Sabath-ul început imediat după
înmormântarea lui Isus a fost cel mai încărcat de tensiune. În afară de
Hristos, nimeni nu s-a odihnit. Maria Magdalena și Maria lui Cleopa abia
așteptau să ajungă (duminica) la mormânt cu mirul. Petru și ucenicii tremurau
ca iepurii în odaia de sus. Cleopa abia aștepta s-o tundă la Emaus. În tot
Ierusalimul se vorbea doar de răstignire. A fost singurul sabath pe care
ucenicii au dorit să se termine mai repede...
Nici marii preoți nu puteau sta
liniștiți. Cu o zi înainte au dorit să-i zdrobească lui Isus fluierele
picioarelor. Să-i mărească suferința. Au cerut asta lui Pilat. Dar Domnul
murise prea rapid. Gândul lor fusese să ia trupul lui Isus și să-l arunce în
Valea Hinom, între gunoaie, ca trupul Domnului să fie mistuit de flăcările ce
ardeau gunoaiele și mortăciunile din Ierusalim și arealul adiacent! Aşa ar fi
dorit diavolul: ca Hristosul să nu înieze în trup! Dar Iosif din Arimateea și
Nicodim le-a dejucat planul! (L-a cerut de la Pilat, l-au îmbălsămat parțial și
i-au făcut o înmormântare regală. 100 de litri de smirnă costau cca 10.000 de
dinari! Salariul zilierilor pe 30 de ani! Giulgiul lung și lat din pânză de
India costa o avere!). Prin urmare, în plin sabath, Caiafa trimite o delegație
la Pilat să pecetluiască mormântul! Cine a mai pomenit să sigilezi un cavou, să
pui lacăt unei cripte? Ei n-au știut că pe Hristos nu-L putea ține nici un
mormânt din lume!
