sâmbătă, 5 august 2023

Billy Graham Library Again. Scânteia din grajd - de Nicolae Geantă

După 6 ani, ieri am urcat din nou la Billy Graham Library. Am urcat zic, pentru că la muzeul dedicat celui mai mare evanghelist al lumii trebuie să urci (din Westmont Drive, drumul care duce spre Charlotte, Nord Carolina, spre casa sa memorială). Așa se întâmplă oridecâteori ne întâmpină sfinții: urcăm. Întotdeauna ei sunt mai sus decât noi. Și întotdeauna sfinții ne urcă și pe noi pe treptele lor. Eu așa pățesc oridecâteori ori îi întâlnesc, îi citesc…

Exact la intrarea în Library (muzeu, care este gratuit), în dreapta, te întâmpină un lucru mai puțin știut despre Billy Graham. Marmite, lăzi, ovale, găleți etc, toate folosite în fermele de… vaci. Căci Billy Graham în copilărie a trăit la ferma Park Road. Printre vaci și viței! Cel mai Mare Predicator din istorie, care a vorbit la peste 2,2 miliarde de oameni (prin predici față în față, prin emisiuni radio și televizate, prin internet și cărți etc), din care 3,2 milioane au cunoscut nașterea din nou, a primit scânteia predicării într-un grajd! 


Povestea startului Predicatorului Americii, ne-o relatează Todd Smith, care spune că într-o zi, William Franklin Graham Sr, tatăl lui Billy, s-a alăturat în hambarul său de la fermă unui grup de bussinesmans care aveau o povară din cauza stării spirituale a lumii. Acolo, în hambar, în timp ce se rugau, Billy, un adolescent ocupat cu treburile fermei, în vârstă de 15 ani, a auzit pe Vernon Petterson, un vânzător de ziare, când s-a rugat cu îndrăzneală ca “Dumnezeu să ridice pe cineva din Charlotte, Nord Carolina, care să ducă Evanghelia până la marginile pământului!”. Mai târziu, Billy Graham scria despre acest episod (prorocie): “cu siguranță nu era evident ca acel cineva aș putea fi eu!”


După 6 luni (1 Noiembrie 1934) de la acea rugăciune, un adolescent de fix 16 ani, a participat la o evanghelizare în cort condusă de Mardoheu Ham. Inițial a venit doar ca observator! Însă a plecat născut din nou! Și de acolo a pornit în slujba împărăției cel ce a fost numit pastorul președinților (Billy G. s-a întâlnit cu 13 președinți ai USA). Franklin, fiul său care-i continuă misiunea, declara despre evenimentul din hambar: “Dumnezeu a răspuns la rugăciune dincolo de orice și-ar fi putut imagina cineva!”


Dintr-un grajd de vaci, în urma unei rugăciuni Dumnezeu a trimis un predicator care a schimbat lumea. Cu 2000 de ani înainte dintr-un grajd de oi Dumnezeu trimisese în lume pe Fiul Său, pe Mântuitorul Isus, care a mântuit lumea. Oare de ce marile planuri ale lui Iehova se nasc în grajduri și nu în facultăți ori palate?


În 1940, când Billy era student în vârstă de 22 ani, a vizitat împreună cu colegii și cu Dr. J. Edwin Orr câteva locuri unde avuseseră loc treziri spirituale. Când au ajuns la rectoratul de la Epworth, studenții au avut privilegiul să intre în camera lui John Wesley, marele reformator metodist ce a produs trezirea spirituală în America anilor 1735. Acolo, Orr le-a arătat studenților un covor uzat de… genunchii îndoiți la rugăciune ai lui Wesley. Când studenții au ajuns la autobuz, profesorul Orr a văzut ca unul dintre ei lipsea. Și, când s-a întors în camera lui Wesley, Billy Graham se ruga cu foc exact cu genunchii în urmele tocite de pe covor! Când dr. Orr a pus mâna pe umărul lui Billy, acesta s-a ridicat de la pământ strigând: “Oh, Lord! Do it again! Do it again! (O Doamne, fă-o din nou! Fă-o din nou!)” Și Dumnezeu i-a ascultat rugăciunea! 


Au trecut nouă ani după rugăciunea din ex-dormitorul lui Wesley și 15 ani de la rugăciunea din grajd. Și în 1949, Billy Graham a declanșat trezirea Americii. A început cu un proiect de trei săptămâni de Evanghelizare la cort, în Los Angeles. Succesul l-a determinat să o prelungească la opt săptămâni! Duhul Sfânt a mișcat întregul oraș! Atunci pastorul Billy Graham devenea unul de nivel național!


Prima cruciadă oficială a lui Graham începuse însă în 1937 la Grand Rapids, un oraș din Vestul statului Michigan. Până la ultima campanie a lui Billy din 2005 (New York, grădina stadionului de la Madison Square), Asociația Evanghelică Billy Graham a avut o audiență de peste 100 milioane de persoane cărora le-a predicat “față către față”. În cei 68 de ani de misiune Dumnezeu l-a folosit pe Billy Graham în peste 400 de cruciade! În US sau alte 185 de țări! 


Am petrecut un timp minunat în muzeul lui Billy Graham din Charlotte. Am ascultat prin sălile de la Library (din nou) mici mesaje ale rev G (așa avea Graham numărul personalizat de la mașină). Sunt mai mult decât impresionant ce putere avea în cuvinte! Ultima sală a muzeului este cea de devoțional. Chiar și după moartea sa - 21 februarie 2018 - prin predica expusă în mică sală s-au întors la Dumnezeu aproape cinci mii de oameni!” 


La Library, într-una din săli, după o predică de câteva minute, ieri Dumnezeu mi-a vorbit: “toate acestea Billy Graham le-a făcut prin predicarea Evangheliei!” M-am întors către reverend Ciprian Petricaș, și către Ted Groza și le-am spus: “Vedeți ce rod bogat a adus Billy Graham? Nu a făcut minuni, nu a exorcizat, nu a făcut vindecări! A predicat, a predicat, și a predicat Cuvântul Domnului! Sfânta Scriptura e cea mai mare putere! Mai puternică decât minunile”. Dar ca să ai putere predicând Evanghelia trebuie să faci găuri cu genunchii în pământ!


O rugăciune intr-un grajd și alta într-un dormitor au produs cel mai prolific predicator pe care l-a cunoscut planeta după înălțarea la ce a lui Hristos Isus! Da, Billy Graham a fost măreț. Măreț și simplu. Măreț pentru că s-a rugat și a citit Scriptura! Apoi a predicat-o. Simplu pentru că tot ce a făcut el a fost făcut de Dumnezeu!


Nicolae.Geantă

Lincolnton, Nord Carolina

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu