"Care e semnul superiorităţii?", am întrebat nişte tineri liceeni, provocat fiind de această întrebare cu care m-a scormonit până în măruntaie fratele Florin Ianovici...
Semnul superiorităţii este "IQ-ul, inteligenţa, bogăţia, demnitatea, forţa, muşchii, îmbrăcămintea, comportamentul, pacea", mi-au declarat liceenii, după un moment de tăcere ca de mormânt. Este "atunci când ai cât mai puţin din lucrurile materiale, pământeşti", mi-a declarat un teolog ortodox la telefon, completând "apa, pâinea şi hainele sunt suficiente". Le-am spus copiilor că dacă semnul superiorităţii ar fi sărăcia, sau smerenia în sărăcie, am scoate bogaţii afară din cer.
Semnul superiorităţii este... bunătatea, spune Florin Ianovici. Le-am spus copiilor că la ea au şanse şi bogaţii şi săracii, şi cei cu IQ-ul ridicat şi cei cu el şters. Şi că puterea şi tăria fizică sau materială a unui om e o realitate înfricoşătoare, dar a unui om bun este mângâiere!
Bunătatea nu înseamnă numai să faci binele, ci să încerci şi să fi bun. Pentru că degeaba oferi săracilor, dacă te porţi urât cu bogaţii, degeaba vorbeşti frumos şi inteligent maselor, dacă nu ai bunătate nu te ascultă nimeni. Bisericile României sunt goale pentru că e lipsă de atenţie, ne lipseşte bunătatea, strângerea de mână, îmbrăţişarea creştină.
Bunătatea spunea Mark Twain "e limbajul pe care surdul îl poate auzi şi orbul îl poate vedea". Bunătatea nu are nevoie de cuvinte, şi nici de imagini colorate. Berdardiev, de asemeni, zice: "pâinea pentru mine este o problemă materială, dar pâinea aproapelui meu este (pentru mine), o datorie spirituală". Reise de aici că nimic nu poate suplini bunătatea. Şi, dacă nu poţi oferi o pâine, fi tu însuşi o pâine pentru aproapele. Bunătatea nu zice numai "Domnul este Păstorul meu", ci duce şi o pâine!
Bunătatea este dragoste în salopete. Cu salopeta pe tine nu te duci la culcare. Şi nici la agrement. E făcută pentru muncă.
Bunătatea e perna lui Dumnezeu. În prezenţa ei stresul, oboseala, dispar. Te relaxează. E-un norişor de puf. Pentru cei de lângă tine.
Bunătatea e magnet. Atrage binele, polarizează oamenii. Roiesc în jurul ei. Dar, respinge tot ce este păcat...
"Cu ce este mai superior Dumnezeul dvs decât al celorlalte religii?". "Dacă priviţi în istorie, răspund, zeităţile păgâne - adică toţi ceilalţi în afară de Isus Hristos, se mânie pe oameni. Ca să-i îmblânzească, oamenii aduc jertfe. Uneori, tineri aruncaţi în suliţe ascuţite, alteori copii aruncaţi în foc... Dumnezeul meu, vine între noi dar nu cu mitraliera. Nu cu trăsnete. Am merita toţi să fim distruşi, căci i-am greşit. Dar, în timp ce ceilaţi dumnezei sunt îmbunaţi cu jertfe, Hristos se jertfeşte El. Ca să ne facă buni pe noi". Asta e superioritatea Lui faţă de toţi dumnezeii.
(va urma)
joi, 29 martie 2012
miercuri, 28 martie 2012
Porunca a XI-a - de Ion Minuelescu
“Asculta, priveste si taci!…
Asculta, sa-nveti sa vorbesti,
Priveste, sa-nveti sa cladesti,
Si taci, sa-ntelegi ce sa faci…
Asculta, priveste si taci!
Cand simti ca pactul te paste
Si glasul sirenei te fura,
Tu pune-ti lacat la gura
Si-mplora doar Sfintele moaste -
Cand simti ca pacatul te paste!
Cand simti ca dusmanul te-nvinge,
Smulgandu-ti din suflet credinta,
Astepta-ti tacut biruinta
Si candela mintii nu-ti stinge -
Cand simti ca dusmanul te-nvinge!
Cand simti ca dusmanul te-nvinge!
Cand bratele-ncep sa te doara,
De teama sa nu-mbatranesti,
Ramai tot cel care esti -
Aceeasi piatra de moara -
Cand bratele incep sa te doara!…
Iar cand, cu ochii spre cer,
Te-ntrebi ce-ai putea sa mai faci,
Asculta, priveste si taci!…
Din brate fa-ti aripi de fier
Si zboara cu ele spre cer!…”
Facebook or Facebible? (1). Idolatria Facebook.
1. Idolatria Facebook
Facebook, nu este numai o reţea de socializare, ci a devenit o adevărată religie! De fapt, idolatrie. Pentru „facebookerişti“, psalmul favorit e 139 modificat. Dani Surducan spune că ar fi cam aşa: „Doamne, Tu şi alte câteva milioane, ştiţi că stau jos şi că rar mă ridic din faţa monitorului. Ştiţi când sunt conectat sau plecat. Ştiţi că umblu pe toate paginile şi că mă culc odată cu zorile... dacă mă mai culc. Ştiţi că nu pot trăi fără să ştiţi cum trăiesc".
Facebook şi-a creat foarte rapid un popor, mult mai mare decât al Europei. Numai China şi India îl depăşeşte numeric. Înfiinţat la 4 februarie 2004, de către Mark Zuckerberg, pe vremea când era student la Harvard, a atins la 01.02.2012, peste 845 milioane utilizatori. (Fondatori sunt Zuckerberg, Eduardo Saverin, Dustin Moskovitz şi Chris Hunghes). Primii 4 ani s-a mişcat "mai leneş", strângând numai 100 milioane utilizatori (aug. 2008). Apoi a urmat iureşul: apr. 2009 – 200 mil, sept. 2009 – 300 mil, febr. 2010 – 400 mil, iul. 2010 – 500 mil, ian. 2011 – 600 mil, mai 2011 – 700 mil, sept. 2011 – 800 mil. Speră să atingă 1 miliard utilizatori la sfârşitul anului 2011.
Oficial, Facebook permite utilizatori numai peste 13 ani. Adevărul însă e altul. Conform ConsumersReport.org, în mai 2011, din 700 mil, 7,5 mil. membrii aveau sub 13 ani. În urmă cu ceva ani nu te puteai loga decât cu adresă şi nume corcte. Azi, merge şi adrese false.
Din cele 213 state înregistrate pe Facebook, la 1 martie 2012, SUA avea 155,8 mil. util, adică 50, 25 % (a scăzut cu 89.000 în ultimele 3 luni), India a atins 45 mil., Indonezia 43,5 mil., Brazilia 42 mil., Mexic 33,5 mil., Turcia 31,5 mil. şi UK 30 mil. România, e locul 32 pe glob (4,7 mil), şi 7 în Europa ca nr. membrii, dar ca pondere dintre cei ce au Net, avem 56 %, adică locul doi în Europa după UK (58 %). Interesant e că în ianuarie 2011 erau numai 2,4 mil. useri! 10 % au crescut numai în 2012!!!
Facebook este blocat în China, Pakistan, Uzbekistan sau Siria. (Bravo lor!)
Afacerea Facebook:
- este o companie care valorează 100 miliarde dolari (60 % din PIB-ul României!), M. Zuckerberg adunând o avere de 17,5 mrd.dolari (loc. 14 pe glob în sept. 2011), în timp ce Steve Jobs avea numai 7 mrd. dolari. Şi-a fost geniul secolului XX!;
- 20 % din populaţia cu Internet de pe glob; 425 mil. de urilizatori de pe mobil, peste 150 milioane de accesări zilnice de pe telefonul mobil (au tastă Facebook); 200 de operatori de telefonie mobilă din 60 ţări;
- 250 mil. fotografii sunt încărcate zilnice pe Facebook;
- peste 1 miliard de obiecte postate, 100 miliarde de conexiuni colective;
- peste 750 miliarde de minute pe lună, 20 min. media pentru un utilizator/zi;
- 57 % dintre useri sunt femei!
Sunt şocante cifrele, nu?
Iubiţilor, în 2012, în România, Facebook a devenit o obsesie. Dacă nu eşti logat, nu exişti...
Vreau să vă mai întreb ceva foarte serios: credeţi că Domnul Hristos şi-ar fi făcut cont pe Facebook? Dar la Radio, ar fi mers?
Eu unul nu am Facebook. Şi nici nu-mi voi face vreodată. E periculos. Foarte periculos. În primul rând îmi consumă timpul. Apoi, îmi crează prejudecăţi. Mă ademeneşte la bârfă. Căci, chat = flecăreală = bârfă. Apoi mă expune la şantaj. Ori, se găsesc unii să mă critice, să mă-njure. O fac chiar unii care nu mă cunosc, aici pe blog. Aţi primit comment-uri nepotrivite? Nu vă strică pacea, liniştea?
Unii spun că Facebook e platforma lui Antihrist. Nu spun nimic în această direcţie...
Facebook e ca frigiderul, la fiecare jumătate de oră arunci o privire să vezi ce mai găseşti bun, zicea un puşti expert în domeniu! Spre deosebire de congelator, îl anunţ eu pe expert, pe Facebook, majoritatea lucrurilor sunt stricate... Cine mănâncă stricat, se-mbolnăveşte 100 %.
Azi, nu ne mai temem că tinerii se duc în lume. Pentru că, prin Facebook a venit lumea la ei. De aceea, în zilele următoare vom vedea împreună câteva pericole pe care le aduce idolul Facebook.
joi, 22 martie 2012
Ce pierd când lipsesc la biserică
Text: Psalmul 94
Inventio
Un bătrân bolnav care abia se târa, a fost apostrofat de fiul său într-o duminică dimineaţă: "Tată, de ce nu stai acasă. De ani de zile, prin ploi sau zăpezi, ai tot mers la biserică. E destul, acum stai şi te odihneşte". "Mă duc, pentru că azi la biserică se împart binecuvântări. Nu pot să rămân fără ele?".
Câte binecuvântări se pierd azi, deoarece duminica în loc să fie în biserică, românii se înghesuie prin mall-uri, spală maşinile, fac picnic-uri sau trândăvesc în faţa televizorului, această sinagoga satanei, cum îl numea un prieten de-al meu...
Dispozitio
1. pierd bucuria de a-L lăuda pe Dumnezeu (v. 4)
- bucuria nu e numai duminica, ci şi marţea, chiar dacă e-n 13...
2. pierd râvna slujirii (v. 10)
- există un prosop pentru fiecare; slujiţi!
- dragostea faţă de Dumnezeu se măsoară în iubirea faţă de oameni!
- sunteţi sare şi lumină, nu vă pierdeţi gustul. Şi nici influenţa
- fiţi măcar lumânărele; ele pot face ceea ce Soarele nu va reuşi niciodată: luminează noaptea!
- nu staţi ca Saul la umbra rodiului bând Coca-Cola, spunea Vladimir Pustan; şi asta în timp ce Ionatan şi slujitorul său transpiră în luptă.
- făcută fără plăcere, slujba devine corvoadă
3. pierd răsplata (v. 6)
- nu uitaţi, Dumnezeu va răsplăti şi un pahar de apă
- un pahar cu apă nu valorează nimic; dar în deşert?
4. pierd rodul muncii (v. 7)
Concluzie
- nu mai pot lucra din "putere în putere"
Inventio
Un bătrân bolnav care abia se târa, a fost apostrofat de fiul său într-o duminică dimineaţă: "Tată, de ce nu stai acasă. De ani de zile, prin ploi sau zăpezi, ai tot mers la biserică. E destul, acum stai şi te odihneşte". "Mă duc, pentru că azi la biserică se împart binecuvântări. Nu pot să rămân fără ele?".
Câte binecuvântări se pierd azi, deoarece duminica în loc să fie în biserică, românii se înghesuie prin mall-uri, spală maşinile, fac picnic-uri sau trândăvesc în faţa televizorului, această sinagoga satanei, cum îl numea un prieten de-al meu...
Dispozitio
1. pierd bucuria de a-L lăuda pe Dumnezeu (v. 4)
- bucuria nu e numai duminica, ci şi marţea, chiar dacă e-n 13...
2. pierd râvna slujirii (v. 10)
- există un prosop pentru fiecare; slujiţi!
- dragostea faţă de Dumnezeu se măsoară în iubirea faţă de oameni!
- sunteţi sare şi lumină, nu vă pierdeţi gustul. Şi nici influenţa
- fiţi măcar lumânărele; ele pot face ceea ce Soarele nu va reuşi niciodată: luminează noaptea!
- nu staţi ca Saul la umbra rodiului bând Coca-Cola, spunea Vladimir Pustan; şi asta în timp ce Ionatan şi slujitorul său transpiră în luptă.
- făcută fără plăcere, slujba devine corvoadă
3. pierd răsplata (v. 6)
- nu uitaţi, Dumnezeu va răsplăti şi un pahar de apă
- un pahar cu apă nu valorează nimic; dar în deşert?
4. pierd rodul muncii (v. 7)
Concluzie
- nu mai pot lucra din "putere în putere"
miercuri, 21 martie 2012
Predicatorul integral
Un pastor sufletesc lipsit de har este un orb ales sa fie profesor de optica, filosofand despre lumina si vedere, tinand altora discursuri, oferindu-le lamuriri despre culorile unei raze de lumina trecute prin prisma, in timp ce el insusi este in intuneric. El este un mut pus sa invete pe altul muzica, un surd care vorbeste cu usurinta despre armonii si simfonii (CH Spurgeon).
Pe langa studiul biblic zilnic, e necesar sa ne aplicam noua insine mesajul sau textul pe care dorim sa- lpredicam de la amvon (John Stott).
Acele lucruri pe care predicatorii le recomanda ascultatorilor prin invatatura, trebuie sa fie aratate si prin exemplul personal al vietii lor (Jonatan Edwards).
Nu este printre oameni nici unul care sa nu aiba cusur. Dar, este una sa fi gasit cu mici metehne, ;i alta sa ai un nume rau sau sa fi intinat in chip josnic (Jean Calvin).
Orice chemare pe care ar putea cineva sa o pretinda ca o are, daca n-a fost chemat la sfintire, n-a fost chemat la lucrarea Lui Dumnezeu (CH Spurgeon).
Tu, care esti pus in mijlocul lor, trebuie sa fi un model curat. Un episcop, trebuie sa fie vazut de toti. In el trebuie sa se vada ceea ce doreste ca altii sa devina (Martin Luther).
Multimea pastoritilor se uita la predicator ca la un model si cauta sa se asemene in purtari cu el. Cum ar putea face un preot sa faca pe credinciosii sai sa nu se manie daca el se manie? Care dintre credinciosi ar dori sa fie masurat in purtari cand vede ca preotul sau se manie? (Ioan Gura de Aur).
Lucratorul este ceasornicul bisericii, multi isi pun ceasurile dupa el, si daca nu umbla bine, toti vor merge mai mult sau mai putin gresit (CH Spurgeon).
Mult ma mir de faptul ca cei mai multi dintre oameni nu se infricoseaza sa teologhiseasca si sa graiasca despre Dumnezeu inainte sa se fi nascut din Dumnezeu si de ase fi facut copiii Lui... Cand aud pe unii dintre acestia predicand fara curatie si fara Duhul care da intelegere, mi se infricoseaza duhul (Simeon Noul Teolog).
Mai bine sa fie desfiintate amvoanele decat sa vina acolo oameni care nu cunosc din experienta ceea ce invata pe altii (CH Spurgeon).
Daca nu a tolerat Dumnezeu un inger mandru, in nici un caz nu va tolera nici un predicator mandru (Richard Baxter).
... ia seama bine la citire, la indemnare si la invatatura pe care o dai altora! (Sf. Apostol Pavel)
Dumnezeu nu binecuvanteaza atat de mult talentele mari, ci indeosebi asemanarea cu Hristos!
Pe langa studiul biblic zilnic, e necesar sa ne aplicam noua insine mesajul sau textul pe care dorim sa- lpredicam de la amvon (John Stott).
Acele lucruri pe care predicatorii le recomanda ascultatorilor prin invatatura, trebuie sa fie aratate si prin exemplul personal al vietii lor (Jonatan Edwards).
Nu este printre oameni nici unul care sa nu aiba cusur. Dar, este una sa fi gasit cu mici metehne, ;i alta sa ai un nume rau sau sa fi intinat in chip josnic (Jean Calvin).
Orice chemare pe care ar putea cineva sa o pretinda ca o are, daca n-a fost chemat la sfintire, n-a fost chemat la lucrarea Lui Dumnezeu (CH Spurgeon).
Tu, care esti pus in mijlocul lor, trebuie sa fi un model curat. Un episcop, trebuie sa fie vazut de toti. In el trebuie sa se vada ceea ce doreste ca altii sa devina (Martin Luther).
Multimea pastoritilor se uita la predicator ca la un model si cauta sa se asemene in purtari cu el. Cum ar putea face un preot sa faca pe credinciosii sai sa nu se manie daca el se manie? Care dintre credinciosi ar dori sa fie masurat in purtari cand vede ca preotul sau se manie? (Ioan Gura de Aur).
Lucratorul este ceasornicul bisericii, multi isi pun ceasurile dupa el, si daca nu umbla bine, toti vor merge mai mult sau mai putin gresit (CH Spurgeon).
Mult ma mir de faptul ca cei mai multi dintre oameni nu se infricoseaza sa teologhiseasca si sa graiasca despre Dumnezeu inainte sa se fi nascut din Dumnezeu si de ase fi facut copiii Lui... Cand aud pe unii dintre acestia predicand fara curatie si fara Duhul care da intelegere, mi se infricoseaza duhul (Simeon Noul Teolog).
Mai bine sa fie desfiintate amvoanele decat sa vina acolo oameni care nu cunosc din experienta ceea ce invata pe altii (CH Spurgeon).
Daca nu a tolerat Dumnezeu un inger mandru, in nici un caz nu va tolera nici un predicator mandru (Richard Baxter).
... ia seama bine la citire, la indemnare si la invatatura pe care o dai altora! (Sf. Apostol Pavel)
Dumnezeu nu binecuvanteaza atat de mult talentele mari, ci indeosebi asemanarea cu Hristos!
marți, 20 martie 2012
Cât de des postesc românii
Cel mai recent studiu MEDNET Marketing Research Center arată faptul că peste jumătate dintre orăşeni obişnuiesc să ţină post (55,8%).
Datele studiului relevă faptul că procentul celor care postesc creşte odată cu vârsta respondenţilor. Astfel, dacă numai 41,0% dintre cei cu vârsta cuprinsă în intervalul 18 – 25 ani intră în categoria celor care postesc, atunci când ne referim la cei cei care au peste 56 ani, procentul creşte cu peste 25%.
Cu toate acestea, puţini sunt cei care ţin toate posturile de peste an (7,0%).
Perioadele în care se ţine post cel mai des sunt următoarele: ocazional, miercurea şi vinerea (31,0%), prima şi/sau ultima săptămână în postul Paştelui (29,6%), prima şi/sau ultima săptămână în postul Crăciunului (28,7%)
De asemenea, trebuie precizat faptul că postul nu este ţinut numai pentru„curăţarea sufletească” ci şi pentru „detoxifierea organismului”. Acest aspect este ilustrat de faptul că 52,1% dintre respondenţii care ţin post fac acest lucru atât din convingeri religioase, cât şi din motive de sănătate, 37,5% numai din convingeri religioase, iar 10,4% deoarece este benefic pentru sănătate.
Referindu-ne la costurile alimentare din perioada postului, 52,8% dintre respondenţi declară că, în perioadele în care ţin post, cheltuiesc la fel ca în perioadele fără post, 20,1% mai mult decât în perioadele fără post, iar 18,3% mai puţin decât în perioadele fără post.
În ceea ce priveşte alimentele consumate în perioadele de post, în topul primelor cinci categorii de produse consumate frecvent se află: fructe proaspete (96,1%), mâncare gătită (93,5%), legume - proaspete şi uscate (90,9%), măsline (71,8%), legume conservate (67,7%).
Studiul a fost realizat de către MEDNET Marketing Research Center în perioada 15 – 29 Februarie 2012 prin metoda CATI pe un eşantion de peste 1000 de persoane din mediul urban cu vârsta cuprinsa in intervalul 18 – 70 ani. Marja de eroare este de +/- 3,09% pentru un grad de încredere de 95 %.
(articol preluat de la
http://www.ftr.ro/558-dintre-oraseni-obisnuiesc-sa-posteasca-45853.php )
PS: Interesant nu e că românii postesc. Ci că, majoritatea nu ştiu de ce-o fac! Ştiam asta de mult, dar studiul de faţă mi-a întărit convingerile...
Datele studiului relevă faptul că procentul celor care postesc creşte odată cu vârsta respondenţilor. Astfel, dacă numai 41,0% dintre cei cu vârsta cuprinsă în intervalul 18 – 25 ani intră în categoria celor care postesc, atunci când ne referim la cei cei care au peste 56 ani, procentul creşte cu peste 25%.
Cu toate acestea, puţini sunt cei care ţin toate posturile de peste an (7,0%).
Perioadele în care se ţine post cel mai des sunt următoarele: ocazional, miercurea şi vinerea (31,0%), prima şi/sau ultima săptămână în postul Paştelui (29,6%), prima şi/sau ultima săptămână în postul Crăciunului (28,7%)
De asemenea, trebuie precizat faptul că postul nu este ţinut numai pentru„curăţarea sufletească” ci şi pentru „detoxifierea organismului”. Acest aspect este ilustrat de faptul că 52,1% dintre respondenţii care ţin post fac acest lucru atât din convingeri religioase, cât şi din motive de sănătate, 37,5% numai din convingeri religioase, iar 10,4% deoarece este benefic pentru sănătate.
Referindu-ne la costurile alimentare din perioada postului, 52,8% dintre respondenţi declară că, în perioadele în care ţin post, cheltuiesc la fel ca în perioadele fără post, 20,1% mai mult decât în perioadele fără post, iar 18,3% mai puţin decât în perioadele fără post.
În ceea ce priveşte alimentele consumate în perioadele de post, în topul primelor cinci categorii de produse consumate frecvent se află: fructe proaspete (96,1%), mâncare gătită (93,5%), legume - proaspete şi uscate (90,9%), măsline (71,8%), legume conservate (67,7%).
Studiul a fost realizat de către MEDNET Marketing Research Center în perioada 15 – 29 Februarie 2012 prin metoda CATI pe un eşantion de peste 1000 de persoane din mediul urban cu vârsta cuprinsa in intervalul 18 – 70 ani. Marja de eroare este de +/- 3,09% pentru un grad de încredere de 95 %.
(articol preluat de la
http://www.ftr.ro/558-dintre-oraseni-obisnuiesc-sa-posteasca-45853.php )
PS: Interesant nu e că românii postesc. Ci că, majoritatea nu ştiu de ce-o fac! Ştiam asta de mult, dar studiul de faţă mi-a întărit convingerile...
sâmbătă, 17 martie 2012
Reţetă de fericire - de Nicolae.Geantă
text biblic: Matei 5 : 3 - 11
- Predica de pe munte nu-i la întâmplare, la începutul Noului Testament. Poziţia ei aici, e un indiciu al importanţei pe care o acordă Dumnezeu fericirii omului.
- Predica nu se adresează celor nemântuiţi; se adresează ucenicilor, ca un cod de legi, de conduită, principii după care să se guverneze aleşii Domnului.
- Pe Dumnezeu îl interesează să fim fericiţi... Altfel, nici El nu ar fi fericit!
- E cineva aici care nu vrea să fie fericit? Ridicaţi mâna.
Inventio
- Oamenii aleargă după fericire. De dimineaţa până seara se străduiesc să fie fericiţi. Fac sacrificii uriaşe pentru asta. Şi sunt fericiţi? E România fericită? Sau plină de lacrimi, de probleme, necazuri şi lipsuri...
- Oamenii caută fericirea în „a avea”; „măcar un leu în plus” e deviza şi-a săracului şi-a bogatului. Să ai case, maşini, conturi în bănci, făină să dea peste oală... Dar Biblia nu spune: „ferice de cel cu 4 maşini, fericiţi vor fi numai cei cu vilă şi piscină, ferice de cel cu salteaua plină de gologani”... Şi nici de cel cu două job-uri. Că nimeni nu are două guri. Şi mai mult de un stomac, nu am auzit să fi avut cineva! Biblia nu zice „ferice de cei cu conturi în bănci, că în perioada de criză, noaptea ve-ţi dormi liniştiţi!”. Nu zice asta. Ci, „unde vă va fi comoara acolo vă va fi şi inima!”.
- Oamenii caută modele de fericire. Dar VIP-urile, nu-i satisfac. Pe ecrane par a fi OK, dar în spatele monitoarelor viaţa lor e un calvar. Divorţ, certuri, palme, ochi plânşi, riduri, nopţi nedormite! Nu alergaţi după modelele lumii. Nici după sfaturile lor.
Am căutat pe Internet reţete de fericire. Şi, iată ce am găsit: un psiholog, recomanda pentru fericire 7 secrete: mănâncă banane, fă efort fizic, nu te uita la ştiri, dansează, contracarează gândurile negative, trăieşte clipa, fă ce-ţi place! Aţi auzit: dansează, că problemele se vor şterge din tropăit, fă efort fizic, căci epuizarea te face să dormi liniştit, dar ziua de mâine te aşteaptă la colţ cu necazurile, să-ţi dea-n cap. Fă ce-ţi place! Asta sună aşa: dă muzica tare, chiar dacă-i deranjezi pe ceilalţi. Ţie îţi plac decibelii. Fă mişto de ceilalţi, chiar dacă se simt prost. Ei plâng, au inima strânsă, dar ţie îţi place să fi mândru, arogant. Ţie, îţi place să fi cineva. Dar ceilalţi? Asta e fericire? Să zâmbeşti tu şi ceilalţi să lăcrimeze?
„Fericirea înseamnă să-i faci pe ceilalţi fericiţi”! Apropos, Shakespehare spunea: Ferice de noi că nu suntem fericiţi.
Nu uitaţi, un proverb spune: „Oamneii vă vor ierta dacă faceţi crime, dar nu vă vor ierta niciodată dacă vă văd fericiţi”.
Dispoziţio
„Cum să fim fericiţi? mă întreabă tinerii la liceu. şi nu numai ei. Oamenii ne spun tot felul de reţete, dar fericirea, cum o găsim”?
Fericirea, spun unii e ca un fluture. Ţi se aşează pe umăr când nu te aştepţi, şi zboară când ţi-e lumea mai dragă! Vrau să-i contrazic. Pentru că fericirea nu-i fluture, ci-o stare sufletească intensă şi deplină (cum zice DEX-ul), care poate rămâne permanent în noi. Hai să vedem cum...
1. suntem fericiţi dacă slujim unii altora
Sunteţi mădulare unii altora (1 Cor. 2:23). Gura nu-i fericită fără mâini. Şi nici ochiul dacă n-are ureche.
- nu slujiţi Bisericii Ortodoxe, nici Penticostale, Catolice sau Baptiste, Nici Creştinilor după Evanghelie, nici Papei Benedict. Ci Domnului. De aceea, tot ce faceţi să faceţi din toată inima (Coloseni 3:23),
- Fratele Pustan spunea că atunci când evreii au fost în pustiu, 40 de ani Dumnezeu le-a dat apă, mâncare, hainele nu li s-au învechit. Dar când a făcut Cortul Întâlnirii le-a poruncit evreilor: „Faceţi-l voi. Aduceţi aur, pături, pânză, piei, covoare...”. Dumnezeu face biserici. Dar..., cu noi!
- Slujirea înseamnă jug. Dar nu singur. Slujirea înseamnă cruce. Spini. Batjocoritori. Dar, şi aprecieri din partea Regelui. Şi, cine râde la urmă, râde mai bine...
- Neemia a constuit zidurile Ierusalimului. Şi nişte fete, fiicele lui Şalum, mai mare peste jumătate din Israel, au construit cot la cot cu bărbaţii! Zidiţi în dreptul casei dvs întâi. Apoi biserica, oraşul, ţara, vor propăşi. Şi va fi fericire!
- Hristos cu câteva ore înainte să fie vândut a luat un... lighean. Nu s-a odihnit, deşi trupul era rupt de oboseală. A slujit până în ultima cruce. Până la capăt, zice Ioan. Adică până la Golgota. Acolo e capătul iubirii. Al slujirii!
Ilustraţie: Odată un vizitiu trebuia să ia un prinţ de la gară. „Cum am să-l identific, nu-l cunosc?”, s-a văitat la curte. „Când va coborî un domn care ia geamantanul unei bătrâne, care va ajuta o doamnă, care va lua în braţe un copil pe scara trenului, acela este”. Prinţul, se remarca prin slujire.
Vom fi fericiţi dacă slujim. Cel mai fericit om e cel ce seara, înainte de culcare spune: „Mulţumesc Isuse. Azi, am putut să mai facem ceva împreună!”.
2. suntem fericiţi dacă Isus Hristos este Domnul nostru
Mulţi îl vor Mântuitor, să-i ierte de păcate. Dar Domn, Stăpân?
- cu Isus alături, nu-ţi mai aminteşti de cel ce ţi-a făcut rău, de cel ce te-a criticat, te-a ameninţat (chiar la biserică)!
- alături de Hristos eşti milostiv, bagi mâna în buzunar, dai săracilor. „Cele mai sigure bănci sunt buzunarele săracilor”, spunea Spurgeon.
- slujitor Lui Hristos, înseamnă să te încrezi în Dumnezeu, nu în parale, nu în spitale
- lângă Hristos înseamnă să te depărtezi de păcat, de anturaje, de oameni păcătoşi, de cei ce fac fărădelegea. Iar poliţia, nu te va căuta noaptea prin baruri. Şi nici nevasta.
Ferice de omul al cărui Domn este Hristos. Nu contează că e evanghelist, ortodox, penticostal ori baptist. E Domnul cu el.
Domnul e Păstorul meu, zice psalmul 23. Nu voi duce lipsă de... nimic! Când un copil a citat acest psalm nu a ştiu să-l continue. El a zis: „Domnul e Păstorul meu... Şi atât, îmi ajunge!”.
3. suntem fericiţi dacă aşteptăm venirea Mirelui
Aţi văzut vreodată o mireasă tristă, aşteptând cu dispreţ alesul inimii? Eu, nu. Visul ei o face superfericită. Obiectivele ei prind contur, viaţă.
Nimeni nu este fericit dacă nu are obiective în viaţă. Însă obiectivele noastre nu trebuie să fie „numai un castron de boabe”. Ăla e ideal de găină! Obiectivul nostru este Venirea Mirelui! Aleluia!
- Vine Hristos! Dar, ferice de cine îl aşteaptă!
- Fericirile din textul citit mai sus, îmi arată cine-s adevăraţii învingători. Azi sunt ei, dar mâine, sunteţi dvs.
- „M-am dus să vă pregătesc un loc”. Vreau să veniţi şi voi. E loc pentru toţi. Şi scaune de domnie, şi cununi care nu se veştejesc!
- Acolo nu vor fi lacrimi. Nici spini. Nici noapte. Nici lumânări. Nici femei, şi nici bărbaţi abandonaţi. Trişti. Fără mângâiere! Acolo vom fi veşnic fericiţi!
Nu vă e dor de cer, de casă? De Mire? De Tatăl? De mii de ani ne aşteaptă. Nu vă poate fi dor de cineva pe care nu-l cunoaşteţi. În armată, în delegaţii, în străinătate la muncă nu ne e dor decât de cei ce ne sunt dragi. Lipsa lor, e nefericire.
Concluzie
Cine vrea să mă urmeze, spune Hristos, să lase tot. Nu va fi nefericit niciodată! Să nu uite că fericirea e la pachet cu jugul, cu crucea, cu piroanele...
De 2000 de ani, Isus face oameni fericiţi!
Fiţi fericiţi!
- Predica de pe munte nu-i la întâmplare, la începutul Noului Testament. Poziţia ei aici, e un indiciu al importanţei pe care o acordă Dumnezeu fericirii omului.
- Predica nu se adresează celor nemântuiţi; se adresează ucenicilor, ca un cod de legi, de conduită, principii după care să se guverneze aleşii Domnului.
- Pe Dumnezeu îl interesează să fim fericiţi... Altfel, nici El nu ar fi fericit!
- E cineva aici care nu vrea să fie fericit? Ridicaţi mâna.
Inventio
- Oamenii aleargă după fericire. De dimineaţa până seara se străduiesc să fie fericiţi. Fac sacrificii uriaşe pentru asta. Şi sunt fericiţi? E România fericită? Sau plină de lacrimi, de probleme, necazuri şi lipsuri...
- Oamenii caută fericirea în „a avea”; „măcar un leu în plus” e deviza şi-a săracului şi-a bogatului. Să ai case, maşini, conturi în bănci, făină să dea peste oală... Dar Biblia nu spune: „ferice de cel cu 4 maşini, fericiţi vor fi numai cei cu vilă şi piscină, ferice de cel cu salteaua plină de gologani”... Şi nici de cel cu două job-uri. Că nimeni nu are două guri. Şi mai mult de un stomac, nu am auzit să fi avut cineva! Biblia nu zice „ferice de cei cu conturi în bănci, că în perioada de criză, noaptea ve-ţi dormi liniştiţi!”. Nu zice asta. Ci, „unde vă va fi comoara acolo vă va fi şi inima!”.
- Oamenii caută modele de fericire. Dar VIP-urile, nu-i satisfac. Pe ecrane par a fi OK, dar în spatele monitoarelor viaţa lor e un calvar. Divorţ, certuri, palme, ochi plânşi, riduri, nopţi nedormite! Nu alergaţi după modelele lumii. Nici după sfaturile lor.
Am căutat pe Internet reţete de fericire. Şi, iată ce am găsit: un psiholog, recomanda pentru fericire 7 secrete: mănâncă banane, fă efort fizic, nu te uita la ştiri, dansează, contracarează gândurile negative, trăieşte clipa, fă ce-ţi place! Aţi auzit: dansează, că problemele se vor şterge din tropăit, fă efort fizic, căci epuizarea te face să dormi liniştit, dar ziua de mâine te aşteaptă la colţ cu necazurile, să-ţi dea-n cap. Fă ce-ţi place! Asta sună aşa: dă muzica tare, chiar dacă-i deranjezi pe ceilalţi. Ţie îţi plac decibelii. Fă mişto de ceilalţi, chiar dacă se simt prost. Ei plâng, au inima strânsă, dar ţie îţi place să fi mândru, arogant. Ţie, îţi place să fi cineva. Dar ceilalţi? Asta e fericire? Să zâmbeşti tu şi ceilalţi să lăcrimeze?
„Fericirea înseamnă să-i faci pe ceilalţi fericiţi”! Apropos, Shakespehare spunea: Ferice de noi că nu suntem fericiţi.
Nu uitaţi, un proverb spune: „Oamneii vă vor ierta dacă faceţi crime, dar nu vă vor ierta niciodată dacă vă văd fericiţi”.
Dispoziţio
„Cum să fim fericiţi? mă întreabă tinerii la liceu. şi nu numai ei. Oamenii ne spun tot felul de reţete, dar fericirea, cum o găsim”?
Fericirea, spun unii e ca un fluture. Ţi se aşează pe umăr când nu te aştepţi, şi zboară când ţi-e lumea mai dragă! Vrau să-i contrazic. Pentru că fericirea nu-i fluture, ci-o stare sufletească intensă şi deplină (cum zice DEX-ul), care poate rămâne permanent în noi. Hai să vedem cum...
1. suntem fericiţi dacă slujim unii altora
Sunteţi mădulare unii altora (1 Cor. 2:23). Gura nu-i fericită fără mâini. Şi nici ochiul dacă n-are ureche.
- nu slujiţi Bisericii Ortodoxe, nici Penticostale, Catolice sau Baptiste, Nici Creştinilor după Evanghelie, nici Papei Benedict. Ci Domnului. De aceea, tot ce faceţi să faceţi din toată inima (Coloseni 3:23),
- Fratele Pustan spunea că atunci când evreii au fost în pustiu, 40 de ani Dumnezeu le-a dat apă, mâncare, hainele nu li s-au învechit. Dar când a făcut Cortul Întâlnirii le-a poruncit evreilor: „Faceţi-l voi. Aduceţi aur, pături, pânză, piei, covoare...”. Dumnezeu face biserici. Dar..., cu noi!
- Slujirea înseamnă jug. Dar nu singur. Slujirea înseamnă cruce. Spini. Batjocoritori. Dar, şi aprecieri din partea Regelui. Şi, cine râde la urmă, râde mai bine...
- Neemia a constuit zidurile Ierusalimului. Şi nişte fete, fiicele lui Şalum, mai mare peste jumătate din Israel, au construit cot la cot cu bărbaţii! Zidiţi în dreptul casei dvs întâi. Apoi biserica, oraşul, ţara, vor propăşi. Şi va fi fericire!
- Hristos cu câteva ore înainte să fie vândut a luat un... lighean. Nu s-a odihnit, deşi trupul era rupt de oboseală. A slujit până în ultima cruce. Până la capăt, zice Ioan. Adică până la Golgota. Acolo e capătul iubirii. Al slujirii!
Ilustraţie: Odată un vizitiu trebuia să ia un prinţ de la gară. „Cum am să-l identific, nu-l cunosc?”, s-a văitat la curte. „Când va coborî un domn care ia geamantanul unei bătrâne, care va ajuta o doamnă, care va lua în braţe un copil pe scara trenului, acela este”. Prinţul, se remarca prin slujire.
Vom fi fericiţi dacă slujim. Cel mai fericit om e cel ce seara, înainte de culcare spune: „Mulţumesc Isuse. Azi, am putut să mai facem ceva împreună!”.
2. suntem fericiţi dacă Isus Hristos este Domnul nostru
Mulţi îl vor Mântuitor, să-i ierte de păcate. Dar Domn, Stăpân?
- cu Isus alături, nu-ţi mai aminteşti de cel ce ţi-a făcut rău, de cel ce te-a criticat, te-a ameninţat (chiar la biserică)!
- alături de Hristos eşti milostiv, bagi mâna în buzunar, dai săracilor. „Cele mai sigure bănci sunt buzunarele săracilor”, spunea Spurgeon.
- slujitor Lui Hristos, înseamnă să te încrezi în Dumnezeu, nu în parale, nu în spitale
- lângă Hristos înseamnă să te depărtezi de păcat, de anturaje, de oameni păcătoşi, de cei ce fac fărădelegea. Iar poliţia, nu te va căuta noaptea prin baruri. Şi nici nevasta.
Ferice de omul al cărui Domn este Hristos. Nu contează că e evanghelist, ortodox, penticostal ori baptist. E Domnul cu el.
Domnul e Păstorul meu, zice psalmul 23. Nu voi duce lipsă de... nimic! Când un copil a citat acest psalm nu a ştiu să-l continue. El a zis: „Domnul e Păstorul meu... Şi atât, îmi ajunge!”.
3. suntem fericiţi dacă aşteptăm venirea Mirelui
Aţi văzut vreodată o mireasă tristă, aşteptând cu dispreţ alesul inimii? Eu, nu. Visul ei o face superfericită. Obiectivele ei prind contur, viaţă.
Nimeni nu este fericit dacă nu are obiective în viaţă. Însă obiectivele noastre nu trebuie să fie „numai un castron de boabe”. Ăla e ideal de găină! Obiectivul nostru este Venirea Mirelui! Aleluia!
- Vine Hristos! Dar, ferice de cine îl aşteaptă!
- Fericirile din textul citit mai sus, îmi arată cine-s adevăraţii învingători. Azi sunt ei, dar mâine, sunteţi dvs.
- „M-am dus să vă pregătesc un loc”. Vreau să veniţi şi voi. E loc pentru toţi. Şi scaune de domnie, şi cununi care nu se veştejesc!
- Acolo nu vor fi lacrimi. Nici spini. Nici noapte. Nici lumânări. Nici femei, şi nici bărbaţi abandonaţi. Trişti. Fără mângâiere! Acolo vom fi veşnic fericiţi!
Nu vă e dor de cer, de casă? De Mire? De Tatăl? De mii de ani ne aşteaptă. Nu vă poate fi dor de cineva pe care nu-l cunoaşteţi. În armată, în delegaţii, în străinătate la muncă nu ne e dor decât de cei ce ne sunt dragi. Lipsa lor, e nefericire.
Concluzie
Cine vrea să mă urmeze, spune Hristos, să lase tot. Nu va fi nefericit niciodată! Să nu uite că fericirea e la pachet cu jugul, cu crucea, cu piroanele...
De 2000 de ani, Isus face oameni fericiţi!
Fiţi fericiţi!
vineri, 16 martie 2012
Poem Testamentar
de Gabriel Garcia Marquez
Dacă pentru o clipă Dumnezeu ar uita că nu sunt decât o papuţă de cârpă şi mi-ar oferi o bucată de viaţă, fără îndoială că n-aş spune tot ceea ce gândesc, dar m-aş gândi la tot ceea ce spun.
Aş aprecia valoarea lucrurilor, nu ptr ceea ce valoreaza, ci ptr ceea ce ele inseamna cu adevarat.
Aş dormi putin, n-aş mai visa deloc, căci prin fiecare minut când închidem ochii pierdem 60 de secunde de lumină.
Aş merge când ceilalţi se opresc, m-aş trezi când alţii dorm.
Aş asculta când alţii vorbesc, şi aş savura o îngheţată bună de ciocolată.
"Aş trăi ca îndragostit de dragoste".
Dacă Dumnezeu mi-ar oferi încă o bucatică de viaţă, m-aş îmbrăca simplu, aş cădea în genunchi în faţa soarelui, lăsându-mi goale corpul şi sufletul.
Dumnezeule, dacă aş avea o inimă, mi-aş scrie ura pe gheaţă şi aş astepta primele raze de soare. Cu un vis de Van Gogh aş picta pe stele un poem de Benedetti şi i-aş oferi lunii un cântec de Serrat. Aş stropi trandafirii cu lacrimile mele pentru a simţi durerea spinilor şi sărutul roşu al petalelor.
Dumnezeule, dacă aş avea o bucată de viaţă..., n-aş lăsa să treacă nici o zi fără să le spun celor pe care îi iubesc cât de mult ii iubesc.
Aş convinge fiecare bărbat, fiecare femeie, că ei sunt preferaţii mei şi aş trăi ca îndragostit de dragoste.
Aş demonstra oamenilor cât se inşeală crezând că încetează să se îndrăgostească îmbătrânind, fără să ştie că încep să imbatrănească atunci când incetează să se îndrăgostească!
I-aş da aripi unui copil, dar l-aş lăsa să înveţe singur să zboare.
"Când ma vor pune in cutie..." I-aş învăţa pe bătrâni că moartea nu vine o dată cu bătrâneţea, ci cu uitarea.
Am învăţat atât de mult de la voi oamenilor! Am învăţat că toată lumea vrea să trăiască pe culmi, fără să ştie că adevarata fericire constă în felul în care escaladezi muntele.
Am învăţat că atunci când nou-născutul strânge pentru prima dată, în pumnul lui mic, degetul tatălui, îl cucereşte pentru totdeauna.
Am învăţat că un om nu are dreptul să-l priveasca pe un altul de sus decât atunci când trebuie să se aplece pentru a-l ajuta să se ridice.
E adevarat că multe am putut învăţa de la voi, dar nu vor folosi la mare lucru, deoarece, când mă vor pune în această cutie, vai, voi fi mort!
Dacă pentru o clipă Dumnezeu ar uita că nu sunt decât o papuţă de cârpă şi mi-ar oferi o bucată de viaţă, fără îndoială că n-aş spune tot ceea ce gândesc, dar m-aş gândi la tot ceea ce spun.
Aş aprecia valoarea lucrurilor, nu ptr ceea ce valoreaza, ci ptr ceea ce ele inseamna cu adevarat.
Aş dormi putin, n-aş mai visa deloc, căci prin fiecare minut când închidem ochii pierdem 60 de secunde de lumină.
Aş merge când ceilalţi se opresc, m-aş trezi când alţii dorm.
Aş asculta când alţii vorbesc, şi aş savura o îngheţată bună de ciocolată.
"Aş trăi ca îndragostit de dragoste".
Dacă Dumnezeu mi-ar oferi încă o bucatică de viaţă, m-aş îmbrăca simplu, aş cădea în genunchi în faţa soarelui, lăsându-mi goale corpul şi sufletul.
Dumnezeule, dacă aş avea o inimă, mi-aş scrie ura pe gheaţă şi aş astepta primele raze de soare. Cu un vis de Van Gogh aş picta pe stele un poem de Benedetti şi i-aş oferi lunii un cântec de Serrat. Aş stropi trandafirii cu lacrimile mele pentru a simţi durerea spinilor şi sărutul roşu al petalelor.
Dumnezeule, dacă aş avea o bucată de viaţă..., n-aş lăsa să treacă nici o zi fără să le spun celor pe care îi iubesc cât de mult ii iubesc.
Aş convinge fiecare bărbat, fiecare femeie, că ei sunt preferaţii mei şi aş trăi ca îndragostit de dragoste.
Aş demonstra oamenilor cât se inşeală crezând că încetează să se îndrăgostească îmbătrânind, fără să ştie că încep să imbatrănească atunci când incetează să se îndrăgostească!
I-aş da aripi unui copil, dar l-aş lăsa să înveţe singur să zboare.
"Când ma vor pune in cutie..." I-aş învăţa pe bătrâni că moartea nu vine o dată cu bătrâneţea, ci cu uitarea.
Am învăţat atât de mult de la voi oamenilor! Am învăţat că toată lumea vrea să trăiască pe culmi, fără să ştie că adevarata fericire constă în felul în care escaladezi muntele.
Am învăţat că atunci când nou-născutul strânge pentru prima dată, în pumnul lui mic, degetul tatălui, îl cucereşte pentru totdeauna.
Am învăţat că un om nu are dreptul să-l priveasca pe un altul de sus decât atunci când trebuie să se aplece pentru a-l ajuta să se ridice.
E adevarat că multe am putut învăţa de la voi, dar nu vor folosi la mare lucru, deoarece, când mă vor pune în această cutie, vai, voi fi mort!
miercuri, 14 martie 2012
Resuscitare şi mere putrede - Nicolae.Geantă
Un doctor, încercând să alunge „tristeţea medicală” din spital - pentru că nu numai pacienţii erau bolnavi, ci şi medicii se îmbolnăviseră de rutina vieţii sufocată de măruntele nefericiri zilnice - a internat o femeie sănătoasă! Pofta ei de a trăi s-a revărsat în cascade. Mai întâi au fost resuscitate halatele albe, apoi pacienţii contaminaţi. În final, tot spitalul a prins iarăşi viaţă.
Societatea, ghemuită de tristeţi cotidiene, zace în lazarete comunitare, consumând zilnic doze suportabile de deznădejde. Doze letale însă, care ucid încet, ca în vis. Adormi, şi nu te mai trezeşti niciodată! „Bolnavii, sunt atât de trişti, atât de singuri, că boala în sine nu mai are aproape nici o valoare”, scrie despre societate, Dan Puric.
Bisericile contemporane, tradiţionale sau evanghelice, au început „să moară trăind în picioare” tocmai datorită lipsei de predicatori plini de viaţă. Şi a unor sfinţi care trăiesc. Nu doar a celor zugrăviţi pe pereţi. Sau a celor ce-au fost prigoniţi odată.
Contaminarea creştină ar trebui să fie mereu lângă colţul vieţii care abia mai respiră. Contaminarea cu viaţă, nu poate fi luată decât de la cineva plin de viaţă!
Am întrebat azi nişte liceeni ce se întâmplă când punem un măr bun într-o ladă cu mere stricate. „Se va strica şi el, cu o siguranţă de 100 %”, mi-au răspuns. „Dar dacă punem un măr stricat într-o ladă cu mere bune?”. „Şansele ca el să se facă bun, nu există! Mai degrabă le va strica pe celelalte”. Le-am spus că natural aşa se-ntâmplă, însă la Dumnezeu, un măr bun aşezat într-o ladă cu fructe stricate, nu numai că nu se va strica niciodată, dar le va face şi pe celelalte bune! Sfinţii, le-am subliniat, reuşesc totdeauna să schimbe pe alţii fără ca ei să se schimbe! Pentru că au în ei duhul de viaţă!
Când a venit într-o lume paralizată de păcat, Hristos i-a adus suflu de viaţă. O singură persoană a contaminat lumea.
Sunteţi sfinţii Lui Dumnezeu. Încercaţi să fiţi plini de lumină şi sare. Încercaţi să fiţi vii. Chiar dacă lumea din jur începe să putrezească, să moară... Rescucitarea ei, depinde de voi!
Nicolae.Geantă
marți, 13 martie 2012
Cu trupul în biserică şi cu sufletul în lume
text Osea 3:1-3
Gomera (împlinit), în textul original = Gomora, (totuşi numai împlinită nu era)
iar Osea=Salvator
studiu biblic pe pielea lui Osea. Căsătoria cu o desfrânată = tragedia Lui Dumnezeu cu oamenii.
1. oameni care trăiesc lângă Dumnezeu din afacere
Gomera se căsătorise cu Osea, dar fusese o afacere.
azi, creştini ce slujesc fără dragoste.
2, oameni care trăiesc duplicitar
Gomera era soţia lui Osea, dar tot fugea la ibovnici
câţi creştini. Mireasa Lui Hristos, nu face uneori la fel?
3, oameni liberi, care trăiesc în sclavie
Gomera era liberă, dar măcinată de sclavia adulterului
Osea o recuperează din piaţa de sclavi
Plăteşte pentru propria soţie
4. oameni răscumpăraţi care trăiesc liberi
după răscumpărare, Gomera nu a mai plecat niciodată de la Osea.
i-a înţeles dragostea, sacrificiul.
Gomera (împlinit), în textul original = Gomora, (totuşi numai împlinită nu era)
iar Osea=Salvator
studiu biblic pe pielea lui Osea. Căsătoria cu o desfrânată = tragedia Lui Dumnezeu cu oamenii.
1. oameni care trăiesc lângă Dumnezeu din afacere
Gomera se căsătorise cu Osea, dar fusese o afacere.
azi, creştini ce slujesc fără dragoste.
2, oameni care trăiesc duplicitar
Gomera era soţia lui Osea, dar tot fugea la ibovnici
câţi creştini. Mireasa Lui Hristos, nu face uneori la fel?
3, oameni liberi, care trăiesc în sclavie
Gomera era liberă, dar măcinată de sclavia adulterului
Osea o recuperează din piaţa de sclavi
Plăteşte pentru propria soţie
4. oameni răscumpăraţi care trăiesc liberi
după răscumpărare, Gomera nu a mai plecat niciodată de la Osea.
i-a înţeles dragostea, sacrificiul.
luni, 12 martie 2012
joi, 8 martie 2012
Cealaltă femeie din viaţa mea - de Nicolae.Geantă
În urmă cu câteva săptămâni am ieşit să iau cina în oraş cu… o altă femeie! Şi culmea, a fost ideea soţiei mele! "Ştim amândoi că o iubesti !" - mi-a zis jumătatea mea, luându-mă prin surprindere. “Viaţa e foarte scurtă, dedică-i şi ei puţin timp”. Cealaltă femeie era... Mama, vaduvă, singură de câţiva ani. Din nefericire, jobul, copiii, obligaţiile familiale, nu-mi permiteau s-o văd decât ocazional. La câteva zile după întâlnire, bătrâna a plecat singură la o plimbare fără întoarcere. La cer. (Nu mama mea a murit, dar m-a şocat o astfel de mărturisire!).
Fugozitatea vieţii cotidiene ne împinge să trăim un regim de fast-food, o întâlnire instant cu cele ce ne-au crescut pe braţe. Uneori, zile sau săptămâni întregi nu le auzim glasul, deşi telefoanele noastre au multe minute gratuite. Ne petrecem timpul sporovăind cu prieteni plictisiţi, iar mamelor noastre nu le mai spunem de mult nici o poveste, deşi urechile lor bătrâne, sunt deschise să audă glasurile copiilor iubiţi. Intrăm pe atâtea uşi în fiecare zi, dar pragul mamei dragi nu l-am mai trecut de multă vreme.
Stau mamele noastre la ţară, lipite cu nasul de geamul rece al iernii, cu ochii pironiţi la drumul trecătorilor. Dar fiul sau fiica, drăguţii ce umpleau gălăgios odinioară casa, nu se ivesc deloc. Coboară atâţia din autobuze, din autoturisme. “Ai noştrii, nici azi n-au venit!”. Şi, mai şterg încă odată lacrimile cu colţul basmalei. Apoi, cu mâinile zbârcite de ţărâna colhozului sau a prafului din uzine, duc doi dumicaţi spre gura ce încă ştie să sărute. Doi dumicaţi, căci pită este din belşug, căci pofta..., pe apa sâmbetei s-a scurs. Dar nodurile, au rămas în gât.
miercuri, 7 martie 2012
Ah, mamă tu!
de George Coşbuc
Ah! Mamă tu! Ce slabă eşti!
N-ai glas de vifor să jeleşti,
N-ai mâini de fier, ca fier să frângi,
N-ai mări de lacrimi, mări să plângi,
Nu eşti de foc, la piept să-l strângi,
Să-l încălzeşti!
(o strofă din poezia moartea lui Fulger)
Ah! Mamă tu! Ce slabă eşti!
N-ai glas de vifor să jeleşti,
N-ai mâini de fier, ca fier să frângi,
N-ai mări de lacrimi, mări să plângi,
Nu eşti de foc, la piept să-l strângi,
Să-l încălzeşti!
(o strofă din poezia moartea lui Fulger)
Cântec femeiesc
de Adrian Păunescu
Aşa e mama şi a fost bunica
Aşa suntem femei lângă femei
Părem nimic şi nu-nsemnăm nimica
Doar nişte “ele” ce slujesc pe “ei”.
Ei neglijenţi, iar ele foarte calme
Ei încurcând ce ele limpezesc
Ei numai tălpi şi ele numai palme
Acesta e destinul femeiesc.
Şi-n fond, ce fac femeile pe lume?
Nimic măreţ, nimic impunător.
Schimbându-şi după ei şi drum şi nume
Pun lucrurile iar la locul lor.
Cu-atâţia paşi ce au făcut prin casă
Şi pentru care plată nici nu cer
De-ar fi pornit pe-o cale glorioasă
Ar fi ajuns şi dincolo de cer.
Ei fac ce fac şi tot ce fac se vede
Ba strică mult şi ele-ndreaptă tot
Şi de aceea nimeni nu le crede
Când cad, îmbătrânesc şi nu mai pot.
Aşa e mama şi a fost bunica
Şi ca ele mâine eu voi fi.
Ce facem noi, femeile? Nimica,
Decât curat şi uneori copii.
Suntem veriga firului de aţă
În fiecare lanţ făcut din doi
Ce greu cu noi femeile în viaţă
Dar e şi imposibil fără noi…
Aşa e mama şi a fost bunica
Aşa suntem femei lângă femei
Părem nimic şi nu-nsemnăm nimica
Doar nişte “ele” ce slujesc pe “ei”.
Ei neglijenţi, iar ele foarte calme
Ei încurcând ce ele limpezesc
Ei numai tălpi şi ele numai palme
Acesta e destinul femeiesc.
Şi-n fond, ce fac femeile pe lume?
Nimic măreţ, nimic impunător.
Schimbându-şi după ei şi drum şi nume
Pun lucrurile iar la locul lor.
Cu-atâţia paşi ce au făcut prin casă
Şi pentru care plată nici nu cer
De-ar fi pornit pe-o cale glorioasă
Ar fi ajuns şi dincolo de cer.
Ei fac ce fac şi tot ce fac se vede
Ba strică mult şi ele-ndreaptă tot
Şi de aceea nimeni nu le crede
Când cad, îmbătrânesc şi nu mai pot.
Aşa e mama şi a fost bunica
Şi ca ele mâine eu voi fi.
Ce facem noi, femeile? Nimica,
Decât curat şi uneori copii.
Suntem veriga firului de aţă
În fiecare lanţ făcut din doi
Ce greu cu noi femeile în viaţă
Dar e şi imposibil fără noi…
marți, 6 martie 2012
Mama
de Traian Dorz
Mi-ai cântat cu glas de lacrimi, leganându-ma alene,
Si mi-ai plâns înfiorata cântecele duiosiei,
De durerea altor inimi te-am vazut plângând pe tine
Pentru adevar întruna te-am vazut fara de teama
si de-atunci stiu c-adevarul e curaj si lupta, mama.
…A trecut în urma vremea si-ntr-o toamna grea, târzie,
m-a rapit de lânga tine lumea larga si pustie.
Ai varsat atunci, amare, mii de lacrimi în naframa
si cu inima zdrobita m-ai pierdut în zare, mama.
Mult umblai de-atunci prin lume, multe ochii mei vazura,
multe soapte ma chemara, multe vânturi ma batura,
Mi-ai cântat cu glas de lacrimi, leganându-ma alene, alinându-mi cu-al tau cântec lacrima ivita-n gene.
de-ai trezit în al meu suflet, cald, fiorul armoniei.
Mi-ai citit în ceasuri sfinte din Cazanii si Scriptura,
a lui Dumnezeu iubire ele-n inima-mi crescura.
În singuratatea serii, luminat de raza lunii,
În singuratatea serii, luminat de raza lunii,
m-ai facut sa simt puterea si odihna rugaciunii.
si de-atuncea port durerea altora si eu în mine.
Pentru adevar întruna te-am vazut fara de teama
si de-atunci stiu c-adevarul e curaj si lupta, mama.
…A trecut în urma vremea si-ntr-o toamna grea, târzie,
m-a rapit de lânga tine lumea larga si pustie.
Ai varsat atunci, amare, mii de lacrimi în naframa
si cu inima zdrobita m-ai pierdut în zare, mama.
Mult umblai de-atunci prin lume, multe ochii mei vazura,
multe soapte ma chemara, multe vânturi ma batura,
dar, din mii de lucruri scumpe de fiinte si de nume,
tu-mi ramâi mereu fiinta cea mai mult iubita-n lume.
…Astazi tot strain si singur, si departe sunt de casa,
dar sunt fericit, maicuta, c-azi si tu esti credincioasa.
Si ca stiu c-odata-n ceruri, unde nu mai sunt suspine,
fericit voi fi-mpreuna, printre cei iubiti, cu tine.
Dumnezeu să-ti daruiască, scumpă mamă, mângâiere,
mâna Lui să-ti steargă ochii de-orice lacrimi de durere.
Să-ţi văd chipul totdeauna luminat de bucurie,
cea mai fericită mamă, Doamne, mama mea sa fie!
luni, 5 martie 2012
Despre obrăznicie - Nicolae.Geantă
Cotidianul ne etalează obraznicul ca pe un tip fără perimetru bine stabilit. E prezent pe stradă şi în autobuze, la teatru şi în mall-uri, în puşcărie şi la liceu. Din parlament şi până în biserici, obraznicii de profesie nu au o vârstă predilectă. Tineri, bătrâni, cu şcoli multe sau două clase ca trenul, insolenţii iau forma mediului unde înceracă să penetreze. Şi, spre stupefacţia invadaţilor, reuşesc.
Obraznicul este acel tip infatuat, plin de aere ca baloanele, care răsuflă la prima înţepătură. Este atotştiitor, ignorant cu opiniile altora, autosatisfăcut cu comportamentul său de autobază, fără un miligram de ruşine. Regula lui estetică de bază este absenţa oricărei reguli. Nu are un cod de maniere, dar se comportă ca şi cum le-ar avea.
Obraznicul este un tip lipsit de respect. De scrupule. Calcă pe cadavre ca să-şi gâdile firea. Obrazul său nu roşeşte niciodată, orice gafă ar face. Nu că e prea gros, dar obraznicul n-are obraz. El muşcă mâna hrănită, taie degetul întins.
Obraznicul are contract de exclusivitate cu nesimţirea. El trebuie musai să ţipe când îşi etalează părerea, să înjosească auditoriul, să se considere etalon. Numai ca el este bine. Ceilalţi sunt varză. Impertinent, obraznicul demolează orice respect pentru oameni, pentru instituţii. E tipul de specie care lucrează fără „prinţipuri”, fără politeţe. Sfidător, crescut în dispreţul pentru Oxigen – cum l-ar defini Radu Paraschivescu, te trezeşti că te sfredeleşte chiar la tine în casă. Îl primeşti în pat, şi el te sugrumă când dormi.
Se schimonosesc feţele îngerilor când obraznicii se lăfăie conducând biserici. Se chircesc ca la foc sfinţii, când obraznicul urcă la amvon. De unde, porneşte o furtună sonoră de acelaşi nivel, fără efort cerebral, înfruntându-ne bunele intenţii. Obrăznicia lor, alungă harul dumnezeiesc, ca să-l citez pe cuviosul Paisie Aghioritul.
Obrăznicia religioasă am simţit-o pe pielea mea, într-o zi când nişte profi de religie m-au acuzat că, sectar fiind, n-am o istorie! N-am rădăcină! Cu lacrimi în ochi am plecat spre clasă. Pe hol m-am gândit că noi evanghelicii ar trebui să le arătăm că avem obrazul fin. Să nu-i supărăm: le lăsăm lor istoria. Ne mulţumim cu veşnicia!
Cel mai obraznic din stejari
Certa modestul trandafir:
- Zău, de-ndrăzneala ta mă mir,
Cu mine tu să te compari?
Cu vârful meu eu sparg azurul
Și sunt prieten cu vulturul,
Și trunchiul meu nu sunt în stare
Trei oameni să-l cuprindă;
Ar trebui să mă admiri!
Aşa e, dar tu faci doar ghindă
Și eu fac trandafiri!
Trandafirul şi stejarul (Cincinat Pavelescu)
sâmbătă, 3 martie 2012
Dumnezeu scrie drept pe linii strâmbe - Nicolae.Geantă
Text biblic: Luca 13:10-17
Inventio
Am în mână o bancnotă de 100 lei. A şaptea parte dintr-un salariu mediu în România. O vedeţi? O mototolesc. În 4, 8 bucaţi. O fac cât mai mică. Apoi o îndrept, cu cutele aferente. „Ce valoare are acum bancnota?”. „?”, „Tot 100 de lei? Cum, dar e mototolită? Nu şi-a piedut valoarea?”.
Dragi prieteni, în viaţă mulţi dintre noi suntem mototoliţi. Chirciţi de boli. Cocoşaţi de probleme. Îndoiţi de păcate. Când privim oamenii, noi imediat îi evaluăm. Dacă a greţit, dacă e bolnav, dacă e sărac, dacă e străin, valoarea sa scade. Însă, Creatorul nu ne priveşte aşa. Pentru El, orice om - oricât ar fi de mototolit de păcat, e ste valoros! Foarte valoros!
Dispozitio
Doctorul Luca, ne spune că într-o sinagogă oarecare din Israel, Hristos a vindecat o femeie gârbovă. O strâmbă de coloana vertebrală. O cocoşată. O femeie care toto timpul mergea cu capul plecat, cu privirea în pământ. De câte ori se întâlnea cu oamenii, infirma nu le putea vedea decât pantofii. Nu-i putea privi în faţă, nu pentru că nu vrea, dar nu-şi putea ridica faţa spre ei. Ea nu putea vedea nici oameni veseli, nici răsărit de soare, nici cerul albastru. Iar păsările, pentru ea zburau prea sus...
1. Societatea nu poate îndrepta viaţa mototolită
Odată ce-a rămas cocoşată, prietenii gârbovei au sfătuit-o cu tot felul de „reţete”. Unii au experimentat ei ceva asemănător, alţii au citit undeva, alţii sunt experţi în cocoaşe, unii sunt medici. Şi femeia a încercat de toate. Despre gârbova din Biblie nu ni se relatează că a alergat la medici. Dar, deducem că a făcut asta. Pentru că aşa facem noi, întâi alergăm la spital, apoi la biserică! Aşa am făcut chiar eu cu o seară înainte de Revelion cân fetiţa mea cea mică a făcut 39,80 temperatură. M-am panicat, şi-am alergat cu ea la spital. Ajuns acolo, cu copilul în sala de urgenţe am strigat: „Iartă-mă Isuse! Ar fi trebuit să vin întâi la Tine!”.
Astăzi, oamenii aleargă disperaţi la psiholgie, la filosofie, la Facebook. Ei cred că acolo vor găsi acel bisturiu miraculos care printr-un singur „delete”, le-ar dizolva poverile sufleteşti. Forever! A reuşit cineva? Unul singur măcar...
A încercat comunismul cu „omul nou”, a încercat Hitler cu „rasa ariană”, au încercat francezii cu umanismul. Degeaba. A încercat o moralitate dreaptă, cu inimi strâmbe!
Încercările societăţii sunt un fel de proptele de îndreptare puse unor copaci bătrâni, cu trunchiurile noduroase, găunoase şi scovârgite. Singura îndreptare se face cu drujba!
2. Religia - oricare ar fi ea, nu poate îndrepta viaţa îndoită
Gârbova mergea de ani buni în sinagogă. În fiecare sabat. Rugăciuni. Post. Lacrimi. DEGEABA!
De ce sinagoga nu a reuşit vindecarea? Fiindcă cei de acolo, deşi drepţi, erau strâmbi în inimă! Vedeam asta la fruntaşul care o ceartă pe femeie că s-a vindecat în sabat. “El e tipul de credincios care păstrează cu minuţiozitate toate amănuntele de ordin ethnic ale Legii, dar inima lui era lipsită de dragoste sau milă!”, spune Wil.MacDonald. E un religionar de profesie.
Billy Graham, când a mers să evanghelizeze în UK, fiindcă a vrut să colaboreze şi cu catolicii, unele biserici protestante nu l-au sprijinit! Fratele Vladimir Pustan, a fost “rugat de mai mulţi pastori penticostali, să nu le viziteze oraşul cu Cireşarii”, deoarece bihoreanul are o colaborare bună cu preoţi ortodocşi!
Câtă vreme ne ţinem de doctrine, de teologii confesionale, oamenii vor rămâne tot îndoiţi. Iar cerul, undeva departe de ei. Ca să nu mai zic..., la ce distanţă de noi.
Găsim foarte mulţi oameni gârbovi în biserici. Lumânarea, icoana, lacrimile de la priveghi, de la stăruinţă, nu sunt suficiente pentru a fi oameni transformaţi. Banul pus la pungă, aruncat fie el din abundenţă, nu poate spăla o conştiinţă încărcată, care înseală, nu plăteşte angajaţii corect, nu-şi plăteşte impozitele la stat, ascunde banii de soţie. Nu se poate să ieşim îndreptaţi din biserică şi acasă, pe stradă, în societate să arătăm tot cocoaşa cea hulită. Tot cu sticla, cu telenovela, cu divorţul, avortul, bârfa, cu coarnele scoase gata să împungem. Nu se poate cu icoana în dreapta volanului şi cu ţigara sub ea. Nici cu poster I belong to Jesus lipit pe portieră şi să înjurăm în intersecţii. Şi nici cu Biblia în mână dar nu în inimă. Asta e religie, nu relaţie! E ipocrizie. E mândria de a sta drept! Dar inima e tot strâmbă!
Mândrii nu pot sta drepţi! Mândria e cel mai mare din păcate!
Cum se poate iubi o soră fără s-o ajutăm, un sărac fără să ne dschidem buzunarul, un bolnav fără să-l mângâiem, să-i ştergem sudoarea, să-i dăm un compot? Cum se paote declara că ne iubim păstorul şi duminica dimineaţa fugim la altă biserică să ascultăm pe altul mai cu ştaif? Cum iubim fraţii, apreciindu-i pe unii şi ignorându-i pe alţii?
Azi, creştinii sunt obsedaţi de deosebirile lor confesionale. Ortodoxia mântuieşte, catolicismul, evanghelismul. Dispută, îmbrânceli sfinte în Numele lui Hristos. Chiar pe treptele scării ce urcă la cer! Pe cine apără, al cui interes, dacă procedăm aşa? Al unei religii. Însă noi am fost chemaţi să apărăm interesul lui Hristos.
Înţelegeţi de ce oamenii nu vin la biserică, de ce nu se vindecă, de ce nu se schimbă_ pentru că în locul sângelui lui Hristos, noi am ridicat doctrine, garduri, ziduri groase de Ierihon. Şi, Vindecătorul divin a arămas singur, în spatele lor.
3. Hristos scrie drept pe linii strâmbe
Acolo unde nimeni nu mai poate, Dumnezeu de-abia începe. 18 ani de chinuri, de surmenaj, de eşecuri. Dar de rugăciuni neîntrerupte. Aproape că uitase că are cocoaşă. Fiindcă inima începuse să-i fie dreaptă. Trupul ei era strâmb, dar inima gata de rugăciune, zicea Patriarhul Daniel. Trupul era proptit de baston, dar sufletul alerga la maratonul cerului. De unde ştim? Din declaraţia Domnului: „este o fiică a lui Avraam”, a tatălui tuturor credincioşilor! E bună şi cocoaşa uneori, îţi arată calea spre biserică!
Interesant este că gârbova nu l-a rugat pe Domnul s-o vindece. Nici altcineva n-a insistat. Dar Medicul Medicilor îşi cunoaşte bolnavi. Şi diagnosticele.
Patru paşi a făcut Mântuitorul pentru îndreptarea gârbovei:
a) a văzut-o,
b) a chemat-o în faţă (Mat. 12:28 – Veniţie la Mine totţi cei trudiţi şi împovăraţi...),
c) şi-a pus mâinile peste ea,
d) a eliberat-o gratis!
Ştiţi ce mă surprinde la această istorisire? Faptul că fariseul ce conducea sinagoga nu s-a bucurat de eliberarea gârbovei! Un proverb spune că „Oamenii te pot ierta pentru crime, dar nu te pot ierat dacă eşti fericit!”. Pentru fariseu, măgarul, boul de la iesle era mai de preţ decât o femeie. Decât un suflet. Pentru Hristos, nu. Era suflare din El în femeie!
Iubiţilor, să nu facem greşeala să investim mai mult în zidurile bisericii decât în sufletele ei!
Eşti în biserică astăzi. Cu poverile în spate. Chircit. Mototolit. Hristos te-a văzut. Vrea să te elibereze gratis. De fapt a făcut-o de 2000 de ani. Ne-a iubit până la capăt. Cum adică până la capăt, poate întrebaţi. Capătul e crucea Golgotei. Acolo a plătit eliberarea noastră. Şi-a lăsat palmele găurite de piroane. Pentru ca sângele să curgă. A murdărit crucea, dar a ştears păcatul...
Refuzi vindecarea, pleci cu cocoaşa înapoi acasă? Mai poţi s-o duci? N-ai ostenit? Nu te-ai săturat să priveşti numai picioarele oamenilor şi nu faţa Lui Dumnezeu? Vrei să-Şi pună Mâna peste dumneata? Ieşi înaintea Sa. Fără frică, Domnul te cheamă! El e peste religie. Nu e dogmă, o filosofie, un set de legi. Dumnezeu e dragoste!
Cum a demonstrat Isus Hristos că iubea această gârbovă? Nu numai fiindu-i milă, dar şi vindecând-o! Reacţia femeii după îndreptare? V.13 spune că „îl slăvea pe Hristos!”. Acum, putea merge drept! Iar pentru cei ce scriu drept, liniile pot fi şi strâmbe. Ei n-au nevoie de ele...
Amin!
Inventio
Am în mână o bancnotă de 100 lei. A şaptea parte dintr-un salariu mediu în România. O vedeţi? O mototolesc. În 4, 8 bucaţi. O fac cât mai mică. Apoi o îndrept, cu cutele aferente. „Ce valoare are acum bancnota?”. „?”, „Tot 100 de lei? Cum, dar e mototolită? Nu şi-a piedut valoarea?”.
Dragi prieteni, în viaţă mulţi dintre noi suntem mototoliţi. Chirciţi de boli. Cocoşaţi de probleme. Îndoiţi de păcate. Când privim oamenii, noi imediat îi evaluăm. Dacă a greţit, dacă e bolnav, dacă e sărac, dacă e străin, valoarea sa scade. Însă, Creatorul nu ne priveşte aşa. Pentru El, orice om - oricât ar fi de mototolit de păcat, e ste valoros! Foarte valoros!
Dispozitio
Doctorul Luca, ne spune că într-o sinagogă oarecare din Israel, Hristos a vindecat o femeie gârbovă. O strâmbă de coloana vertebrală. O cocoşată. O femeie care toto timpul mergea cu capul plecat, cu privirea în pământ. De câte ori se întâlnea cu oamenii, infirma nu le putea vedea decât pantofii. Nu-i putea privi în faţă, nu pentru că nu vrea, dar nu-şi putea ridica faţa spre ei. Ea nu putea vedea nici oameni veseli, nici răsărit de soare, nici cerul albastru. Iar păsările, pentru ea zburau prea sus...
1. Societatea nu poate îndrepta viaţa mototolită
Odată ce-a rămas cocoşată, prietenii gârbovei au sfătuit-o cu tot felul de „reţete”. Unii au experimentat ei ceva asemănător, alţii au citit undeva, alţii sunt experţi în cocoaşe, unii sunt medici. Şi femeia a încercat de toate. Despre gârbova din Biblie nu ni se relatează că a alergat la medici. Dar, deducem că a făcut asta. Pentru că aşa facem noi, întâi alergăm la spital, apoi la biserică! Aşa am făcut chiar eu cu o seară înainte de Revelion cân fetiţa mea cea mică a făcut 39,80 temperatură. M-am panicat, şi-am alergat cu ea la spital. Ajuns acolo, cu copilul în sala de urgenţe am strigat: „Iartă-mă Isuse! Ar fi trebuit să vin întâi la Tine!”.
Astăzi, oamenii aleargă disperaţi la psiholgie, la filosofie, la Facebook. Ei cred că acolo vor găsi acel bisturiu miraculos care printr-un singur „delete”, le-ar dizolva poverile sufleteşti. Forever! A reuşit cineva? Unul singur măcar...
A încercat comunismul cu „omul nou”, a încercat Hitler cu „rasa ariană”, au încercat francezii cu umanismul. Degeaba. A încercat o moralitate dreaptă, cu inimi strâmbe!
Încercările societăţii sunt un fel de proptele de îndreptare puse unor copaci bătrâni, cu trunchiurile noduroase, găunoase şi scovârgite. Singura îndreptare se face cu drujba!
2. Religia - oricare ar fi ea, nu poate îndrepta viaţa îndoită
Gârbova mergea de ani buni în sinagogă. În fiecare sabat. Rugăciuni. Post. Lacrimi. DEGEABA!
De ce sinagoga nu a reuşit vindecarea? Fiindcă cei de acolo, deşi drepţi, erau strâmbi în inimă! Vedeam asta la fruntaşul care o ceartă pe femeie că s-a vindecat în sabat. “El e tipul de credincios care păstrează cu minuţiozitate toate amănuntele de ordin ethnic ale Legii, dar inima lui era lipsită de dragoste sau milă!”, spune Wil.MacDonald. E un religionar de profesie.
Billy Graham, când a mers să evanghelizeze în UK, fiindcă a vrut să colaboreze şi cu catolicii, unele biserici protestante nu l-au sprijinit! Fratele Vladimir Pustan, a fost “rugat de mai mulţi pastori penticostali, să nu le viziteze oraşul cu Cireşarii”, deoarece bihoreanul are o colaborare bună cu preoţi ortodocşi!
Câtă vreme ne ţinem de doctrine, de teologii confesionale, oamenii vor rămâne tot îndoiţi. Iar cerul, undeva departe de ei. Ca să nu mai zic..., la ce distanţă de noi.
Găsim foarte mulţi oameni gârbovi în biserici. Lumânarea, icoana, lacrimile de la priveghi, de la stăruinţă, nu sunt suficiente pentru a fi oameni transformaţi. Banul pus la pungă, aruncat fie el din abundenţă, nu poate spăla o conştiinţă încărcată, care înseală, nu plăteşte angajaţii corect, nu-şi plăteşte impozitele la stat, ascunde banii de soţie. Nu se poate să ieşim îndreptaţi din biserică şi acasă, pe stradă, în societate să arătăm tot cocoaşa cea hulită. Tot cu sticla, cu telenovela, cu divorţul, avortul, bârfa, cu coarnele scoase gata să împungem. Nu se poate cu icoana în dreapta volanului şi cu ţigara sub ea. Nici cu poster I belong to Jesus lipit pe portieră şi să înjurăm în intersecţii. Şi nici cu Biblia în mână dar nu în inimă. Asta e religie, nu relaţie! E ipocrizie. E mândria de a sta drept! Dar inima e tot strâmbă!
Mândrii nu pot sta drepţi! Mândria e cel mai mare din păcate!
Cum se poate iubi o soră fără s-o ajutăm, un sărac fără să ne dschidem buzunarul, un bolnav fără să-l mângâiem, să-i ştergem sudoarea, să-i dăm un compot? Cum se paote declara că ne iubim păstorul şi duminica dimineaţa fugim la altă biserică să ascultăm pe altul mai cu ştaif? Cum iubim fraţii, apreciindu-i pe unii şi ignorându-i pe alţii?
Azi, creştinii sunt obsedaţi de deosebirile lor confesionale. Ortodoxia mântuieşte, catolicismul, evanghelismul. Dispută, îmbrânceli sfinte în Numele lui Hristos. Chiar pe treptele scării ce urcă la cer! Pe cine apără, al cui interes, dacă procedăm aşa? Al unei religii. Însă noi am fost chemaţi să apărăm interesul lui Hristos.
Înţelegeţi de ce oamenii nu vin la biserică, de ce nu se vindecă, de ce nu se schimbă_ pentru că în locul sângelui lui Hristos, noi am ridicat doctrine, garduri, ziduri groase de Ierihon. Şi, Vindecătorul divin a arămas singur, în spatele lor.
3. Hristos scrie drept pe linii strâmbe
Acolo unde nimeni nu mai poate, Dumnezeu de-abia începe. 18 ani de chinuri, de surmenaj, de eşecuri. Dar de rugăciuni neîntrerupte. Aproape că uitase că are cocoaşă. Fiindcă inima începuse să-i fie dreaptă. Trupul ei era strâmb, dar inima gata de rugăciune, zicea Patriarhul Daniel. Trupul era proptit de baston, dar sufletul alerga la maratonul cerului. De unde ştim? Din declaraţia Domnului: „este o fiică a lui Avraam”, a tatălui tuturor credincioşilor! E bună şi cocoaşa uneori, îţi arată calea spre biserică!
Interesant este că gârbova nu l-a rugat pe Domnul s-o vindece. Nici altcineva n-a insistat. Dar Medicul Medicilor îşi cunoaşte bolnavi. Şi diagnosticele.
Patru paşi a făcut Mântuitorul pentru îndreptarea gârbovei:
a) a văzut-o,
b) a chemat-o în faţă (Mat. 12:28 – Veniţie la Mine totţi cei trudiţi şi împovăraţi...),
c) şi-a pus mâinile peste ea,
d) a eliberat-o gratis!
Ştiţi ce mă surprinde la această istorisire? Faptul că fariseul ce conducea sinagoga nu s-a bucurat de eliberarea gârbovei! Un proverb spune că „Oamenii te pot ierta pentru crime, dar nu te pot ierat dacă eşti fericit!”. Pentru fariseu, măgarul, boul de la iesle era mai de preţ decât o femeie. Decât un suflet. Pentru Hristos, nu. Era suflare din El în femeie!
Iubiţilor, să nu facem greşeala să investim mai mult în zidurile bisericii decât în sufletele ei!
Eşti în biserică astăzi. Cu poverile în spate. Chircit. Mototolit. Hristos te-a văzut. Vrea să te elibereze gratis. De fapt a făcut-o de 2000 de ani. Ne-a iubit până la capăt. Cum adică până la capăt, poate întrebaţi. Capătul e crucea Golgotei. Acolo a plătit eliberarea noastră. Şi-a lăsat palmele găurite de piroane. Pentru ca sângele să curgă. A murdărit crucea, dar a ştears păcatul...
Refuzi vindecarea, pleci cu cocoaşa înapoi acasă? Mai poţi s-o duci? N-ai ostenit? Nu te-ai săturat să priveşti numai picioarele oamenilor şi nu faţa Lui Dumnezeu? Vrei să-Şi pună Mâna peste dumneata? Ieşi înaintea Sa. Fără frică, Domnul te cheamă! El e peste religie. Nu e dogmă, o filosofie, un set de legi. Dumnezeu e dragoste!
Cum a demonstrat Isus Hristos că iubea această gârbovă? Nu numai fiindu-i milă, dar şi vindecând-o! Reacţia femeii după îndreptare? V.13 spune că „îl slăvea pe Hristos!”. Acum, putea merge drept! Iar pentru cei ce scriu drept, liniile pot fi şi strâmbe. Ei n-au nevoie de ele...
Amin!
vineri, 2 martie 2012
Sfaturi pentru predicatori (11)
- nu vă ridicaţi niciodată la amvon neautorizaţi de Duhul Sfânt; nu vă ridicaţi la amvon că aşa vreţi dvs, nici măcar atunci când n-are cine vorbi !;
- predicatorul este vocea Lui Dumnezeu!; asta înseamnă că totdeauna trebuie să vorbiţi ce vrea El să spună!;
- când sunteţi la amvon trebuie să fiţi prooroci!; prooroc (greacă) / navi (ebraică) = gura Domnului !; de la amvon puteţi omorî sau ridica mulţi oameni!
- dacă nu formaţi predica după nişte legi, puteţi ajunge la nişte erori; iar eroarea în teologie se citeşte erezie!
- de la amvon nu se poate mustra de la persoană la persoană, ci întreaga adunare;
- pregătiţi-vă predicile din timp, cu sârguinţă, cu muncă; cuvintele dvs să încălzească inima ascultătorilor; nu uitaţi: lemnul nu arde fără foc!;
- de la amvon trebuie să vorbiţi cu foc, cu viaţă!; dacă nu, veţi ajunge la Domnul în veşnicie cu cadavre în loc de fraţi!
- predicatorul este vocea Lui Dumnezeu!; asta înseamnă că totdeauna trebuie să vorbiţi ce vrea El să spună!;
- când sunteţi la amvon trebuie să fiţi prooroci!; prooroc (greacă) / navi (ebraică) = gura Domnului !; de la amvon puteţi omorî sau ridica mulţi oameni!
- dacă nu formaţi predica după nişte legi, puteţi ajunge la nişte erori; iar eroarea în teologie se citeşte erezie!
- de la amvon nu se poate mustra de la persoană la persoană, ci întreaga adunare;
- pregătiţi-vă predicile din timp, cu sârguinţă, cu muncă; cuvintele dvs să încălzească inima ascultătorilor; nu uitaţi: lemnul nu arde fără foc!;
- de la amvon trebuie să vorbiţi cu foc, cu viaţă!; dacă nu, veţi ajunge la Domnul în veşnicie cu cadavre în loc de fraţi!
Vânzare de doi bani - Nicolae.Geantă
Doi bani, atât au încasat fiecare din cei 10 fraţi ai lui Iosif, după vânzarea sa.
Doi bani şi un păcat uriaş.
Doi bani şi-o conştiinţă distrusă.
Doi bani şi nopţi negre de nesomn!
Doi bani şi-o încredere ciobită a tatălui lor Iacov, în ei!
Chiar dacă şi-au potolit patima răutăţii, cu doi bani n-au putut să-şi astâmpere foamea!
Când Iosif îl vede pe fratele său Benaimin venit în Egipt, doreşte să-l oprească De ce? Ca să vadă dacă fraţii lui îl vor vinde şi pe acesta! Nu l-au vândut. Pentru doi bani primiţi odată, plătiseră prea mult...
Nu apreciaţi pe alţii ca având valoare de doi bani! Pentru numai doi bani, se poate primi o răsplată aspră!
Nicolae.Geantă
Doi bani şi un păcat uriaş.
Doi bani şi-o conştiinţă distrusă.
Doi bani şi nopţi negre de nesomn!
Doi bani şi-o încredere ciobită a tatălui lor Iacov, în ei!
Chiar dacă şi-au potolit patima răutăţii, cu doi bani n-au putut să-şi astâmpere foamea!
Când Iosif îl vede pe fratele său Benaimin venit în Egipt, doreşte să-l oprească De ce? Ca să vadă dacă fraţii lui îl vor vinde şi pe acesta! Nu l-au vândut. Pentru doi bani primiţi odată, plătiseră prea mult...
Nu apreciaţi pe alţii ca având valoare de doi bani! Pentru numai doi bani, se poate primi o răsplată aspră!
Nicolae.Geantă