În mersul către mâine - de Traian Dorz

În mersul către Mâine, ajută-ne, Iisus,

să ne sfinţim viaţa, să ne mărim puterea,

mai răbdători să trecem spre ultimul apus,

mai plini de vorbe sfinte să ne-ntâlnim tăcerea.

Prin cerurile nopţii, să nu cădem gunoi,

prin vânturarea zilei, să nu ne-alegem pleavă,

prin anii încercării, mergi pas la pas cu noi,

să ne găseşti la capăt învredniciţi de slavă.

Credinţa neschimbată ne-ajută s-o păstrăm,

nădejdea neclintită să ne-o-ntărim într-una

şi dragostea fierbinte cu lacrimi s-o-ncărcăm,

căznindu-ne genunchii să cucerim cununa.

Apleacă fruntea noastră mereu cu-atât mai jos

cu cât mai sus spre Tine ni-e inima ’nălţată,

nimic să nu ne-atragă din ce-am simţit frumos,

nimic să nu ne lege din ce-am lăsat odată.

Aşa, când o s-ajungem la Ţărmul Fericit,

în Zorii-Acelui Mâine ce-l tot dorim de-aseară,

Iisuse, să ne-ntâmpini cu Prânzul pregătit,

uitând de noaptea asta şi foamea ei amară…