Nicolae Geantă - Reflexie Teologică despre „În căutarea binelui comun. Pentru o viziune creștină a democrației românești”

Carp, Radu, Dacian Grațian Gal, Sorin Mureșan, Radu Preda - „În căutarea binelui comun. Pentru o viziune creștină a democrației românești”

Într-o analiză excepțională a societății bulversate și bulversante postdecembriste (publicată în volumul „Binele comun…”, Eokon, Cluj-Napoca, 2008), Radu Carp & co, dezbate 10 teme fundamentale pentru redresarea unei națiuni care plutește în deriva secularismului ce pare să o înghită. Interesant este că, deși autorii pledează pentru o democrație românească cu principii creștine, nu forțează notele și inserțiile teologice și nici îmbisericirea forțată a națiunii. Soluțiile lor, de la economie, politici energetice și drept, până la apartenența europeană sau schimbarea mentalului, sunt simple, practice și sustenabile.

Spălată pe creier de un regim opresiv, deși devenită democratică societatea românească a rămas încorsetată în practice comuniste: corupție, superficialitate, răfuieli sociale, hoție cvasigeneralizată, dezinteres civic, forme fără fond etc… Pe scurt, o memorie bolnavă.

Ca și autorii proiectului de mai sus, unul dintre palierele care au devenit extrem de deranjante în plină perioadă de tranziție mi s-a părut lipsa dorinței de primenire morală a mentalului român. Spre deosebire de aceștia, care arată că în ciuda unei necesare Legi a lustrației – prin care foștii nomenclaturiști să fie împiedicați în a mai exercita funcții publice, și a prezentării proiectului de condamnare oficială comunismului, clasa politică românească nu reușește să conviețuiască în adevăr, aș mai adăuga faptul că personal ani de zile am sperat că odată pensionați sau ieșiți din schemă cetățenii cu deprinderi bolșevice vor fi înlocuiți cu tineri cu mental curat. Însă ceea ce mă sperie îngrozitor în prezent este mentalul junilor care aproape de la un capăt la altul își pregătesc progresul printr-o sumă de acte de corupție. Elevii, studenții, tinerii care vor să facă o carieră, și numai ei, apelează la fiecare testare la copiat, înșelat, sau dacă este posibil la „mici atenții”. Corupția învățată pe băncile de la Ștefan Gheorghiu continuă și astăzi prin subteranele gândirii. Dar în alte haine.

Spațiul public românesc este de asemeni intoxicat de lipsa unei solidarități sociale. Prin urmare vocile care se aud sunt numai cele care se vrea să se audă nu și cele care ar trebui să se audă. Astfel manipularea, mai ales prin mass-media, a devenit un instrument cu care political își organizează jocurile subterane. Un exemplu concludent poate fi „Referendumul pentru familie” din Octombrie 2018, când diferite „voci” cu interese obscure au fost mediatizate mai intens decât cele călăuzite de adevăr, dreptate și dorința binelui comun. Fără a avea acces la canalele de comunicare publice, cetățeanul va fi totdeauna deposedat de posibilitatea participării echitabile în dezbaterile publice.

O apăsare tot mai crescândă pe umerii colectivității este încercarea politicului românesc, la presiunile ideologiei europene, de a redefini familia tradițională. Deși legislația mioritică încă nu are stipulații clare pro familii cu parteneri de același sex, pentru adopțiile din cadrul familiilor LGBT sau subvenționării unor tratamente de schimbare a sexului, politicile partidelor promovează înlesnirea practicilor nebiologice și pregătesc lovituri de teatru pentru familie. Inclusiv prin introducerea în programa școlară a unor discipline (obligatorii pentru elevi și chiar pentru părinți!) care promovează „redefinirea familiei” și a practicilor ei. Ceea ce se încearcă în mod agresiv de politicieni este uniformizarea societății civile, lucru periculos știind faptul că uniformizarea comunistă a distrus dreptul la opinie și pluralism. Pluralismul, noianul de idei diferite, dar pașnice, este tocmai forma de progres social și civic. Astfel societatea pare fi alcătuită din zombie, ca să parafrazez opinia autorii volumului analizat care afirmă că „un stat de drept fără o societate civilă autentică este ca un corp fără suflet”.

În ceea ce privește contextul secularizării noua ideologie se bazează pe dreptul individului de a trăi după propriile plăceri, un fel de societate în care „fiecare face ce îi place”. Principala țintă atacată de seculari este religia și biserica, tocmai factorii de coeziune a comunității. 

În căutarea binelui comun, autorii de mai sus precizează că demnitatea umană trebuie să primeze în relațiile dintre indivizi. Dacă în regimurile totalitare disprețul față de om este o doctrină de căpătâi, în societățile democratice oamenii trebuie tratați egal indiferent de etnie, religie, ideologie sau scară socială. Demnitatea omului este intangibilă. În ciuda acestor concept cunoscute doar teoretic și neaplicate, se pare că România nu își găsește făgașul de aplicare, exemplul cel mai elocvent fiind indiferența cu care au fost aplicate programele sociale pentru etnia rromă, pentru persoanele cu dizabilități sau pentru cele cu venituri modeste, ori pensiile și alocațiile pentru copii, sau investițiile în sistemul sanitar. Un alt domeniu ar fi practicile bioetice (autorii surprind eutanasierea, dar aș adăuga și avortul) care nu țin de demnitatea umană. Aici, cel mai puternic avocat al demnității trebuie să fie Biserica, indiferent de confesiune.

Corupția endemică a unor lideri politici sau oameni de afaceri influenți, șantajarea sau presiunile făcute asupra instituțiilor juridice și neprotejarea lor, modificarea unor legi după interese proprii ale unor politruci (chiar și a codului civil) a generat un sistem unde Legea nu mai e suverană, iar dreptatea nu mai e valoare fundamentală. Prin urmare, procurorii sunt numiți politic, iar puterea lor este limitată. Radu Carp&Co suțin că în astfel de cazuri cetățeanul ar trebui să poată face parte de jurii de judecată, fenomen pe care personal nu îl cred eficient. Și nici manifestațiile în plină stradă care cel mai ades au adus rezultate pozitive pentru aplicarea dreptății. 

Un alt palier al binelui comun este și prosperitatea unui stat și a indivizilor săi, factorul economic fiind determinant pentru o bună calitate a vieții. Totuși, în anii postdecembriști, banii alocați pentru anumite lucrări de interes comun, pentru investiții în retehnologizare, privatzări sau fuzionări de firme, au sfârșit adeseori prin deturnări de fonduri, alteori au generat inflații ori creșteri ale pieței imobiliare și au condus la crize. Crizele au adus la reduceri salariale, concedieri, disponibilizări forțate, diminuări de venituri, incapacitatea cetățeanului de rând de a-și plăti datoriile, facturile etc și pauperizarea acestuia. Pe de altă parte în România a fost complicată birocrația vis a vis de antreprenorii care doresc să își dezvolte o mică afacere.

Viitorul nu trebuie să fie deloc un coșmar malthusian, dacă ne gândim că strategiile care deși azi par de neacceptat în viitor pot devei comune. Dar cu cât întârziem mai mult, cu atât va fi mai adâncă oala din care trebuie să ieșim…