Nu cumva grăbindu-te bați pasul pe loc? - de Nicolae.Geantă

Ne grăbim.
Suntem nerăbdători.
Și de aceea facem lucruri necugetate. 

Vorbim fără să gândim. 

Întoarcem spatele celui ce vrea să ne îmbrățișeze. 

Nu ne ascultăm copiii. Soția. Ori mamele bătrâne.

Alergăm.
Dorim ca toate lucrurile să se facă instant.
Și alunecăm. Eșuăm. Nu luăm deciziile cele mai bune.

Suntem rapizi!
Nu mai avem deloc răbdare!
Nici măcar pentru răspuns la rugăciuni!

Dar la Dumnezeu nu este așa:
El ne învață să așteptăm...
El e singurul care poate ridica poveri!
El e singurul care poate da mângâieri!
El e singurul care înaintează!
Pentru că El știe să aștepte!
De aceea Dumnezeu nu face niciodată greșeli!

Așteaptă în tăcere. 

De ce atâta goană, atâta viteză? Henri Coandă zicea că „dacă nu am fi așa grăbiți am fi departe!”
Nu cumva în marea goană a vieții bați pasul pe loc?

Așteaptă! Dumnezeu va lucra în folosul tău!

Garantat 100%.

Nicolae.Geantă

Lupii singuratici nu sunt singuri! - de Nicolae.Geantă

Ani de zile am fost un lup singuratic. Și poate încă mai sunt. Nu știu dacă oamenii au stat departe fiindcă nu m-au înțeles, ori din invidie, dacă mi-au întors spatele voit, ori dacă (parcă vorbiți) m-au lăsat să lupt singur! Dar știu că Dumnezeu așa m-a călit! În „pand3mi3” am simțit că parcă nu-s al nimănui! Oare oamenii doar se folosesc de mine?

Dar când m-am uitat mai atent după ce mi s-au uscat lacrimile am văzut că sunt înconjurat de oameni minunați. De luptători de elită! Nu sunt chiar la distanțe mici, dar de acolo de departe le simt bătăile inimilor, căldura dragostei și îmbrățișările prin rugăciuni!

Ce pot să spun că am învățat ca lup singuratic? 

Alături de doi luptători dragi sufletului meu:
Champ (Alin Jivan) și Ursul de Borod (Dodo Surdaș).

În primul rând am învățat la microscară ce trăiește Domnul la macroscară. Și El a fost tot singur între mulți.

În al doilea rând știu că nu-s chiar singur. Cei ce sunt alături de mine sunt mai mulți decât cei ce sunt contra mea! 

În al treilea rând am învățat să apreciez orice om. Fără orice piesă puzzle-ul este incomplet!

Mulțumesc Domnului Isus! Dacă ar fi să pornesc iarăși la drum cred că i-aș cere să mă lase tot lup singuratic! E greu? Poate… 

Dar am uitat să vă spun (a patra lecție): lupii singuratici sunt în compania lui Dumnezeu!

 Nicolae.Geantă

Nicolae Geantă la Ludești | Evanghelizare în aer liber

 

Biserica nu are „bobâlne”! – de Nicolae.Geantă

Ieri am trecut prin Bobâlna. Scoasă de ceva ani buni din manualele de istorie, localitatea cunoscută prin rezonanța istorică de la 1437 e cvasinecunoscută. Și uitată printre dealurile Clujului. Aici a avut loc cea mai mare răscoală din Regatul Ungariei. În care iobagii români și maghiari au învins nobili! Căpătându-și unele drepturi.

foto Nickbags.ro

Bobâlna e starea de revoltă! Revoltele nu sunt războaie! Izvorăsc din nemulțumiri, frustrări, ofuscări. Sunt rebeliuni. Între oamenii de aceeași factură, coloratură, care împart aceleași teritorii. Revoltele sunt între… lupte între „frați”!

Războaiele însă se nasc când cineva îți invadează teritoriul. Când un inamic, un strain, vrea să te distrugă, să te robească!  Apoi îți ia libertatea! Adică tot.

Societatea contemporană e bântuită de revolte. În Parlament, în școli, în case, pe străzi. Între tineri și bătrâni, români și unguri, bărbați și femei.

Biserica NU are revolte! Deși starea de „bobâlnă” s-a accentuat în ultima vreme! Biserica are un continuu război. Unul sfânt. Inamicii nu sunt „frații”, ci diavolul cu locotenenții lui. Bisericile trebuie să lupte împreună, umăr la umăr, în războiul sfânt. Rebeliunile, micile ori marile „bobâlne”, nu sunt lupte alături de Hristos! nu sunt lupte pentru Dumnezeu. Ci împotriva Lui! Și cine luptă “în contra lui Dumnezeu” (cum spunea o veche cântare) este în tabăra vrăjmașului! A Satanei!

Feriți-vă de rebeliuni! Biserica înseamnă părtășie! Înțelegere. Chiar dacă nu suntem toți la fel în unele chestii.

Nicolae.Geantă
Bobâlna, Cluj

De ce predici plictisitor ucigătoare? - de Nicolaie. Geantă

De curând am asistat la cea mai slabă predică din anul acesta. 50 de minute de proclamare plictisitor-ucigătoare. Aproape toată biserica pufăia, citea în cărțile de cântări ori în telefoane, era cu ochii după pruncii de un an care începeau să facă primii pași. (Ce minunat: să faci primii pași în biserică!) În fața mea, un om de afaceri, filosof, nebotezat, a butonat continuu telefonul. (Acum nu știu dacă își lua notițe sau făcea altceva). Abia așteptam să se încheie expunerea respectivă. Psihic eram terminat!

Nu vreau să fac aici comentarii vis a vis de tăria sau slăbiciunea predicilor, dar vreau să aduc un mic argument. În timp ce mă chinuiam să stau „conectat” (nu vă spun că pe bancă am scris 3 schițe de noi predici), m-am rugat: „Doamne, nu s-a rugat biserica de dimineață să ne dai pâine cerească, mană proaspătă, să fie Cuvântul inspirat, direct de la Tine? Și de ce e plictisitor-ucigător?” Câteva secunde am așteptat răspuns ca Sahara ploile torențiale. Și apoi Dumnezeu a șoptit: „Voi v-ați rugat! Dar Eu nu pot citi în locul celor ce se urcă la amvoane!” Și cu toate că erau 35 de grade afară am început să am frisoane...

De ce o predică e plictisitoare? Simplu. Din cauza lipsei de pregătire a celor ce o susțin. Unii ați putea spune „din cauza lipsei Duhului Sfânt” frate. Poate fi și asta. Dar Duhul Domnului nu cere ceva care nu e. Dumnezeu e logic, e matematic, e analitic. La El nu există conceptul: „las-o bă că merge-așa!” La Dumnezeu lucrurile nu se precipită, nu există bâlbâială, șovăire, plictiseală. Dumnezeu nu poate fi prins nepregătit! Oare v-ași întrebat vreodată cum de  reușim noi predicatorii să transmitem cele mai vii lucruri de sub soare într-un mod plictisitor?

Studiați! Pregătiți-vă înainte de urca la amvoane! Balzac zicea să nu urcați niciodată pe un scaun mai înalt decât cărțile ce le-ați citit. 

Citiți! Și apoi veți avea cuvinte vii care fac oameni vii!

Urcați la amvoane conștienți că auditoriul nu e doar un public pentru care veți fi responsabili înaintea Sfântului Dumnezeu! Ci și că Dumnezeu e auditoriul? Nu-L plictisiți și pe El!

Nicolae.Geantă

Tabără de vară pentru tineret în Sălaj. Cu Nicolae Geantă și Alin Jivan

 

Minciunile diavolului - de Vladimir Pustan

 Sursa: CiresariiTv

Jurnal de Wales (1) - de Nicolae.Geantă

Ziua I. Să pleci cu avionul zilele acestea în călătorie e mai mult decât o aventură. Nu una a fricii de înălțime ori teama că va fi doborât de rachete, drone sau teroriști, ci de faptul că nu știi dacă decolează până seara, e anulat sau îți poți recupera bagajele la aterizare! E ca un zbor spre… necunoscut! Europa fierbe la acest capitol. Și totuși Otopeniul e locul 3 pe continent la siguranță. Dar Londra? E la polul opus. Uimitor că și eu și Sefora am plecat “in time”, am ajuns “in time”, dar am așteptat bagajul aproape cât zborul! Ca să se adeverească probabil că “de ce te temi de aceea nu scapi!” Când am aterizat am dat nas în nas cu temperaturile tropicale. Da, la Londra, în climat oceanic, temperaturile au urcat la 40 de grade Celsius. Zilele trecute a fost polul fierbințelii pe glob! Și când e torid la Londra panica e generală: se închid magazine și școli, se restricționează circulația, se cumpără toate aparatele de aer condiționat sau toată apa din galantare(le aeroportului)! “Damage” total ar zice englezii. Totul e ok în UK dar când fierbe termometrul ori ninge debusolarea nu are cuvânt echivalent în dicționar. (Mai ales când e un praf de zăpadă! Cred că englezii se tem și dacă vara dai cu var pe asfalt).

În Luton ne-a așteptat David, pastorul Maranatei din Bristol. Dar la prânz pe M25 (ringul de la Greater London), și mai ales vinerea e mai lejer să fii melc! Te strecori mai lesne printre milioanele de magaoaie fierbinți ale străzii. Așa că am ajuns la el acasă după 9 ore de drum! Extenuat. Ud. Mai ales că nu a mers aerul condiționat la microbuz. Iar în câteva minute a trebuit să fim în biserică. Pentru că atunci când merg în diaspora nu o fac pentru holiday (cum mă felicită “virtual” câte unii prieteni). Ci pentru lărgirea Împărăției lui Hristos! Vineri seara la Bristol a fost evanghelizare. Am predicat despre “Nu coborî în Moab!”. Despre Naomi și Rut. Pentru că Moabul are pâine dar nu are altare! Pentru că e suficient un pas în Moab să ieși din Împărăția lui Dumnezeu. Pentru că Moabul îți dă cu un deget și îți ia cu două mâini. Adică îți pierzi totul. Dar slavă Domnului că te poți întoarce din Moab. Precizez: nu toți se întorc! Iar când te întorci acasă Răscumpărătorul plătește! Asta pentru că Rut trebuia să fie bunica regelui David. Și strămoașa Mântuitorului Isus! Chiar așa, tu ești aventurat în Moab? Adică ai trecut linia dincolo de ceea ce îngăduie Dumnezeu? De legi sfinte, de morală, de iubire? Fugi cât mai este timp. Și nu te culca pe ureche că nu ți se poate întâmpla ție! În cimitire sunt mai multe blăni de miei decât de oi!

După predică a trebuit să mergem în Cwmbrân, un orășel mic din Wales. Din Țara Galilor. La Paula și Ionuț. Unde am ajuns la miezul nopții! Odată cu mareea ce a inundat strâmtoarea Bristol și fluviul Severn. Am adormit ca in armată: la foc de chibrit. Chiar dacă începuse să mă doară un dinte și urechea dreaptă. De la curentul din microbuz!

Britanicii între binecuvântare și blestem – de Nicolae.Geantă

Pentru mine Cardiff-ul nu este doar un oraș cosmopolit. Cu cel mai ridicat nivel britanic de trai. E și capitala dezmățului. Nu am văzut în viața mea atâta destrăbălare. Atâta diversitate păcătoasă. Bate lejer chiar și Marea Londră. Pe străzi decența e rara avis. Tatuajele, hair still-urile, hainele tăiate, decolteurile și sutienele la vedere, crestele vopsite, cheliile, burțile goale, bărbile împletite, lanțurile, piercingul, muzica ad-hoc ori hărmălaia uriașă îl propun cu brio la concursul de cel mai mare bâlci al deșertăciunilor! Dacă ar mai trăi Bunnyan… Prin urmare capital Țării Galilor a ajuns capitala diversității britanice. Adică polul elghebetismului. Da, homosexualii numai anul acesta au avut aici mai multe pride-uri. Și vor mai avea cel mai mare marș al diversității din UK. Cymru, în august 2022. În timp ce mergeam prin fața castelului Caerdydd (prin Quarter Castel), Emanuel, David și Sefora au pus instinctiv mâna la ochi! La câțiva metri de noi era un marș al celor în… pielea goală. Dezrăcați complet dar pe… biciclete! Femei ce-și expuneau nurii și celulitele fără jenă. Bărbați goi pușcă dar cu… bretele. Slabi, grași, bronzați sau ca telemeaua de Sibiu. Cu pălării ori șepci multicolore, ochelari de soare (da, nud cu ochelari fumurii!) și bocanci! Ori teniși, adidas cu ciorapi sau sandale. (Ne)vestimentație de prost gust. Nerușinare. Lipsă de obraz. De fapt, obraji au toți, dar sunt atât de groși încât poți să faci lejer o pereche de bocanci. „Diverșii” salutau prin semne: cu degetul, cu două degete, sau cu trei (semnul acela de salut drăcesc; aveți mare grijă tinerilor la ce dați copy-paste!), și zbierau că vor “libertate”! Păi mai liberi de atât, cu organele genitale scoase la tarabă, ce mai doresc? Să-și arate rinichii? Interesant este că Gașca de gura cască îi ovaționa! Și ei treceau cu bicicletele și despuiați prin mulțime ca o gardă imperială ce intră triumfătoare în capitală după un război câștigat. Numai că ăștia păreau o gardă de satane obraznice. Care nu au câștigat nicio luptă! Nici măcar cu ei. Sunt robii propriilor lor vicii!

Lăcomie, liniște nepăsătoare - de Nicolae.Geantă

Când vorbesc despre „lăcomie” românii se gândesc  automat la cei ce se îndoapă! La gurmanzi. La rotofeii cu slănină în loc de pătrățele pe pântec. La cei cu poftă de godac. Cei ce investesc în stomac! „Eaters”-ii cum i-ar numi americanii. Iar armenii mai zic că la mâncat lăcomia are patru mâini și la muncă e ciungă! 

După o mică discuție azi, cu un prieten din Bristol, mi-am amintit că Pavel ne vorbește de haina lăcomiei (1 Tesla. 2:5). Cei ce-s lacomi „nu vor moștenii Împărăția Cerurilor”, ne mai sfătuiește Sfântul Apostol (1 Cor. 6:10). Și m-am rugat în mintea mea ca Dumnezeu să mă elibereze de damblaua de-a cotrobăi frigiderul. “Fiule, mi-a vorbit la nivel de duh Dumnezeu, lacomii nu ajung în afara Împărăției Mele pentru că se îndoapă! Ci pentru că nu dau nicidecum din bucatele lor și celor ce sunt flămânzi!”

Prin urmare, haina lăcomiei nu se referă la cei cu apetit de neoprit. Ci la oamenii care în goana după satisfacții personale uită de cei din jur! Aproape mereu bisericile susțin că toată nelegiuirea Sodomei și Gomorei era legată de homosexualitate! Dar prorocul Ezechiel ne explică faptul că nelegiuirea Sodomei era îngâmfarea, faptul că „trăia in belșug și într-o liniște nepăsătoare, și nu sprijinea mâna celui nenorocit și lipsit!” (Ez 6:49).

Lăcomia e zgârcenia sufletului, prieteni! E mai beție decât beția. E mai goliciune decât lgbt-ismul. Oamenii cu cât sunt mai lacomi cu atât au sufletul mai gol! Lăcomia zornăie ca un om de tinichea! Și cine e găsit ușor la cântarul veșniciei... Nu trece vama spre Rai!

Seneca scria că lăcomia e cea mai mare sărăcie! Nu a zis și faptul că poți fii bogat dăruind!

 
Fugiți de lăcomie! E simplu: fiți generoși! Doar oamenii generoși vor prospera dublu: și-aici, și in veșnicie! Garantat 100 %!

Nicolae.Geantă 

Nicolae Geantă la Bristol

 Weekendul acesta ne vedem în Bristol
vineri e seară de Rugăciune, sâmbătă Conferință de tineret, duminică seara la Evanghelizare

Corigenți la cele sfinte – de Nicolae.Geantă

Azi am avut zi de corigențe. Ziua aceea când ai în față pe cei ce tot anul au fost rebeli și acum vin cu fețe de sfinți. Umili. Tremurători ca plopii mediteraneeni. Dar tot cu lecția neînvățată. Am avut șapte elevi. Cinci fete și doi băieți. Da, și fetele sunt rebele! Evident că toți au fost… varză! Știți toți proverbul cu „nu se îngrașă porcul în Ajun de Crăciun”… De fapt numai o fetiță, care de obicei e foarte cuminte și mai mult tace decât vorbește, a lut șase. Restul? Patru solist! Să vă zic că au scris pe lângă? Cui ar folosi? Vedeți, în viață nu trebuie să știi/faci chestii, ci să știi/faci ce trebuie. Am corectat de față cu toți. Și prim urmare le-am spus ca notele sunt de… repetenție! Atunci fețele s-au transformat în oameni care stau înlemniți în fața iadului…

Am lăsat corectorul și le-am spus o poveste. A unui tâlhar care zi de zi fura. Ataca oameni. Înșela chiar prieteni. Ucidea pe oricine. Făcea numai rele. Nu-și aducea aminte dacă vreodată a făcut cuiva un mic bine! Prietenii îl sfătuiau mereu: „Oprește-te! Într-o zi o să te prindă!”. Dar el continua nepăsător. „Pe mine? Never!” Filosofie a autonenorocirii: „Nu mi se întâmplă mie!” Parcă era unul dintre noi! Dar într-o zi tâlharul a fost prins. Pus în lanțuri. Și când a intrat judecătorul la tribunal împingea un cărucior de dosare! Fiecare faptă îl osândea direct la moarte! Apoi a ajuns să fie răstignit! În stânga lui mai erau alți doi condamnați. La început a înjurat, a strigat, a provocat pe unul dintre răstigniți să-l coboare de pe cruce! Visul lui nu era să se schimbe! Ci să redevină din nou tâlhar! Așa visăm cu toții. Piraterie anti bune moravuri.

Însă Răstignitul de lângă el nu i-a răspuns.

Ce văd oamenii în tine? - de Nicolae.Geantă

Ieri, la graduarea de master a Seforei la care am fost cu toată familia, am rugat o doamnă să ne facă o fotografie. După ce ne-a aranjat, ne-a dirijat, ne-a strigat “cheeeesse” și a făcut 4 poze ( ca adolescenții), a venit la noi și ne-a întrebat: “Scuzați-mă, dar dvs sunteți ceva altă religie? V-am citit asta după cum arătați!” Chiar așa, cum arătăm? Oamenii se uită și la fețe și la fashion! Iar dacă sunt simple… Și vorba  lui Ioan Plugarul: “Omul simplu se simte în haine de postav tot atât de bine ca regele în haine de catifea!”

Alaltăieri am intrat într-un magazin de suveniruri. Și o doamnă pe care n-o văzusem niciodată, creștină botezată de câțiva ani la Beiuș, m-a abordat elegant. I-am spus că o să-i ofer o carte doctrinară a unei anumite confesiuni. “Ce să mai citesc frate Geantă, eu stau cu unii d’ăstia în casă de 26 de ani!”. Apoi i-a distrus! Apoi eu am înțeles că nu Dumnezeu era de vină că ea călcase pe de lături peste două decenii! Bine că îl întâlnise cu adevărat pe Isus! Ea dar soțul, socrii? Cusururile sunt mari când dragostea e mică…

Nicolae Geantă în Italia

zona Milano

Happy Independence day USA

 https://www.instagram.com/p/Cfl4kIborvx/?utm_source=ig_web_copy_link

Poate Dumnezeu să uite bătrânii? - de Nicolae.Geantă

Stă pe o bancă la umbra unei umbrele. Cu parul alb vâlvoi pe sub basma, cu rochia înflorată și ciorapii negrii rupți ce trec prin niște șlapi. Cu fața plină de zâmbete. Dar plină de riduri. Oricât ai fi de frumos la bătrânețe faci riduri. Ravene faciale. Ele sunt semne că pe sub obraji nu au curs numai trandafiri, șeicuri, șezlonguri, ci și zbucium! Mult…

“ Îmi spui și mie mamă unde e strada Griviței?”, se adresează bunicuța unei femei cu pălărie de paie care vinde înghețată la toneta sub a cărei umbrelă e găzduită. Femeia mormăie ceva. Băbuța n-o aude. Nici eu. Bătrâna repetă. Iar femeia o repede. “Pleacă de aici! Mă obosești!” Obrăznicie rece oltenească. Pardon, femeiască.

Certată cu mânie proletară băbuța începe se plângă. Lacrimile i se împreunează în barbă. Îmi e tare milă de ea. Poate e singură. Neînțeleasă. Poate că ea vrut doar să socializeze cu cineva în afară de pereții goi de acasă. Poate chiar are nevoie de ceva. Poate…

“Vrei o înghețată bunica?”. “Păi n-are maica bani!”. “Nici nu vă trebuie!” Îi iau un cornet cu caramel. Și mie așijderea. Bătrâna îmi mulțumește cu lacrimile încă nezbicite și cu mâine tremurând. Mă așez lângă ea. Are două plase cu cumpărături. Un suc, ceva pâine, roșii…