marți, 7 iunie 2022

De unde îmi va veni ajutorul? – de Florin Ianovici

Fiecare picior omenesc se clatină. Fiecare mână omenească este doar țărână. Fiecare vorbă a omului este atât de ușoară în cântarul lui Dumnezeu
Ce e pământesc, rămâne pământesc. Te rog să nu te încrezi în ceea ce nu poate izbăvi.

Banii nu vor rezolva lucrurile din viața ta. Banii aduc cu sine multe alte probleme de care nu știi. Relațiile pot deschide anumite uși, dar nu te duc spre izbăvire. Vei rămâne dator și oamenii nu uită. Îți vor reproșa și uneori te vor jigni pentru că depinzi de ei. Medicamentele nu pot aduce vindecarea de care ai nevoie. Pot ajuta până la un punct, dar sănătatea nu este dată de pastile.

Te rog să îți pui nădejdea în Dumnezeu. Dumnezeu este ajutorul tău. Dumnezeu este scutul tău.
El murea pentru tine când tu încă nu aveai chip.
El mijlocește pentru tine cu suspine negrăite.
El te scapă din cursa celui rău.
El îți dă pâinea ca în somn.
El te vindecă de bolile tale.
El îți înviorează sufletul.
El te încununează cu bunătate și îndurare.

Planurile tale, dorințele tale, împlinirea nevoile tale nu depind de oameni. Știu că uneori așa pare, dar nu e adevărat.
Adu la cunoștința lui Dumnezeu prin rugăciune toate lucrurile și mulțumește-i plin de încredere.
Nu căuta oamenii, ci caută-L pe Dumnezeu care îți va aduce oamenii de care ai nevoie.
Nu căuta banii, ci binecuvântarea. Dumnezeu are resursele de care ai nevoie.
Nu mai căuta soluții omenești, ci hrănește credința care aduce izbăvire.
Nu te mai scuza.

Hai cu mine în rugăciune. Dumnezeul nostru poate totul în noi toți. Fii binecuvântat!

Florin Ianovici
#misiunea Renovatio

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu