Am plecat cu
Marian Volintiru la Squamish. Un oraș în Munții Coastelor în care doream de
mult să ajung. Un oraș de indieni americani, amplasat în capătul golfului Howe
Sound ce intră dinspre Vancouver, pe highway 99, autostradă construită recent,
pentru Jocurile Olimpice din iarna anului 2010. Drumul spre Squamish trece pe
lângă golf, în stânga acestuia și pe sub poalele munților plini de zăpadă.
Undeva pe traseu, la Lion Bay am văzut case suspendate în... munte. Totul
construit pe stâncă. Scump. Lacuri, insule și munți cu versanții abrupți,
păduri de red cedar și mici porturi, pârtii de ski, cascade și parcuri
naturale. Abundență biogeografică. Squamish-ul, care este amplasat la nord de
Sea to Sky, e un oraș turistic nou. A crescut vizibil ca număr de locuitori în
ultimii ani. După Jocurile Olimpice din 2010, odată cu construcția HWY 99. S-a
dublat după anul 2000, ajungând la peste 25.000 de localnici. Deși a fost
descoperit în anul 1872 de George Vancouver, orășelul s-a dezvoltat după 1910
odată cu construcția căii ferate Pacific Great Eastern Railway.
Pârtiile de ski și traseele de biciclete, cascada Shannon (335 m) și vîrful Stawamus Chief Trail (702 m), râul Squamish (80 km), Brohm Lake pe care se face Kite Surfing (surfing cu ajutorul zmeelor) și școala de Winsport, sunt numai câteva din bijuteriile Squamish-ului. Casele sunt noi, foarte frumoase. Și scumpe. Pentru că aici e oraș de vacanță. M-a școcat să aflu că 12.000 de locuitori sunt fără religie ori atei! Creștini sunt numai 21%. Dureros. Asiaticii nu prea au ajuns pe aici, peste 82% fiind canadieni/europeni și vreo 4-5 % amerindieni squamish. De fapt în Squamish e rezervația lor.
Mi-a plăcut tare
mult orășelul, o combinație de Sinaia cu Mangalia, dar am rămas neplăcut
surprins de magazinele unde se vinde... cannabis. Da, canadienii vând droguri
ușoare la liber! Democrație? Nu, eu cred că-i depravare...
Seara am ajuns în
centru Vancouverului. Oraș elegant. Dar și drăcesc. Am trecut din Noth
Vancouver spre down-town, pe Lion Bridge, pe lângă Stanley Park – unul dintre
cele mai mari parcuri urbane din America de Nord. Apoi am pătruns în pântecele
orașului. Situat pe peninsula Burrard, între Burrard Inlet la Nord și Fraser la
Sud, orașul a purtat diferite nume până în 1885. Deși cunoscut de pe la 1791 (unii
zic că de la 1579 chiar), Vancouverul a crescut spectaculos după 1858, odată
cu... ati ghicit – goana după aur! Aurarii au înaintat pe fluviul Fraser și
s-au stabilit în Hastings Mill, care a devenit centru urbei. Ce ironie a
sorții! Astăzi, Hastings Street este mahalaua Vancouverului. Plin de homless,
cu corturi pe stradă, în fața magazinelor, în celofane, beți, drogați, murdari...
Domnul să se îndure de ei! Statisticile spun că pe străzi sunt peste 2500 de
oameni.
Din nucleul
orașului, urbanul s-a extins spre periferie după 1870, când Vancouver a fost
declarat oraș și port, dar și punct terminal al căii ferate Canadian Pacific
Rail way, care venea tocmai din Est. Azi, magistrala feroviară Trans Canada, Vancouver
– Haliffax, este una dintre cele mai lungi din lume (o astfel de călătorie, în
care schimbi 4 trenuri, se face în 14 zile!). Ca port, Vancouver este al IV-lea
din America, cel mai mare din Canada și cel mai diversificat din America.
Vancouverul
propiu zis are doar 662.248 locuitori (2021), însă Great Vancouver, metropola,
are 2,6 milioane, locul 3 în Canada (după Toronto și Montreal). Între 1890-1900
populația s-a dublat, ajungând la peste 26.000 în 1901. În 1931 erau 246.000
locuitori, în 1996 514.000, iar în prezent 665.000. Vancouverul este un oraș
divers, 49,3% dintre locuitori nu sunt nativi de limbă engleză. E mozaic etnic
și cultural. Populația de origine europeană este doar 43,2 %, în timp ce asiaticii
estici (japonezii, chinezii și coreeni) sunt de 29,2 %, iar asiaticii sud
vestici (vietnamezi, cambodgieni, indonezieni, malayesieni, filipinezi sunt 9,1
%). Dacă adăugăm și indienii (7%), ori arăbeții (3%), Vancouver este urbe mai
mult asiatică decât canadiană. Populația negroidă este numnai 1,3 procente. În
privința religiei, al treilea oraș din lume la calitatea vieții (2019), sau al doilea
(2022, după Viena), este majoritar non-religios (55,8%), creștinii atingând
abia o treime (30%). Se adaugă budiști (4%), indieni sikhi (2,5%) și hinduși (1,9%),
islamici (2,9%). Să nu ne mirăm de ce metropola e plină de gay. Se pare că
peste 10% din locuitori sunt pe invers!
Noaptea, printre
zgîrie nori e magnific. Dacă nu plouă. Clădirile din sticlă și beton semețe,
iluminate colorat, dau senzația unei lumi desenate de pensula unui pictor. Asta
când te uiți în sus. Dar când cobori cu ochii la picioare... Forfăială de
nedescris. Parcări mereu pline. Și homless care cerșesc. Nu vor pâine. Nimic de
mâncare. Vor numai bani. Ca să-și cumpere droguri! V-am spus, la canadieni sunt
shop-uri de unde cumperi canabis! Am vorbit cu un pastor și cu un elder (prezbiter)
de-al lor. Bisericile fac multă activitte între oamenii străzii. Zilnic le duce
mâncare caldă. Sau îmbrăcăminte. Mulți dintre ei vin la biserică, au la
diferite asociații să se spele sau să doarmă o noapte, două, apoi ies înapoi în
stradă. Printre ei se află chiar un celebru actor canadian. Da, viața de stradă
bate filmul. Oamenii de acolo au povești. Triste. Eșecuri. Căderi din care nu
s-au mai putut ridica. Și dacă îi asculți, aproape toți au avut cândva o viață
de succes. Sau măcar o viață normală. Dar diavolul are și el cârjele lui! Fiți
atenți prieteni! Cât trăim urcușul e foarte anevoios, dar coborârea e așa de
lesne... Dintr-o smucitură ești down. Te culegi de pe jos. Cine mai poate...
Am ieșit dintre
sky-scrapells (chiar așa, primul zgărie nori a fost construit în 1985) cu un gust
amar. Un oraș atât de mare, de frumos, de bogat (conform Forbes, este a patra cea
mai scumpă piață imobiliară din lume, 2019), cu 5 universități, cu 11 milioane
de vizitatori pe an, Hollywoodul acesta al Nordului cum e poreclit pentru
prodicția sa de filme, să fie plin de homless, de homosexuali, de ireligioși!
Brrr...
Marți 14
februarie. M-am sculat la 4,30. Am câștigat o jumate de oră de somn. Telefonul e
plin de mesaje. În România nu se doarme. E ora de pisat smartphoane. La 8,00 am
mers cu School Bus-ul la școală. Mi-am dorit tare mult acest lucru. Sunt
fascinat de schoolbusurile americane. E cel mai eficient transport pentru
prunci. Și cel mai safety (siguranță). Îți ia copilul din față casei și ți-l
aduce înapoi tot acolo. Prin urmare nu poate golăni, nu are cum să intre în
baruri, nu poate fuma, nu se poate bate cu nimeni. Nu ție- teamă de violatori,
de bullyng, de hoți! După ore urcă în bus – chiar în curtea școlii și vine
direct acasă! Ooo, de-ar fii așa ceva și la noi! Când am urcat în Bus erau
câțiva elevi. dar până l-a școală am fost asediat de asiatici. Numai chinezi (ăștia
au distrus lumea!), numai japonezi, numai coreeni, numai indieni... M-am
întrebat dacă nu sunt la vreun liceu în Singapore. Experiența a fost super, mai
ales că la final am făcut foto la volan!
După amiază am
fost cu Dodge-ul lui Marian în Port Moody. Locul prin care fratele Volintiru a
emigrat în Canada, fugind de pe vas. Era marinar la români acum 30 de ani. Acum
emisionar la africani. În Uganda. Unde a săpat 72 de fântâni. Și a dus zeci de
tone de alimente. Dumnezeu să-l binecuvânteze mai departe. Marinar, misionar,
martor... În Port am văzut un tren canadian. Locomotiva târa vreo 150 de
vagoane!!! Așa-s trenurile aici, cu 100-200 de vagoane după ele! De fapt în
Vancouver am văzut cel mai mare triaj de cale ferată din viața mea. Cred că
numai Chicago îl întrece. Marian a filmat cu drona. Golful Vancouver, care se
desparte în două: Indian Arm – spre Nord
Est și Port Moody spre Sud Est, e o bijuterie. Ape limpezi, albastre, între
munți cu păduri veșnci verzi (conifere) și peak-uri (vârfuri) pline de zăpadă.
Din golf am urcat în Parcul Burnaby Mountain. De unde ai în fața ochilor o
întreagă panoramă a Vancouverului. Magnific. În centru parcului dai nas în nas
cu un grup statuar din lemn. A se vedea copaci uriași ciopliți. Amerindienii au
damblaua asta. Să jerpelească cedrii și să le redea chipuri umane. Grupul din Barbany
Park se numește „Joaca dumnezeilor” (Playground of the Gods). Mega idolatrie.
Păgânism. Așa că am stat mai... departe! E un fel de Sarmizegetusa noastră.
Apropos, pot fii dumnezei de lemn? Pot. Dumnezeii morți. Dar Dumnezeul
creștinilor este Singurul viu în vecii vecilor! de fapt, El este singurul
dumnezeu. Ceilalți sunt lemn, pietre, betoate sau picturi. Fugiți de astfel de
dumnezei. Nu pot sluji nimănui. Nici măcar lor!
Din Park am
plecat din nou în Down Town Vancouver. Dar înainte am trecut pe la Tim Hortons.
Un fel de Starbucks canadian. Tim Hortons, sau Tim’s, e cel mai mare lanț de restaurante
rapide din canada. Și nu sunt decât vreo câteva mii! E singurul loc din lume
unde eu beau ice-coffee. (Pentru cine știe eu nu beau cafea nici pișcat cu
ceară!) În Down Town am vizitat renumitul ceas cu aburi. Construit de Raymond Saunders
în 1977, ceasul dispune de motoare cu aburi dar și electrice. La fiecare sfert
de oră șuieră. Ca trenul! Astfel de ceasuri sunt doar în Otaru (Japonia).
indiannapolis (USA) și câteva în Canada. Am ajuns apoi în Central Plazza, în
Canada Place și în Portul Vancouver. Să vă spun câte ambarcațiuni mici au
canadienii? Câte frunze în Codrii Vlăsiei.
Seara, fiind
Valentine s day, am avut Conferință pentru Bărbați la Biserica Română Betel din
Abbostford. Fiind marți, unii bărbați nu au ajuns. Jobul, distanțele mari... Am
predicat „De la bărbați pentru bărbați”. Cinci modele biblice de bărbați: 1)
Osea – alege calea iertării; 2)Lemuel – laudă-ți soția în public; 3)Isaac –
învață limbajul dezmierdării; 4) Isus Hristos – dragostea înseamnă jertfă. la
ieșire surorile ne-au făcut o surpriză. Nu ne-au adus flori, ci prăjituri! pentru
îndulcire. Mulțumim frumos! Și iertați rogu-vă soții, că nu v-am cumpărat nici
azi buchetele multaștepate de flori!
Am adormit mai
devreme ca de obicei. Mâine e o zi lungăăăăăăăăăă...
Nicolae.Geantă
(va urma)
E vizibil că sinonimul pentru țară dezvoltată e depravată. Interesant e că Dumnezeu știe.
RăspundețiȘtergere