Azi mi-au căzut ochii pe o întrebare provocatoare, ridicată la fileu de pastorul baptist Marius Cruceru, teolog bihorean (da' prahovean de-al nost') şi profesor de universitate, care a postat un filmulet pe blogul personal (http://mariuscruceru.ro/), în care pastorul Paul Washer, acest Ioan Botezătorul american al zileleor noastre, e împotriva blogărelii.
În sinceritate nediluată, precizez că pe mine ideea pastorului Washer m-a lovit tare încă de-acu' vreo 2 ani. Fără să-l fi auzit. Azi, am înţeles că americanul are dreptate. În cea mai mare parte măcar, trebuie să fim de acord cu dânsul. Blogăreala înseamnă timp. Destul. Creieri storşi. Idei. Comentarii la care nu te-aştepti. Dispute nedorite. Laude.Înjosiri. Sminteală. Flecăreală. Unii scriu constructiv, altii comentează demolator. Unii se scuză, alţii se acuză. Mulţi se ascund sub ID-uri false. Acolo dinţii sunt mai ascuţiţi. Şi veninul mai eficient.
Am constatat că pe bloguri, atât cei cu identitate cât şi virtualii anonimi sau cu nume acoperit îşi dau arama pe faţă. De fapt, caracterul se vede în libertate, nu în biserică. Şi pe blog, mai ales sub ID fals. Aici, vezuviul calomniilor, veninul nemulţumirii, atotpriceperea neştiutorului, sugestiile fără bază, datu' pe faţă, comentariile tip nucă în perete, şi alte pogoane de neorânduieli, se văd fără ochelari speciali de la o poştă.
1 - Sunt de părere că tinerii creştini trebuie să stea ceva mai departe de blog. (Evident, şi “bătrânii). Fiindcă mulţi posteză fotografii, impresii, citate, ştiri etc. Cu bun simţ. Unii, fac asta poate zilnic. Tot zilnic ei primesc comentarii, la care sunt nevoiţi să răspundă! Prin urmare timpul pierdut se dublează sau triplează: postând, ori comentând. Nu mai există timp suficient pentru învăţat, pentru citit, pentru referate. Iar rezultatele...
În urma unui studiu biblic, unii tinerii cu care colaborez m-au înţeles: şi-au şters blogurile, definitiv.
2- Atât mie cât şi altor pătimasi ai condeielor virtuale (sunt sigur), uneori blogăritul ne muşcă adânc din timp. Din timpul cititului, al studiului, al rugăciunii, al discuţiei cu familia, al plimbării cu bebelul, al schimbului de saluturi cu vecinii, al vizitei sau convorbirii (fie ea şi telefonică) cu parintii nostri, care stau departe… Părtăşii care ne costă. Acum. Mâine. Mereu.
"Căci, dacă n-ai făcut un bine care trebuia făcut azi, când crezi că vei mai avea ocazia să-l faci?", întreba deunăzi un frate bătrân la biserică.
Gata cu blogul? Depinde de noi. Ştiu că e greu să-l laşi, ne-am obisnuit cu postările. Şi, să fiu corect până la capăt, destul de multe sunt foarte bune. Şi necesare…
Pentru cei ce postaţi lucruri fine, bune, ziditoare, săţioase - vă doresc succes! Însă, nu uitaţi timpul!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu