Ești istovit, Hristoase... slăbit de post și rugă.
De patruzeci de zile n-ai mai
mâncat nimic...
Tot iadu-ar vrea deodată Lumina
să-Ți distrugă.
Ispititorul, iată, Ți-arată
pâine-n spic!
Dar Tu-i aduci aminte că omul nu
trăiește
Doar cu fărâma moartă de aluat
dospit.
Mai mult ca ea, Cuvântul lui
Dumnezeu hrănește
Și trupul dar și duhul. Deși ai
flămânzit…
Apoi, vicleanul Șarpe Te-nvăluie
cu plângeri
La Templu să Te suie, pe streașină
să stai.
Drăcesc citând psaltirea, Îți
spune despre îngeri
Că de sfidezi firescul, oricum
Te-or duce-n Rai.
"De-asemenea, Satano, i-ai
zis, în Lege scrie
Că nicidecum n-ai voie să-ncerci
să ispitești
Pe Dumnezeul Veșnic cu slova ce
îmbie
Gândirea la otrava simțirilor
lumești!”
În ultima ispită,
Luceafăru-ntinării,
Pe-un vârf înalt de munte,
Ți-arată bogății;
El Ți le-ar da pe toate în
schimbul închinării
Depline-n fața morții, de-ai vrea
lui rob să-i fii…
Dar Tu, cu Duhu-n clocot de
cugetări divine,
Îi poruncești să plece, că scrie
în Cuvânt:
"Lui Dumnezeu Iehova, doar
Lui I Se cuvine
Toată-nchinarea sfântă în cer și
pe pământ!”
De patruzeci de zile n-ai mai mâncat deloc.
Să Te slujească, Doamne, c-ai biruit prin foc…
-mihaela-
Foarte poezie, merită publicată.
RăspundețiȘtergere