Lupta cu inerţia (1) - Nicolae Geantă

Şedinţă. Zeci de ochi m-au pironit cu privirea. Posesorii lor sunt doamne drăguţe şi domni îmbrăcaţi bine. Patroni sau muncitori, contabile ori croitorese, intelectuali sau nu. Tinerii lor de 18 ani au probleme. Grave. Părinţii se vaită că generaţia Emoticon nu deschide cărţile niciodată, nu le cară la şcoală. Dar vor s-ajungă ca Becali. Sau Columbeanca. Stau tot timpul cu căştile-n urechi, cu Guţă şi Salam. Umblă îmbrăcaţi deşuchiaţi, cu pantolonii ca turecii bacilor din munţi, cu părul vopsit ca drapelul Gabonului, cu sânii pe-afară... Trântesc uşile în nas babacilor, nu dau locul în autobuz babelor, mârâie, râgâie, înjură la fiecare trei cuvinte, scuipă pe jos. Nu poartă uniforma de liceean, deşi o iau în rucsac când pleacă de acasă! „I-a nenorocit Internetul, televizorul, anturajele, dom’ profesor”! „Şi ce e de făcut? Mai au vreo şansă tinerii ăştia. Îi mai scoate cineva din inerţie?” am întrebat retoric. „Nimeni. Nu mai pot fi salvaţi. Nu sunt soluţii”, a răspuns un domn mai plinuţ de vreo 40 de ani, cu tricou mulat peste burtică.

Le-am spus părinţilor şi elevilor să privească pe fereastră. Copacii, iarba, florile, cresc în sus. Ele înving legea gravitaţiei. „Cum e posibil ca atunci când totul se duce în jos, ei să crească în sus?”. Tăcere. „E legea duhului de viaţă. Viaţa învinge gravitaţia. Şi inerţia. Când toţi se duc în jos, eu trebuie să urc. Pentru că sunt om şi în mine e legea duhului de viaţă”. A pus-o Dumnezeu.

Viaţa societăţii curge în inerţie. Moralitatea e ciobită, încrederea în semeni s-a evaporat. Uniuni consensuale, divorţ, inimi zdrobite. Examene căzute, eşecuri în dragoste. Şomaj. Sărăcie. Televizor, manele, prostituţie, avort. Băuturi cu multe grade de tărie, fum de ţigară şi behăieli la 1 noaptea. Apoi lacrimi. Ochi vineţi, şi de multe ori sânge. Ojă, etnobotanice, fuste mini, prezervative, furt din buzunarele părinţilor, minciuni. Şi multe bârfe. Păruieli. Răfuieli. Uneori cu cuţite. Crime. Nedorite. Şi după toate astea, panta se termină în... iad. Pentru că inerţia e viaţa fără Dumnezeu. Fără El, trăim alunecând pe pantă. Sau staţionăm.

Nu vom putea niciodată să învingem singuri. Deci, privirea în sus! Se poate-nvinge inerţia...