„În prima zi a anului întâi din cea de-a doua numărătoare a timpului, un prunc, numit Isus, a lăsat în spatele universului hainele Sale cele veşnice şi s-a strecurat prin grilajul stelelor neobservat, poposind pe insula de lut a nemărginirii.
Mii de ani I s-a pregătit calea.
Un ţesător de vise din Ur, numit printr-o asociaţie de idei Avraam, i-a întins un covor de credinţă de la muntele Moria până la Emaus.
Un lucrător cu ziua din Madian, lăsându-şi la o parte ţarina clipei lui, a săpat cu târnăcopul blândeţii 80 de ani, bătut de vântul pustiului ca să-i deschidă o trecătoare prin muntele istoriei.
Renumitul dăltuitor de psalmi din valea terebinţilor, cu o praştie şi câteva pietricele a făcut de strajă în jurul Betleemului, ca să-i păzească locul naşterii.
Câţiva necunoscuţi i-au făcut ieslea, iar alţii i-au prins în cuie neştiute grinzile staulului.
Nenumăraţi oameni au cărat în palmele lor de ţărână pământ, şi i-au înălţat un deal de pe care să-l vadă cerul şi pământul.
O fecioară l-a coborât de pe zidul cerului în lume, unde a crescut cu pâine şi cu apă obişnuită, zi de zi, învăţând pe oameni cum să facă binele din orice fărâmă de clipă, din orice respiraţie oricât de neînsemnată.
Apoi a spălat pământul cu sângele Lui, ştergându-l cu cămaşa şi de atunci pe colţul de iarnă al universului, în bătaia de viscol a păcatului sub un adăpost de stele, vinde îmbrăcămintea caldă a Cuvântului lui Dumnezeu, vinde băutura fierbinte a jertfei Sale pe un dinar de credinţă, pe drahma inimii.
Rezemat de cruce cu braţele pline de daruri preţioase mă strigă invitându-mă la cel mai avantajos schimb.
Pentru lacrima Sa cât cerul, lacrima mea cât mine, cât propriul meu trup”.
Articol postat pe www.ciresarii.ro de către Vladimir Pustan, la 07.10.2004
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu