Religia la bacalaureat. Nu cateheză!

Întreaga vânzoleală din jurul posibilei introduceri a religiei ca materie la examenul de bacalaureat pornește de la o premisă falsă: din moment ce disciplina religie există deja în programa de învățământ, nu avem argument să o respingem ca materie la bacalaureat.

În primul rând, niciodată nu s-a predat religia (cu tot cortegiul ei de științe umaniste auxiliare cum ar fi morala, antropologia religioasă, filosofia scolastică, istoria artei ecleziale, a literaturii și culturii etc) în școala românească, ci numai doctrina ortodoxă sau, mai simplificat, un curs rudimentar de catehizare care ar fi trebuit săvârșit în biserică, iar nu în spațiul învățământului laic. Însă, chiar și așa, procentul absolvenților de gimnaziu/ liceu care, în urma parcurgerii curriculei catehetice, sunt în stare să recite Credo-ul niceeano-constantinopolitan, rugăciunea Pater noster, să schițeze în câteva cuvinte raporturile trinitare, sau să definească oricare dintre dogmele teologice este scăzut spre zero. Despre studiul câtuși de superficial al operei marilor scolastici ai Evului Mediu, sau de mai târziu, cum ar fi Toma de Aquino sau Erasmus din Rotterdam, nici pomeneală.

În al doilea rând remarc, nu fără surprindere, alianța insolită dintre confesiunile catolică și protestante pe de o parte și cea ortodoxă pe de altă parte, cunoscând poziția mult mai maleabilă a catolicismului și creștinismului lutheran/calvin față de laicitate și modernitate în general. O alianță care sună întrucâtva a cârdășie oportunistă.

În al treilea rând, cred că eventuala introducere a religiei în rândul materiilor de bac nu va face altceva decât edificarea unei noi fabrici de diplome și atât.

Mi s-ar părea oportună, într-adevăr, introducerea istoriei religiilor printre materiile de bac, dar aceasta e o utopie. Ar fi necesar ca absolvenții ciclului liceal să cunoască istoria cumplită a războaielor papale, a inchiziției spaniole, a tribunalelor lui Torquemada, a crimelor săvârșite în numele lui Isus Cristos și sub binecuvântarea crucii. Idem, ar trebui ca aceștia să știe cum Ivan cel Groaznic l-a torturat și ucis pe mitropolitul Filip al Moscovei, cum a fost asasinat Antim Ivireanul de către Mavrocordat și cum au convertit preoții ortodocși pe neamurile siberiene cu ajutorul cnutului, a torturii și sub amenințarea arderii pe rug. Să cunoască realitatea unui secol de mitropoliți fanarioți dedicați desfrâului bănesc și nu numai, precum și ura și antisemitismul preoților legionari. Secole de-a rândul, preoții ortodocși au fost neștiutori de carte, lor datorându-se lipsa acută a manuscriselor, a cronicilor sau, cel puțin, a unei liste complete a episcopilor. Să învețe elevii atât despre indulgențele papale, cât și despre cele ortodoxe, recte „certificatele de absoluțiune” (așa-numitele synchorochartia – συγχωροχάρτια) emise de către patriarhii ortodocși de Ierusalim sau de cei ecumenici de Constantinopol.

continuarea pe pagina săptămânalului Oglinda de Azi