Lignano Sabbiadoro, așa este numele întreg al micii stațiuni litorale de lângă laguna Morena și delta râului Tagliamento (140 km, și un debit de 90 mc/s, iar la inundații chiar 1100!), are forma unei mici peninsule, cândva mlaștină (chiar focar de malarie, datorită țânțarilor) cu 3 sectoare: în nord est Sabbiadoro, în centru Lignano dar și Pineta și Riviera la sud. Altitudinea e de doar... 2 m înălțime! Micul orășel cu cca 6900 de rezidenți permanenți are peste 65.000 de locuri de cazare pentru oaspeți (30 hoteluri de 4*, 90 de 3*, 30 de 2*, peste 6000 de apartamente și case). Este considerată “mica Ibiza” a nemților și austriecilor (De aceea dacă veți căuta informații despre Lignano veți găsi mai multe în germană decât în italiană! Credeam că numai românii nu știu să-și facă reclamă turismului!). “Lignano Sabbiadoro e un loc ideal pentru vacanță și familie”, spun agențiile de voiaj. Dar și pentru Conferințe creștine adaug eu cu îndrăzneală.
Evenimentul din 1, 2 și 3 noiembrie de pe coasta adriatică a
regiunii Friuli-Venezia Giulia, a ajuns la ediția a patra. Protagonistul nr. 1
a fost și de data aceasta Marius Livanu. Pastorul Bisericii Philadelphia din
Mansue. A celei mai mari biserici penticostale românești din Italia. Pastorul
Livanu a avut viziunea proiectului după ce a văzut cu ochii săi cum se
organizează la “convenții” românii din America. A văzut și a pus în aplicare.
Asta însemană implicare. Și… a reușit. Felicitări!
Ziua 1. Vineri 1 noiembrie după prânz, Lignano - un
orășel cu populație cât Comarnic dar care nu are mai mult de 100 de ani - a devenit
pentru câteva zile… românesc. Da, a fost invadat de peste 3000 de români!
Valentino, un amic al meu de lângă Venezia, a numărat peste 10 autocare și zeci
de microbuze. Autoturismele însă nu au putut fii calculate. Dar au fost de
ordinul sutelor. Grupuri-grupuri, de tineri eleganți și nu numai, se îndreptau
nu spre plajă sau locuri de „entertainments” ci spre închinare lui Hristos! Spre
sala de Sport (și de Conferințe) Bella Italia Efa Village. Sala de sport face
parte dintr-un resort ce se desfășoară pe 60 de hectare (cuprinde hoteluri,
plaje, bazin olimpic, sală de sport, școală, parohie etc) și are 2000 de locuri
pe scaune. Însă românii au fost mai mulți cu 50 %. Pe lângă sala azzuro mai sunt și
două camere imense - cea portocalie are 447 mp, cea albastră doar 332 mp, și un
hol imens la intrare unde sunt standuri cu Biblii, cu cărți, cu flyere, cu
tricouri sau alte materiale promoționale ale conferinței. Și cu un fel de
Starbucks. Participanții la Conferință (repet, peste 3000 cum ne-a declarat pastorul
Dănuț Iacob - președintele penticostalilor români din Italia) au fost cazați la
hoteluri în apropiere (cca 2000 persoane), în hoteluri puțin mai departe de
resort, sau au venit zilnic de acasă (cei ce au stat mai aproape, însă numărul
lor nu a fost foarte mic). Tot pastorul Iacob a menționat ca la megaevenimentul
“Implicat” au participat creștini români din 13 țări (!): Italia, România, SUA,
Irlanda, UK, Spania, Austria, Belgia, Elveția, Franța, Germania, R. Moldova,
Ucraina dar și cineva (un bun chitarist) din Croația! Dumnezeu fie lăudat! Are
slujitori oriunde te uiți cu ochii! Și popor numeros!
Când am ajuns la Lignano erau peste 22 grade C. Încă vară.
Eram destul de obosit deoarece nu dormisem cu o noapte înainte decât trei ore.
Am avut deosebita bucurie să mă reîntâlnesc cu bunii mei prietenii din Chicago
- fratele Luigi Mițoi (invitat special la eveniment) și pastorul Dorin Juravle,
dar și cu Claudiu Hamza care a venit din Marseille cu soția și pruncii, cu Alex
care a venit după mine tocmai din Graz, cu familia Pop din Treviso, cu pastorii
Marius Livanu și Dănuț Iacob, cu familia (numeroasă) Juravle din Botoșani și cu
alte sute de prieteni din “cizmă” ori de pe continent. Am primit îmbrățișări
pentru toată luna trecută! Știați că îmbrățișările pastorilor sunt cel mai bun
refresh! Oferiți-le hug-uri. Bârfe
aruncă destui!
La 16 fix pastorul Livanu a deschis oficial Conferința. După
ce a urmat worship (încântător) și rugăciuni (nimic nu se începe fără
Dumnezeu), Marius Livanu a prezentat orchestra și corul / band-ul care a fost
alcătuit din zeci de tineri din Italia, România și… un chitarist croat!
Primul discurs mic l-a rostit prietenul meu Dorin Juravle,
pastor la departamentul Evanghelizare de la Bethany Chicago. El a subliniat că „a avea impact înseamnă a fi implicat!”. După el a urmat Andrei Chelaru din Roma („Slujește cu ce ai”) și pastorul din Udine, apoi muzică, rugăciuni, colectă pentru Institutul Penticostal din București, și iar muzică. Foarte înălțător! Deși nu s-au întâlnit decât cu ceva timp înainte
de conferința tinerii au sincronizat foarte bine. Teologic: „au fost în Duhul”!
Predica de bază a serii a avut-o pastorul Nelu Filip din
Timișoara, președintele Cultului Penticostal din România. Acesta a vorbit
tinerilor despre nevoia acută de „schimbare”, precizând că toți „creștinii
trebuie să fie pro-activi și nu reactivi”, totuși în biserici pot fi și „schimbări cu care nu este de acord”. Pastorul Filip a spus că există oamenii
pot fi „spectatori” , „implicați” sau „inițiatori” ai schimbării. El a mai spus în 3 puncte că schimbările pot
fi prin „delăsare”, prin „confruntare” (și a ilustrat cu creștinul Telemah care
după ce a strigat în arenele române împotriva luptelor de gladiatori, deși a
plătit cu viață, a reușit să stopeze spectacolele-măcel ce durau de sute de
ani!) și evident prin „implicare”. „Maturitatea este să-ți înțelegi mandatul de a
iniția schimbări” și „ajută oamenii să-și dorească să se implice alături de
tine” au fost printre ultimele provocări ale președintelui penticostalilor care
a încheiat cu o motivație: „răsplătirile vin; dar pentru cei implicați!”
După pastorul Filip a avut un mic discurs pastorul M. Livanu.
Acesta a menționat cinci domenii în care un creștin trebuie să fie implicat; în
viața spirituală, în viața socială, în viața emoțională, în viața educațională
și în viața economică (de ajutorare a nevoiașilor). Au urcat pe scenă și
reprezentanta Departamentului Românilor de Pretutindeni dar și doamna
consul general al României la Trieste.
Femeile au avut discursuri gustate de public, care le-a felicitat prin ropote
de aplauze! A urmat o nouă repriză de worship, rugăciuni și încheiere. Apoi cei
peste 2500 de participanți (cam atâți au fost vineri) au plecat la masa de seară (evident după ce au
trecut pe la standurile expuse). Evenimentul nu s-a încheiat pentru vineri,
căci la orala 22 fix a fost oră de rugăciune!
A trebuit să fac 85 de minute printr-o Italie plină de ceață
până am ajuns la Valentin Pop unde am fost cazat. Le spuneam pe drum ca ceața e
mai periculoasă ca întunericul. Pentru că în ceață lumina mai rău te încurcă!
Spiritual, ceață e un fel de idolatrie. Nici lumină, nici beznă. Bine a zis un
prieten, renumit predicator: „ceața e de la Satana!”
Eu am adormit instantaneu. La fel ca toți cei de vârsta mea.
La miezul nopții tinerii însă mai aveau tone de adrenalină…
Ziua 2. Sâmbătă am pornit la 8,00 de acasă pe ceață. 10
grade C mai puțin ca vineri. Am constatat că italienii au și ceață și obloanele
trase la ferestre. Viață dublu ascunsă. Credeți că reușește cineva în duplicitate?
Am ajuns puțin mai devreme la Lignano. De la opt fix zeci de
oameni veniseră la consiliere. Să vă mai spun că oamenii se confruntă cu
uriașe probleme? Știți deja. Problema este cine îi sfătuiește să iasă din ele?
Probleme, mai mici sau mai mari, sunt o droaie. Consilierea de calitate
lipsește. Apropos, nu luați sfaturi de la oricine! Iar când primiți un sfat
primul lucru pe care să-l faceți e să-l treceți prin prisma Scripturii. Nu e
biblic, dați-l la coș. Trash-out.
La 10 fix a începe Sesiunea a II-a a Conferinței. Sala e
mai plină decât vineri. Sigur sunt 2700-2800 de frați în tribune. Se cântă.
Emoție. Se fac rugăciuni. Dumnezeire. Se îmbrățișează unii pe alții. Dragoste. Asta înseamnă Biserica! El și noi în uniune! Sala de sport albastră aduce Cerul albastru deasupra capului. Îl poți atinge. Chiar așa,
știați că în Cer va fi permanent sărbătoare ca la conferințele creștinilor?
Sâmbătă evenimentul a fost deschis de pastorul Dănuț Iacob. Mesajul său scurt a fost motivant: „noi trebuie să fim extensia lucrării Sale!” Da, Împărăția Cerului se lărgește cu noi! Dacă ne implicăm. Dacă nu, se (poate) restrânge! Doamne ai milă! Tu ce faci, contribui la lărgire sau restrângerea ei?
După președintele penticostalilor din Italia a urmat
pastorul Laurențiu Livanu. De la Castel san Giovani. A urmat o colectă pentru
APME. (Chiar așa, știați că românii au zeci de misionari răspândiți pe Glob?
Dar că nu au fonduri suficiente știați? E vremea implicării și a dvs!). Când ești
departe de casă, de țară, orice ajutor e mană cerească. E mâna Lui Dumnezeu!
Pe la 12,00 a predicat scurt Nicolae Geantă. Despre Ilie și
Elisei. Despre implicare și schimb de generații. Mesajul a avut 3 puncte
provocatoare. „De ce să ne implicăm?”. În primul rând „pentru că Hristos nu e
numai prezent este și permanent implicat!”. În al doilea rând „pentru că nu am
devenit cea mai bună variantă a noastră”. Și în al treilea rând pentru că „generația
actuală nu poate fi schimbată decât de generația actuală. Ilie a predat mantaua
lui Elisei. Noi vi-o oferim vouă, tinerilor” În încheiere pastorul Geantă a concluzionat:
„Implicați-vă în slujire! Vă previn însă: înainte de implicare, asemeni lui Elisei,
trebuie să vă ardeți boii și plugurile!… Ardeți telefoanele, Netul, minciunile,
privitul chiorâș la cel de lângă voi, disputele religioase… Și veți ajunge
varianta cea mai bună. În Cer nu se poate ajunge decât cu ea”. Au urmat salutările
a trei pastori (Beni Clipa, Petre Ungurean, David Hrab) și din nou un moment
înălțător de worship. Predica e sămânța aruncată. Dar muzica e grapa care
fărâmițează bulgării din arătură… Încolțirea o face numai Dumnezeu!
După 12,30 a predicat pastorul Luigi Mițoi. Excepțional. Dar
despre mesajul său vorbim în episodul următor…
Wien-Bucharest
(va urma)
Ilie a dat mantaua lui Elisei,dar viitorul "trio" l-a făcut praf Ghehazi.
RăspundețiȘtergereNoi cu cine ne asociem ?
RăspundețiȘtergereElisei a jertfit o pereche de boi.
Ghehazi nu a ars nici măcar un țânțar...dar a vrut mantaua lui Naaman !
Dumnezeu sa va binecuvinteze si sa va răsplătească pt tot cea ce faceti.am fost la conferință si chiar mi-am dorit sa dau mana cu dumneavoastră , cea ce am si facut, si sa va mulțumesc pt tot cea ce faceti pt noi crestini.
RăspundețiȘtergere