joi, 31 martie 2022
miercuri, 30 martie 2022
Eveniment editorial: Rromii evanghelici din România – de Nicolae Geantă
Manipulați de boieri, apoi de politicieni, înșelați de ONG-uri de profil, de primării ori guverne, rromii din România au fost sute de ani periferici. Considerați neimportanți, mai întâi sclavi, apoi o minoritate infracțională, ani de zile rromii au rămas undeva în preistorie. Pușcăriile nu i-au speriat, fondurile Uniunii Europene nu i-a ajutat, consilierii ori psihologii nu i-au integrat în societate. Însă ceea ce nu s-a putut face pentru rromi de pe vremea lui Mircea cel Bătrân ori Ștefan cel Mare, a făcut Biblia în ultimele decenii. Bisericile evanghelice de rromi care au început să apară aproape în toate comunitățile mari au generat o schimbare radicală în sânul etnicilor lor, contribuind substanțial la educație, integrarea în societate, comportament sau echilibru social.
Pornită la
Sântana (Arad) acum aproape 90 de ani, „pocăința” rromilor a cuprins mai târziu
comunități cu mii de adepți la Fântânele (Dâmbovița), Toflea (Galați), Cornetu
(Vrancea), Râmnicelu (Buzău), Voinești (Iași), Murgeni (Vaslui), Gulia (Suceava),
Boldești (Prahova) etc, în prezent peste 100.000 de rromi aparținând Bisericilor
penticostale, baptiste ori creștine după Evanghelie.
După întâlnirea cu
Hristos, rromii au început să frecventeze școala, o parte ajungând chiar
absolvenți de facultăți, să înființeze centre de zi, cantine sociale, formații
muzicale, ateliere, sere, chiar și o clinică medicală (la Boldești), parcuri de
joacă, școli de meserii (Toflea), au început să construiască săracilor case, să
distribuie alimente, haine sau alte ajutoare. Evident aproape toate acțiunile
de mai sus s-a pornit sau desfășurat datorită implicării unor biserici,
pastori, misionari români sau străini, care au rămas până la un moment dat în
comunitățile de rromi sau până în prezent. Prin urmare rromii evanghelizați, altădată marginalizați, încep să devină cetățeni responsabili.
Apărut la editura
Casa Cărții din Oradea, volumul de față (185 pagini) este prima lucrare mai consistentă
de analiză multidisciplinară a problematicii rrome din țara noastră, fiind o
incursiune printre bisericile de rromi evanghelici care se fac din ce în ce mai
cunoscute în spațiul carpato-danubian.
Cap. I - Identitate (istoric al rromilor din România)
Cap. II - Factori restrictivi în evoluția rromilor
Nicolae.Geantă
vezi și - prezentare Instagram - https://www.instagram.com/reel/CbvXl2jId3j/
- prezentare YouTube https://youtu.be/kTpJHzV6UzI
marți, 29 martie 2022
Dumnezeu face ceva bun din tot răul - de Nicolae.Geantă
În viață poți să eșuezi! Uneori îți vine să renunți. Important este să nu rămâi acolo! Încrede-te în Dumnezeu! Te va ajuta să revii. El poate face ceva bun din tot răul.
Și nu uita niciodată: La Dumnezeu toate războaiele sunt
câștigate dinainte de-a fi date! Hristos le-a câștigat la Golgota!
Poți fi biruitor în încercări. Asta nu înseamnă că nu o să suferi. Sau că nu vei simți durere. Ori că nu va trebui să aștepți. Să rabzi. Uneori Dumnezeu nu vine repede. Crede. Nădăjduiește. Speranța este așteptarea plină de încredere că urmează să se întâmple ceva bun.
Și să nu uiți: indiferent cine te trântește la pământ Dumnezeu te poate ridica!
luni, 28 martie 2022
Jurnal de Notre Dame de Paris- de Nicolae.Geantă
Lume pestriță. Mii de persoane. E sâmbătă spre midi, și la Notre Dame de Paris e mare forfotă. Chiar dacă biserica este închisă. Blocată în urma incendiului de acum trei ani. Francezi, chinezi, americani, români ori zeci de alte nații stau în fața gardului bisericii și-și fac selfie-uri. Ori mănâncă. Crepes (Clătite). Chips. Crotons. Rugându-se nu am văzut pe nimeni. La franțuji mersul la biserică a devenit promenadă. Mă tem că virusul ăsta a ajuns și pe la noi.
Pe pereții Notre-Dame-ului încă mai vezi îngeri care alungă demoni. E drept, unii afumați de la incendiu. Ei ne învață că Biserica lui Hristos mereu e sub asediu. Da, scopul Bisericii este de a-l alunga pe michiduță. Nu se poate și sfințenie și satană. Ar trebui ca cine intră în Ekklesia să-l lase pe diavol afară! Unii, prin efracție îl introduc înăuntru. Sfinți în haine de satană. Și atunci în loc de pace avem… război! Avem Evanghelia după Putin.
După ce treci podul peste Sena, în dreapta Notre-Dame e și un spital uriaș. Se cheamă „Hotel de Dieu”. Hotelul lui Dumnezeu pentru bolnavi. Căci Domnul e singurul care cazează răniții pentru vindecare. Medicii ar trebui să sfătuiască pacienții să ia pastilele nu cu apă, ci cu rugăciuni. Pentru eficiență maximă.
-biserica e pentru rugăciune, nu pentru distracție;
-biserica ține demonii afară;
-biserica e spital pentru răniți dar oferă și-un pat în hotelul lui Dumnezeu! (Pentru că biserica e odihnă!)
Fără rugăciune, fără alungat demoni, fără vindecat bolnavi Biserica e doar un loc de plimbare. Plimbare spre nicăieri.
PS: Când am plecat de la Notre-Dame, fără să pot intra, am spus încă o rugăciune: „Doamne, nu ne lăsa să ajungem cu bisericile în ruină!” Biserica nefuncțională este visul diavolului!
Charles de Gaulle AirPort, Paris
sâmbătă, 26 martie 2022
vineri, 25 martie 2022
joi, 24 martie 2022
Mihai Neamțu - Ce i-aș spune unui tânăr de 18 ani
sursa Mihai Neamțu Instagram |
Trupul mustește acum de poftă și vigoare: strunește-l prin sport și mișcare. Pielea feței tale e netedă și curată: n-o îmbătrâni prematur. Ochii sunt vioi, deci pot citi zilnic o carte.
Cinstește eroii neamului tău. Nu te lăsa dezonorat. Cultivă înțelepciunea. Dacă te-ai îndrăgostit, atunci „să te dăruiești și să te depășești.” Vorbește-i celui drag și așterne sentimentele pe hârtie...
Creierul de student e ca un burete însetat: învață atunci două limbi străine. Gândește problemele vieții cu propria ta minte. Economisește. Vei deveni adult și, foarte probabil, părinte.
Fugi de invidie, alungă cinismul, stinge furia, cultivă admirația. Nu-ți face o groapă în cimitirul tinerelor speranțe. Și nu uita: Dumnezeu te iubește.
marilecărți.ro
miercuri, 23 martie 2022
Nicolae Geantă și Ioan Ciobotă | RVE Timișoara | Joe Biden despre Noua O...
Spune Adevărul. Chiar dacă trebuie să fugi! - de Nicolae.Geantă
Cine spune o minciună va trebui să născocească alta pentru a se acoperi. Apoi alta, și alta. Făcând scenarii devine robul minciunii. Hristos ne-a spus că Adevărul ne face slobozi. Liberi. Cine îl spune nu umblă cu piramidoane, nu va avea dureri de cap.
Goethe zicea că Adevărul este o flacără atât de luminoasă încât mulți oameni nu-i pot suporta lumina! Prin urmare unii închid ochii ca să nu-l vadă, iar alții fug de el ca să nu fie arși! Da, Adevărul este un foc ce mistuie toate minciunile!
Unii se tem de Adevăr pentru că vor să trăiască la întuneric. Minciunii nu-i place deloc lumina! Pentru că o topește!
Totuși, cel mai ades cine spune Adevărul are de suferit. Însă mai bine suferi tu din cauza Adevărului decât să sufere Adevărul din cauza ta!
Spune totdeauna Adevărul. Dar, ca și pastorul Richard Wurmbrand, te avertizez: „Spune Adevărul. Și fugi!”
PS: Zilele trecute, spunând un adevăr am produs ceva ape tulburi. Intenția mea însă a fost să limpezesc. Reacțiile răutăcioase m-au agresat chiar și după miezul nopții. Și-am înțeles că Adevărul nu e numai lumină. E și chirurg. Dar și că unii preferă să ascundă buboiul.
Nicolae.Geantă
luni, 21 martie 2022
duminică, 20 martie 2022
Evanghelia după Putin - de Nicolae.Geantă
Ieri, la Moscova, Vladimir Putin - cel mai detestat om din lume la ora actuală - a avut un mega spectacol. Pe stadion. Că a fost manipulare sau nu, că i-a fost bruiată transmisia ori chiar întreruptă, că a spus sofisme sau adevăruri despre război e treaba analiștilor. Jurnaliștilor. Părerologilor. Însă ceea ce m-a șocat a fost citatul său furat din Evanghelie: “Nu există dragoste mai mare decât ca cineva să-și dea viața pentru prietenii săi!” (Ioan 15:13). Verset folosit evident nejustificat. Manipulator.
Pentru domnul Putin Evanghelia înseamnă gloanțe. Rachete. Tancuri. Iubirea sa se face cu arme. Dragostea înseamnă război. Prietenia înseamnă distrugere. Iar declarațiile… Vorba prorocului Ieremia: “Ce bine știi să-ți întocmești căile când e vorba să cauți ce iubești! Chiar și la nelegiuire te deprinzi!” (Ier. 2:33)
Nu doar de vinerea trecută, ci cu mult înainte, am constatat că “Evanghelia după Putin” e prezentă nu doar în război, nu doar în politică, ci și în… Biserici. Apostolul Pavel ne îndemna ca atunci când ne echipăm de luptă cu vrăjmașul să fim încălțați cu râvna Evangheliei păcii. La unii pacea este cu cartușe. Pe care le trag fără remușcare. Din orice poziție. În orice direcție. Tineri împușcați la comitet. Pastori împușcați pe internet. Slujitori ghilotinați la telefoane. Surori sau frați împușcați cu bârfe, cu defăimări, cu minciuni. Comentatori cu mitraliera în mână. Ucigând pe la colțuri în Numele lui Isus. Ori în piața mare din cetate. Folosind chiar versetele biblice drept cartușe! Pentru astfel de trăgători AW Tozer ne spunea că sunt ca țeava puștii: lungi și goi pe dinăuntru!
Când a ieșit la luptă cu vrăjmașul Hristos nu a tras niciun glonț. N-a ridicat nicio sabie. Richard Wurmbrand zicea că în ebraică nu se scrie cuvântul “zain”. Adică “armă”. Pentru că în ebraică lipsește litera “z”. Prin urmare orice luptă pentru Dumnezeu se câștigă fără arme. Nu doar domnul Putin ci și unii din biserici trebuie să înțeleagă că “cine ridică sabia de sabie va pieri!”
Opriți artileria împotriva fraților! Nu trageți în răniți! Biserica e spital de campanie nu poligon de tragere! Dragostea nu ucide!
Nicolae.Geantă
Gura Văii, Arad
vineri, 18 martie 2022
Nicolae Geantă la Biserica Betesda Gura Văii, Arad
joi, 17 martie 2022
Singurătatea - de Nicolae Geantă
Nicolae.Geantă
miercuri, 16 martie 2022
Și totuși, chiar dac-ai știut... - de Mihaela Mănescu
Și câtă gheață-i dincolo de foc,
marți, 15 martie 2022
luni, 14 martie 2022
sâmbătă, 12 martie 2022
Nicolae Geantă la Profides București
vineri, 11 martie 2022
Apel la rugăciune pentru Mircea Țetel
Mulțumim tuturor!
Nicolae.Geantă
joi, 10 martie 2022
Noutate editorială: Rugați-vă să vă crească aripi - de Nicolae.Geantă
Background
De ani buni nu-I mai invidiez îngerii. E drept ei n-au trecut prin sincope de iubire, n-au trădat, n-au provocat divinității lacrimi. Dar nici n-au fost răscumpărați cu valuta Cerului, cu sânge divin! Eu ca om păcătos am avut destule alunecări pe toboganele vieții. Uneori, în cădere, aș fi vrut să am aripi. Să le deschid larg - cât zidul chinezesc, și să zbor! Atunci da, îi invidiam la maxim pe îngeri. Ei le aveau. Evident mie-mi lipseau. Dar, am constant că de fiecare dată, jos, jos de tot, a fost Cineva care m-a prins în brațe! De la El am învățat apoi că biruința înseamnă răbdare. Dar și că dacă vrei să ai aripi trebuie să crezi, apoi să te rogi să îți crească! Credința în ați crește aripi nici nu se învață, nici nu se moștenește. Se descoperă!
Așa că m-am uitat mai atent și am observat că Dumnezeu când mi-a întocmit cu de-amănuntul fiecare celulă, undeva în spate mi-a pus o cutie cu aripi. O port dar nu o văd. O simt dar nu pot s-o ating. Însă când din întâmplare dau peste gropi (chiar așa, gropile n-au fost făcute să cazi neapărat în ele), peste munți imposibil de escaladat cu picioarele mele, mă rog să le simt cum fâlfâie. Atunci aripile se desfac și îmi dau seama că pot să mă înalț. Pot trece peste probleme. Când ești conștient că aripile ți-au crescut, durerea nu mai e povară deosebit de apăsătoare, necazul nu te mai face scrum, eșecul nu-ți mai aduce depresii. Căci toate cotloanele inimii tale sunt mângâiate!
Traian Dorz zicea că va veni o zi când va ninge de jos în sus! Ziua răpirii sfinților la Cer! În haine albe ei vor zbura spre înalturi! Spre Acasă.
Rugați-vă să vă crească aripi! Doar cu mâinile nu poate nimeni zbura!
Nicolae.Geantă
miercuri, 9 martie 2022
marți, 8 martie 2022
Jurnal de Tulcea - Vamă de refugiați
Ucrainenii sunt preluați de diferite gazde, fundații,
asociații, biserici ori autocare. Autocare chiar de… Bulgaria. Refugiații nu prea rămân în Tulcea. Cei mai mulți merg spre București, spre aeroport, spre UE. Dumnezeu să îi călăuzească.
Am fost marcat de 3 lucruri:
- de solidaritatea românilor indiferent de religie, etnie, castă. Dragostea nu are culoare!
- de lacrimile pruncilor ucraineni. Au fost smulși din lumea lor.
- și de un bătrânel elvețian, Brandon, creștin după Evanghelie, care împreună cu o echipă a fundației sale au venit din Alpi pe malul Dunării cu o tonetă din care oferă ceaiuri, cafele, supe calde, dulciuri, vitamine ori jucării ucrainenilor. Mi-a spus că a adus ucrainenilor și 700 de Noi Testamente!
În vamă am fost cu Mihai Pungilă care sprijine refugiații! Și cu Paul și Mirela Aslam care au venit tocmai din Beiuș cu cca 4 tone de alimente sponsorizate de Divin Garden. Mulțumim și pe această cale patronului Dumitru Gal! Dumnezeu să vă răsplătească domnule Dumi!
Mâine, cu ajutorul Domnului Hristos tone de alimente vor ajunge la frații noștri din Ucraina. Pentru cei care doresc să
ne acorde sprijin în continuare contactați-mă!
Nicolae.Geantă
luni, 7 martie 2022
Jurnal de Tulcea – Ajutor pentru Ucraina (1)
Solidaritate. Acesta este cuvântul de pe buzele românilor în ultimele zile. Dar și tipărit în inimi. Nu doar pe scrolul știrilor ori în ziare. Cu mic și mare, înstărit sau mai puțin avut, românul a sărit în ajutorul refugiaților ucraineni. Căldura cu care i-a primit încă din vamă a făcut înconjurul lumii. Fapt ce mă face să declar din nou: sunt mândru că sunt român!Una dintre vămile luate cu asalt săptămâna trecută a fost Isaccea. E o vamă dificilă deoarece pe aici e musai să treci Dunărea cu bacul. Însă tulcenii, deși au inimi largi prin buzunare le cam fluieră vântul. Bisericile evanghelice sunt puține, mici, și cu probleme financiare. Întâmplător sau nu, de anul trecut tocmai aici Dumnezeu m-a trimis la misiune. Și asta fără să fii avut vreodată vreun vis. Ori vreun minim plan. Întâmplător sau nu, Mihai Pungilă, misionar de 11 ani în Dobrogea, la Asociația „Sprijin fără Frontiere” din Tulcea, a fost punctul de legătură.
Săptămâna
trecută, datorită dvs, la Misiunea din Tulcea au ajuns mai multe microbuze cu
alimente, haine, pături, saltele, detergenți, pampersi etc. Mulțumim din toată
inima.
Primul ajutor a
venit din partea pastorului Cristi Hinda din Bănia, Caraș Severin. Pe lângă
ajutoarele aduse la Tulcea, Cristi s-a întors în Banat cu 17 refugiați
ucraineni. În penultima zi din februarie. Trebuie știut, pastorul din Bănia a
făcut în ultimii ani misiune în Ucraina la Nord de Dunăre. Unde a legat
prietenii sfinte. Iar prietenii la nevoie se cunosc. Mulțumim Cristi.
Al doilea ajutor substanțial
a venit din partea pastorului Ciprian Petricaș din Oradea. Împreună cu biserica
păstorită de el au pregătit un microbuz de ajutoare pe care l-au adus în Tulcea
pe 3 martie. După o noapte întreagă de traversat România. Mulțumim Ciprian.
Mulțumim Bisericii Carmel.
A urmat apoi un
ajutor venit din partea lui Teo Dragomir, de la Misiunea GECMC (Grupul de
educație Creștină și Misiune pentru Copii). Acesta a plecat încărcat cu tone de
alimente din Prahova, de la Vălenii de Munte în zorii zilei de 5 martie.
Mulțumim pentru colaborare Teo. Cu echipa ta faci treabă foarte bună! Mulțumim
tuturor celor ce te-au sprijinit!
Sâmbătă 5 martie a plecat de la București, de la Biserica Profides un microbuz cu alimente, saltele, medicamente, pampersi, etc. Ar fi trebuit să plec cu ei dar am avut ore la școala de predicare. Mulțumim frumos Toni Berbece. Și bisericii Profides. Toni, dacă te uiți în DEX și citești cuvântul „devotat” să știi că scrie despre tine!
În câteva ore plec spre Tulcea cu un nou transport. Câteva tone de alimente și ceva haine. Ninge. Carosabilul nu e deloc grozav. Dar cu ajutorul Domnului mâine nădăjduim să fim la Tulcea!Mulțumim tuturor
care v-ați implicat individual sponsorizând direct Misiunea din Tulcea. Fiecare
ajutor financiar sau de orice natură contează. Pentru cei ce vreți să participați
în continuare vă las mai jos contul și adresele de contact.
Asociația Sprijin
fără Frontiere - RO13 RZBR 0000 0600 1941 6552, cod SWIFT (BIG): RAIFFEISEN
BANK: RZBRROBU, filiala Tulcea
Cei care vor să
se implice pot să ne contacteze pe e-mail (nickbags@gmail.com
, mihaipungilă@gmail.com – aici ne
scrieți și vă oferim și numerele de telefon), ori pot să trimită colet la
adresa Asociației „Sprijin Fără Frontiere”, str. Griviței, nr. 19, mun. Tulcea,
județul Tulcea.
PS. Precizez că cea mai mare parte din ajutoare merg direct în satele ucrainene din nordul Dunării unde în magazine nu mai sunt deloc alimentele!!!
Nicolae Geantă, Speranță și Destine
vineri, 4 martie 2022
La mulți ani Sefora!
Hristos
Domnul să îți asculte toate rugăciunile. Când vorbești cu El o să înțelegi că
El vorbește. Iar tu asculți!
Duhul Sfânt
să fie Scutul și Lumina ta! Nu te vei teme de nimeni, de nimic, și nici nu ți
se vor stinge visele!
Iar când oamenii ies noaptea sub cerul liber și privesc stelele să afle toți că cea mai strălucitoare ești tu!
Fii o vioară
singură ce cântă
Iubirea-ntreagă
pe un fir se păr!
Fii ca o
carte plină de-adevăr,
Ca o făclie plină cu lumină sfântă!
Fii ca o
pâine pentru cei flămânzi,
Fii aripă
oricui ce are-o viață frântă,
Fii o
săgeată care se avântă
Spre Cerul
plin de îngeri și sfinți blânzi!
Happy Birthday!
PS: Da, e adevărat ce ai spus când erai mică: tații adevărați sunt tați de fete!
Nicolae Geantă și Florin Frățilă - Școala între pandemie, cifre și adevăr
miercuri, 2 martie 2022
marți, 1 martie 2022
Implică-te alături de noi pentru refugiații ucraineni ajunși în Tulcea!
Județul Tulcea este unul dintre cele mai sărace din România, iar bisericile evanghelice de aici sunt mici numeric și fără putere financiară. Prin urmare Misiunea „Sprijin Fără Frontiere” se descurcă destul de greu în situația creată. De aceea facem apel la toți aceia care ne puteți sprijini în aceste zile tensionate și pline de suferință. Am primit mai multe mesaje de la persoane care vor să se implice dar nu știu cum și cu ce. Vă scriu alăturat o listă la care fiecare participă cum poate.
- haine și încălțăminte de copii, femei și chiar de bărbați,