miercuri, 30 octombrie 2024

Mănâncă cu Dumnezeu – de Nicolae Geantă

„Poftă Bună” ori „Bonne Apetit”. Sau chiar „Enjoy your food”. Așa ne spunem unii altora când ne așezăm la masă. „Să ai poftă!” Hunteriană. Cum au câinii mei de vănătoare. Și totuși, unii oameni au mâncare și n-au poftă. Alții au poftă dar n-au mâncare.

Și pentru cei ce înfulecă, și pentru ceilalți, statul la masă nu e un prilej de mulțumire. „Poftă bună” e un fel de filosofie plăcută bogatului căruia i-a rodit țarina. Chiar așa pentru voi „poftă bună” sună a recunoștință?

Cred că cea mai frumoasă urare la masă o au rromii. Când se așează să mănânce își urează cea mai minunată „poftă bună”. Pentru că ei spun: „Xa Devllesa”! Tradus: „Mănâncă cu Dumnezeu!”

Să mănânci cu Dumnezeu la masă este cea mai mare mulțumire și bucurie a sufletului. „Xa Devllesa” e un fel de rugăciune a recunoștinței! Tot ce am pe masă vine de la El. Numai așa pâinea miroase a Rai proaspăt cosit.

Cine mănâncă cu Dumnezeu are sufletul sătul. Domnul e-o pâine care nu coboară în stomac.

Cine spune „Xa Devllesa!” nu mai poate mânca singur! Prin urmare își împarte pâinea... Ceea ce ești se va vedea în ceea ce faci!

Stai la masă cu Dumnezeu! Fără El, zilnic, mănâncă prea mulți oameni!

Nicolae.Geantă

sâmbătă, 26 octombrie 2024

Lucrurile mici cresc dragostea când oamenii slujesc – de Nicolae.Geantă


Un zâmbet. Nu costă nimic dar oferă atât de mult. E contagios.

O îmbrățișare. Face mai mult decât masajele marilor kinetoterapeuți.

O mângâiere. Aduce prospețime mai multă decât un raft de balsamuri.

Un cuvânt de apreciere. E mai prețios decât niște mere de aur așezate într-un coșuleț de argint.

O floare. Transformă în primăvară oricât de urâtă ar fi ziua cuiva.

Un mesaj scurt cuiva uitat. E mai mult decât o ploaie în deșert. Îi cresc iar rădăcinile.

Un minut lângă un bătrân. Aduce pofta de viață.

Maica Tereza spunea cândva: „Dacă nu poți face lucruri mari fă lucrurile mici cu multă dragoste. Dacă nu le poți face cu multă dragoste fă-le cu puțină dragoste. Dacă nu le poți face cu puțină dragoste, fă-le!” Dar fă lucruri mici. Aduc bucurii uriașe!

Nu uita: fiecare moment este o ocazia de a ne manifesta dragostea prin gesturi! Fie ele oricât de mici! Lucrurile mici cresc dragostea când oamenii slujesc!

Nicolae.Geantă 

marți, 22 octombrie 2024

Recuperând PRINȘII de RĂZBOI | cu Nicolae Geantă și Alex Șerban

o emisiune de actualitate
miercuri 23 octombrie de la ora 20,30
Vocea Creștinilor live

sâmbătă, 19 octombrie 2024

Modernism, leacuri băbești și Hristos cu buzele umflate – de Nicolae.Geantă

O săptămână a trecut de la pelerinajul de la Iași, unde peste 200.000 de români au mers să se închine la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, unde au stat și câte 16 ore la coadă! Și doar o zi a rămas până când mioriticii vor lua cu asalt capitala timp de opt zile, pentru a atinge racla cu moaștele Sfântului Dimitrie. Moaște aduse în București acum 250 de ani.

Nu vreau să fac aici comentarii - dacă e sau nu biblică această credință a românilor în moaște - chiar dacă nu pot fi de acord. Ceea ce mi-a sărit în ochi însă este că cei din 2024 – fac live-uri pe telefoanele mobile, vin cu blugi tăiați, tatuaje, unghii false de 5 cm, au decolteuri generoase sau smart watch-uri, dar cred în minunile moaștelor cu aceeași patos ca strămoșii lor din secolele XVIII-XIX care pelerinau desculți ori în opinci!

Fenomenul zilelor noastre m-a împins cu gândul la o descriere a marelui geograf român Nicolae Popp, care în anul 1929 a publicat, în Buletinul Societății de Geografie, un studiu asupra așezărilor de pe Valea Prahovei, unde locuiesc. Spre finalul lucrării cercetătorul științific are o relatare amuzantă și uluitoare: „Dacă la costumul național au renunțat mai ușor, totuși leacurile băbești sunt atât de înrădăcinate printre țărani, încât e imposibil de a-i desbăra; chiar și cei ce stau la oraș tot nu se pot învăța a merge la medic, poate pentru că baba satului îi vindecă nu numai de boale ori de suferințe sufletești, ci le vindecă și vitele. Nu orice babă e bună de leac, căci e credința că numai acele babe sunt bune de leac, cari au născut de tinere, doi copii gemeni”.

Dureros este că în zilele noastre emanciparea exterioară zburdă în trend cu vremurile, dar sufletele sunt ancorate tot în superstiții. În religia după babe. Care nu schimbă omul cu nimic. Prin urmare, după un pelerinaj la moaște sau la babe care vând „leacuri” românul e tot la fel: plin de pofte, de patimi, de păcate! Adică la distanță de sfințenie, de Dumnezeu. Superstițiile, religiile după babe sau încredințările personale au o (ne)teologie păguboasă: îl țin pe Mântuitorul cu buzele umflate... Dezamăgit!

Nu-L neglijați pe Fiul lui Dumnezeu în detrimentul leacurilor băbești! E ca și cum după ce treieri grâul arunci boabele și păstrezi paiele. Nu doar că nu țin de foame. Dar și ard bine...

Nicolae.Geantă  

vineri, 18 octombrie 2024

Mă doare de tine! - de Nicolae Geantă

Când se fac declarații de dragoste, limbile și popoarele lumii folosesc cuvinte covârșitoare. Una dintre cele mai frumoase declarații pentru „te iubesc” este în limba Rromani. În țigănește. Cuvântul rostit sună așa: „dukau tuke”! Adică, tradus în românește ar fi „mă doare de tine”! Pentru că „te iubesc” reflectă o durere pentru cel de lângă tine. O „durere” izvorâtă nu din răni, ci din empatie. Din afinitate. Din sentimente profunde.

Cea mai bună exprimare pentru „dukau tuke” (mă doare de tine) este expusă în Sfânta Scriptură, în Evanghelia după Ioan, în versetul de aur 3:16, când ni se vorbește despre iubirea lui Dumnezeu. Astfel, „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea...”, se traduce prin „Fiindcă atât de mult l-a durut pe Dumnezeu pentru lume...”, încât a sacrificat pe singurul Său Fiu – pe Hristos Isus – ca să o salveze! Prin urmare, atunci când spunem „dukau tuke” (pentru „te iubesc”), vorbim despre o durere a Golgotei. Și durerea Golgotei înseamnă dragoste. Pentru că, vorba unui prieten rrom din America, «nu poți spune „te iubesc” într-o relație care pune stăpânire»! Iubirea nu înseamnă sclavie pentru nimeni.

Nu știu dacă v-ați mai gândit, dar ca să-L iubim pe Dumnezeu trebuie să... „ne doară” pentru Împărăția și Legile Lui! Înțelegeți de ce unii creștini stau nepăsători în biserici? Lipsește „dukau tuke”. Durerea nu te lasă pasiv. Iubirea nici atât.

În Evanghelii ni se relatează povestea unui om căzut între tâlhari. Bătut, jefuit, dezgolit. Un preot îl ocolește pe departe. Un levit (un dascăl sau un diacon în limbaj contemporan) îl ocolește și mai pe departe. Dar un samaritean (un nevăzut bine deloc de sfântocii evrei) îi sare în ajutor. Îi oferă un prim-ajutor, îl transportă într-un loc de siguranță, apoi plătește pentru îngrijirea lui până se va face bine. L-a iubit „dukau tuke”. L-a iubit pentru că l-a durut pentru cel căzut.

Iubiți Golgota! E durerea exprimată prin iubire de Dumnezeu! Cine fuge de Cruce nu îi pasă de mesajul ei. Iubiți oamenii! Dar și durerile lor... Oare de ce se spune că „prietenul la nevoie se cunoaște?” Dacă fuge nu îl doare de tine!

John Piper, un pastor american renumit întreba într-o zi biserica sa: „Dacă mă iubiți, spuneți-mi ce mă doare?” „Dukau tuke”... În lipsa ei e formalism.

Nicolae.Geantă

vineri, 11 octombrie 2024

Ziua Recunoștinței la Romanian Church Bridgwater, UK

 



O sărbătoare în cinstea Celui ce ne-a călăuzit până aici!
Putem striga bucuroși Eben-Ezer! Dar și Ava, adică Tată!
Dacă ești din Anglia, vino cu noi!
Vrem să spunem împreună: Mulțumim frumos Doamne!
Chiar așa, tu ai motive să îi mulțumești Domnului?
nicolae.geantă




joi, 10 octombrie 2024

Adânca privire - Adrian Păunescu

Sunt plin de tine dacă pleci de-acasă,

Cu tine veşnic m-aş împovăra,

Când, noapte-zi, pereţii mă apasă

Eu, sub sprâncene, port privirea ta.

 

Absenţa ta, ca ştreangul sub bărbie

Mă strânge, dacă tu te-ndepărtezi,

Iar mâna stângă parcă-mi e pustie

Trăgându-mi inima către zăpezi.

 

O umbră sunt, atunci când tu n-ai umbră,

Încuviinţează umbrei care sunt

Să nu se teamă când cu tine umblă

Oriunde pui piciorul pe pământ.

 

La paginile scrise înainte

De ceilalţi orbi care-au putut vedea

Adaug că iubirea reaprinde

Şi ochii tăi, aici, în fruntea mea.

Căci asta e iubirea cea mai mare,

Să vezi cu ochii celuilalt, adânc,

Iar când nu e cu tine şi te doare

Să-i simţi în ochii tăi pe-ai lui cum plâng.

Aşa simt eu acum, când eşti departe,

Şi nu mai ştiu: e noapte sau e zi,

Te ţin aici pe viaţă şi pe moarte,

Te văd, că mă şi tem că vei orbi.

 

Din ochii tăi mi-i fac pe-ai mei acasă,

Ca pe-o lumină vie te aştept,

Dar stânga mea, de dorul tău, mă lasă,

Smulgându-mi parcă inima din piept.

 

Nici nu mai ştiu, e iarnă sau e vară,

Privirile ni s-au unit de tot

Rămân aici, dar am fugit afară,

Te-aş părăsi cumva, dar nu mai pot.

 

Zăpezi şi flori trăiesc împreunate,

Miracol şi coşmar, la fel, aşa,

Cuţitul alţii mi-l înfig în spate,

Tu ai privirea în privirea mea.

Şi poate că aceasta e iubirea,

Nu numai gelozie şi asalt,

Ci să-ţi modifici într-atât privirea

Încât să vezi la fel ca celălalt.

Profeţii însă iată ce-mi arată:

Te sorb din ochi, precum şi tu mă sorbi,

Şi ne vom cheltui lumina toată,

Îngenunchind sub cer ca nişte orbi.

x

marți, 1 octombrie 2024

La Mulți Ani Luigi Mițoi!

PS: Un prieten adevărat este cel care atunci când te ține de mână îți atinge inima... 
Am simțit asta nu numai odată! 
Să trăiești veșnic! Alergând spre Cer și atingând inimi!

Live, marți 1 octombrie 2024. Creștinii după Evanghelie la 125 de ani de slujire. Cu Cornel Haureș, Răzvan Neagu și Nicolae Geantă

o emisiune live la Vocea Creștinilor
marți seară de la ora 20,00
125 de ani de slujire a creștinilor după Evanghelie în România