Soldații l-au bătut pe Hristos cu nuiele. I-au arat spinarea
cu bice cu ace de oțel. I-au îndesat o cunună de spini pe cap. L-au scuipat
drept în față, l-au îmbrâncit, au jucat cu Dumnezeu “baba-oarba”. Apoi l-au
îmbrăcat c-o mantie de rege și i-au pus în mână o trestie. Dar Dumnezeu și c-o
trestie în mâini tot Dumnezeu rămâne! Crucificarea Mântuitorului a fost
divertisment pentru romani. Parcă erau dintre ai noștri, care sărbătoresc
Paștele ca entertainment! Miel, bere, ouă roșii, denie, manele, kilowați,
capete sparte...
După batjocoră l-au urcat pe Hristos pe o cruce. Și lângă El
au atârnat pe lemn doi tâlhari. Dumnezeu între răii societății. Ca Uniunea
Europeană din zilele noastre. Dar a fost nevoie de trei cruci. Știm, numai una
mântuiește, dar pe celelalte suntem noi.
O cruce ne vorbește despre respingere. Pe ea e agățat un
tâlhar împietrit. “Dacă ești Tu Hristosul salvează-te întâi pe Tine. Apoi, și
pe mine...” Dar Isus a tăcut. Știa ca tâlharul îl disprețuia. Și chiar dacă ar
fi dorit salvare, nu pentru a fii mai bun o cerea, ci pentru a continua viața
de hoț! Cine respinge pe Isus disprețuiește. Aruncă vina pe Dumnezeu pentru ce
i s-a întâmplat lui. Îi ia Numele în deșert. Blesteamă. Trăiește filosofia “mă
descurc singur”. Respingerea e anticamera morții. Are șansa salvării dar nu o
fructifică.
O cruce ne vorbește despre pocăință. Oamenii toți sunt răi, batjocoritori. Niciunul nu s-a găsit vrednic printre telurici, nici unul măcar, zice Biblia. Dar în fata realităților vieții unii se căiesc de răul făcut. Când a văzut tâlharul că Hristos suferă pe nedrept, se poartă dumnezeiește cu persecutorii, a cerut să-i scoată cuiele din inimă. Că pocăința asta înseamnă: să scoți din inimă tot veninul! Tâlharul “bun” a privit în urma sa și a regretat. Apoi ridicat ochii spre viitor: “Doamne, să-ți aduci aminte și de Mine!”. “Astăzi vei fi cu Mine în Rai!” Mă întrebam retoric azi: “Oare să fii uitat Isus că lângă El au fost crucificați tâlharii?”
O cruce ne vorbește de salvare! Crucea condamnă dar și salvează. “După dreptate, niciunul dintre noi n-ar trebui să vadă mântuirea”, striga William Shakespeare. Dar după dreptate Dumnezeu a plătit! Păcatul nu este uitat, cum spun unii. Dumnezeu nu l-a aruncat în oceanul uitării. Păcatul a fost achitat la Crucea Golgotei. Cu preț de sânge. Crucea lui Isus e singura moneda convertibilă pentru Cer. Ba mai mult, e singura scară ce urca omul la Dumnezeu! Restul sunt doar trepte care nu duc nicăieri.
Când Isus a strigat “s-a sfârșit!”, s-a făcut întuneric la
amiază! Dacă Dumnezeu ar fi mort am trăi o continuă eclipsă!
Crucea lui Isus ne spune că e Vineri. Batjocori. Respingeri.
Păcat. Pământ întunecat. Condamnare. Dumnezeu lipsă! E vineri și totul pare fără
nicio șansă. E Vineri, dar vine Duminică! Vinerea neagră a trecut! Duminica Învierii
însă încă strălucește!
E Vineri. Oricine ai fii, ești om, și ești pe o cruce. De
respingere sau de pocăință... Tatăl meu spunea odată ironic: “Am sa mă pocăiesc
ca tâlharul. În ultimele minute!” Ce vis nesăbuit. Și i-am răspuns: “Dar de
unde știi că nu ești tâlharul care respinge?”
Câtă cruzime, ură și patimă a folosit diavolul prin oameni la răstignirea Mântuitorul...
RăspundețiȘtergereDacă erau focurile de artificii pe atunci, ar fi obscurat toate revelioanele de la Rio de Janeiro, Tokyo, Sidney, etc. S-ar fi mediatizat și...se puteau câștiga miliarde de vizualizări, o autentică îmbogățire "Zuckerberg" (cum facem noi azi cu înmormântări și nunți, că am fi în stare să le publicăm amândouă pe aceeași filmare de dragu' la vizualizări, că amândouă e lucrare spirituală, frate).
*Rugă la cruce...*
RăspundețiȘtergerePrefă Tu, Doamne , rănile-Ți în trepte,
Și pân' Acas' să le urcăm pe toate !
Și-n dor adânc să prefaci spinii,
Domn al vieții și-al luminii !
Din cruce, un covor de flori să faci,
Și cu iubirea Ta..pe veci să ne îmbraci !
Profesionist.Felicitari.
RăspundețiȘtergere