Jurnal de Bridgwater (2) - de Nicolae Geantă

Duminică ne-am trezit devreme. Pentru că… era prea cald în cameră! Claudiu uitase termostatul la +28°

C! După ce ne-am ajustat predicile pentru biserică (da, pastorii se roagă, citesc, își fac notițe de predici sau le scriu integral – cum fac eu; le recitesc, meditează, apoi merg la biserică. Încălziți! De Duhul Domnului. La Biserică duci atâta Dumnezeu cât ai acasă. La fel și cu predicile. Duci cât te-ai pregătit! Altfel spui povești. Ești vorbăreț nu vorbitor. Și candidezi la „Năzbâtii teologice”. Dacă toți predicatorii s-ar pregăti măcar puțin mai mult… Dar dacă s-ar pregăti temeinic?), și am avut breakfastul englezesc, am fost vizitați de Cristian Gherghiță. Un frate ce a crescut la Biserica Antiohia din București care de ani de zile lucrează prin Anglia. Un IT-ist autodidact. Și un absolvent de mastere de management financiar. A venit să mă ajute în privința noului meu site. Și să ne ajute la înregistrarea unui vlog. Pentru că pe la prânz am realizat cu Caudiu Hamza o filmare despre… „Evanghelia de tată”. Adică despre relația dintre slujitorii tineri și cei bătrâni. Orice slujitor tânăr are un părinte spiritual. Orice Timotei al zilelor noastre trebuie să cinstească autoritatea lui Pavel. Și orice Eli ai zilelor noastre trebuie să încurajeze tineri ca Samuel! Dacă ar fi această colaborare Bisericile ar fi mult mai eficiente. Am spus întotdeauna că un tată nu se teme dacă fiul său îl va depăși. Așa și cu slujitorii Domnului. Cu cât cei care sunt mai tineri ne depășesc cu atât e mai bine: avem de câștigat și noi și ei! Asta în cazul în care cei bătrâni nu săgetează cu gelozie, iar cei tineri nu mitraliază cu aroganță. Uite așa apar discuțiile, dezbinările. Ura. Pierderea unității. Vrăjmășiile. Diavolul nu poate lucra decât când e distrusă unitatea! Aș avea aici o încurajare pentru slujitorii mai „bătrâni”: dacă veți crește tinerii asemeni unui tata fiul – adică cu mare responsabilitate, dacă investiți în ei, dacă îi sfătuiți biblic, ireproșabil, atunci nu aveți de ce să vă temeți! Vor fi alături de dumneavoastră până-n pânzele albe. Vor fi umbra dumneavoastră! Și nu uitați că umbrele sunt mai mari! Și nu uitați nici ce răspuns impecabil a dat Paul Washer la o Conferință, când a fost întrebat de un tânăr „care e cea mai mare amenințare a la adresa bisericii în generația noastră?”. „Sincer? Pastorii!”, a zis Washer fără să stea pe gânduri! Apoi a completat: „Dumnezeu a dat Bisericii trei categorii de slujitori: evangheliștii, pastorii și învățătorii. Oriunde vezi o Biserica slabă, vezi acești oameni slabi! Ori sunt inexistenți, ori nebiblici, ori neconvertiți!” Și nu uitați nici un sfat dela Nicolae Geantă: Bisericile se ridică sau se prăbușesc în funcție de păstorii lor!

Nicușor Botezatu, frații săi - Seba și Pif, și un pluton de bărbați tineri, au mers la biserică cu două ore înainte de program. Era primul botez nou-testamental la Romanian Church of Bridgwater. Prima pregătire are totdeauna emoții mai mari. Și când e vorba despre botez… sunt multe de făcut: se instalează piscina, se umple cu apă, se pregătesc hainele de botez, florile, Bibliile, certificatele, Masa Domnului (pâine și vin)... Dar și câte o masă de dragoste. Plus că Biserica (noastră) românească trebuie să aranjeze scaunele, să instaleze logistica, să întâmpine musafirii… Și alte 1001 de treburi. Când am ajuns și eu cu Claudiu am fost întâmpinat de la ușă de Maria, administratorul Bisericii Reformate engleze! „Wow, Nick, I'm glad to see you again!” (Îmi pare bine să te văd din nou!). Mă văzuse și la inaugurare. Ne-am întreținut câteva minute, și i-am mulțumit încă odată că pune clădirea cu toate office-urile, sălile și tot ce e necesar la dispoziția fraților noștri români. La Biserica Reformată se mai întâlnesc ca adunare și niște brazilieni. Vineri seara erau maxim 10 persoane. Inițial am fost nemulțumit de numărul lor așa mic, dar m-am gândit că astfel au fost mereu bisericile la începuturi: micuțe! Ca semințele de muștar. Apoi… au devenit arbori. Chiar Domnul Isus ne amintește acest proces de creștere. Și apoi mai bine 10 creștini decât 500.000 de necredincioși! Sodoma dacă avea 10 credincioși nu sărea în aer dimineața la 4,00! 

După ce am făcut ședința foto cu cei 3 candidați – Teo, Beni și Estera, s-a dat start programului. Nicu a făcut introducerile, Daniel Ciovor rugăciunea de binecuvântare, echipa de închinare ne-a condus în cântare. Iar Claudiu a avut prima predică: „Pocăiță cadou ceresc” (1 - Pocăința te pune în fața Cuvântului, 2 - Pocăința naște credința mântuitoare; 3 - Pocăința motivează la acțiune). Prima oră s-a scurs cât ai clipi din ochi. Nicu Boteztu a mai recitat o poezie! Apropos, e mare recitator. Cred că știe zeci de mii de versuri de poezie (fără exagerări!). Cu asta a crescut. Și pe el și pe fratele său - pastorul Onisim Botezatu (alt bun prieten al meu), e o delectare să-i asculți recitând atâtea versuri creștine! Ooo, și cu ce gestică, cu ce intonație! Brilliant! După intervențiile lui Nicu am predicat și eu. Celălalt Nicu. Despre „Spre Cer pe Ulița Dreaptă” (1 – Rugăciunea e flacăra de veghe a sufletului; 2 – pe ulița dreaptă nu pășești în întuneric/capeți vedere spirituală; 3 – spre Cer se trece prin apă/botezul; 4 -mergând pe ulița dreaptă primești putere/ de slujire, 5 – pe ulița dreaptă mai sunt ascunși noi Paveli). Despre Anania nu știm dacă a mai convertit pe cineva. Dar Pavel pentru care el s-a rugat a schimbat din temelii teologic planeta! „Fiți ca Anania, dar și ca Ioan Botezătorul: priviți în mulțime să descoperiți pe Isus”. La final am făcut chemare la pocăință. Un număr destul de mare de persoane au pășit înlăcrimați în față!

Au urmat botezurile. Botezători am fost eu și prezbiterul Ciovor. Am botezat pe Beni și Estera. Împreună. Sunt soț și soție. Și de cele mai multe ori noi evanghelicii așa procedăm: botezăm familia nou convertită împreună. Apoi am botezat pe Teofil. Teo e-un tânăr din București. A mers la Biserica din Carol Davila. La „tudoriști”. Data trecută Teo m-a preluat din aeroport. În timpul celor vreo 3-4 ore petrecute împreună am purtat numeroase discuții. Apoi, într-o zi Teo s-a hotărât să primească botezul. Și a dorit să fie botezat de mine deoarece, spunea el, „fratele Nicu m-a ajutat să îmi schimb radical gândirea!”. Acesta a fost principalul motiv pentru care s-au stabilit aceste botezuri, și pentru care am pornit în Anglia la 10 zile după operația de menisc! După ce s-a botezat Teo am făcut o nouă chemare: „Poate că ai amânat să te botezi! Sau poate că ai crezut că ție nu îți trebuie astfel de legământ! Te aștept în față! Apa e încă aici. Nu vrei să faci de râs pe diavol și opoziția lui?” Din mulțime a venit Samuel, fratele Esterei. Nu se mai oprea din plâns. Nici el, nici mama sa care venise odată cu mine cu avionul! „Rugăciunea mamei tale azi primește răspuns Sam!” Nicu a mai recitat o poezie. Am mai făcut o chemare. Și din mulțime a ieșit George Aron. Venise din Weston-super-Mare. S-au botezat cinci persoane. Când a fost la mine acasă Nicu mi-a cerut 3 Biblii. „Să dăm câte una fiecărui candidat la botez!”, „Nicu, ia 5 Sfinte Scripturi. Mai ia două în plus!”, i-am zis. Le-a înghesuit în rucsăcel. De ce 5? Pentru că așa a fost planul Domnului. Aș fi impostor dacă aș zice că trebuia să ia 10. Cinci botezuri au fost în planul Cerului! Altfel ar mai fi ieșit în față și alții! 

După botezuri surorile au pregătit o masă. Pentru agapă. Biserica mănâncă împreună! Ar trebui s-o facă mult mai des. La masă afli poveștile oamenilor. De aceea Domnul Isus a mâncat cu semenii. Iar fariseii singuri. Pe înfundate. Egoism până și culinar. Bucatele noastre au fost diverse. Interesant e că printre ele majoritatea erau românești! Vorba aceea: „ca la mama acasă!” Dar la mii de km distanță. În timp ce aproape toți se ospătau și aveau părtășie, Nicu, Efraim și Sebastian Botezatu au cărat sute de găleți de apă din piscină în stradă. Ba chiar au tras apa cu furtunul! Au terminat când ceilalți deja se ridicaseră de la masă! Știți si dvumneavoastră deja: slujirea înseamnă jertfă! Și, fără jertfă nu-i cunună! Nici Cer!

După botez am fost asaltat de un englez de vreo 60 de ani: „Pastore, mi-a plăcut tare mult predica ta! Felicitări!”, „Dar au putut să mă traducă? Pentru că eu vorbesc repede!”, „Nu știu cât de repede ai vorbit în românește, dar mie ce mi s-a tradus a fost impresionant!” Au venit să mă îmbrățișeze bărbați și femei. Frați și surori. Unii dintre ei sunt prahoveni de-ai mei, alții au frați care sunt prieteni cu mine în România. Sau în diaspora. Alții au venit de la distanță. Sebastian Minea cu familia sa au venit din Cardiff (Țara Galilor). Ca și si prietenul lui Simon! Unii, muncitori la Centrala Nucleară HPC, creștini ortodocși, au venit la invitația lui Nicușor. Sau a celorlalți frați din biserică. Majoritatea membrilor bisericii lucrează pe platforma HPC. Unde, vă vine să credeți ori ba, Guvernul UK a angajat chiar și doi pastori (englezi) să consilieze și chiar și să predice salariaților! Nicușor Botezatu e în echipa de la Menthal Health. El mi-a zis că la rugaciune se oficiază chiar Cina Domnului, o data pe lună, în incinta HPC. Pentru unii poate fi singura ocazie de împărtășanie (cei ce nu sunt membri în vreo biserică prin părțile acela!). Dintre principiile și valorile comportamentale de pe platforma HPC amintesc: 1- Demonstrează umilință prin împărtășirea succesului ca echipă; 2 - Demonstrează pozitivitate prin întotdeauna căutarea de soluții; 3 - Demonstrează respect prin aprecierea altor puncte de vedere; 4 - Demonstrează claritate prin împărtășirea informațiilor în mod simplu și concis; 5 - Demonstrează solidaritate prin adoptarea unei abordări "O echipă" HPC etc.

După ce s-a finalizat evenimentul românesc, la biserică au început brazilienii slujba. Pastorul lor mi-a spus că un prieten al său e pastor în România. L-a și sunat să-mi facă cunoștință (are biserică undeva pe la „Timpuri Noi” în București). Câțiva dintre noi, am plecat într-o mică excursie cu mașinile. În Defileul de la Cheddar, la poalele Dealurilor Mendip. Cheddar Gorge, situat în marginea de nord a satului, este cel mai mare defileu din Marea Britanie! Un fel de cheile Bicazului cu stânci abrupte. Dar pe care îl parcurgi în mai puțin de… două minute! Include mai multe peșteri, inclusiv Gough's Cave . Defileul a fost un centru de așezare umană încă din Neolitic (aici a fost descoperit cel mai vechi schelet uman complet pe teritoriul UK - Cheddar Man - care se estimează că are o vechime de 9.000 de ani! – așa zice știința! – care a fost găsit în Cheddar Gorge în anul 1903). Chedarr-ul a adăpostit chiar și un palat săsesc. Are o climă temperată și oferă un mediu geologic și biologic unic, care a fost recunoscut prin desemnarea mai multor Situri de Interes Științific Special. Este, de asemenea, locul mai multor cariere de calcar. Și, ceea ce îl face cunoscut planetei, este că satul a dat numele brânzei Cheddar! (Numele satului Cheddar vine de la englezescul „ceodor”, care înseamnă cavitate întunecată adâncă, sau pungă). Geologia versanților conține ooliți și chiar resturi fosile la partea de sus a Old Red Gresie, dar și Conglomerate Dolomitice Keuper. Dovezi pentru orogeneza variscană sunt observate în roca tăiată și-n șisturile despicate. În multe locuri meteorizarea acestor straturi (erodarea datorită precipitațiilor) a dus la formarea de soluri calcaroase imature. 

defileul Cheddar

Prin anii 1500 aici existau mai multe mori de apă, canalul de scurgere fiind vizibil și azi. Cu vreo 6.100 de locuitori, satul de la gura defileului este un obiectiv turistic destul de vizitat. Noi am ajuns la ora înserării. Deși ziua fusese destul de cald și însorit, pe la 19,00 trebuia să te îmbraci bine. Mai ales în Delifeul unde încă mai umblă capre sălbatice. Foarte urâte și lânoase. Când am întâlnit două specimene chiar pe șosea, Nicu a coborât în viteză să prindă măcar una! Aș, de unde! Caprele au zburat ca propulsate de rachetă, direct pe versanții abrupți! 

Ceea ce m-a dezgustat în Defileul de la Cheddar a fost teribilismul englezesc! Duzini întregi de puștani și puștoaice care făceau raliuri cu mașinile și motocicletele, cu tobele sparte sau fără ele, cu un zgomot asurzitor, în deliciul altor teribiliști mai mult dezbrăcați, care fumau sau beau bere. Și poate, bănuiesc numai, se și injectau. Un flăcău făcea ceva grătar pe o coastă, sub ochii a 4-5 perechi de îndrăgostiți, dar eu nu prea am văzut decât jar de… cartoane! (ne)Maniere englezești… Sincer să fiu, tinerii noștri români - considerați de mulți prea „ciudați” – sunt plini de maniere față de teribilismele britanicilor! Sper să nu ajungă și-ai noștri ca unii dintre „engleji!”

După ce am băut un „english tea” fierbinte, într-un pub care era cu ușile aproape încuiate la ora intrării noastre, am pornit spre Hotel. Era întuneric. Însă Dudu, șoferul nostru de nădejde, ne-a mai făcut o surpriză! Ne-a dus tot într-o goană la Hinkley Point. La Centrala Nucleară unde lucrează mai toți românii din zonă! Sitută în emisfera vestică (3 grade și 14 minute de GMT), situl e unul dintre cele 8 anunțate de Guvernul UK în urmă cu 14 ani. Deși trebuia finalizate în 2023, lucrările se vor termina abia în 2028. Unii, mai sceptici, prognozează 2031! Deci românii mai au ceva heirup pe acolo! HPC v-a avea o capacitate de 3.260 MW (Porțile de Fier are numai 2.100 MW, din care jumătate e partea sârbilor), va avea emisii de CO2 zero, timp de 60 ani, va alimenta 6 milioane de gospodării și va crea 25.000 de locuri de muncă! Platforma, care e un adevărat oraș (cosmopolit) în care lucrează nu mai puțin de 56 naționalități (!!!), are o securitate de neimaginat! (Doar e centrală nucleară nu carieră de piatră!). Angajații sunt controlați la poartă, cu filtre ca la aeroport, inclusiv cu câinii care adulmecă droguri. Orice persoană vine cu droguri e interzis pe viață pe platformă! 

macaraua Big Carl, sursa: HPC

Cel mai interesant punct al HPC este macaraua Big Carl. Un colos care ridică 5000 de tone. E cea mai mare macara din lume! Brațul principal al Big Carl este de 118 metri, și poate fi extins la 160 m. Cârligul are 58 de tone, iar dispozitivele cu lanțuri 66 tone. Șinele sale feroviare o pot deplasa cca 6 km prin șantier, printre zecile, sau sutele de macarale mai mici. Și ceva ceea ce puțin știu: stâlpii/țevile din care s-a confecționat macaraua au fost fabricate la… Silcotub Zalău! Deci românii nu au participat numai la construirea Turnului Eiffel, ci și la cea mai mare macara din lume! Hai România! Big Carl e înaltă, cu platformă cu tot, la peste vreo 250 m, cât cea mai mare clădire din Frankfurt!

Când am ajuns cu Nicu, Claudiu și Dudu sub Big Carl le-am spus că cea mai mare macara a lumii, care ridică miliarde și miliarde de tone, este Isus Hristos! El e Mielul ce a ridicat păcatul omenirii! Nici nu ne putem imagina ce greutate are păcatul! Dar păcatele a zeci de miliarde de oameni? (știu, azi trăim doar 8 miliarde, dar în ultimii 2000 de ani au trait cîteva zeci de miliarde!). Le-am zis că Arhimede a zis: „Căutați-mi un punct de sprijin și voi răsturna Pământul!” Evident nimeni nu I l-a găsit! Dar mai trziu a venit Hristos! El a răsturnat Pământul Și Crucea din Dealul Golgotei. Punctul de sprijin al omenirii. Fără Golgota am fi toți doar combustibil de foc!

Big Carl HPC

Am ajuns la hotel după ora 23 jumate! Era iarăși aproape ger! Claudiu s-a chinuit ceva până a venit aerul cald. Însă înainte de el ne-am încălzit cu ultima rugăciune. Oricât ar fi de târziu Dumnezeu este totdeauna treaz! Abia așteaptă să-I povestim istoria zilei. Și a vieții! Deși El a hotărât-o pas cu pas. Secundă cu secundă! De 34 de ani de când merg pe umerii Lui, adorm în fiecare seară îmbrățișându-L! Noi prea mult stăm cu problemele pe umerii noștri! Când mă rog AVA (Tăticu) mă îmbrățișează! Și deodată nu-mi mai e frig. Și nici frică… Tu ai seara timp de rugăciune?

Luni dimineață ne-am pornit la aeroport pe la 8,00. Claudiu avea avion la 11.00. Din Bristol. Eu mai tîrziu. Din Birmingham. Aproape două ore de mers mai spre Nord. Șofer de data asta ne-a fost Johnny. Ionuț Putineanu. Tot din București. Penticostal. Pe drum am avut o adevărată oră de dirigenție! Claudiu a coborât la „Lusgate Bottom”, iar eu și Johnny am plecat prin Bristol. În Center Town. Down Town cum ar zice americani. Ploua. Mocănește. Tipul ăla de ploi englezești care bagă și cei mai optimiști oameni în pessimism. Ca să nu zic depresie. Am parcat mașina undeva la etajul 5 al unui mall, apoi am mers să ne întâlnim cu Emanuel. Emi e un tânăr creștin din Oltenia care anul trecut a venit din Bristol la ziua mea! Să-mi facă surpriză! Și-a reușit! Tare îmi era dor de el. Și lui de mine. Luni și-a lăsat job-ul pentru aproape o oră (lucrează manager), și a venit pe ploaie să ne vedem la un Starbucks! Unde englezii își petrec diminețile. Mai ales cele de luni. Și mai ales cele cu ploaie! La o cafea, la o poveste… Sau, cum fac cei mai mulți, la pierdut vremea pe Tik-tok. Chiar așa, știați că în China Tik-tok-ul promovează tinerilor numai filmulețe cu oameni de afaceri, cu performanțe, cu VIP-uri (e cenzurat, că doar chinezii sunt comuniști), cu educație, iar în Occident (UE și US) tinerilor Tik-tok-ul le oferă tot felul de gunoaie? Oare de ce? Oare cunosc chinezi proverbul englezesc „garbage in, garbage out” (gunoi bagi, gunoi scoți)? Iar noi de ce nu ne dăm oare seama? Sincer, am crezut că Facebook e cel mai mare drac! Dar Tik-tok îl întrece! Și mai e și roșu pe deasupra…

Nu am mai putut să merg cu Johnny la mașină. Mă durea piciorul îngrozitor. O milă ar fi fost prea mult. Așa că am rămas să-l aștept pe un bulevard. Și, fiindcă ploua am intrat pe un gang. Când colo ce îmi văd mie ochi? „Welcome to John Wesley’s new Room”.

Hopa! E vorba de o sală de rugăciune a celui mai renumit predicator englez de la jumătatea anilor 1700! Interesat. Dau să intru în sală. Pe tabla din perete scria că e chiar și un muzeu. Însă, spre uimirea mea, sala nu era de rugăciune ci... cafenea! Bine ar fi fost să fie oameni care să consilieze vizitatorii, dar am văzut că nimeni nu intra la rugăciune ci numai să bea coffee! Wow, dacă ar vedea metodistul John Wesley ce e în capela sa, s-ar răsuci în mormânt! Am admirat puțin statuia lui Charles Wesley, fratele predicatorului, compozitor de imnuri creștine. Charles și John sunt protagoniștii Great Revival (Marea trezire spirituală) din Anglia și America secolului XVIII. Nu am avu timp să vizitez muzeul pentru că John putea apărea din clipă în clipă. Iar eu nu aveam internet pe telefon! UK nu mai e în spațiul SEE, așa că orice MB consumat costă. Și fie că consumi 10 sau 3000 MB scoți din buzunar 15 euro! 

Am mers o oră jumate pe autostrada M5 către Birmingham, prin Glouchester, Worcester, Bromsgrove, apoi pe M42 până în aeroportul BXH, în estul metropolei de 1,2 milioane locuitori, situată la cca 100 de mile (160 km) NV de London. Ca Brașovul de București. Când am ajuns în aeroport parcarea era destul de departe. Așa că am mers pe jos până la Departure. Aeroportul are 3 terminale, numai că B și C sunt comune. Și eu trebuia să ajung la B. Atenție: pe internet nu scrie care sunt terminalele! Sau nu am găsit eu! Am trecut de filtre destul de rapid, am mers prin duty-free și am ajuns la gate/poartă cu câteva minute înainte să înceapă îmbarcarea! Abia am avut timp să mănânc niște cipsuri și-un măr și să-mi iau o sticlă de apă! (Ce dietă!) Apa Evian e în Anglia la fel de scumpă/ieftină ca în România! 

Am trecut de poartă și a trebuit să merg spre avion. Numai că nu știu de ce nu am apelat la lift. Probabil din inerție! Sau de rușine (eu merg de obicei numai pe scări). Și a trebuit să cobor două etaje pe... scări. M-a durut groaznic piciorul. La coborâre e chin pentru un operat proaspăt de menisc! Am fost melc. Dar nu cu casa în spate ci  cu trolerul în mâna. De durere aproape că am transpirat. Deoarece mergeam încet și aveam 90% din pasagerii avionului în spate, am simțit de nenumărate ori cum ochii lor mă frigeau în ceafă! Unii mă ocoleau sfidător, alții ca și  cum nu aș fi existat! Nimeni, dar absolut nimeni nu a încercat să mă ajute! Când am ajuns jos, la ușa ce dă în afara aeroportului, când mai aveam doar trei trepte de coborât, un bărbat mărunțel și chiar uscățiv, care avea vreo cinci bagaje, plus căruciorul de copil, plus o soție cu pruncul în brațe, a sărit în ajutorul meu! Rețineți că majoritatea pasagerilor erau... români! A trebuit să mergem vreo 150 m până la avion apoi. Jumate din oameni m-au depășit. Când să urc scările o familie cu o fetiță s-a îmbulzit peste mine. Gata să mă dea jos. Parcă erau la autobuz pe vremea lui ceușescu. Temători că cor sta în picioare! Apoi, un domn mi-a luat trolerul. În avion un tinerel cu ochelari de soare (deși er înorat și ploua) și tatuaj obligatoriu pe brațul drept (brațul stâng era plin de păr, cel tatuat era ras!), care avea un ghiozdan în spate m-a tot bruscat de era să îmi pierd echilibrul. A trebuit să trec și pe aici pentru că abia acum am înțeles ce poate fi în sufletul unei persoane cu dizabilități atunci când dă de comportamentul unor normali anormali!

Am zburat 3 ore jumătate! Într-o hărmălaie  cvasigenerală produsă de niște rromi! Și-am înțeles de ce suntem tapetați în toată Europa - românii și România - după chipul, asemănarea și brandul lor! Al majorității lor, pentru că sunt și rromi tare cumsecade. Totuși, lipsa bunului lor simț am neutralizat-o prin scris! Scrisul e una din cele mai bune terapii ale mele!

Când am ajuns la HC Otopeni era 21,30. Dar am făcut peste 30 de minute până am ieșit afară. Anglia nu mai este în Schengen! Iar piciorul meu deja avea mușchii blocați... Seara, după 23,30 am intrat în curte. Făcusem peste 15 ore de când ieșisem din Hotel din Bridgwater. Pardon, peste 13. Anglia e cu două ore în urmă. Ca fus orar. Că la aspecte socio-economice e cu mulți ani înainte!

 

PS: Când am publicat prima parte a jurnalului de Bridgwater cineva m-a criticat că am menționat Somersetul mai mare  decât România la suprafață! Și a trimis un print screen cu România că are 238.398 kmp! Deh, unii au darul criticii. Nu știu cât știe onorabilul despre Anglia, dar m-am gândit că micul comentator e ca un individ ce compară șeful gării cu sala de așteptare! Eu nu am scris nicăieri despre suprafața României. Ci despre densitatea populației! Care e altă mâncare de pește! Așa mi-am reamintit o cugetare: „înainte de a scrie gândește!”

 Nicolae.Geantă

Birmingham-București-Drăgăneasa