sâmbătă, 14 septembrie 2013

Tineri și nefericiți


  • Peste 29% dintre românii tineri, cu vârste cuprinse între 15 şi 24 de ani, consumă excesiv alcool în fiecare săptămână, se arată într-un Eurobarometru privind consumul de alcool şi politicile publice menite să reducă afecţiunile provocate de acesta, scrie Mediafax.

  • O treime dintre adolescenţii români sunt fumători, potrivit unui studiu al Centrului pentru Politici şi Servicii de Sănătate, citat de Mediafax. Cea mai mare prevalenţă a fumatului se întâlneşte la grupa 15-24 de ani.

  • Elevii români au cele mai scăzute performanţe în materie de citit din întreaga Uniune Europeană, iar rata tinerilor care îşi întrerup studiile după terminarea gimnaziului plasează România între primele cinci state europene ce se confruntă cu abandonul şcolar timpuriu, informează Gândul.

  • România s-a clasat pe locul al 26-lea într-un clasament cu privire la bunăstarea tinerilor din 29 de ţări europene, realizat de cercetători de la Universitatea din York, pentru Child Poverty Action Group, relatează BBC News Online.

    * sursa: AICI

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu