Ieri am întrebat
un elev dacă știe ce râu trece prin București. „Haideți domnu’, cum să treacă
vreo gârlă prin București” „Și atunci ce trece?” „Mașini!”. Liceenii râd
zgomotos. Au și de ce. Ori de cine. Iar eu îmi dau seama că încă unul e
pierdut. Sau că încă unul și-a pierdut profesorul...
Ei au fost cei mai buni! Deci se poate...
Zilnic, când intru la ore, întâlnesc elevi pentru care nici nu exist. Pentru că ei sunt în lumea lor. A telefoanelor. A Tik-Tok-ului. A Instagramului cu de toate și nimic. Au ochii mici, lipiți parcă, somnoroși, slinoși de plictis. Pentru ei efortul meu e-o mare pierdere de timp. Zădărnicesc harul degeaba. Caietele de notițe sunt fără o adresă. De-a valma. Chimie și Religie, Geografie și Matematică, Română ori Tehnologii. Toate într-un buchet de foi ferfeliță. De citit nu citesc. Nici măcar pe tablă. De memorat nu memorează. Se bazează pe memoria dela telefon. Cât au baterie. Apoi…
Fotografiază lecțiile, da' nu să le-nvețe acasă ci să aibă copiuțe la test. Futurist. Urlă cât îi țin plămânii că nu pot vorbi dacă-s ascultați ci că se descurcă mai bine în scris (din telefoane!).Dar nu cunosc literele. Nici gramatica. Scrisul lor e parcă pirogravură cu aparatul de sudură. Borboane prost inteligibile.
Nu vor să facă nicio temă. Și dacă insiști îți aduc ceva copy-paste. Nu vor să șteargă tabla. Nu vor să fie elevi de serviciu. Curățenia e pentru spitale. Nu pentru școli. Nu vor să vină în trening la sport. Și nici să iasă la hartă. Ori la exerciții la mate. Nu vor nimic. Decât telefoane! Butonări și rebutonări. Cu unghiile cât furculița.
Nu vor să le predai. Când începi să explici te trezești aproape singur. Parcă ai fi televizor. Vor numai pauze. Merg pe sintagma „pauzele lungi și dese cheia marilor succese”. De aceea pică trei sferturi la bac. Nu vor să fie politicoși. Politețea nu mai e de bon ton. Grobianismul, lipsa manierelor, anormalitatea a devenit normalitatea. Sau vorba domnului Iohannis: „noua normalitate!” Sunt lipsă o oră întreagă dar când e pauză au înviat. „Suntem aici!” Și-ncep sarabanda. Obligatoriu cu tutun…
Nu știu dacă prezența mea îi deranjează. La ore. Desigur că pe unii nu. Ăștia-s cei ce mă iubesc. Dar și unii din cei ce au probleme cu vederea. Cu vederea profesorului. Totuși știu că școala pentru cei ce îi deranjez e blestem. E chin. E pușcărie. E zid de despărțire între profesori și stimabilii. Ori între ei și societate. Și mai știu că deși ar putea beneficia substanțial de cunoștințe, elevii nu mai vor. Probabil au ajuns să creadă că școala, dascălii, manualele, NU le pot oferi ce le oferă telefonul! Și se înșală grozav. Amarnic. Nici nu vor să audă că cel mai bun capital al tău ești tu însuți. Abia așteaptă să scape de școală! Dar oriunde se duc nu vor scăpa de ei... „Eu”-l merge cu tine! Și-n Rai, și în Iad!
Viitorul nu sună bine. Nici măcar la Digi sau Vodafone. Darămite la școală. Elevii români nu învață. Nu vor să învețe. Și, mult mai dureros e că domniile lor cred că vor reuși și fără școală! Dacă însuși Ministrul Educației a reușit… Cum adică nu știți cum? Prin plagiat!
Sunt printre profesorii care am crezut în educație. Am fost idiot de optimist. Ca americanii. Am învățat pe brânci. În scoli sau autodidact. Am investit enorm în cărți. Biblioteca mea e cel mai scump lucru pe care-l am în casă! Am obținut un doctorat. Pe care plagiatorul domn’ Câmpeanu mi l-a tăiat de la salariu. La ce bun să faci doctorat în preuniversitar? Am mers ani de zile cu dragoste la ore, la elevi. Dar de ceva vreme mi-am dat seama că i-am pierdut. Ce paradox: să nu fii în clasă deși ești prezent! Fie ca ești elev, fie că ești profesor! Da da, am impresia că noi profesorii am pierdut elevii. Dar și că ei ne-au pierdut pe noi!
Desigur nu voi renunța la reforme. Dar nu ale Ministerului. Ele vin ca antibioticul la un picior de lemn. Ci la reformele mele. Zi de zi trebuie să fii mai empatic, mai iubitor, mai răbdător, mai plăcut. Azi mai bun ca ieri. Azi mai eficient ca zilele trecute. Azi gata să cobori. Nu standardele, ci tu ca persoană. Să lași turma ascultătoare în siguranță și cobori ca Isus, în văgăuni, după oile pierdute!
Elevii m-au pierdut ca profesor! Dar ca dascăl eu trebuie să mă duc după ei! Să-i recuperez...
PS: Ziua Educației din 2022 a fost doar o zi liberă. O zi în care, ca în cartea biblică Judecători, „fiecare făcea ce-i plăcea”. Ministra „Școalelor” a fost proaspăt unsă. Ex-ministrul a fost demis pentru că a copiat/plagiat mult prea mult la doctorat. Președintele Klaus, de domnu' Klaus Iohannis e vorba, a început din nou să viseze la învățământul ce duduie în „România (sa) educată”. Deși nimeni nu zărește deloc evoluția în sus a intelighenței. Ba dimpotrivă.
Telefonul de azi e mai periculos decât cutitul cu două tăișuri, totuși indispensabil pentru om, cu excepția lui văru' Ionică...ciban de la naștere în creierii Țibleșului.
RăspundețiȘtergereVom avea specialiști care vor face intervenții chirurgicale cu "gugăl" intr-o mână.
Altădată ierea mai bine...
Nu există să studiezi forțat. În anii dictaturii s-a dat "orzul la gâște" și rezultatele au fost deludente.
RăspundețiȘtergerePlagiatori pe bandă rulantă, sau diplome putrezite prin sertare. Aici au dreptate țările în care a studia costă bani grei, iar săracii se afirmă prin bravură. Nu e normal cu atâtea studii risipite, să ajungă România o țară din care de peste 30 de ani se exportă gratis învățătura.