Jurnal de Bridgwater (1) - de Nicolae Geantă

view of Weston-super-Mare Pier

Bridgwater este un orășel englezesc încă liniștit, în regiunea Somerset. Somerset este un comitat/județ ceva mai wild, în sudul Bristolului, cu vreo 575.000 de locuitori. Ca densitate, are 355-360 loc/kmp în prezent. Adică de vreo 4,5 ori cât are România. (În ultimii 40 de ani comitatul a crescut numeric de 4 ori!). Atestat documentar în anul 800, Bridgwater-ul de pe râul Perret a fost un port interior major în timpul revoluției industriale. Interesant, și bine e de știut că aici, în 1785, s-a cerut prima dată Guvernului Britanic renunțarea la sclavie! Bridgwater, al cărui nume poate veni de la cheile râului ce-l traversează (brigg), începe nordul peninsulei Cornwel. Pentru că Somerset este o zonă mai puțin industrializată decât restul Angliei, majoritar rurală, și pentru că are ieșire la Golful Bristol al Mării Celtice, Guvernul Britanic s-a gândit deceniul trecut  (concretizat în martie, 2017) să construiască la nord de Stogursei, pe malul mării, o centrală nucleară de 3.200 megawați (de 2,5 ori cât nucleara noastră de la Cernavodă). Pilonul C, de la Hinkley Point, care va costa cca 33 miliarde lire sterline la finalizare (eu cred că ma imult pentru că tot cresc prețurile), concentrează vreo 20.000 de salariați! Dintre aceștia cea mai mare parte sunt români! (Se putea altfel?) De la ingineri (chiar una dintre fetele mele care e inginer a proiectat pentru britanici, din România, ani de zile la acest obiectiv), diverși specialiști, până la muncitori calificați ori ba, healt&safety sau sindicat. Da, lider de sindicat este Nicușor Botezatu. Român pur sânge, foarte bun prieten al meu, om credincios și devotat slujirii lui Hristos.
 
Bridgwater-ul are peste 43.000 de locuitori, din care peste 2.000-2.500 (sau chiar mai mult) sunt români. Și printre ei mulți evanghelici. Prin urmare, de vreo câțiva ani, Nicușor Botezatu mă tot „amenința” că românii vor să deschidă aici o biserică evanghelică! (În diaspora este destul de dificil să te deplasezi duminica zeci de km la biserică cu familia, cu copiii - rețineri că familiile tinere de români sunt „afară” unde au și mulți copii - mai mulți ca în țară!). „Vii cu noi?”, “Da, vin!”, a fost răspunsul meu la provocarea lui (și a altora), cu ani în urmă. Astfel că, în Octombrie 2023, am participat la deschiderea Romanian Church of Bridgwater. (Nu ca simplu musafir, ci ca făcând parte dintre familia lor!)
 

pe Lusgate Bottom Bristol

Luna aceasta, Aprilie 2024, Romanian Church of Bridgwater a organizat primul botez noutestamental. Adică botezul biblic, făcut la maturitate, practicat pe deplin conștient că îl săvârșești. Botezul acela pe care l-a făcut Însuși Hristos Isus. Deci trebuia să particip. Obligat! Numai că eram… operat la genunchi! „Vin cu John și te aduc în spinare”, mi-a zis zilele trecute la telefon Nicu. Și s-a ținut de cuvânt. Astfel ca vineri dimineață, cu cei doi prieteni am plecat de acasă spre „Henri Coandă” Otopeni. Unde prima dată în viața mea am apelat la serviciile pentru persoane… disables. Zborul spre Anglia a fost mai lung ca niciodată. Și-am fost doar de 30 de ori! Însă când ai dureri minutele au mai multe secunde. Durerea se măsoară cu alt timp. Am ajuns după amiază în Bristol. Timpul era excelent. Soare. Dar numai 15 grade C. Știți, în UK, soarele e mai mult ascuns. Iar precipitațiile nu pot avea astâmpăr. În Somerset plouă 142 de zile pe an! Dar în weekendul acesta va fi ceva special. Nu doar botezurile biblice ale românilor, ci și clima! Când e soare parcă Dumnezeu e mai vesel.

 

În aeroportul de la „Lusgate Bottom”, la sud-vest de Bristol, mă aștepta Claudiu Hamza. A venit singur din Marseille. Din Franța. Pentru cine nu știe, Claudiu e un fel de Timotei al zilelor noastre. Un tânăr predicator cu multă putere, un om al rugăciunii profunde, un bărbat cu mult, muuult bun simț. Adică smerit. Slujitor activ al Bisericii „Flacăra Trezirii” din Marseille. Am vrut să vină neapărat alături de mine, pentru că vineri seara, la Bridgwater, am avut o seară specială de rugăciune. Iar Claudiu e o flacără care aprinde multe torțe! Apoi în slujire Domnul a zis să mergem câte doi. Echipă. Unde-s doi puterea crește…
 
Dodo ne-a dus de la aeroport, prin dealurile Mendip Hills, direct la el acasă. La masă. Așa au făcut creștinii de când este Biserică pe pământ. Au fost gazde bune pentru oaspeți. Au trăit cu credința că un musafir invitat sub acoperișul tău poate fi un înger! Și îngerii aduc binecuvântări, vești grozave. Fac minuni. Dela Dodo am ajuns la Mercury (un hotel la câteva minute de „church”), unde, după ce ne-am aranjat puțin, am pornit spre biserică. Romanian Church of Bridgwater își desfășoară slujbele în incinta unei Biserici Reformate britanice, prin harul lui Dumnezeu și bunăvoința echipei englezești. Numai că, fiind cu chirie, înainte de orice slujbă, băieții noștri de la tehnic trebuie să facă program dublu. Sau triplu uneori. Vin cu o oră și ceva înainte și pleacă cu una mai târziu. Trebuie să instaleze și dezinstaleze logistica. Înșiră și deșiră zeci de metri de cabluri. Reglează sonorizarea. Instrumentele de cântat. De filmat. De transmis. Etc. (Așa pățesc aproape toți românii din diaspora europeană). Vineri seara, în Anglia, aproape toți românii evanghelici merg la rugăciune. (Aproape toți…). După ore de muncă, de trafic, de stress. Vor să se conecteze puternic cu Cerul. Le spuneam că „cine nu are rugăciune, nu are Dumnezeu!” Și predica mea și predica lui Claudiu (scurte) au avut același mesaj: ne rugăm până-L simțim pe Dumnezeu! Trecuse de ora 21 când am încheiat. Și încă am fi vrut să mai stăm. Când vorbești cu Dumnezeu Tatăl nu te mai saturi! În ciuda faptului că e cel mai bun bucătar! Sufletesc. Dumnezeu hrănește oamenii cel mai bine!
 

Deoarece Dodo a vrut să ne mai audă povestind, în loc să ne ducă direct la hotel ne-a plimbat până în orașul Tauton (unde locuiește Nicu, la 30 de minute distanță). Prin urmare am adormit în… mașină!
 
Sâmbătă dimineața am avut o părtășie minunată cu Claudiu. La breakfast-ul englezesc. Probabil cel mai bun la care am participat eu vreodată, la vreun hotel, dimineața! Am vorbit despre slujire, rugăciune, predici, misiune, Africa, America de Sud. Despre provocări și minuni făcute de Domnul în viața noastră! Și despre viitorul tinerilor, al Bisericii… Pe la 11 au venit  Nicu și Efraim și-am pornit „hai-hui” prin… Somerset.  Pentru început ne-am oprit în Burham-on-Sea, un fost sat de pescari, azi orășel de aproape 20.000 locuitori, așezat la gura golfului Bridgwater. Am intrat cu mașina direct pe… plajă! Primăria din Burham-on-Sea susține ca ar avea una din cele mai mari plaje de nisip din Europa! Mareea se retrăsese extrem de mult, probabil peste 100 de metri, iar plaja udă și apa murdară (Celtic Sea e aproape o baie de nămol!) prezentau un landscape de care mai degrabă fugi decât să te bucuri. Pentru că pe pogoane întregi sunt mai mulți bălți mlăștinoase decât nisip! Pe plajă erau zeci de mașini. Și zeci de oameni cu… câini! Mai degrabă era o plajă pentru patrupede de casă! O mașină de poliție patrula prin nisip. O alta patrula cu ice cream. Pardon, gelatta. Un camper englez cu înghetată italiană. Un grup imens de stâlpi din ciment, sau din lemn, reprezenta border-ul de unde nu mai ai voie să treci cu mașina. De la faleză până în mare! Chiar așa, cine o intra în apă cu mașina?

plaje cu bolizi

Deși bătea o briză extrem de rece, și erau numai vreo 6 grade C, un grup uriaș de englezi - dela bărbați de peste 125 de kile la țânci de 5-6 ani - erau dezbrăcați la bustul gol și jucau… rugby! Savoare englezească! Alergau în toate direcțiile, pasau mingea, strigau, urlau, cădeau, se ridicau! Marcau puncte imaginare. Pe un teren imaginar. De fapt jumate de pogon de plajă era al lor. Al râsetelor lor.  Trăiau momentul ca la vreo cupă mondială. Turma players-ilor avea vreo 40-50 de jucători, și era urmărită de vreo două sute de bărbați, copii sau femei, care veniseră cu scaune, izoprene, mese sau grill-uri (!) la micul turneu rugbistic improvizat. Evident nu lipseau câinii, și nici bătrânii cu bastoane ori cârje. Relax. Ingliș Rilax! Mă gândii instantaneu că în România, sâmbăta în Aprilie, oamenii fac curățenie prin grădini, incendiază gunoaie, repară garduri, dau pomii cu var, duc animalele pe coastă, au ore de cazarmament sau merg prin… mall-uri. La shopping. Culturi diferite, relax diferit!
 

După ce-am plecat din Burnham on Sea am ajuns în micul Berrow

agitație rugbystică

unde, din greșeală, am intrat pe straduța unei biserici anglicane. Cu arhitectura specifică, biserica din piatră era… pustie! Un singur bătrân se odihnea afară la soare pe o laviță, în fata intrării principale. Când am scârțâit poarta s-a uitat spre mine cu zâmbetul englezesc. Și cu calmul englezesc! Și tot englezește n-a zis nimic! Uitasem, lângă parcare, în fata porții bisericii era o clădire mică. O sală si ceva anexe! Poate că odată era capelă. În ea, azi, niște nostalgici englezi, cam de vârsta mea, exersau cu chitările! Ori cu „aparatele!” Muzica lor folk, nicidecum worship! Închinare în fire, nu în Duhul! Unde Dumnezeu nu e… Bărbații au zis că au închiriat sala. Pentru distracție! Hmm, cum să transformi anexele bisericii (capela) în discotecă? Uite ca-n Anglia se poate. Și-n Olanda, si-n Belgia, si-n Franța! În West nu Dumnezeu, ci creștinismul a murit! Între timp islamismul crește! Fulminant! Amenințător! Mă aude cineva?

Am intrat deci în curtea biserici unde (poate) medita bătrânul. Dar curtea era de fapt… cimitir! Da, biserica a fost transformată în cimitir! Le-am spus lui Nicu, Claudiu și Efraim, că așa au ajuns multe biserici englezești. Doar loc de cimitire! În loc să fie puhoi de oameni, evanghelizări, botezuri, căsătorii, rugăciuni fierbinți, pocăință, transformări radicale, e… moarte! Paradoxal, și în România, Anglia sau UE, multe biserici au morții nu în morminte, ci în picioare. În bănci. În strană. Și chiar la altare! Dumnezeu să ferească românii să ne transformăm bisericile în cimitire! Oamenii morți nu mai pot fi de folos nimănui! Și nici atât lor...
 

St. Marie Church Berrow

După „biserica-cimitir” am pornit spre un… iarmaroc! Așa am văzut noi un banner. Am crezut că e vreun târg de vechituri. Să îmi mai cumpăr vreo Biblie englezească veche sau ceva căsuțe David Winter (căsuțe tradiționale englezești în miniatură; am vreo 30 deja!). Însă am fost dezamăgit! Foarte dezamăgit! Era un fel de bâlci cu chinezării! Vorba lui nea Ion Bobeică „bă nepoate, io nu intru acolo, păi ăla e zbor cu varză!” Aci era cu kitsch-uri.  Sincer de 10 ori mai prost amenajat decât în satele din România. Britanicii nu te asurzesc cu manele, dar urlă muzica rock. Sau alte scârțâieli englezești. Măcar nu cântau cu cimpoaie. Singurul lucru care lipsea târgoveților din Brean (așa se chema localitatea), erau micii cu muștar! Dar hainele, plasticurile, ceasurile, cearceafurile, statuile, tatuajele, clătitele sau donats-urile erau ca pe la noi. Ciupercărie. Puțin, puțin numai, mai scumpe! Cine face ca mine ca mine să pățească! Adică să irosească timpul prin, vorba lui John Bunyan, Bâlciul deșertăciunilor!

plaja dela
Weston-super-Mare

Din iarmaroc (englezii îi zic fair) am plecat spre alt oraș mai mare. Spre Western-super-Mare. Nu știu de ce se cheamă așa: super-Mare. Dar are o plajă imensă, tot plină cu… noroi. Mareea își face și aici, zilnic, de două ori urcușul și coborâșul. Deși plaja e „cât toate zilele”, cred că mai degrabă faci băi de nămol decât bronzare pe nisip! Ca și la Burham-on-Sea. Weston-ul de peste 80.000 locuitori, e situat într-un golf nisipos al Canalului Bristol, între promontoriul Brean Down și dealul Worlebury, la capătul vestic al dealurilor Mendip. Orașul te întâmpină cu case în stil victorian, cu o galerie uriașă de artă stradală, precum și cu roata lui Banky! O atracție în aer liber este faimosul Grand Pier, cu restaurante ridicate pe piloni, ca să treacă mareea pe dedesubt. Acum era numai nisip. Bărci, șalupe și chiar un vaporaș zăceu pe plajă înfipte în semimocirlă! Western-super-Mare se laudă cu Uphill Beach că ar fi cea mai mare plajă din lume de plimbat… câini! Ei bine, și dacă n-ai câine? Dar vai, pe plajă se fac plimbări și selfie cu… măgarii! Cu animale vorbesc! Deși pe unul îl cheamă… Fred! Orașul se mai laudă și cu cel mai mare muzeu de elicoptere din lume (n-am avut timp de vizitat așa ceva), cu sporturi sporturi de „adrenalină” și bineînțeles, cu o droaie de pub-uri, unde în weekend fetele se întrec la golit sticle cu băieții! Dar și la fumat, scuipat și râgâituri! Scuzați-mă, nu-s nesimțit, dar așa arată în weekend vestita Anglie! Ce mi-a plăcut în Weston super Mare a fost acuratețea englezească. casele, străzile, chiar oamenii. Aceasta se vede când lipsesc musulmanii. Hindușii. Și nici populație de culoare nu am văzut. În Weston te simți ca în Anglia. În rest ești un malaxor cultural.
 
Din Weston am pornit spre Taunton. Orașul unde locuiește Nicu Botezatu și ai săi. Urbea se află pe râul Tone, între dealurile Quantock, Blackdown și Brendon. 

Desi se zice că există din perioada romană, a fost atestat documentar de monahi abia în secolul X. Normanzii au construit aici un castel deținut de episcopii din Winchester. Canalul Grand Western a ajuns la Taunton în 1839 și calea ferată (venită din Bristol) s-a construit în 1842! Azi prin Taunton trece autostrada M5. A fost evaluat drept „important din punct de vedere strategic” în Strategia Spațială Regională a Guvernului. În prezent, în oraș mai puțin de 90% sunt britanici. Începe mixul. Demografic. Cultural. Creștini au scăzut la două treimi. Uimitor este că prin centrul urbei trece Calea Curcubeului Mândriei, în Goodland Gardens, de-a lungul râului Tone. Proiectat de Jenny Keogh și Liz Hutchin de la GoCreate, cu bani de la Primăria locală care luptă pentru drepturile la „incluziune și diversitate”, poteca colorată de 62 de metri lungime a fost deschisă pe 28 iunie 2021, pentru a marca aniversarea revoltelor de la Stonewall, care au servit drept catalizator pentru mișcarea pentru drepturile elghebetiste. Se crede că este prima astfel de „potecă” din Marea Britanie! Sperăm să fie și ultima! 

Înainte de a ajunge acasă la Nicu am colindat dealurile dimprejur (Quantock Hills), cu fagi și stejari uriași, cu mii de oi pe pășunile împrejmuite de garduri vii (UK este cel mai mare crescător de ovine din Europa, România e pe locul 3), cu case tradiționale și ferme. Și multe trasee de „walking” prin păduri. Am vizitat un castel cu grădină botanică unde tare m-a impresionat un

„Taivania” (chiparos) uriaș. La Nicu acasă am stat mai puțin de o oră. Apoi am fugit la biserică. Unde am avut un set de discuții cu slujitorii – despre slujire, predicare, îndemnuri la rugăciune, evanghelizare, proiecte, organizare botez. Întâlnirea, desi restrânsă a fost educativă. Pentru toți cei prezenți. Mai ales că ne-am cunoscut mai bine între noi, ne-am spus mărturiile și minunile derulate de Hristos pentru noi! Cred cu toată tăria că o biserică, pentru a fi eficientă, trebuie să aibă un grup de slujitori instruiți. Dar și foarte apropiați între ei, deschiși la colaborare, nefărâmițați de încredințări. Am discutat destul de profund și câteva aspecte legate de absoluturi, convingeri și încredințări. Da, unii credincioși, sfătuiți de teologi sau ba, au transformat încredințările în doctrine. În absoluturi. În traducere liberă ar însemna în neBiblie! Da, încredințările sunt neBiblie! Transformate în teologie fără de care nu există mântuire, ele desconsideră jertfa supremă a Domnului Isus Hristos! Adică fac Golgota insuficientă. Ineficientă. Nu dau aici decât exemplul cu încredințarea asta nebiblică precum „femeia e mântuită prin naștere de fii!” Ei bine și dacă nu poate naște din motive medicale? dar musulmanele, hindusele sau ateele care au prunci sunt mântuite? Teologia venită din încredințări proprii e foarte nocivă. Ea propovăduiește de fapt o evanghelie după babe! Sau după ureche! Dar nu după Hristos!

Seara, cam târziu am mers la chebab, la niște turci. Erau printre puținii din Bridgwater de unde se mai putea cumpăra ceva de mâncare. Bine că în oraș nu sunt restaurante chinezești! Mâncarea lor e ca și magazinele lor: de toate, dar nimic! Îmi place la englezi că sâmbăta seara închid toate magazinele! Nu însă și Pub-urile. Care se transformă în mici iaduri! Dezmăț bahic. Și mai ales social. Englezii iau cu asediu Pub-urile, vinerea și sâmbăta. Așa am înțeles de ce nu trec pragul bisericilor. Unde duminica dimineața, o oră sau maxim o oră jumătate, se întâlnesc doar câțiva bătrâni! Da, englezii aceștia care cândva au întors pe dos lumea! Pentru Hristos! Rugați-vă pentru ei! Fără teologii și predicatorii lor noi nu am fi avut Biblia în case astăzi!
 
Când am ajuns la hotel erau numai vreo 18-19 grade C în cameră. Uitasem să pornim căldura. Eu nu pot adormi sub 24 de grade! Claudiu a rămas un timp cu paltonul pe el. Nu știm când s-a încălzit căci am adormit amândoi instantaneu! Misionarii adorm repede. Oare de ce?

(va urma)

Nicolae.Geantă