Mă doare, Tată... M-a mușcat
În duh, adânc și rece,
Un șarpe negru, înfocat,
Pedeapsă pentru-al meu păcat.
Mă doare... Nu-mi mai trece.
Mă doare,Tată... Ajutor!
Veninul m-amorțește...
În remușcare mă cobor
Mă doare... Mă zdrobește.
Mă doare, Tată... Zeci de șerpi
Mă mușcă, mă doboară...
Alerg și cad în zorii sterpi,
Sunt rană vie până-n tălpi.
Mă doare... Mă omoară.
Mă doare, Tată... O! Dar sus
E-un șarpe de aramă!
La cruce, Regele Isus,
Balsam de vindecare-a pus
În Rana-i. Și mă cheamă...
mihaela
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu