Vin, Tată, frânt, din mlaștina-ncercării,
Fugind spre-al întâlnirii noastre Cort.
De nu L-ai fi întins pe malul mării,
Aș fi pierit în vraja-mbrățișării...
Abia m-am smuls, pe jumătate mort!
Vin, Tată, gol, cu inima lihnită
Și sufletul sătul de-atâta chin.
La Masa Ta de-a pururi pregătită,
Mai dă-mi un strop de must și-un colț de pită,
Să prind puteri și foamea să-mi alin.
Vin, Tată, iar, de pe cărări străine
Așa cum sunt: o mână de pământ!
Primește-mă, că-s frânt și gol de Tine
Și plin de răni, de vină și rușine.
Mai suflă peste mine cu Duh Sfânt...
mihaela mănescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu