luni, 1 ianuarie 2024

Angajament 2024. Nu doar pentru mine - Nicolae Geantă


Primele ore ale dimineții. Ianuarie 2024. Mă rog: „Doamne Tată, știu că voia Ta este să mă sfințesc. Și eu și toți cei de pe lângă mine. Este voia Ta generală. Te rog să-mi vorbești ce anume să fac eu în acest an!” Și El m-a dus la Psalmul 101. L-am citit de zeci de ori. Dar abia azi l-am înțeles.

1 Voi cînta bunătatea şi dreptatea; Ţie, Doamne, Îţi voi cînta.
2 Mă voi purta cu înţelepciune pe o cale neprihănită. -Cînd vei veni la mine?
-Voi umbla cu inima fără prihană, în mijlocul casei mele.
3 Nu voi pune nimic rău înaintea ochilor mei; urăsc purtarea păcătoşilor;
ea nu se va lipi de mine.
4 Inima stricată se va depărta de mine; nu vreau să cunosc pe cel rău.
5 Pe cel ce cleveteşte în ascuns pe aproapele său, îl voi nimici;
pe cel cu priviri trufaşe şi cu inima îngîmfată, nu-l voi suferi.
6 Voi avea ochii îndreptaţi asupra credincioşilor din ţară, ca să locuiască lîngă mine; 
cel ce umblă pe o cale fără prihană acela îmi va sluji.
7 Cel ce se dedă la înşelăciune nu va locui în casa mea; 
cel ce spune minciuni nu va sta înaintea mea.
8 În fiecare dimineaţă voi nimici pe toţi cei răi din ţară, 
ca să stîrpesc din cetatea Domnului pe toţi ceice săvîrşesc nelegiuirea.

1.Laudă bunătatea și dreptatea lui Dumnezeu. Domnul e bun chiar și când demoleză. O face cu scop să repare... Când ți se pare că te îngroapă de fapt El te plantează!

2.Mergi cu înțelepciune pe calea neprihănirii. Sunt destui „bezmetici” care construiesc o neprihănire din încredințările lor.

3.Fii neprihănit în familie! Acolo se dă cel mai greu test al sfințirii. Cine nu e sfânt în casa sa nu poate fii deloc sfânt în afara ei!

4. Păstrează ochii curați. Ei sunt lumina trupului. Dar tot prin ei intră și întunericul. Cei ce au întuneric în inimă sunt orbi. Chiar dacă ochii le sunt deschiși!

5. Petrece timpul lângă credincioși, lângă neprihăniți. Stejarii cresc din stejari. Și sfinții cresc lângă sfinți!

6. Nu te lipi de purtarea păcătoșilor, de clevetitori, înșelători și mincinoși. Spune-mi cu cine te aduni ca să își spun cu cine semeni. Calea lor nu urcă niciodată. De ce ai vrea să cobori?

7. Nimicește planurile celui rău. Simplu: făcând bine!

Pune-l pe Dumnezeu pe locul I. Roagă-te! Dumnezeu îți va descoperi pe unde să calci fără teamă!

Nicolae.Geantă
Drăgăneasa - beautiful village in the country

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu