sâmbătă, 1 ianuarie 2022

2022. Reguli de Aur pentru a avea o familie fericită – Nicolae.Geantă

Nimic nu merită să rupeți relațiile de familie! Membrii familiei sunt ca membrele unui trup: împreună la bine și la greu. Suferă unul, suferă toți! Fericire în familie vine ca o terapie de grup.

Nu vă tratați familia mai prejos decât prietenii! Ai vorbi cu familia ceea ce nu îți permiți cu prietenii? Cine nu-și poate respecta familia nu va respecta pe nimeni!

Nu fiți niciodată prea ocupați când e vorba de timpul stat cu cei dragi. Ai dori ca partenerul, copiii ori părinții tăi să nu își facă timp pentru tine? Timpul investit în familia ta este de faptul timpul investit în fericirea ta!

Puneți interesele copiilor peste interesele voastre de părinți! Investiți în ei Renunțați la o parte din libertăți, din tabieturi, din drepturile mult visate. Investiția în copii e cea mai de succes afacere.

Ieșiți din rolurile de părinți la momentul potrivit! Când copiii ajung adulți tratați-i ca pe adulți! Lăsați-i să-și aleagă hainele, prietenii, anumite responsabilități... Și pe Dumnezeu.

Cereți-vă scuze pentru orice greșeală personală! Nu-i ușor, dar numai greșelile mărturisite sunt iertate! Și cine iartă... uită!

Bazați-vă unul pe altul. Încrederea e arma de care se teme cel mai tare Satana. Unde încredere nu e, nimic nu e.

Rugați-vă împreună. Cine se roagă împreună crește împreună. Vârstele voastre sunt diferite dar sufletele trebuie să aibă aceeași maturitate!

Slujiți aceluiași Hristos Isus în aceeași biserică.

Nicolae.Geantă 

5 comentarii:

  1. Nu fii trist dacă ai tăi nu te ascultă, multe mesaje se convalidează în timp. Nu e o pierdere, ci doar divers față de imaginația personală.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu-s trist deloc. Ai mei chiar ascultă!
      Sunt superîncântat de familia mea!
      Doresc tuturor o familie minim ca a mea!

      Ștergere
    2. Nu e un sfat personal, e o continuare a articolului 🙂

      Ștergere
  2. Nimic nu se compară cu simfonia unei familii în care Dirijorul/Creatorul, cheamă pe fiecare să fie vioara întâi, să cânte după partitura Sa .

    RăspundețiȘtergere