 |
| Sursa foto |
Dar oare numai Toma s-a îndoit de Isus? Ioan Botezătorul n-o făcuse? Dar Petru după ce a văzut chiar giulgiul părăsit în mormânt? Dar Cleopa și Luca în fuga lor spre Emaus? Dar eu sau tu când ajungem în situații de eșec, de boli, de disperare?
Îndoiala nu e necredință. Îndoiala nu e păcat până nu refuză dovezile. Căci, dacă e sinceră ea caută dovezi. Și mai bine zgomotul îndoielii decât necredință tăcută! Apoi sincer, o Înviere nu apare peste tot! Nu ai cum să nu-ți pui întrebări. Sau poate Toma nu se îndoită că a înviat, ci dacă a înviat în trup sau doar în duh…
Dumnezeu nu judecă omul după momentul îndoielii, ci după cel al necredinței. În procesul spiritual El ne lasă să avem îndoieli tocmai ca să creștem. Și Toma a crescut enorm! Când Domnul l-a invitat să-I atingă coasta străpunsă și mâinile găurite Toma a trecut de la semnul întrebării la semnalul exclamării: “Domnul meu și Dumnezeul meu!” Știa, numai Dumnezeu are urechi peste tot! Nu fusese în camera îndoielii, dar îi aflase mofturile.
Toma e primul dintre ucenici care-L numește pe Hristos Dumnezeu. El îndoielnicul. Maria îl numise Rabuni. Ucenicii… nici n-au avut cuvinte. “Dumnezeul Meu” înseamnă “mi-ai iertat păcatele!” Și pe cel al îndoielii.
Declarația sa e consacrare! Ultimul ucenic care crede în Isus cel înviat ajunge cel mai departe cu Evanghelia. Fără biserică, fără colegi, fără traistă, fără finanțe, fără un loc unde să-și pună seara capul. Toma ajunge tocmai în India, la capo di Mondo, pe coasta Malabar. De aceea venise Hristos special pentru El. Să-l investească în lucrare! Paradoxal sau nu, în India Toma moare ucis tocmai de “dovada” pe care o ceruse: străpuns cu sulița în coastă!
Toma nu a fost necredincios. Domnul a știut asta. Înainte de a fii Apostol, Toma a fost conștiință!
Nicolae.Geantă
Charleroi, Airport
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu