marți, 21 februarie 2023

Biserică privatizată? – de Nicolae.Geantă


„Nu cumva aveți un discurs exacerbat împotriva trasgederismului?”, mi-a fost adresată o întrebare la o sesiune Q&A. Nu cred. Ba dimpotrivă. Mă tem că noi biserica am cam tăcut. Și când privighetorile tac, orăcăie broaștele!

Un pastor canadian, Giulio Gabeli, îmi spunea zilele trecute că promotorii identității de gen și a tuturor dezechilibrelor legate de sex și sexualitate, în urmă cu 40 de ani au avut o agendă clară: să pătrundă în punctele cheie ale societății și să le cucerească. Astfel, ei și-au propus să cucerească guvernele și parlamentele statelor infiltrându-și acolo elghebetiștii. Și au reușit. Apoi, și-au propus să cucerească mass-media. Și televiziunile, și ziarele, și internetul... sunt cucerite de ei. Apoi și-au propus să cucerească educația. Și școlile occidentale sunt pline de mofturile lor. Le fac megapropagandă. Nu te conformezi cu ea ești scos afară. Strategia lor a fost că „dacă vor cuceri lumea politică, media și învățământul, vor cuceri lumea”.

Paradoxal, dacă în trecut identitatea de gen era ceva ce ținea de domeniul privat, de intimitate (intimitatea este partea aceea a unui individ care nu trebuie etalată), iar biserica era considerată ceva de domeniu public, (bun public) în zilele noastre sodomia a devenit publică iar biserica e forțată să devină... privată. Privatizată, cum zicea într-un volum Vlad Crîznic. Adică să se manifeste doar în ascuns!

Inițial ei au venit să scoată cele 10 porunci din școli, și au reușit. Apoi au plănuit să scoată religia din oficierea căsătoriilor, din jurămintele politicienilor, din legi. Și au reușit. Apoi au dat jos Crucea de pe Biserici, din intersecții, au scos-o de pe salvări, de pe farmacii. Apoi au sărit să scoată pe Hristos din Crăciun. Și au reușit! Apoi au devenit agresivi față de tot ce e creștinesc și au cerut să fie interzis! Și au reușit... Pentru că sunt prezenți peste tot! Și acum cer Bisericii să fie privată! Să facă ce crede dar NU în public! Și, deoarece agenda Bisericii a fost „noi nu ne implicăm în politică”, am ajuns să fim conduși de nonvalori. Deoarece Biserica a spus „nu ne implicăm în televiziuni, nu putem sta alături de mizeriile lumii”, societatea s-a umplut de gunoaie! Și când Biserica a acceptat să iasă din școală, a pierdut moralitatea tinerilor, bune maniere ale tuturor cetățenilor! Ce strategie autodistrugătoare!

„Biserica trebuie să fie privatizată”, strigă acum la unison gheii, mass-media, politicienii și... școala! Adică în sens teologic și sociologic „Evanghelia să fie limitată”. Să fie predicată doar în interiorul bisericii. Ceva privat, particular. Și de aceea a fii creștin a devenit o... „rușine!” Da, viața umană e împărțită între cea publică și cea privată, dar Biserica lui Hristos este un bun public, deci Biserica este de interes larg, tuturor! Paradoxal, în plină societate secularizată, unii din Biserică au ales să intre în tabăra privaților! Atenție: aceasta nu e de cât agenda Satanei!

Bisericile privatizate – adică cele în care se strâng doar ei și-ai lor, între pereți – nu sunt prezente în viața cetății în care trăiesc, nu sunt lumina ei, reperul ei, membrii lor nu folosesc rugăciunea la locul de muncă, nu corectează erorile publice de teamă să nu deranjeze, tinerii, dar și adulții lor petrec retrași, singuri în casele lor, comunicând decât online, oamenii devin mai individualiști, mai seci, mai reci, mai insensibili! Irelevanți!

Înainte să se înalțe la cer, Domnul Isus Hristos a dat Bisericii o misiune publică: „mergeți în toată lumea”, „predicați Evanghelia la orice făptură”, „biruiți lumea!” Și Biserica a reușit. Agenda ei era să-i câștige și pe ceilalți...

De 2000 de ani Biserica a fost și este publică. De 2000 de ani creștinul a trăit public, credința lui s-a manifestat în afară. El nu este o haină, o pălărie, o umbrelă, care trebuie lăsate la intrare. Cine e rupt de sfera publică NU e un creștin după Scriptură!

Nu vă lăsați păcăliți de cei ce vor să privatizeze Biserica. De cei ce vor să o închidă între pereți. Nu stați pasivi la agenda lor. Căci, odată ce acceptă să fie privatizată, Biserica nu mai are decât mici pași până va fi declarată/scoasă în ilegalitate!

Implicați-vă în viața societății. Cuceriți mediile politice, cuceriți mass-media, cuceriți școala! Veți cuceri societatea pentru Isus! Teologia este publică, viața intimă este privată...

Nicolae.Geantă

Port Coquilam, Vancouver

2 comentarii: