declara megaloman periculos. Și-L vor prezenta lui Pilat. Acum sigur îl vor prinde...

Dar Hrist îi pune în dilemă. "Vă spun, dacă răspundeți cu ce putere lucra Ioan?". Dacă ziceau că era de la Dumnezeu, trebuiau să justifice de ce nu l-au primit! Dacă ziceau că era de la oameni, că n-ar fost divin Botezătorul, riscau să fie linșați de mulțime! "Nu știm". Era răspuns fals, ca ei. Știutori de religie dar habarniști de Dumnezeu. "Nici Eu nu vă spun!" 

Mă tem că şi astăzi sunt o mulţime de creştini care deşi ştiu răspunsul îl ascund după minciună! Oamneii aceştia cred mai mult în autoritatea lor decât în autoritatea lui Hristos!

Rugaţi-vă ca în biserici să se spună totdeauna adevărul. chiar cu riscul de a fi "linşat" de habarnişti! Rugați-vă şi ca Dumnezeu să nu țină tainele Sale ascunse de noi! Tocmai de asta a SUFERIT la Golgota!

Nicolae.Geantă

luni, 25 aprilie 2016

Săptămâna Patimilor: luni, smochinul neroditor

A fost sădit la marginea drumului. Să fie văzut de toți trecătorii. Admirat. Și să hrănească pe oricine cu roadele sale. "Bacurate" îi ziceau evreii, adică "pâinea de pe câmp a călătorului". Fusese ales din cel mai bun soi: dintre smochinii care rodeau timpuriu, în aprilie. În Israel era considerat cel mai frumos dintre pomi. Era tezaurul țării. Mândria ei. Dar ce ghinion: mândria nu poate fi rod! 


Ca un smochin cu frunze abundente și fără rod este creștinul care n-are fapte. Mândru de religia sa, dar nehrănitor. Fără rod credinta sa e o reclamă falsă. Face paradă. Ritualuri, sărbători, ceremonii. Dar viață lipsă. Fără rod creștinul nu-și atinge scopul. Iar întâlnirea sa finală cu Hristos va fi... dezastru! 

Astâmpărați foamea după Dumnezeu a oamenilor din jur! Fiți plini de suc și verzi! Hristos vine să vadă rodul când nici nu ne așteptăm! 
Doamne fă-ne pâine pentru călătorii spre Cer! Că mulți îți sunt flămânzii!


Citește AICI întreaga cronologie biblică a Săptămânii Patinmilor

Rezultate Olimpiada Națională de Religie Alianța Evanghelică România, Oradea 2016

Clasa 12 
Premiul I - Culda Ada - Colegiul Tehnic "Unirea", Ștei, Bihor
Premiul II - Gecan Claudia Ana - Colegiul Tehnic "Al. Papiu Ilarian", Zalău, Sălaj
Premiul III - Crișan Daniela Alexandra - Liceul Tehnologic Săvârșin, Arad
Mențiune - Radu Beniamin Alexandru - Liceul Teologic Baptist Reșița, Caraș-Severin

Clasa 11 
Premiul I - Ciurdaș Debora Persida, Col. Naț. Gh. Șincai, Baia Mare
Premiul II - Moruz Iulia, Col. Nat. Gh. Roșca Codreanu, Bârlad
Premiul III - Chiș Ovidiu Șerban, Liceul Teologic Penticostal Betel, Oradea
Mențiune -  Păsăroiu Magdalena, Lic. Pedag. Vasile Lupu, Iași


vineri, 22 aprilie 2016

Despre Adevăr și adevăruri - de Vladimir Pustan

Camus zicea că libertatea e dreptul de a nu minţi. Inventa el atunci o stare în care oamenii nu mai aveau nevoie de cuvinte care să le întărească pe cele dintâi nici de detector de minciuni nici de notari. Ştim că adevărul nu-i o stare ci o persoană, nu e o normă de viaţă ci e viaţa însăşi. Când vorbim oamenilor însă despre faptul că Hristos e Adevărul, ajungem în impasul de a crea două adevăruri. Unul ipotetic şi metafizic şi adevărul scris cu literă mică pe care-l folosim la tribunale. Un filosof spaniol zicea că există trei adevăruri, nu două cu care încercau să ne smintească teologii medievali. Există adevăruri personale care sunt legitime atâta timp cât nu lezează alte persoane adică ceva ce Scriptura Sfântă numea încredinţări personale. E adevărul tău de care ţii ca orbul de bastonul alb şi cu care mergi în mormânt cum a mers Luther cu ideea că pământul e buricul universului iar soarele galopează sprinten în jurul planetei albastre. Satana zice că homosexualitatea e un adevăr personal… Apoi mai sunt adevărurile colective, adevăruri ce sunt îmbrăţişate de comunităţi şi în care intră şi credinţele religioase, halucinaţiile comunitare (de tip OZN) precum şi alungarea vampirilor cu usturoi.

Ah, cultura asta...

Zilele trecute am întrebat copiii din clasa mea: " Ce alegeți, să vizităm muzeele Grigorescu și Hasdeu sau să vizitam unitatea de popmpieri?". "Ce muzeu, domn diriginte, au strigat unii, ce să facem acolo, să ne plictisim?". Și am ales varianta pompierilor. (Am fost și cu clasa de rugbyști. "Ce să facă ăștia la muzeu Nicule?, mi-a zis diriginta lor. Nu sunt interesați de nimic!"). Mai bine să ști cum arată smurdul și mașina de intervenții decât un carul cu boi!

Mi-am adus aminte că anul trecut am fost în Germania. Deoarece un prieten de-al meu nu a avut liber, iar pastorul lor nici atât, m-au plasat la o familie unde soțul nu era întors la Dumnezeu. Acesta, un bărbat de peste 50 de ani coborât din munții Bârgăului direct în urbea lui Hitler, pe la 9 a plecat la serviciu. "Unde lucrați?, l-am întrebat curios". "Am part-time numai. 4 ore pe zi. Lucru la un muzeu, în locul uneia care o născut. Șterg praful... Știți ce e curios domnu' Geantă, mi-a spus gazda mea mărindu-și pupilele, vin prostălăii iștea de nemți si dau câte 10 euro să vadă niște cărți vechi și obiecte aproape distruse!". M-a șocat! Apropos, ce-or fi căutând arheologii prin pământ să scoată la zi toate oalele sparte?

joi, 21 aprilie 2016

Sora lui Dumnezeu - de Nicolae.Geantă

Un copil sărac stătea și privea vitrina unui magazin de pantofi. Era ger afară iar el era desculț. O femeie s-a apropiat de el și la întrebat la ce privește atent. "Îi ceream lui Dumnezeu să îmi trimită o pereche de pantofi".

Femeia a luat copilul de mână și a intrat în magazin. A cumpărat niște perechi groase de șosete și a cerut vânzătorului niște apă și un prosop. A spălat picioarele micuțului, le-a șters, i-a pus ciorapii și i-a cumpărat o pereche de pantofi. După ce-a terminat a întrebat. "Te simți mai bine?". În loc să răspundă copilul a întrebat mirat: "Doamnă. dumneavoastră sunteți sora lui Dumnezeu?"

Sora lui Dumnezeu îmbracă cerșetorii, alergă prin spitale, gătește cratițe uriașe cu mâncare pentru săraci, face transferuri bancare pe cardurile nevoiașilor. Coase haine ca Tabita, duce pachete în închisori, spală rufe, zugrăvește casele bătrânilor. Predicile sale sunt fără cuvinte. Dar mâinile obosite. Și spinarea plină de transpirație.

Cred că prea mulți dintre noi ne-am rezumat doar la slujirea din biserici, urcând la amvoane, zdrăngănind chitări sau sufând în trompete. Comitetele au uneori aere de Dumnezeu. Încercăm să facem treaba Domnului când scopul Său a fost să facem lucrările sorei Sale! Biserica trebuie să fie sora lui Dumnezeu. Cine mai vrea să-i îmbrace halatul?

Să fiți (frații și) surorile lui Hristos. Nu doar în biserici, nu doar la rugăciune. Ci oricând unul dintre acești micuți ai Lui are nevoie!

miercuri, 20 aprilie 2016

Primarul Londrei a dezvelit templul lui Baal

Marți 19 aprilie 2016, Boris Johnson, primarul Londrei a dezvelit templul lui Baal in Trafalgar Square, spune The Telegraph.
O nouă rușine pe obrazul britanicilor! Și nu doar a lor. A întregii Europe!

Faceți click

Olimpiada Naţională de Religie Alianţa Evanghelică

20-22 aprilie 2016, Oradea

Comisia Centrală
Președinte: Ciprian Balaban, Univ. Bucuresti
Președinte executiv: Florin Negruțiu, IȘJ Bihor
Secretar: Adrian Hoduț, Oradea
Membrii:
Claudiu Amarie, Hunedoara
Ioan Bugnaruc, Timișoara
Liviu Căprar, București
Iuliu Centea, Oradea
Hubert Szabo Emeric, Arad
Nicolae Geantă, Câmpina
Gheorghe Merticariu, Bocșa
Filip Nițu, Vicovul de Sus
Cadmiel Paveloni, Lugoj
Danuț Poduț, Arad
Marius Pop, Oradea

luni, 18 aprilie 2016

30 de arginți

Atât cerea Legea Mozaică ca preț de cumpărare a unui sclav. Cu 30 de arginți a fost vândut Iosif de fratii săi, unor caravanieri ce mergeau în Egipt. Și tot cu 30 de arginți a fost vândut Hristos lui Caiafa Iuda a vândut un Rege cu prețul unui sclav!

30 de arginți a oferit Caiafa, marele preot, ca să cumpere pe Marele Preot. Fără să știe el, cu 30 de arginți a eliberat întreaga lume de sclavie. Știm bine, nu banii au eliberat, ci sângele Răstignitului.

Cu 30 de arginți poți să vinzi sau să cumperi pe Isus. Tu ce faci astăzi? Cumperi sau vinzi? De ce ai renunța la Dumnezeu din cauza păcatelor tale, cãnd El nu a renunțat la tine cu toate că erai păcătos?

duminică, 17 aprilie 2016

Lăcașe de cult în România. Evoluția postdecembristă (1)

Potrivit statisticii realizate de Secretariatul de Statpentru Culte, în funcție de creșterea anuală postdecembristă, penticostalii  au întegistrat o creștere de 268,8%; adventiștii de ziua a șaptea 199,2%; creștinii după Evanghelie 170%; baptiștii 113,7%; Biserica Ortodoxă Rusă de rit vechi 45,6%; iar Biserica reformată – 35,47%, în timp ce BIserica Ortodoxă Română se nu se situează la creșterea procentuală a numărului de biserici după 1989 (inclusiv cele aflate în curs de construcție) decât pe locul 7, cu 35,1%.

Raportat la numărul de credincioși pe biserică, cultul penticostal are un locaş la 122 de credincioși; cel adventist de ziua a șaptea – un locaş la 64 de credincioși; creștinii după Evanghelie – un locaş la 93 de credincioși; iar cel baptist – un locaş la 72 de credincioși, în timp ce ortodocșii sunt 994 adepți arondați unui lăcaș de cult. (Dacă ar merge la biserică nu ar încăpea nici în curțile acestora!) În București, la o populație de 1.587.951 de ortodocși, există doar 260 de biserici ortodoxe (parohiale, mănăstirești, capele), adică un locaș de cult pentru 6.108 locuitori.

În cifre absolute, în România anului 2016 sunt 27.384 de lăcaşe de cult, din care evanghelicii au 5169 (penticostalii 2925, baptiştii 1571, creştinii după Evanghelie 459, tudoriştii 214), adventiştii 1269, reformaţii 1352, catolicii 1632 etc. Domină evident ortodocşii 16.403 (adică 59,9 % din totalul lăcaşelor de cult din ţară).

În prezent, Biserica Ortodoxă construieşte 1078 de lăcaşe, penticostalii 182, adventişti 83, baptiştii 46, creştinii după evanghelie 17, greco-catolicii 79, reformaţii 40, romano-catolicii 40 etc.

PS: Şi, ca să dau replică Biroului de Presă al Patriarhiei Române, care în Ziarişti Online titrează că în 6 aprilie 2016 că "România e lovită de secte şi comunişti soroişti... cifrele vorbesc: doar 37,9 % din locaşurile de cult construite după 1989 în România aparţin BOR", le amintesc că cele 3032 biserici evanghelice şi 762 biserici adventiste construite postdecembrist au fost făcute cu banii enoriaşilor şi nu de stat! (Recunosc, unele au primit finanţări "modeste" din partea statului).

Zidul Bisericii trebuie construit de membrii ei! Cine opreşte ortodocşii să îşi înalţe catedrale care să zgărîe norii din banii propriilor enoriaşi? Nimeni. Dar când se fac pe spinarea statului, imediat apar "taximetrişti" (vezi Trupa Taxi&prietenii, care interesant - şi-au retras videoclipul original de pe Yotube!) care să le ceară socoteală. Tot dintr-ai lor!

Construiţi biserici fraţilor! Evanghelice, adventiste, catolice, ortodoxe... Dar, vă rog imperios: umpleţi-le! Altfel nu ne prea folosesc...


Nicolae.Geantă

sâmbătă, 16 aprilie 2016

Poveste de iubire - Mosses Melancton

Mosses Melancton era un tinerel scund şi cocoşat. Într-o zi însă, acesta a mers să viziteze un comerciant din Hamburg ce avea o fata foarte frumoasă, pe care Mosses a admirat-o de cum i-a trecut pragul casei. Tânara însa l-a ignorat, privindu-l mai degraba cu frica, pentru ca se temea de cocoaşa lui. Înainte însa de a pleca, Mosses a mers să-i spună tinerei, la revedere. Când a pasit în camera ei, fata tinerei radia de stralucire. Dar când aceasta l-a vazut, privirea i s-a îndreptat imediat spre podea.În acele momente însa inima lui Mosses a început însă să bată si mai tare pentru ea. De aceea dupa câteva ezitări, acesta a întrebat-o : „crezi că fiecare căsătorie este planuită în cer ?”

Da; i-a raspuns tânăra! Şi tu ai aceeaşi convingere; nu-i asa? Desigur, i-a raspuns Mosses. Eu cred că la naşterea fiecărui băiat, Dumnezeu spune că el se va căsători cu fata aceea! Atunci însa când eu m-am născut, a continuat el, cred că Dumnezeu a spus ca Mosses se va căsători cu fiica comerciantului. Dar soţia lui va avea cocoaşă ! În acele momente însă, eu l-am întrerupt pe Dumnezeu şi i-am spus: „ Doamne; cred că să poarte o cocoaşa toata viaţa, pentru ea ar fi o mare tragedie! De aceea Te rog să mi-o dai mie, iar ea să rămâna frumoasă şi atrăgătoare!

Aceste cuvinte rostite de Mosses au rascolit inima acelei tinere aşa de profund, încât aceasta s-a apropiat şi l-a îmbrăţişat, devenindu-i apoi o soţie credincioasă şi iubitoare.

PS: Melancton a fost ucenicul lui Martin Luther.

Visul spaniol - de Vladimir Pustan

    Sătul de corintenii-zurgălăi, sătul de legalismul galatenilor, sătul de Evodia şi Sintichia, Alexandru căldărarul şi Dima, sătul de şedinţe de comitet şi sfaturi frăţeşti, de zâmbete făţarnice, voia Spania. Convertiţi recent, creştinii de acolo nu-şi făcuseră încă rost de măştile groteşti ale compromisului, neşablonaţi şi plini de dragoste, îl doreau pe Pavel nu numai să le predice, ci şi să-i ofere puţin soare şi oleacă de concediu. Erau în stare să pornească o fiesta în cinstea lui. Şi Pavel abia aştepta să ajungă acolo… N-a mai ajuns…

            A ajuns, în schimb, în puşcăria din Roma, pe un pat de piatră, legat la un stâlp tot de piatră. De sus, în fiecare zi, îi aducea o fiertură de orz şi o cană cu apă.

            Închidea ochii şi auzea marea. Marea spaniolă… Dacă asculta mai atent, auzea şi vântul acela uscat ce fură florile din portocali. Iar apa din cana murdară mirosea a vin de Alcanar, iar pâinea de orz semăna la gust cu cea pe care o frângeau fraţii spanioli fără el, la mesele lor ceremoniale.

            A scris din temniţă patru epistole. Fără ele, creştinismul ar fi fost nepractic, fad, fără conţinut. Probabil că sub soarele de lângă Gibraltar ar fi picotit, mâncând smochine dulci culese din toamnă. A înţeles înţelepciunea divină, şi-a căpătat pacea şi când a scris bisericii din Filipi, le vorbea despre bucuria care trece dincolo de un concediu meritat, dar dus pe râpă, dincolo de visuri, chiar spaniole.

            A înţeles că suferinţa creatoare naşte condamnarea la eternitate; că există o logică a canarului închis în colivie, a câinelui legat cu lanţ.

            El spusese doar – toate lucrurile lucrează împreună spre bine. Când l-au îmbrâncit în hrubă, şi-a pus, pentru o clipă, semne de întrebare cu privire la valabilitatea practică a teoriei. Apoi a 'înţeles…

vineri, 15 aprilie 2016

Dumnezeu nu preferă lemnul. Ci omul... - de Nicolae.Geantă

Dumnezeu nu preferă lemnul. Nici măcar cedrii falnici din Liban. Și nici lemnul poleit cu aur. Dumnezeu nu preferă nici crucea de lemn, nici toaca de lemn, nici limba de lemn. Și nici atât coșciugele... Dumnezeu nu se ascunde printre stranele bisericuțelor din lemn și nu e mai prezent în Catedralele de beton. Pentru că El nu poate fi închis undeva. De fapt, știți vreun loc unde El nu există?

Dumnezeu nu preferă spațiile mici. Nu e mai prezent în bisericile cochilie, dar nici mai absent în megachurch-uri. Augustin spunea că e un cerc cu centrul pretutindeni. Și cu marginile nicăieri. Biserica strâmtă, modest construită, nu înseamnă automat smerenie. Și nici atât cea cu turle aurite. Biserica nu trebuie să fie talcioc. Nici Golgotă. Ci inima. Iar Golgota e jertfă. Ce varsă sânge dumnezeiesc...

Da, Dumnezeu preferă smerenia. Smerenia însă nu înseamnă să fi sărac. Cine are coviltir ori casa învelită cu nylon nu e model de smerenie. Poți fi sărac și-nfumurat. (Am văzut cu toții destui săraci mândrii. Iar mândria săracului e mai dezgustătoare). Smerenia înseamnă să umbli modest când ai putea îmbrăca porfiră. Serousi, Armani. Aici e o atitudine de inimă. Smerenia nu poate fi o cultură a falsului. Și nici o ideologie a minciunii. De aceea despre ea nu vorbești, nu o cânți, o trăiești... Așa că cine cântă despre smerenie mai întâi să se uite în oglindă!

joi, 14 aprilie 2016

Efectul Zeigarnick

Bluma Zeigarnick a fost o tânără ce studia problemele psihologice la Moscova. În anul 1927, în timp ce era într-o cafenea din Viena, urmărind peisajul uman, a cosntat că un chelner ce servea ținea minte toate comenzile până în momentul onorării lor. Apoi, brusc le uita dintr-o dată. Bluma a înțeles atunci că oamenii țin minte detaliile aproape ale oricărei activități atâta vreme cât ea este neterminată.

Fenomenul Zeigarnick se numeste efectul sarcinii neterminate. Bluma spune că dacă suntem întrerupți la un moment dat în timp ce facem o activitate (de exemplu suntem chemați la telefon), ne vom reîntoarce unde suntem restanți, deoarece în mintea noastră stau ascunse lucrurile întrerupte...

Mi-aduc aminte că la examenele de la facultate învățam câte 30 de cursuri, și după ce finalizam examenul mi se ștergeau din minte în secunda doi! De multe ori am experimentat că înainte să predic sunt concentrat asupra subiectului dar după ce-am vorbit nu îmi mai aduc aminte integral expunerea!

Efectul sarcinii neterminate ar trebui să ne țină în priză, turați continuu pentru Hristos. Paradoxal, uneori uităm predica, nu ne ducem lucrările la final, postim fără evlavie, slujim alternativ... De ce? Pentru că în loc să fie lucrul prioritar pe care îl întrerupem cu anumite activități, biserica, viața creștină au devenit lucruri care ne întrerup activitațile prioritare!

Cine lucrează pentru Hristos nu poate uita unde a rămas cu lucrarea! O tine minte și prin Valea Umbrei Morții dacă-ar trece. E cineva dintre noi care L-a apucat deja?

Concentrați-vă pe Hristos. Pe Scripturi. Și orice v-ar întrerupe bucuria, veți rămâne tot acolo!

Nicolae.Geantă

miercuri, 13 aprilie 2016

Unde găsim plăcerea noi creștinii

1) Ne găsim toată placerea în Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu ( Marcu 1:11)

2) Ne găsim plăcerea în Legea Domnului (Psalm 1:)

3) Ne găsim plăcerea în Curțile Casei Domnului (Psalm 84:10)

marți, 12 aprilie 2016

Cum cânți Hallelul?

Evreii cântau Hallelul, Psalmii 113-118, la marile sărbători. Hristos l-a cântat cu ucenicii Săi chiar în noaptea ce preceda răstignirea. Hallelul e o formă înaltă de proslăvire a Numelui lui Dumnezeu, astfel că aceste laude nu se cântau oricum.

1) se cânta la Paște, iar cântărețul trebuia să fie bine pregătit. Nu mergea nici lălăiala, nici liturgic pe nas. Nici fals. Și nici cine se juca cu păcatul nu făceau parte din cor!
2) se cânta cu toată adunarea lui Israel. Era obligație. Poporul întreg trebuia să cânte! Și totuși, niciodată n-au cântat toți. A fost imposibil să aibă toți inima bună!
3) se cânta cu bucurie, fericit, extaziat. Nu plictisit ca la orele de matematică, ori ca în bisericile de țară unde auzi ceasul pe perete. Trebuia o stare... supremă! Nu puteai cânta cu gura și mintea să-ți fie plină de fluturi.

Astăzi, Biserica e chemată să-i cânte Domnului Aleluia! Asta e cântarea supremă! Teologul Dragomir Stancu zice că "Aleluia" nu e ceea ce cântăm noi astăzi în adunări. La workship. Pentru câ "Aleluia" se cântă la marile evenimente. Prin urmare, pastorul Stancu spune că se va cânta de trei ori:
1) când va cădea "Babilonul cel mare"; durerea se va sfârși!
2) când va începe nunta", Mielului (bcuria eternă); Mireasa va cânta!
3) când ne vom întâlni cu îngerii în Cer; toți vom cânta, și creștinii și îngerii!

Aleluia e o cântare desăvârșită! Aștepți să cânți cu îngerii?

Nicolae.Geantă

sâmbătă, 9 aprilie 2016

Tu la ce renunți?

Cel mai bun baschetbalist al momentului în NBA, americanul Steven Curry de la Golden State Warrios, care înregistrează record după record în acest sport, a fost contactat de firma Nike sa fie sponsorizat. Americanul, care este frate de-al nostru pocăit, ar fi primit 2,5 milane de dolari de la sponsor. Numai că, Steven Curry a cerut în mod expres celor de la Nike să îi scrie pe ghete Filipeni 4:13 "Pot totul în Hristos care mă întărește"! Deoarece firma Nike s-a opus, baschetbalistul nr. 1 al Americii a refuzat contractul și cei 2,5 milioane de dolari! Și când te gândești că unii dintr-ai noștrii nu sunt în stare să renunțe nici măcar a lucra duminica!

Sunt uimit cum în ultimii ani mulți creștini renunță ușor la favorurile lui Isus pentru favorurile lumii. La serviciu, în școli, în facultăți își tot cer drepturile. Unii au părăsit bisericile pentru joburi bine plătite, pentru politică, pentru scaune. Ca Pilat procedează. Alții citesc mai mult scrolul filmelor decât versetele biblice, nu renunță la modă, la plasme, la ce e trendy! Da se și uită în altă parte când trece colecta.

Richard Wurmbrand a renunțat la libertate pentru Hristos. Și a stat 14 ani la mitititca. Traian Dorz a renunțat la siguranța familiei pentru Dumnezeu. Maria Skokțeba a renunțat la viața ei ca să salveze o comunistă. Preotul polonez Maximiliam Colbe s-a lăsat împușcat sa salveze un nemântuit. Unii au fost mâncați de canibali, arși pe ruguri, înghițiți de lei în arenă...

Steve Curry a renunțat la 2,5 milioane de dolari pentru Isus. Ucenicii au lăsat totul pentru El! Iosif din Arimatea a renunțat la mormântul său pentru Hristos... Tu la ce ești gata să renunți?

Nicolae.Geantă

Ceva despre fericire - de Vladimir Pustan

Ioan 13:17 – „Dacă ştiţi aceste lucruri, ferice de voi dacă le faceţi.”

Fericirea nu-i o stare, ci o filosofie de viaţă. Trag concluzia asta şi concluzia e momentul în care te-ai plictisit să mai gândeşti. Deştepţii sunt fericiţi când descoperă adevărul, proştii sunt fericiţi când descoperă falsul.

Fiul risipitor a vrut să fie fericit şi ce fericit era în clipa când, cu raniţa plină de bani, s-a aruncat într-un Masseratti ultimul tip şi-a plecat. A plecat în maşină sport şi s-a întors sportiv pentru că nimeni nu e fericit cu capul în troaca cu lături. Viaţa îţi rezervă tot felul de surprize năuce, iar pe pământ fericirea e posibilă doar în măsura în care eşti hotărât să plăteşti preţul singurătăţii gândirii. La grămadă, în mijlocul turmei, fericirea e ca o babă ştirbă, care se iveşte după vălul de mireasă şi râde de păcăleala pe care ţi-a tras-o.

De fapt, Hristos zice că tot ce încercăm să evităm e fericire.

Despre rromi de ziua lor - Nicolae.Geantă

sursa foto AICI
În mai 1993 eram pe aeroportul Heatrow din Londra. Din cauza unor greșeli de documentație am fost dus la International Imigration. Alături de jamaicani, nigerieni, peruani, asiatici. O lume colorată. Eram singurul european. După o zi de discuții m-am împrietenit cu ei. Le-am povestit despre România și despre Isus. Am devenit un fel de lider. Până a venit un american. Aiurit. Fără pașaport. Hipster. Vreo 20 de ani. S-a urcat pe o masă și a început să interogheze emigranții. "De unde ești?". Când a ajuns la mine și a auzit că sunt din România a tresărit. "You are gipsy?"... În momentul acela am simțit cum zeci de ochi care mă iubiseră m-au ars dintr-o dată în spate. Toți s-au distanțat de mine. Eram un fel de terorist. Un kamikaze. Am simțit un gust amar nu doar în gură, ci în adâncul inimii. Era prima dată in viață când experimentam cum se simte un țigan. Deși nu sunt... Câtiva ani mai târziu Dumnezeu m-a trimis în lumea lor. Nu am fost în India, dar Hristos a adus India la mine...

La 8 aprilie 1971, la Londra se stabilea Ziua Internatională a Rromilor. În 2002 la aceaași dată s-a sărbătorit Jubileul Milenar al lor. 1000 de ani de existență în Europa. Peste 9 milioane adăpostesc continentul nostru. Cea mai numeroasă etnie fără țară. Și majoritatea vin dinspre... România. Europenii spun că am avea 1,9 milioane de țigani (Institut for Beverkelung und Entwicklung, Berlin). Bucureștiul are în statistici doar vreo... 650.000 (INS). Mint și unii și alții. Cert este că sunt printre noi... Destui. Săraci. Marginalizați. Discriminați. Neintegrați. Masă de manipulare. Considerați looseri, oameni de mâna a doua. Oare un suflet de țigan e mai puțin important în ochii lui Hristos?

Patriarhul Gregoris II Kyprios (1283-1289) spunea că vin din Egipt. Lingvistii zic ca vin din India, Persia, prin Imperiul Bizantin. Dailly Telegraf zice că au venit din Punjab. Între 1003-1026. Prin Asia Mică au intrat în România. Și de aici în toata Europa. Au poposit la noi pentru că românii nu au fost xenofobi ca europenii. Nicăieri în Europa nu au fost acceptați. Nicio doamnă Merkel nu le-a ținut apărarea. Pe meleagurile românilor însă ospitalitatea nu are comparații. Românii au acceptat și țiganii și evreii (peste 900.000 de evrei erau la noi în 1940. Și România era în "top ten" economic!).

Mircea Cel bătrân i-a băgat slugi pe lângă mânâstiri. Roboți fără drepturi. Nici pe mâncare nu erau stăpâni. Maria Tereza le-a pus interdicții. Nu mai aveau voie să vorbească "romanes", să se îmbrace în portul specific, să circule dintr-un comitat într-altul fără pașaport. Copiii le erau dați spre adopție sau băgați în orfelinate. Un fel de Barnevernet medieval. Iosif al II-lea a vrut să-i civilizeze. I-a băgat obligatoriu în școli, le-a interzis să mai umble goi pe străzi, să mai doarmă la grămadă - fete și băieți, să mai posede... cai! Trebuiau să muncească pământul celor de lângă ei, altfel nu aveau voie nici să... cânte! Boierii i-au chinuit. Ca "pe hoții de cai", vorba tatălui meu. (Poate de aceea filmul românesc "Aferim", 2015 - care prezintă drama rromă, a luat premii după premii).

A. I. Cuza i-a eliberat definitiv (1864). Dar sechelele robiei se văd și astăzi la țigani. Lipsa de încredere în propiul viitor. Legionarii i-au deportat în Transnistria. 40.000 în 1942. Apoi alți 40.000. Din Transilvania i-au dus la Auschwitz. 36.000. Unde intrau pe ușă și ieșeau pe coș. Fum. Cenușă. Vina lor era culoarea pielii. Comuniștii i-au băgat în uzine. Să care șpan, să spele closete, piese, să măture. Salahori, salubrizatori, sablatori. Munci grele sau foarte prost plătite. Și după Revoluția din 1989 cine au fost primii trimiși în șomaj? Rromii. Comuniștii i-au băgat și în partid. Ca sufleori de etnie. Unora le-a ieșit pasența. Tot politicienii roșii le-au băgat copiii în orfelinate. Le-a interzis nomadismul. Și cultura. Ceaușescu a refuzat să recunoască comunitatea rromă în ansamblul societății, cuvântul țigan a fost respins. Chiar și fotografierea lor. Nici în ansamblurile folclorice nu puteau fi mai mult de 60%. Muzica lor a fost interzisă la Radio, la Tv. Li s-au distrus cartierele marginale și li s-au construit apartamente. Dar caii nu puteau fi urcați până la... patru!

joi, 7 aprilie 2016

Vlad Schlezak - Reconstrucţia templului lui Baal la Londra

Reconstructia templului lui Baal in Londra- intre ieri si azi - editorial

Ieri ma plimbam cu Nicolae Geanta pe culoarele inghesuite ale Muzeului Britanic si ne minunam de uratenia unei statuiete canaanite de argint de 15cm inaltime care il reprezenta pe Baal ca un luptator. Lupta spirituala cea veche pe care Biblia o descrie nu e una noua, ci una contemporana. Azi am vazut cu tristete anuntul reconstruirii templului lui Baal in Londra si in New York si dezvaluirea acestei porti de 15m inaltime se va face in 19 Aprilie 2016. Multi spun ca perioada 19 Aprilie – 1 Mai este semnificativa pentru ocultism si neopaganism. 1 Mai cel muncitoresc era in trecut corelat cu practici sexuale si sacrificii, iar 19 Aprilie era sarbatoarea idolului canaanit Baal-Moloh. Citind Vechiul Testament aflam despre sacrificii umane si practici sexuale ce faceau parte din acea religie canaanita de inchinare la Baal. Dumnezeu porunceste prin Moise (Leveticul 18:21) ca sa nu fie adusi copiii jertfe lui Moloh si sa nu pangarim numele Sau sfant.

miercuri, 6 aprilie 2016

Nicolae Geantă la Armata Salvării Ploieşti

Ziua Internaţională a Rromilor
7 aprilie 2016, ora 15
- serbarea copiilor de la centrul Social Geneza, Ploieşti
- simpozion despre rromii evanghelici
- evanghelizare

În mersul către mâine - de Traian Dorz

În mersul către Mâine, ajută-ne, Iisus,
să ne sfinţim viaţa, să ne mărim puterea,
mai răbdători să trecem spre ultimul apus,
mai plini de vorbe sfinte să ne-ntâlnim tăcerea.

Prin cerurile nopţii, să nu cădem gunoi,
prin vânturarea zilei, să nu ne-alegem pleavă,
prin anii încercării, mergi pas la pas cu noi,
să ne găseşti la capăt învredniciţi de slavă.

Credinţa neschimbată ne-ajută s-o păstrăm,
nădejdea neclintită să ne-o-ntărim într-una
şi dragostea fierbinte cu lacrimi s-o-ncărcăm,
căznindu-ne genunchii să cucerim cununa.

Apleacă fruntea noastră mereu cu-atât mai jos
cu cât mai sus spre Tine ni-e inima ’nălţată,
nimic să nu ne-atragă din ce-am simţit frumos,
nimic să nu ne lege din ce-am lăsat odată.

Aşa, când o s-ajungem la Ţărmul Fericit,
în Zorii-Acelui Mâine ce-l tot dorim de-aseară,
Iisuse, să ne-ntâmpini cu Prânzul pregătit,
uitând de noaptea asta şi foamea ei amară…

sâmbătă, 2 aprilie 2016

Despre celibat - Luigi Mițoi

Idealul suprem al fiecărui tânăr este să aibă o căsnicie fericită. Cuvântul fericire există în toate limbile pământului şi face parte dintre aspiraţiile tuturor oamenilor. Dorinţa de a întâlni în viaţă dragostea sinceră, de a întemeia o căsnicie fericită, de a avea un cămin luminos şi trainic este naturală și legitimă. Materializarea acestui vis depinde doar de felul în care cei doi tineri vor şti să-şi asume responsabilitatea reciprocă a acestui pas din viaţă. Căsătoria este una dintre marile alegeri ale vieţii, de aceea nu trebuie privită ca un joc al întâmplării sau al emoţiilor, ci ca un pas bazat pe o hotărâre înţeleaptă şi pe deplin pregătită. De foarte multe ori, însă, această pregătire nu există şi, din nefericire, multe speranţe se sting înainte de a se aprinde, foarte multe căsnicii sfârşesc în mod tragic, prin divorţ, lăsând în urmă suflete rănite şi copii condamnaţi la singurătate şi nefericire. Creştinii generaţiei noastre vor rămâne pur şi simplu uimiţi, dacă, citind Apocalipsa 18:12-13, în lista celor 28 de lucruri care ţin de comerţul babilonian al timpurilor apocaliptice vor remarca faptul că aurul se află pe primul loc, iar sufletele oamenior pe ultimul loc. Astăzi multe dintre valorile lui Dumnezeu au fost schimbate cu emoţii ieftine şi practici păcătoase. Lumea divertismentului nu ne cere efortul credinţei, nici mărturia caracterului; dimpotrivă, ne stimulează instinctele primare, asaltându-ne în toate domeniile vieţii. Vizibilul a devenit vrăjmaşul de moarte al invizibilului, iar temporarul caută să subordoneze veşnicia. 

Omul niciodată nu poate fi mai bun decât principiile pe care le are şi după care-şi conduce viaţa. O căsnicie fericită nu poate fi rodul întâmplării; dimpotrivă, este rodul iubirii şi asumării responsabilităţilor vieţii. Pregătirea personală pentru căsătorie nu începe cu puţin înainte de momentul deciziei, ci din primii ani de viaţă. Dintr-un anumit punct de vedere, omul este rezultatul influenţelor acumulate până în prezent, fiind marcat de educaţia primită în familie, şcoală şi biserică. Fiecare tânăr ar trebui să aibă o imagine corectă despre viaţa de familie, înainte de căsătorie. Unii 
prezintă viaţa de familie ca pe o lume de vis, alţii, dimpotrivă, o prezintă foarte sumbru. Dacă vor fi 
întrebaţi cei necăsătoriţi, ei vor prezenta familia prin prisma idealurilor lor, iar dacă vor fi întrebaţi cei căsătoriţi, o vor prezenta prin prisma experienţei lor. De aici diferenţa dintre ei, fără să mai vorbim de faptul că şi idealurile celor necăsătoriţi şi experienţele celor căsătoriţi sunt diferite. 

vineri, 1 aprilie 2016

Tâlharii - de Vladimir Pustan

1 Petru 5:7 – „Şi aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El însuşi îngrijeşte de voi.”

Majoritatea creştinilor sunt răstigniţi pe cruce între doi tâlhari: regretele zilei de ieri şi îngrijorările zilei de mâine, zicea Warren Wiersbe.

Privind spre ieri, tâlharul din stânga îmi face cu ochiul. Văd zilele scurse, multe pierdute, oamenii pe care nu i-am ajutat, cuvintele bune pe care nu le-am spus, frustrări de tată, soţ, copil, pastor. Îmi vine să mă înghesui într-o cochilie de melc şi să stau acolo chircit printre frunzele ude din pădure.

O parte din lucruri le mai pot îndrepta şi asta mă face să nu urlu la lună. Dar celelalte rămân regrete. Mă pot lamenta ca Zorba Grecul, pot eventual să organizez servicii de priveghi dar nu le mai pot da viaţă ca vrabiei ucise cu praştia.

Puteam fi mai aproape de cer, cu inima împlântată mai adânc în pământul Scripturii, puteam rezema genunchiul mai aprig în colţurile tăioase ale lunii în ceas de rugăciune, puteam privi mai des clepsidra aurită a timpului. Târziu acum pentru lacrimă…

Regretele de ieri pot fi îngropate definitiv doar în mormântul nerepetării greşelilor pe care le număr ca pe bilele roşii în socotitoarea ruşinii.

Mi-e frică de ziua de mâine, strig şi tâlharul din dreapta râde. Ca mine sunt milioane, suntem, în fond, cea mai mare biserică din lume – „Biserica îngrijoraţilor zilelor din urmă”.

De ce să cucerim Hebronul

De ce trebuie cucerit Hebronul

Când evreii au intrat în Canaan după robia egipteană au cucerit cetățile din câmpie si de la deal. După aceea și-au împărțit țara. Dar Hebronul (Chiriat Arba) încă rămăsese vrăjmașului. Caleb, un bătrân de 85 de ani, vine la Ghilgal și-i cere permisiunea lui Iosua să cucerească Hebronul care era locuit de anachimi, de uriași lui Anac! Când ceilalți se odihneau el mai avea de dus lupte...

Dumnezeu a ales muntele Ierusalimului ca cetatea Sa sfântă. Hebronul e însă cel mai înalt munte din Israel. Și Satana se ascundea tocmai acolo prin cel mai mare uriaș din Anachimi! Așa face diavolul mereu, vrea fie mai presus de Dumnezeu! Când biserica face trezire, el vine cu apostazie. Când Dumnezeu oferă un Rai, el vine cu ispite. Când lucrurile merg bine în familie, el îți duce copiii la discotecă. Când sfințenia creștinilor urcă, patimile lumii o depășesc. Drogurile, pornografia, senzualitatea, homosexualitatea, avortul, anormalitatea urcă tot mai sus...

Dacă Satana ajunge cu păcatul la 99%, Biserica trebuie să urce sfințenia la cel puțin 99,1%. Trebuie să fie totdeauna cu un pas mai sus ca trendurile lumii! Pentru că e ea reprezintă pe Dumnezeu...

Caleb nu a putut lăsa Hebronul pe mâna răilor. Cucerit, acesta a devenit munte sfânt, loc de altare. Abia după cucerire, spune cartea Iosua, țara s-a odihnit de război.

Nu știu ce Hebron mai ai de cucerit, ce rele care trebuie dațe jos de pe piedestal. Dar știu că-i timpul să te ridici precum Caleb la luptă. Distruge răul, coboară-l de pe scaunul fruntaș. Altfel nu vei avea pace!

Hebronul trebuie cucerit. E muntele lui Dumnezeu.

Nicolae.Geantă,
București-Lutton