Prima dată l-am întâlnit pe pastorul Dragomir Stancu la o nuntă. Oamenii mari îi întâlnești la evenimente mari. Înalt, uscățiv și cu fața blândă. Ca Moise pe Sinai. Zâmbitor, cu ochii limpezi și vorbe pline de duh. Optimist. Foarte optimist deși viața l-a ținut numi în corzi. Vorbea cu claritate, cu calm și plin de convingere. Despre nimic altceva decât despre Acela căruia i-a slujit. Oricine a discutat cu el vreodată nu l-a auzit vorbind altceva decât despre Isus Hristos. Fratele Stancu era atât de împlântat în inima lui Dumnezeu încât despre lumea politică, socială și economică era... gol. Era hristocentric. Era un șevalet al Mântuitorului.
Știam despre cărțile
sale. Despre cele 9 volume de comentarii asupra Evangheliilor. Cele mai
documentate documentarii - după părerea mea - scrise vreodată de vreun român! Știam
despre autor și acum m-am întâlnit cu autorul. L-am iubit din prima secundă.
Apoi ne-am împrietenit, l-am vizitat, am avut discuții telefonice, ne-am zidit întru
Împărăția care ne-așteaptă. I-am citit cărțile. Și le-am colorat cu markere
fosforescente. Apoi le-am recomandat și distribuit la studenții mei, la
prietenii mei, la toți ce vor să-L cunoască mai bine pe Hristos. Dragomir
Stancu e un scriitor fascinant. Prin el citești 350 de comentatori biblici deodată!
Într-o seară l-am sunat când am venit după orele de la liceu. Mi-a spus fericit: „Frate Nicu, azi am pus stiloul jos. După 52 de ani de cercetări și însemnări!” Am lăcrimat. Fratele Stancu avea peste o jumate de secol de studiat. De viață de șoarece de bibliotecă. Mai mulți ani decât aveam eu în vremea aceea. 52 de ani de documentare. Pentru că volumele sale, ajunse 15 la număr (9 comentarii asupra Evangheliilor, 3 comentarii asupra Faptelor Apostolilor și 3 comentarii asupra Apocalipsei) sunt extrem de documentate: biblic, istoric, geografic, teologic... Puțini oameni se pot mândri cu așa ceva. Când l-am cunoscut nu scrisese nimic despre Faptele Apostolilor. Terminase volumele despre Evanghelii și cele despre Apocalipsa (2011) și suferea cumplit. „Știam că fără Faptele ucenicilor, Evanghelia și Apocalipsa nu aveau un tablou complet!”, mărturisea. Avea 73 de ani. Și un început de parkinson.
Am întrebat atunci pe Dumnezeu de
ce se îmbolnăvesc sfinții? Oamenii care au făcut numai bine? Oare din cauza timpului
petrecut la masa de scris? Sau din cauza traumelor prin care au trecut? Nu mi-a răspuns. Dar când
am aflat despre viața fratelui Stancu...
S-a născut undeva lângă
Dunăre la Pojejena, în Caraș-Severin, la 8 mai 1938. Pe vremea aceea România era
Regat. Țara era în veselie pentru că pe 10 mai era se sărbătorea ziua regelui.
Dar fratele Stancu venise ca ambasador al altui Rege. A Celui care nu trece.
Regii se duc, dar Regele rămâne! Într-un sat de sârbi, micul Stancu a mers la
școală, unde, prin clasa a V-a, pentru devotamentul lui spiritual era numit „rajschi popa” (preotul Raiului). Să fii
prorocit pruncii bănățeni? Azi știm că da...
După școala a
urmat munca. Simplă. Muncitor la Combinatul Siderurgic din Reșița. Acolo a simțit
chemarea lui Dumnezeu. Prorocia pruncilor din sat. Și a intrat în lucrarea
pastorală studiind la. Seminarul Teologic Baptist din București (După 1990 și-a
completat studiile la nou-înființatul Institut Teologic de Grad Universitar, tot
din București). În timpul anilor de Seminar, s-a cunoscut cu Roșer Agneta din
Sibiu, și s-au căsătorit în 1961, iar după studii s-a angajat la Uzina Independența
din orașul soției sale. Asta pentru că sub comunism lucrarea pastorală era
foarte limitată. În anul 1964 a devenit pastorul Bisericii Baptiste din Dobra.
Dar și din împrejurimi. Un deceniu jumătate a slujit în Deva și împrejurimi. În
8 localități hunedorene (Dobra, Mihăiești, Gurasada, Pojoga, Târnăvița, Hondol, Bocșa și
Nojag). În același timp a ajutat în slujire și bisericile din Hațeg, Orăștie - Biserica
Harul, unde l-am cunoscut, și Simeria,
Teliuc, Peștiș și Cârjiți). Prolific. Între timp în familia sa au venit trei
copii: Agnes, Teofil și Damaris.
Pentru că era un predicator cunoscut, foarte apreciat și mult iubit de credincioși, Stancu Dragomir a fost ales pastor la Biserica Baptistă Harul din cartierul Gai, Arad, în 1976. Dar comuniștii s-au pus curmeziș. Patru ani nu i-au permis transferul. Fratele Stancu era „periculos” pentru Arad. Prin predicile sale, prin scrierile sale, reușea să convertească intelectualii. Și regimul ceaușist nu dorea asta deloc. (Fratele Stancu a avut lucrări confiscate de colaboratori buni ai lui Ceaușescu. Studiate apoi. Și dat un verdict: „pericol public”). După 1980 i s-a aprobat transferul dar nu i s-a permis să locuiască în Arad cu familia! Democrație comunistă. Ai drepturi dar numai care le vrem noi! Astfel că 13 ani a făcut naveta cu trenul. Da, da, 13 ani a mers cu trenul 150 km dus și 150 km întors! Și nu doar duminica! Îmi spunea un prieten că pe tren tot timpul citea. Ore de studiu biblic. Între timp păstorea și bisericile baptiste arădene din Zărand și Comlăuș. Și mai făcea ceva fratele Stancu ce alții poate nu știu: zugrăvea! Zugrăvea scări de bloc, apartamente, case. Era atât de meticulos că o mulțime de oameni din oraș chemau „pastorul că e om foarte serios”, ca să le zugrăvească. Iar fratele Dragomir nu zugrăvea doar cu bidinele. Ci și cuvinte. Direct pe inimile pline de păcat. Folosea pensula înmuiată în iubirea lui Hristos. Ce știa el cel mai bine: Evanghelia.
Deoarece drumul de Arad era lung și anevoios, plus interdicția de-a avea locuință permanentă în acel municipiu, Dragomir Stancu s-a transferat la Aiud (Alba) unde a slujit alți 13 ani. Și nu doar bisericii din acest oraș, ci și la Luduș și Tg. Mureș, sau în satele Zau, Miheșul de Câmpie, Hopârta și Gârbova, de unde a ieșit la pensie spre finele anului 2000.
În toți acești 40 de ani de
pastorație, fratele Stancu a scris. Studia și scria. Primele 3 comentarii
asupra Evangheliilor i-au fost tipărite pe vremea comunismului de către
președintele baptist de atunci Mihai Hușanu. În 80 de exemplare, pentru
seminariști și pastori. Când s-a apucat de scris nu avea nicio șansă să
tipărească studiile. Primele 4 comentarii i-au fost citite la Radio Monte Carlo
de către Ieremia Hodoroabă. Așa auzeau românii în comunism Evanghelia. Pe calea undelor. Cărțile
religioase erau interzise. Erai pedepsit dacă te prindeau cu ele. Și mai ales
dacă îți găseau vreo Biblie. Și azi? Literatura religioasă e cam plină de... praf!
Când a ajuns la jumătatea volumului V a căzut comunismul. Atunci speranțele au renăscut. Numai că pastorul Dragomir s-a oprit și a început să scrie studii din Apocalipsa. Erau anii ‘90, plini de frământări. Dar și de erezii. Și „pastorul Raiului” trebuia să facă limpezime. Așa au apărut 3 volume despre Apocalipsa. „M-am ferit de comentatori subiectivi și imaginari, slabi documentați, spunea fratele Stancu. Apocalipsa nu-i un tumult de piese religioase, pline de fantezie!” Fratelui Dragomir îi plăcea să ne spună că cei pe care i-a studiat (indiferent de confesiune) erau „comentatori obiectivi, documentari și de renume mondial”. Cine i-a citit cărțile nu poate să ne contrazică. Fratele Stancu a făcut multe traduceri din engleză și germană (soția sa era de această etnie).
În ultimele două decenii pastorul Dragomir își scria studiile și le înregistra cu reportofonul. (A avut colaboratori cu voci și dicție foarte bune). Apoi le trimitea la radio. Sute de comentarii.
Ultima dată când l-am sunat mi-a răspuns sora Agneta: „Stancu nu mai poate vorbi cu dvs. Are probleme mari cu parkinsonul”. A mai trecut o vreme apoi. Zilele acestea am primit un mesaj: „A ajuns acasă fratele păstor Stancu Dragomir...” M-a podidit plânsul. A mai plecat acasă un om de bine. Da, pentru sfinți CER se traduce ACASĂ! Acasă e locul unde te simți în cea mai mare siguranță. Acasă primești odihnă...Când scriu aceste rânduri trupul fratelui Stancu e condus pe ultimul drum pământesc. Sufletul e deja acolo sus, în sânul lui Dumnezeu.
A studiat titanic. A scris colosal. A iubit extravagant. Și a trăit sfințenia la superlativ. A fost persecutat de comuniști, neglijat de frați sau uitat de semeni. Dar în drumul lui NU a rănit pe nimeni!
Azi suntem triști. Îl plângem toți. Dar mă gândeam ce bucuroși sunt îngeri. Care strigă la unison: „Faceți loc la masa Mirelui veșniciilor. A venit preotul Raiului!”
Mulțumim Domnului pentru că v-a lăsat printre telurici pastore Dragomir Stancu! Tot ce avem de făcut acum este să vă facem mai cunoscut omenirii decât atunci când ați fost printre noi! Dumnezeu să vă binecuvânteze memoria!
(din Subcarpații Curburii)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu