miercuri, 4 ianuarie 2023

Speranța - de Nicolae.Geantă

Speranța amânată îmbolnăvește inima, dar o dorință împlinită este pom de viață (Proverbe 13:12)

Speranța. Sau Nădejdea. E cea mai vie armă. De aceea se zice că moare ultima. Știu, dragostea e mai tare decât ea. Dar dragostea nu moare! Pavel spune că „dragostea nu va pieri niciodată!”

Speranța nu e doar o victorie ce elimină disperarea. Speranța e o realitate dinamică. N-o vezi, dar o auzi, o simți, o chemi. Crezi în ea. Îți aduce reușită individual, încredere, curaj, răbdare. Îndrăzneală. Mântuire.

Vorbiți-le oamenilor despre speranță! Spuneți-le că dacă vor pot! Spuneți-le că dincolo de eșecul colectiv despre care se tot profețește obsesiv în stânga și dreapta pot fi reușite individuale. Iosif, Moise, Samuel, David, Ieremia, cei 12 ucenici au reușit. Și nu numai ei.

Vorbiți-le celor din jur despre Marea Speranță! Speranța lui Hristos. Andrei Pleșu spunea că „speranța de tip religios are un obiectiv de atins, dar mai are și un „intermediar” care te susține”. Cu alte cuvinte speranța hristică e dublată de o făgăduință: o colaborare nevăzută, o Mână de sus care te ține!

Spurgeon ne învăța cândva: „Să crezi în Dumnezeu în mijlocul luminii nu înseamnă nimic. Dar să crezi în El în mijlocul întunericului înseamnă credință!” Speranța crede în soare chiar dacă e întuneric!

Voi sunteți lumina pe care oamenii trebuie s-o vadă în întuneric! Lumina ține oamenii treji. Iar speranța este visul celui treaz. „Lumina mai este puțină vreme în mijlocul vostru. Umblați în lumină!”, a avertizat Hristos! Nu amâna aprinderea luminii. A speranței…

Spuneți-le celor din jur cum strigă zilnic Dumnezeu spre noi: „Eu cred în tine chiar dacă mă pui la îndoială!” Vorbiți-le de unde v-a scăpat. Speranța trebuie multiplicată! Interesant este că se poate altoi în orice pom!

În rest fiți sfinți! Sfinții sunt totdeauna gata să „zboare!” De unde putem știi că 2023 nu e marea decolare?

Nicolae.Geantă

Un comentariu:

  1. *ARIPi ALBE*- un frumos text scris de Sanda Tulics

    Puțin înainte de plecarea anului,
    pene albe și-au întins fețele
    să-mi scriu pe ele dorințe pentru anul în care vom intra.
    Nu am scris atunci, fiind captivată de albul lor,
    bunăvoința de-a mă lăsa să scriu...
    Visam azi-noapte că veniseră aripi mari, albe,
    în care am recunoscut penele ce mă invitaseră să scriu pe ele...
    Au bătut rar, deschizându-se,
    îndemnându-mă să scriu, ceea ce ele, parcă știau.
    Uimită, am întins mâna să le ating bătaia ușoară,
    ca a unei inimi mari, calde, iubitoare de inima mea mică, emoționată.
    Era, scris:
    " Cu niciun chip n-am să te las, Eu sunt mereu cu tine, îți vin în ajutor'',

    și mai scria mult, dar eu, nu mai puteam citi printre mulțumirea lacrimilor.
    Mi-au crescut aripi, au rămas sub umerii mei.

    RăspundețiȘtergere